Ilie Rosu

Mai sunt cateva zile pana la startul maratonului de la Bruxelles. M-a framantat mult aceasta cursa. La finele maratonului Luxemburg 2010 am primit incantat propunerea ambasadorului  Romaniei in Regatul Belgiei, Excelenta Sa domnul Ovidiu DRANGA, de a face o cursa cu drapelele Romaniei si Belgiei, adaugand numeroaselor manifestari organizate pentru a marca implinirea a  130 de ani de relatii diplomatice romano-belgiene, inca una, o cursa de maraton,  cu drapelele celor doua tari.

Bruxelles este capitala Uniunii Europene, locul in care steagul Uniunii Europene are cele mai adanci radacini infipte. In Luxemburg steagul Uniunii Europene a “alergat” primul lui maraton, fiind purtat de un roman si sunt mandru ca am fost eu acele. In Romania este nelipsit in toate cursele mele, fiind principalul meu martor la mesajele pe care le-am transmis la semimaratonul Baile Tusnad si  supermaratonul Miercurea Ciuc – Romanii si ungurii doar impreuna,  si maratonul montan de la Cheia, cand am urcat pe varful Ciucas, pana la 2000 de metri cu ele – dand acolo Onor Armatei romane si recunostinta vesnica celor care s-au jertfit pentru Romania.

Asa ca a trebuit sa-i gasesc si lui un loc. Voi incerca pentru prima oara o cursa cu 3 steaguri. Azi dimineata am incercat sa le tin in maini in parcul IOR si mi-a reusit, desi  ploua. Mi-am scos betele telescopice de undita si mi-am facut repede steagurile. Drapelele Romaniei si Belgiei se aseamana mult, o singura deosebire, in partea dinspre suport noi avem albastru iar ei au negru. In bataia soarelui aproape ca nu-ti dai seama daca e negru sau albastru. In anul 2009 aveam drapelul Romaniei in mana, l-am dus cam un kilometru, atunci nu imi imaginam ca pot sa-l duc mai mult. Am fost confundat  cu un belgian, fiind apaludat si incurajat de la mare distanta de catre locuitorii orasului. Apropiindu-ma, si-au dat seama ca sunt roman, nu s-au oprit, au continuat sa strige, de data aceasta Romania. Acolo a inceput totul, am inteles cata forta iti poate da drapelul tarii tale, in Grand Place, unde a fost sosirea din cursa,  am vazut romani cu lacrimi in ochi, i-am auzit  strigand Romania, aveau  un nod in gat, de   emotie.  Apoi, atunci  cand la final de cursa multi romani din piata au venit langa mine, m-au batut pe umeri si mi-au spus mandri:  si noi suntem romani! am inteles totul.  De atunci port steagul cu rosu, galben si albastru cu mine peste tot.

Este foarte frig, mainile imi sunt inghetate, aproape ca nu le mai simt. Vantul sufla din fata, facand dificila   inaintarea mea. Dupa acest antrenament stiu exact ce trebuie sa fac si ce trebuie sa mai corectez.  Domnul pe langa care trec isi face cruce, sunt multi curiosi care intorc privirea, printre ei si muncitorii din parc care modernizeaza aleea dinspre Salajan. Dincolo de pod il intalnesc din nou pe domnul care-si facuse cruce. Protestati? Nu, i-am raspuns, oprindu-ma  sa-i explic. I-am aratat steagurile, erau 3 si i-am povestit despre maratoanele mele cu drapele. Drapelul Romaniei era suprapus cu drapelul Belgiei. A crezut ca am pus doliu la drapelul national sau ca e o actiune legata de decesul mamei presedintelui.  Pana a ne intalni din nou il napadise cele mai nastrusnice scenarii, care se opreau toate  intr-un singur punct, dar de ce avea in mana si drapelul Uniunii Europene? Acum s-a luminat la fata.

Tinerii de la terasa striga Romania. Aici, pana nu demult, a fost  o toneta, chiar pe malul lacului, de unde am primit sticlele de suc in primul meu maraton. Opresc,  intru in discutii si cu ei si facem cateva poze.

Un caine ma urmareste latrand furios, drapelele in miscare produc un zgomot care il deranjeaza. Ii vad pe muncitorii din parc, si-au pregatit telefoanele si filmeaza. Sunt tineri toti, sub 30 de ani, merg  pana acolo incat imi ureaza sa castig maratonul de la Bruxelles. Da, categoria maraton cu  3 drapele!

Dau nas in nas din nou cu acelasi domn, cu care ies impreuna din parc povestind.

Sincere condoleante presedintelui Romaniei pentru pierderea grea suferita!