Un maraton de neuitat – fata in fata cu trei ambasadori

Pin It

Intalnirea cu ambasadorul Romaniei in Marele Ducat de Luxemburg, Excelenta Sa domnul Tudor-Vlad ALEXANDRESCU


Ambasada Romaniei, este dispusa exact pe unul din malurile depresiunii, prin care maine  va trebui sa alerg. Domnul ambasador este curios sa afle cat mai multe despre ce se intampla intr-o cursa de maraton, cum ne pregatim, daca exista limite de varsta si ce ii motiveaza pe oameni ca sa alerge  aceasta distanta.

Un om obisnuit va incerca sa alerge  aceasta distanta, doar atunci cand vrea sa faca o schimbare  in viata lui. In momentul in care patrunde  in tine spiritul curselor de  maraton, incepi sa descoperi  cine esti cu adevarat. Faci cunostinta cu propriile limite, pe care zi de zi incerci sa le depasesti. Ramai  intr-o competitie cu tine insuti, in care nu exista invinsi, ci numai invingatori.

Aproape ca varsta intr-o cursa de maraton, nu mai conteaza, a devenit o obisnuinta sa vezi multi oameni de peste 70 de ani, alergand la marile maratoane ale lumii. Nu este o intamplare, faptul ca la aceste curse alearga chiar si  peste patruzeci de mii de concurenti,  barbati si femei, tineri si varstnici, de pe toate continentele,  in cel mai maret gest, de pace si de solidaritate.

Am descoperit singur, cum e sa alergi cu doua drapele in maini. Nu am constientizat niciodata ca voi produce un impact atat de puternic, in randul spectatorilor si al concurentilor, stiam doar ca nimeni nu a mai incercat pana acum sa alerge cu doua drapele. Am tinut mult ca domnul ambasador sa afle chiar de la mine, ca maine drapelul Romaniei va face o noua cursa de maraton, aici in Luxemburg, explicand semnificatia gestului meu, un mesaj de prietenie, nascut din mandria de a fi roman, folosind un limbaj foarte simplu, deplasand si fluturand doua drapele, pe care  oamenii il inteleg si-l aproba. Domnul ambasador m-a ascultat, clarificandu-se, voi purta in maini pe intreaga cursa de maraton cele doua drapele. Ii fac o scurta demonstratie,  asambland cu repeziciune cele doua drapele, suportii din doua cozi de undita telescopice (ca sa imi incapa in valiza pe timpul transportului) si steagurile pe suport, gata! Ii arat  pozitia de alergare.

Am ales ca al doilea drapel sa fie cel al UE, Luxemburgul aflandu-se pe lista tarilor fondatoare ale Uniunii. Atmosfera din timpul curselor  de la Roma si Boston, m-a determinat sa privesc cu optimism inainte. Este ceva dumnezeiesc- sa poti duce drapelul tarii tale timp de 4 ore, sa poti sa il  fluturi si sa-l arati,  atat  concurentilor , cat si publicului, iar cand printre acestia sunt si romani, mesajul transmis este complet.

Am insa si emotii, inca nu stiu care va fi  reactia luxemburghezilor, fiind pentru  prima oara cand port in cealalta mana un drapel, altul decat cel al tarii gazda. Maine, aici, in Luxemburg, drapelul Uniunii Europene, va “alerga” in premiera primul sau  maraton. Doar in Romania drapelul UE va mai alerga de acum incolo, il voi duce alaturi de cel al Romaniei, la crosurile si semimaratoanele la care voi lua parte, voi avea grija ca in primul rand copiii  sa il tina in maini si sa il fluture. Din cand in cand, Costica imi mai da cate o mana de ajutor, e doar prietenul meu din liceu, el stie cel mai bine de ce alerg cu drapelele.

Dupa ce m-a ascultat, domnul ambasador mi-a dat cateva sfaturi, dorindu-mi sa inchei sanatos cursa. Apoi a urmat fotografia – eu, domnul ambasador si drapelele.

Intalnirea cu ambasadorul Romaniei pe langa Uniunea Europeana, Excelenta Sa, domnul Mihnea MOTOC


Dupa maratonul de la Luxemburg, am revenit la Bruxelles. Ma aflu in fata usii domniei sale si am la dispozitie jumatate de ora sa-i povestesc despre maraton. Iata-l. Cufundat in hartii se ridica, se apropie, zambeste, dam mana  si facem cunostinta.

In mare, stie pentru ce sunt aici. Incheiem capitolul fotografii si  trecem la treaba. Atmosfera se relaxeaza repede, domnul ambassador stie sa faca asta, am in fata mea un diplomat  tanar,  sigur pe el, cu o privire care iti inspira incredere si care te face sa spui tot. Simt ca il intereseaza problema. O iau cu inceputul, cu scoala militara, cu primul meu maraton alergat in parcul IOR, apoi cu impresiile din primul meu maraton, la care am tinut in mana un drapel, incheind cu povestile de la Roma, Boston si Luxemburg. O atmosfera ca la Povestiri adevarate, dansul intreba iar eu  raspundeam. Despre mesajul meu,  ce sa mai zic – un om nu trebuie sa se dea invins niciodata, daca ai un vis du-l pana la capat, iar daca faci o cursa de maraton, iti schimbi fundamental viata.

M-a sfatuit sa gasesc pe cineva care sa se  ocupe de imaginea mea. A apreciat ca tot ce fac este demn de admirat si ca ar putea fi un interesant subiect pentru un  documentar. Mi-am exprimat parerea ca, in momentul in care cineva mi-ar impune sa-mi inscriptionez echipamentul cu mesaje cu care nu sunt de acord, n-as mai avea acelasi elan. Deocamdata ma  multumesc sa strang din dinti, punandu-mi la bataie toate resursele financiare de care mai dispun.

M-am trezit dintr-odata cu steagul Romaniei in maini, si, ca sa fiu echilibrat – cum glumesc uneori- am mai adaugat inca unul, cu cele doua steaguri doresc sa alerg de acum incolo in  maratoanele mele, transmitand, pe unde trec, un mesaj sincer de prietenie si de mandrie.

La Roma s-a amplificat totul, comunicam din priviri cu spectatorii de pe margine si cu  concurentii, acestia imi dadeau de inteles ca aprobau gestul meu. Imaginea din Piata Sfantul Petru de la Vatican, a fost  unica. Am intrat in piata cu  drapelele ridicate, mii de turisti intampinandu-ma cu aplauze si  strigand  “Romania- Italia”. Emotiile m-au cuprins intr-atat incat plangeam si ma bucuram in acelasi timp. Acum am ajuns sa  retraiesc acel moment in fiecare cursa.

Aproape ca reusesc sa numar in timpul cursei de cate ori se striga Romania, daca ar fi fost sa am o tabela la mine care sa inregistreze acest lucru, as fi patit la fel ca Nadia Comaneci, atunci cand a luat primul zece, si s-a afisat pe ea  nota 1,00. Cine s-ar fi gandit ca la Boston numele Romaniei va fi  rostit de americani de zeci si zeci de mii de ori si ca o sa mi se infunde urechile de atata Romania! N-as fi gasit o tabela care sa inregistreze asta! Iar in  Luxemburg a fost aproape  la fel. Am descoperit cat de cunoscuta este   Romania in lume si ca prin cursa mea cu drapele pot face ca imaginea ei sa fie si mai  buna. Reactiile spectatorilor mi-au intarit aceasta convingere, acolo,  pe traseu,  atat prin centru, cat si prin cartiere, acestia nu sunt obligati sa ma ovationeze, reactioneaza pur si simplu spontan.

Imi place acest subiect, referitor la cursele ce vor urma.

Regret mult ca nu m-am putut inscrie la maratonul 2010 de la  New York, inscrierile finalizandu-se inca din luna martie. Nu imi propusesem sa particip la aceasta cursa, gandind ca pentru anul acesta maratonul de la Boston este suficient. Dupa cursa de la Boston am vizitat insa sediul Organizatiei Natiunilor Unite din New York. Mesajele de lupta impotriva malariei, impotriva saraciei si mortalitatii copiilor din Africa m-au impresionat. Atunci am inteles ca INDIFERENTA ucide la fel de mult ca boala si ca razboiul. Singurul lucru pe care as putea sa il fac este o cursa cu un drapel ONU,  purtand aceste mesaje intr-o mana,  iar in cealalta drapelul Romaniei. Imaginea Romaniei dupa cursa va fi cu siguranta mai buna, iar romanii vor fi priviti cu si mai mult respect, asa cum mi-au aratat si mi-au spus acele fete in timpul cursei de la Boston. As putea astepta pana la anul dar pe mine acum  ma tin picioarele si pot sa fac aceasta cursa. Singura sansa de a alerga acolo in acest an, este sa  fac o donatie. Eu nu imi permit acesti bani,  insa Romania si-ar putea permite, din banii care se aloca pentru imagine. Numai daca merita.

Asa e, trebuie sa existe  o motivatie puternica pentru a face acest lucru, nu e suficient sa ai numai picioare si brate  puternice, trebuie sa ai ceva in minte care sa te impinga intotdeauna inainte, ceva careia eu ii spun simplu,  PATRIOTISM.

Imi place ceea ce fac si de aceea incerc sa-mi atrag colegii de club  de partea mea, sa-i fac sa guste si ei din aceasta bucurie. Exista deja doi tineri in clubul Ro Club Maraton, pursange romanesc cum se spune, aproape ca i-am convins, impreuna am vrea sa mergem la o mare cursa de maraton din Europa, sa rupem gura targului, sa o facem pentru imaginea Romaniei,  sa transmitem un mesaj in trei, cu sase drapele, purtand in maini trei drapele tricolore  si trei steaguri ale tarii gazda. Mai ramane sa ne alegem cursa!

Oamenii din jur sunt cei care ma ajuta sa imi incarc bateriile pentru urmatoarea cursa, incurajarile si felicitarile lor fiind pentru mine ca un combustibil. Cateodata chiar si rautatea unora ma  mobilizeaza, la noi acasa fiind din belsug si pe gratis!

Domnul ambasador are darul sa asculte, asa ca ii povestesc ca aici in acest oras, la maratonul de la Bruxelles din 2009, mi-am dat seama de impactul pe care il are un drapel asupra spectatorilor. Costica Derscanu mi l-a inmanat atunci pe ultimul km al cursei. Am inregistrarea video a acestui moment, la care ma uit mereu cu placere. La inceput, belgienii m-au confundat cu unul de-al lor, ii auzeam strigand de la mare departare Belgia, Belgia, apoi, cand am ajuns in dreptul lor, au indreptat greseala strigand Romania. Romanilor  le-au dat lacrimile cand au vazut  cum se misca drapelul, purtat parca de  valul compact de concurenti,  care inaintau catre sosire, spre piata Grand Place. Romanii aflati in piata s-au apropiat, declarandu-si mandri identitatea, si noi suntem romani! Aceste momente m-au miscat si asa a inceput totul. Am inteles mai bine de ce intr-o unitate militara drapelul de lupta este cel mai scump lucru! Cine are si crede intr-un drapel este cineva, este puternic,  iar militarii de oriunde si americanii in general, au inteles cel mai bine asta!

Referitor la sponsori, fiecare te ajuta cu ce poate, aparent   par  lucruri marunte,  dar,  atunci cand aduni si scazi, se face intregul,  iti dai seama ca ai economisit ceva si ca iti poti permite sa  mergi mai departe.

Cat despre imagine,  mi-o construiesc singur, tin cont de ceea ce imi scriu oamenii pe blog, unii ma sustin, altii ma critica, important e ca sunt atent la critici si ca incerc sa-mi “ajustez” echipamentul din mers. Este la fel cu ceea ce faceti dumneavoastra pentru imaginea Romanie, ce strica cineva ziua trebuie sa incercati sa  reconstruiti peste noapte, in asa fel ca  imaginea Romaniei sa arate, a doua zi,  din nou curata ca o lacrima.

Si uite asa am reusit performanta sa ii smulg domnului ambasador,  in loc de 30 de minute, 65 de minute! Timpul acesta a fost suficient ca sa ma hotarasc,  anul acesta voi face cea mai tare cursa a mea cu drapele.

Va multumesc domnule ambasador, intr-un fel munca noastra se aseamana, suntem amandoi niste maratonisti aflati in cursa, scrasnim din dinti, transpiram pentru Romania, atata doar ca dumneavoastra sunteti nevoit sa o faceti zilnic. Felicitari!

Intalnirea cu ambasadorul Romaniei in Regatul Belgiei, Excelenta Sa domnul Ovidiu DRANGA


Inainte de aceasta intalnire am mai trecut inca o data prin frumoasa piata Grand Place. Ajuns in dreptul statuetei care, la o simpla atingere, iti “garanteaza” intoarcerea la Bruxelles, pun mana pe ea, de data aceasta  in gluma, dar iata ce a iesit.

Domnul ambasador ma primeste si ma asculta atent, relatandu-i cam aceleasi lucruri ca si ambasadorului Romaniei la UE. Am gasit chiar cunostinte comune. I-a placut ideea cu maratonul cu doua drapele, drept pentru care mi-a facut o propunere foarte interesanta. Se implinesc anul acesta 130 de ani de relatii romano-belgiene. Cu acest prilej se va organiza o intalnire comuna romano-belgiana, la care vor fi invitati romanii care au facut performanta in Belgia, sportivi, oameni de stiinta si de cultura, toti cei care   care au contribuit intr-un fel la dezvoltarea acestor relatii. M-a intrebat daca pot face in spiritul intaririi acestor relatii o cursa la maratonul de la Bruxelles,  purtand in maini drapelul Romaniei si pe cel al Belgiei.

Amintindu-mi de intamplarea de dimineata cu statueta, am acceptat fara nici o ezitare, zicandu-mi in sinea mea, gata de acum, nu ma mai apropii de nici o statuie!

De cate ori se incheie o cursa de maraton, trec printr-un  sentiment ciudat, imi doresc sa revin mai repede acasa, sa povestesc prietenilor mei despre cursa, despre oamenii pe care i-am intalnt, despre cum e perceputa Romania afara, adaugand un  indemn,  sa respectam mai mult Romania acasa.

La final, cat pe ce sa ratez fotografia, mesajul  de pe aparatul de fotografiat “Schimbati bateriile”, facandu-ma sa cred ca cineva trebuie sa ma ajute, chestia aia cu imaginea, chiar ca  trebuie sa o iau in serios. Camera foto a unui telefon mobil, a rezolvat insa problema.

Pin It

5 Raspunsuri

  1. voichita dorobat spune:

    Felicitari pentru rezultate si admiratie pentru efortul depus.
    Va dorim succese in continuare si sa va bucurati din plin de rezultatele obtinute.

  2. suciu alexandru spune:

    Bravo nea Ilie! Suntem mandri ca suntem romani.

  3. Marathon Boston 2010-o cursa pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] din Luxemburg sa port drapelul tricolor alaturi de steagul  Uniunii Europene, vreau sa intru in inima Uniunii Europene, sa arat europenilor cine suntem cu adevarat. Apoi  il voi duce in Grecia si il voi ridica pana [...]

  4. Se apropie maratonul Bruxelles 2010 | Ilie Rosu spune:

    [...] M-a framantat mult aceasta cursa. La finele maratonului Luxemburg 2010 am primit incantat propunerea ambasadorului  Romaniei in Regatul Belgiei, Excelenta Sa domnul Ovidiu DRANGA, de a face o cursa [...]

  5. 2010 la bilant-13 maratoane si un semimaraton in mai putin de 10 luni, pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] pe care l-am revazut de multe ori, iar sosirea a fost pe intuneric, la ora 22. Dupa cursa ambasadorii Romaniei de la  Bruxelles m-au lasat sa le vorbesc despre  un altfel de patriotism,   o alergare din [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori