Ilie Rosu

” Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat,  nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate,   trebuie doar sa vrei si tu! Incepe de maine!”

Este data de 05.06.2010.

Semimaraton Tusnad 2010 a devenit dintr-o data o cursa foarte importanta pentru mine. Este ultima pregatire inainte de  proba de foc a lunii iunie, cursa de 44 km  de pe muntele Olymp, o proba in care voi incerca sa urc pana la cota 2700 m, apoi sa cobor la nivelul zero al marii, purtand in maini drapelele Romaniei si Greciei.

Desi Tusnadul nu mai este la fel de animat ca in anul trecut, startul fiind atunci, chiar de zilele orasului, el continua sa impresioneze si  astazi, de data aceasta prin linistea muntilor care te inconjoara.

Inscrierea oficiala din ziua de vineri, a fost urmata de traditionala Pasta Party, unde  aflam si primele detalii la cald despre cursa. Vom fi destui si anul acesta, iar vremea se anunta una foarte buna pentru alergat. Ii informez pe organizatori despre intentia mea de a alerga cursa tinand in maini doua drapele, pe cel al Romaniei si pe cel al Uniunii Europene. Nici o problema, a fost raspunsul si succes maine!

Imi stapanesc cu greu emotiile, am cu mine drapelele Romaniei si Uniunii Europene, pe care le asamblez sub privirile curioase ale concurentilor, unii dintre ei nestiind  despre ce este vorba. Nu are loc nici o manifestatie, astazi chiar voi alerga cu ele pe intreg traseul, de la Tusnad, prin Bixad, pana sus la Lacul Sfanta Ana, un traseu pe care il cunosc foarte bine de la editia trecuta.

Am inceput sa cred din ce in ce mai mult in mesajele care pot fi transmise prin sport. De data aceasat mi-am inscriptionat pe tricou un mesaj pentru romanii si ungurii din zona si nu numai..  “Románok és a magyarok, csak együtt!”, “Romanii si ungurii doar impreuna”, un mesaj care a prins, captand atentia, in special pe cea a concurentilor. De altfel   intreg traseul a fost unul echilibrat, nu am simtit nici un fel de ostilitate din partea localnicilor, dar nici incurajari,  amuzandu-ma mult, reactia unui cal si  a unui bou, intalniti pe traseu.

Iata-l si pe Csomortani Attila, ne-am imprietenit  inca de anul trecut, suntem de aceeasi varsta, el fiind la curent cu toate povestirile mele din cursele cu drapele. Anul acesta chiar m-a incurajat, urandu-mi sa urcam impreuna pe podium la categoria noastra de varsta. Incantati de ceea ce s-a intamplat  la editia trecuta, noi, cei din Ro Club Maraton, suntem si anul acesta in numar foarte mare.

Este o cursa destul de grea, cu multa panta, pentru ca sa ajungi sus,  vrei, nu vrei, trebuie sa scrasnesti din dinti. Mai mult ca sigur  ca acumularile de astazi ma vor ajuta ca in anul acesta, sa pot alerga acea o cursa tare cu drapele, in care sa scot un timp sub 3 ore si jumatate.

Fotografii, operatorii, apelurile in limbile maghiara si romana, pe fondul unei muzici antrenante, sprinturile concurentilor, in sus si in jos, completeaza tabloul Tusnad, de dinainte de start, cu un cer usor acoperit si cu o temeratura ideala pentru o alergare intr-o zona montana.

Drapelele fiind gata, dau drumul primelor fotografii cu prietenii. Lor li se alatura persoane pe care le intalnesc pentru prima oara, printre ei si cativa maghiari. Mai sunt cateva minute si se va da startul. Imi frectionez in mare viteza picioarele cu unguentul minune, care ar trebui sa imi protejeze muschii si sa imi reduca la minim, eventualele crampe musculare. Scap repede si de sacul de echipament pe care il urc in autobuzul care ne va astepta sus, la lacul Sfanta Ana, unde va fi sosirea. Vom avea astazi de parcurs 23,2 km.

Incepe numarartoarea inversa, in limbile maghiara si romana: 4,3,2,1 Start! Fiind plasat undeva mai in spate, astept cateva secunde pentru a trece prin dreptul liniei de start. Primarul ma insoteste cativa metri, incercand sa imi dea un fanion, pe care cineva il pusese in brate, chiar inainte de start, avea culorile Ungariei. Ii explic din mers ca am mainile ocupate si ca al treilea steag  nu mai am unde sa il  pun, daca ma atentiona din timp, reuseam sa inventez o solutie de transport si pentru el.

Ne insiram pe  soseaua nationala, lasand in urma spectatorii si muzica de la start, stigandu-se usor, usor. Ma incalzesc relativ repede,  in primii 5 km trecem de mai multe ori de la  o alergarea pe un teren plat, la  usoare urcari si coborari. Localnicii, iesiti in fata portilor, urmaresc surprinsi alergatorii care au ocupat intreaga sosea. Politia romana este la datorie, fluidizand de acum incolo circulatia pe o singura banda de mers. Am un ritm bun, pe care incerc sa il mentin, barometrul,  fiindu-mi domnul Constantinescu,  pe timpul urcarii trec eu in fata, iar el pe coborare. Din masinile care ne depasesc sunt scoase pe geamuri aparatele de fotografiat si camerele de filmat, in incercarea de a retine ceva deosebit din cursa.

Facem in Bixad la stanga intrand spre drumul judetean ce duce catre Lacul Sfanta Ana.  Drapelele falfaie, fiind intinse la maxim. Un cal se sperie de ele, fiind cat pe ce sa se ridice in doua picioare si sa arunce caruta si pe conducatorul ei, in sant.

Reactiile de sustinere si de incurajare, apar la primul punct de alimentare cu apa, aici suporterii concurentilor facand un scurt popas in drumul lor catre lac.    Incepem a urca prin sat,  fata de anul trecut observ ca nu s-a schimbat nimic, aceeasi sosea cu gauri in astfalt, aceiasi oameni simpli, iesiti curiosi sa vada ce se mai intampla la sosea, masini si carute, unele in urcare, iar altele in coborare. In fata mea e un car cu boi, aflat pe panta de coborare. Unul dintre  boi se sperie atat de tare de drapele, incat trage speriat spre sant, cat pe ce sa rupa jugul!. Sesizez insa asta,  las drapelele mai jos,  boul se linisteste, iar caruta scapa intreaga, redresandu-se si evitand contactul cu santul. Inca putin si vom ajunge in varf. Imi amintesc ca anul trecut acolo s-a efectuat primul schimb de stafeta. Asa este si acum, multa inghesuiala, organizatori si concurenti, galagie, iat-o si pe reprezentanta noastra de la  Ro Club Maraton, e Ana- Maria, care ma incurajeaza si ma aplauda,  bravo domnul Rosu!

Scapat de aceasta parte dificila a traseului, am timp sa ma relaxez cativa kilometri, terenul fiind  plat, incarcandu-mi bateriile pentru urcarea din cursa ce avea in curand sa vina. Pe langa mine trece un concurent pe care scrie Ungaria, il vad plasandu-se in fata mea, la cateva zeci de metri. Incepem a urca. Urcarea fiind un punct forte al meu,  reusesc sa prind si sa depasesc pe multi dintre concurenti. Il simt pe dl Constantinescu din ce in ce mai obosit, asa ca trec in fata lui. Aseara mi-a povestit ca in saptamana trecuta a alergat la un concurs, cu start din Ungaria si cu sosire la Arad, facand de doua ori cate 26 km, la interval de o zi. Desi panta e lina, o simt si eu. Din cand in cand cate o masina starneste praful de pe sosea, infundandu-mi caile respiratorii.

Ne apropiem de schimbul 2 de stafeta. Aici ma asteapta  o jumatate de sticla cu Carbo Loader, care sper sa ma ajute pe timpul urcarii care urmeaza Un domn s-a oferit sa ma astepte aici cu sticla, drept pentru care ii multumesc. In prima parte a cursei il prind din urma pe Roby, schimb cateva vorbe cu el, incurajarile lui fiindu-mi un bun energizant pentru urcare.

Acum il am drept tinta pe domnul din Ungaria. Incet, incet diferenta dintre noi doi se micsoreaza si iata ca in sfarsit il prind. Pentru ca nu se lasa, alergam cateva sute de metri,  in acelasi ritm, umar la umar. Incerc sa comunic cu el, decducand repede ca se descurca doar in maghiara. Ii povestesc ca primul meu maraton a fost la Budapesta si ca acolo m-am simtit foarte bine. Nu intelege totul. Renunt la ideea mea de a-l depasi si de a ma angaja intr-o lupta inutila, pe viata si pe moarte. Ii arat mesajul de pe tricoul meu scris in maghiara si cuvantul “együtt” -“impreuna” scris in maghiara.  Vreau ca la finis sa trecem impreuna si sa transmitem un mesaj. “együtt”+finish. A inteles, a zambit si fara sa ezite a fost de acord. Aproape 4 km am continuat sa alergam umar la umar, cautand din priviri, primele cladiri din zona lacului Sfanta Ana. Iata-le, se zareste  in stanga campingul cu multe corturi si cu multi curiosi la gard. Incepem coborarea. Sunt peste 1000 de metri pana in vale, avem acelasi ritm, in spatele nostru nu e nimeni, barba domnului Constantinescu nu mai apare din urma  ca in anul trecut, asa ca nu avem nici un motiv pentru a forta. In vale se aud din ce in ce mai tare, voci la microfon  si muzica. Iata si linia de sosire. Il indemn pe Fekete Antal sa tina si el cu o mana de  drapelul Uniunii Europene. La statia de amplificare primarul orasului anunta ca soseste Ilie Rosu, care poarta drapelul Romaniei si pe cel al Uniunii Europene. Impreuna cu Fekete, trecem linia de sosire transmitand un mesaj,  la propriu  si la figurat:  “Románok és a magyarok, csak együtt!”,  “Romani si unguri i doar impreuna!” Ne strangem mainile si ne imbratisam!

La trecerea pe sub bolta liniei de sosire a trebuit sa las drapelele un pic mai jos, ca sa n-o ating, timp suficient ca Fekete sa faca  o jumatate de pas in plus si sa se claseze inaintea mea cu 1 secunda. Nu stiam atunci ca la categoria noastra de varsta acest lucru va conta, ca amandoi vom fi  candidati la ocuparea locului 3! A urmat predarea chip-ului, apoi medalia, una din lut, la fel ca cea din anul trecut, insa acum de culoare mai deschisa.

Am facut o multime de fotografii, individuale si de grup. Attila ma felicita pentru cursa si pentru timpul obtinut, apreciind curajul meu de a alerga cu doua drapele in mana.

Apoi a urmat poza cu primarul Tusnadului si poza de grup a Ro Club Maraton.

Surpriza: la festivitatea de premiere amicul meu din Ungaria este chemat sa urce pe podium. Sufeream un pic, chiar as fi vrut ca si pe podium,  sa fim impreuna. Vlad Victor ma consoleaza, punandu-mi la gat una dintre medaliile lui, castigate la individual si la echipa de stafeta, spunandu-mi ca din punctul lui de vedere am ocupat si eu  locul 3 si ca gestul meu,  facut pe final, a fost unul de locul 1 si de mare fair-play!

La statia primarul incheie competitia. Imi iau inima in dinti  si inaintez catre pontonul, unde se efectuase premierea. Mai ramasesera aici, doar primarul si organizatorul concursului din Ungaria. Ii explic ca am trecut linia de sosire in acelasi timp, impreuna cu sportivul din Ungaria. A inteles, au observat si dansii asta, certandu-ma ca nu am intervenit in timpul  premierii. Pentru a indrepta lucrurile, ma invita pe podium si imi acorda si mie medalia pentru locul 3, langa mine, pe aceeasi treapta a podiumului, urcand insusi organizatorul competitiei. Mai tarziu mi-am dat seama ca dansii nu au gresit cu nimic, aparatura de inregistrare a timpului departajandu-ne.

Astazi este o zi deosebita. Profesorul meu de Educatie Fizica din scoala generala, Sergiu Tugulea iese la pensie, aceasta cursa fiindu-i dedicata in exclusivitate. Cat de repede au trecut anii, parca ieri eram in clasa a 6 a si obtineam sub conducerea dumneavoastra, domnule professor  locul 3 la campionatul national de minifotbal la Constanta! De cate ori merg acasa la Adjudu Vechi, domnul professor ma insoteste cu masina in  toate antrenamentele mele, iar dupa fiecare noua cursa de maraton, imi asteapta cu nerabdare povestile! Sa traiti domnule profesor si va doresc sanatate si pensie lunga!

La cateva ore mai tarziu impreuna cu Stan Turcu, avand drapelele ridicate deasupra capului, intram in alergare la cabana Himalaya, langa Rasnov, acolo unde prietenul meu, Vasile Dogaru,  si un grup de copii de clasa a 4-a,  ne asteptau in urale si in aplauze.

Inca o misiune indeplinita!

A doua zi am observat ca pozele mele, cu drapelele Romaniei si Uniunii Europene,  au fost postate in totalitate pe site-ul maratonului din Ungaria, intarind parca mesajul meu: “Románok és a magyarok, csak együtt!”, “Romanii si ungurii doar impreuna!”.   Felicitari domnilor, am reusit, astazi IMPREUNA, sportivi si organizatori, sa demonstram ca prin sport se pot inlatura multe prejudecati!

Si poate ca va veni o zi in care voi putea sa repet primul meu maraton oficial, maratonul din 2008 de la Budapesta,  sa alerg un nou maraton, de data aceasta  cu drapelul Romaniei si cu cel al Ungariei, transmitand un mesaj de pace si de prietenie din partea Romaniei.