Ilie Rosu

Este data de 17.04.2011.

Nici nu se incheiase bine maratonul de la Cluj-Napoca si iata ca Danut Cernat imi arunca o noua provocare: maratonul de la Belgrad. Pentru ca inca nu scapasem de raceala de la Cluj, decizia de a participa la acest maraton am luat-o pe ultima suta de metri, vineri, dupa ce in prealabil am cazut de acord ca vom pleca cu trenul vineri seara si ne vom intoarce duminica seara din Belgrad. Iata-ma in vagonul de dormit impreuna cu Danut si cu un francez, Alain Loree, care munceste in Bucuresti si care mergea, de asemenea la Belgrad, fiind inscris la cursa de semi maraton. Singurul lucru care m-a pus serios pe ganduri a fost faptul ca trenul nostru nu pleca duminica seara din Belgrad, ci la ora 15:50. Scria asta pe biletele noastre de intoarcere.

Sambata la pranz am ajuns in Belgrad, unde ne-am inscris si ne-am cazat. Am luat parte la Pasta Party, dupa care am vizitat orasul, zona centrala si parcul de langa raul Sava. Pe unde am umblat, nici o urma din timpul razboiului, iar la prima impresie, sirbii par oameni veseli si optimisti. La inscriere, in apropierea Parlamentului se desfasura un mare miting, iar strazile erau pline ochi de jandarmi, care asigurau ordinea.

In dimineata cursei mi-am scos drapelele si mi-am facut declaratia de dinainte de start. Am cu mine drapelele Romaniei, Serbiei, UE si ONU. Prima mea cursa cu 4 drapele in Europa. Sunt foarte atent la reactia localnicilor. E clar, n-o sa am probleme, simt ca le place ideea. Iata-l si pe Alain, colegul nostru de cuseta. De mine se apropie o doamna care imi spune ca este din sudul Bulgariei, este romanca si lucreaza in Bucuresti. Ma stie de la maratonul Bucuresti. M-a reperat dupa drapele, fiind curioasa daca sunt maratonistul cu drapele de la Bucuresti. Apoi impreuna cu Danut spunem cateva cuvinte in fata unei camere de filmat. Si start! Pentru ca Danut duce cu el in cursa aparatul foto, ma aleg cu cate 2 fotografii, imediat dupa start si la final. Sirbii de pe margine incurajeaza concurentii, indemnandu-i sa alerge si sa tina ritmul. La trecerea prin dreptul lor ii vad cum pronunta Romania Serbia Impreuna. Dupa vreo cativa km traversam podul peste Sava si intram intr-o zona in care ne vom invarti cam 35 de kilometri, trecand de doua ori prin aceleasi locuri. Atmosfera este frumoasa, sirbii nu ma lasa sa trec pe langa ei, fara sa imi transmita cate ceva din partea lor, incurajari gen, Romania-Serbia-Impreuna, Europa, Natiunile Unite. Parcurgem cativa km printr-un cartier sarac al Belgradului, plin de copii bucurosi ca maratonul trece prin cartierul lor. Acestia ating mainile concurentilor si alearga alaturi de ei cativa metri. La trecerea mea prin dreptul lor, observa drapelul Serbiei si striga in cor Serbia, Serbia! Chiar daca semnificatia celorlalte drapele nu prea au inteles-o, am citit in privirile lor un amestec de admiratie si de curiozitate. La cea de-a doua tura erau in acelasi loc, repetandu-si gesturile, alergand alaturi de mine si strigand din nou Serbia, Serbia. O cursa care a furat ceva din cursele de la Boston, seriozitatea de la Boston si entuziasmul de la Marrakech. Soarele straluceste din ce in ce mai tare, iar vantul ma obliga sa imi strang drapelele in tura a doua. Punctele de hidratare dispuse cam din 4 in 4 km sunt prea rare. Buzele imi sunt uscate, iar sapca mea verde a devenit alba, sarea de la transpiratie. Un concurent imi da sa beau din sticla lui, potolindu-mi setea. Inca 4 km! Urcam spre pod. Majoritatea concurentilor, epuizati, urca acum la pas. Dincolo de pod ni se indica, km 40. Pana la capat mai avem doar 2 km, dar de urcare. Suntem aproape de centrul orasului, iar spectatorii sunt din ce in ce mai multi si ne incurajeaza. Iata linia de sosire. Imi desfasor drapelele, care sunt umflate de vantul care bate puternic din fata. In stanga il zaresc pe Danut tinand in maini aparatul de fotografiat. O tanara imi inmaneaza medalia si un sarut. Aaa, de trei ori!

Romania am reusit! Trei maratoane in 14 zile, Santiago -Cluj- Belgrad!

Nu am prea mult timp la dispozitie sa ma dezmeticesc, pentru ca este ora 2:42 iar peste o ora pleaca trenul spre Bucuresti. Ii las lui Daniel steagurile si geanta cu echipament si dau fuga la hotel, cam 2 km dus si 2 intors. Imi iau rucsacul si imi continuu maratonul alergand pana la Gara Centrala din Belgrad. Urc in tren, tragandu-mi rasuflarea. Stau bine, constat ca am ajuns inaintea lui Danut. In doar trei minute refacem formatia, eu, Danut si francezul Alain Loree. Misiune indeplinita la Belgrad.
Si trenul se pune usor in miscare.

Haide Romania, urmeaza-ne nu te lasa!