Fata in fata cu ambasadorul Romaniei la Organizatia Natiunilor Unite

Pin It

Am niste emotii, de parca m-as afla inaintea startului unei noi curse de maraton. Este  si normal, pentru ca  astazi ma va primi ambasadorul Romaniei la Organizatia Natiunilor Unite, doamna Simona-Mirela Miculescu.

Imi place mult sa alerg, profit intotdeauna de ocazie, ca  sa intalnesc oameni noi, despre intalnirea cu ei, povestesc indelung pe blogul meu. Imi plac in primul rand oamenii optimisti, cei care pot transmite ceva romanilor. Pe cei mai multi i-am intalnit in curse, aflandu-le povestea intr-o alergare de cateva minute, umar la umar. Imi place sa-i cunosc pe ambasadori, in primul rand pentru ca vreau ca ei  sa afle de ce suntem acolo, ca  reprezentam Romania, sa le povestesc despre maraton, o cursa in care concurentii sunt intr-o competitie cu ei isusi, cu timpul si cu distanta de 42 de km, o cursa in care la final exista doar invingatori. Am reusit sa le vorbesc despre maraton si la Paris si la Berlin. Nu degeaba m-am autoproclamat ambasador al maratonistilor, chiar sunt!

Inarmat cu trei crini, pe care i-am ales cu grija  dintr-o florarie din apropierea sediului Organizatia Natiunilor Unite, iata-ma in fata biroului doamnei ambasador.
Usa se deschide larg si iat-o, este chiar doamna ambasador. Ii ofer repede buchetul de flori din partea maratonistilor din Romania, numai asa reusesc sa scap de tracul care pusese stapanire pe mine. Distinsa doamna, cu o privire optimista, asa cum trebuie sa fie  un reprezentant al  Romaniei la ONU, ma invita in birou, un birou simplu,  cu o biblioteca plina  de carti, iar langa ele,  drapelul Romaniei. Prima intrebare pe care i-am adresat-o doamnei ambasador a fost unde este drapelul SUA. Suntem reprezentantii Romaniei  la ONU, iar in institutia noastra se afla doar drapelul Romaniei.

M-a felicitat pentru cursa mea,  apreciind ca educatia si militarul din mine mi-au dat forta, ajutandu-ma  sa duc drapelul Romaniei 42 de km, iar pentru gestul si curajul meu, de a mai avea in cealata mana inca un drapel, pe cel al tarii gazda, americanii m-au rasplatit, rostindu-mi indelung cuvintul  drag mie, Romania. Practic, mi-a spus doamna ambasador printre randuri,  ati reusit pentru ca nu ati alergat cu picioarele, ci cu inima.
A observat ca mi-am ales inspirat culoarea tricoului,  o culoare care a atras atentia, plin cu  mesaje, facandu-i pe americani atenti si curiosi.

Am discutat despre cursa, despre reactia americanilor, despre impactul puternic produs de drapele asupra concurentilor si spectatorilor. I-am relatat  ca, pe cat de fericit am fost in aceasta cursa, auzind pronuntandu-se de zeci de mii de ori  numele Romaniei, pe atat de trist am ramas,  pentru ca am avut impresia ca la mine in tara, in aproape o viata de om, nu l-am auzit de atatea ori. Mi-am amintit ca ideea alergarii cu drapelul national pe intreaga distanta a unui maraton mi-a incoltit la Bruxelles, acolo  am parcurs  aproape un km cu drapelul Romaniei in mana, intr-un final de cursa,  intelegand pentru prima data,  ca drapelul e ceva dumnezeiesc, romanii din Bruxelles intarindu-mi asta. Proba de foc am dat-o insa la Roma, avand in maini drapelul Romaniei si pe cel al Italiei, acolo am reusit,  descoperind ca pot.

Incerc sa ii explic doamnei ambasador ca noi maratonistii vrem sa aducem in Romania un spirit nou, bazat pe munca, pe multa munca  si pe miscare. In acest sens ne-am organizat intr-un club, RO CLUB MARATON, care a devenit in timp cel mai mare club de maratonisti amatori din Romania. Aproape in fiecare saptamana un membru din clubul nostru alearga in cursele de maraton din lume, facand ca numele Romaniei sa fie rostit  acolo. Ne reintoarcem acasa, aducand cu noi povesti din cursa si spiritul de lupta al maratonistilor, pe care il transmitem in primul rand celor  dornici sa faca miscare si sa inceapa o noua viata, pentru ca maratonul inseamna in primul rand schimbare.

Doamnei ambasador ii plac finalurile din cursele de  maraton. De cate ori are ocazia, urmareste indeaproape,   pe viu, maratonul de la New York, pozitionandu-se cat mai aproape de finis. Ii studiaza pe concurenti pe ultima parte a cursei, admirandu-le vointa. A ramas profund impresionata atunci cand a observat un concurent cu dizabilitati,  care, desi purta  o proteza,  a terminat cursa.
Doamnele,  romanii de pretutindeni, pot fi mandri, au la ONU un reprezentat pe cinste.

Imi iau la revedere de la doamna ambasador, intelegand astazi ca numai responsabilitatea si dragostea de tara te pot face sa muncesti zilnic, cu spor,  pentru Romania. In acel moment mi-a incoltit  ideea de a alerga in acest an si maratonul de la New York, cu drapelul Romaniei si cu un drapel ONU, vrand sa duc un mesaj de combatere a  saraciei,  un mesaj de solidaritate, de sprijinire a copiilor care sufera de foame si de boli astazi in Africa, idee care s-a dovedit mai tarziu imposibil de pus in practica, pentru ca inscrierile pentru cursa din 2010 s-au incheiat deja. Ca sa ma mai pot inscrie trebuie sa fac o donatie, iar eu nu am inca acesti bani.

La iesire intru in posesia ultimului numar al unui ziar in limba romana, New York Magazin,  in care doamna ambasador tocmai daduse un interviu.

Ma stapanesc greu sa nu imi dea lacrimile, pentru ca pe prima pagina era scris mare: “Sunt mandra ca sunt romanca”, printr-un sentiment asemanator trecand si eu  in finalul cursei de la Boston, pe care l-am transcris pe blogul meu, “Astazi m-am simtit mandru ca sunt roman!”. Deosebirea este ca doamna ambasador simte asta zilnic.  Sarut mainile doamna, sunt mandru ca v-am intalnit!

Deci nu sunt chiar singur!

Pin It

7 Raspunsuri

  1. Liviu spune:

    Domnule ambasador al maratonistilor,va transmit un salut regulamentar in semn de admiratie!

  2. Ioana spune:

    Eu sunt mandra ca va cunoscut si cu atat mai mult sunt mandra ca sunteti unchiul meu si sincer va admir si va stimez pentru tot ceea ce faceti.
    E greu sa alergi pentru tine dar cred ca e mult mai usor sa alergi pentru o tara!
    Sentimentul de mandrie atunci cand auzi numele tarii tale strigat de niste straini e de nedescris.
    Multa bafta, vointa si putere de alerga cat mai multe maratoane.

  3. |rina spune:

    Respect si admiratie! acestea sunt primele cuvinte care imi vin in minte in momentele in care ma gandesc la ceea ce faceti. Daca totul a inceput ca un hobby,un mod de viata sanatos..totul a evoluat! Acum cand spun ca aici se afla un maratonist..e gresit! Aici nu se afla un simplu om care alearga, un maratonist national sau european..aici se afla un maratonist international care trage un semnal de alarma la probleme pe care lumea le ocoleste. Ma inclin in fata dvs!

  4. Sandel Voinea spune:

    Intaresc cele spuse de Irina si reiau cele spuse anterior : asa este, Ilie nu este numai un maratonist, nu cursa in sine este telul sau ci mesajul transmis prin intermediul acesteia, faptul ca drapelele trebuie, cu orice pret, de fiecare data, sa treaca linia de sosire. Ma inclin cu respect, Ilie!

  5. Marathon Boston 2010-o cursa pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] la Casa Alba, apoi transmitand salutul maratonistilor din Romania doamnei Simona-Mirela Miculescu, ambasadorul Romaniei  la ONU, in fata drapelului Romaniei arborat la  sediul ONU si la Statuia [...]

  6. 2010 la bilant-13 maratoane si un semimaraton in mai putin de 10 luni, pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] “YES, I can!”. Am avut privilegiul sa ofer un buchet de flori doamnei Monica Miculescu, ambasadorul Romaniei la ONU, care m-a felicitat pentru cursa de la [...]

  7. Marathon Marrakech 2011-o cursa cu drapelele Romaniei, Uniunii Europene si Marocului, pentru copiii de pe continentul Africa, afectati de malarie | Ilie Rosu spune:

    [...] Poate ca nu intamplator fac ceea ce fac. In anul 2010 am facut deja un mic pas, fiind primit de ambasadorul Romaniei la Organizatia Natiunilor Unite.  Oare la un an si jumatae distanta, ar fi posibil, ca dupa aceasta cursa,  sa am onoarea sa dau [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori