Marathon Marrakech 2011-o cursa cu drapelele Romaniei, Uniunii Europene si Marocului, pentru copiii de pe continentul Africa, afectati de malarie

Pin It

Este data de 30.01.2011.

In anul 2010, dupa incheierea maratonului de la Boston, am vizitat sediul ONU din New York. La intrarea in cladire am fost impresionat de apelurile  de lupta impotriva malariei, fenomen existent  in special in tarile din Africa Subsahariana.  Anual milioane de oameni sunt afectati de malarie, din care  sute de mii nu mai pot fi salvati.

Iata ce scriam in povestirea mea din 2010.

“De jur imprejur,  sunt arborate drapelele tarilor membre. Il vad, uite drapelul Romaniei, e  cu fata la strada si flutura alaturi de drapelul Republicii Moldova. Ma gasesc  in fata intrarii pentru vizitatori. In interior admir  tablourile presedintilor ONU, apoi citesc apelurile pentru lupta impotriva malariei in Africa. Iesind din aceasta cladire am inteles pentru prima data ca  ar trebui sa facem ceva, indiferenta noastra poate ucide mai mult decat saracia si razboiul.”

Alergam astazi maratonul de pe continentul african si vreau  sa dau un sens nou cursei mele.  Desi  Marocul este catalogat ca o tara cu un risc scazut, privind malaria, este momentul sa fac cunoscuta aceasta boala infectioasa, transmisa de tantari, caracterizata prin accese de friguri urmate de febra, cu marirea splinei. Marocul se confrunta si el insa, cu SIDA si cu drogurile. Organizatiile  impotriva SIDA si a drogurilor,  au profitat de maratonul de la Marrakech, prezentandu-si programele de lupta. Cu o zi in urma, la inscriere,  m-am numarat printre cei care au sustinut actiunea lor.

O zi intreaga am cautat prin Marrakech un drapel al Organizatiei Natiunilor Unite, cu intentia de a-l duce in cursa, alaturi de celelalte trei, dar nu am gasit.

Inainte de plecarea catre locul de start a inceput  sa ploua. Ne-am reintors in camera si am schimbat repede echipamentul, pantaloni lungi, o pelerine galbena de ploaie,  de la Maratonul International Bucuresti 2010, o jacheta pentru ploaie, aparatul de fotografiat,  borseta rosie de la maratonul Olimp 2010. O ultima fotografie de grup. Grabit,   raman  cu doua tricouri pe mine.

Ajungem la start. Desi  ploaia s-a oprit,  amenintarea  pluteste totusi  in aer. Din nefericire  pentru noi, la start nu exista un punct de predare a echipamentului. Renunt  la manusi, iar jacheta  o strang, agatand-o la spate. Schimb repede tricourile intre ele, punand  pe deasupra tricoul cu numarul de concurs. Inghesuiala mare la start,  daca as da drumul drapelelor de sus, n-ar avea unde sa cada. Suntem toti trei, Ilie Rosu, Daniel Lixandru si  Viorica Gabrian si incercam sa  ramanem grupati.  Marian Tudorica a disparut de langa noi, pozitionandu-se undeva mai in fata, atras de elita. Incepem cu obisnuitele noastre declaratii inainte de start. Daniel alearga pentru familia lui, iar eu pentru copiii din Africa care sufera de malarie. Despre ce malarie este vorba, se intreaba colegii mei surprinsi. Nu uit insa nici de dragostea pentru Romania si nici de respectul pentru Uniunea Europeana si pentru tara gazda, Maroc.

Un zumzet si inaintam usor. S-a dat startul.Trecem  pe sub bolta in care se afla instalatia de monitorizare a concurentilor. Piu, piu, piu! “CHIP”-urile ne-au  fost activate,  Maratonul de pe continentul Africa, Marrakech 2011, a inceput!  Daniel este cel care filmeaza. Cu siguranta acum avem proba care sa ne aminteasca peste ani ca am trecut pe aici.  Ca la orice inceput de cursa, avem multa energie, asa ca  ne putem permite sa facem si glume.  Dupa nici un km de alergat, ma incalzesc.  Pentru ca pe cer norii s-au mai razbunat, Daniel rupe folia galbena de pe mine. La cativa metri in fata noastra, doi marocani duc impreuna steagul tarii lor. Ma strecor cu drapelele mele in spatiul liber din fata lor,   alergand impreuna cateva momente. Alergam usor. Chiar daca am vrea sa marim ritmul, n-am avea pe unde inainta,  pentru ca  majoritatea concurentilor  din fata noastra se deplaseaza  incet, blocand soseaua.

Indemnul meu: “Uniunea Europeana dupa mine!”, ii face pe unii concurenti din zona noastra sa tresara,  multi sunt  europeni.

Dupa aproximativ 2 km, reintru in posesia  aparatului de fotografiat, despartindu-ma de colegii mei. Imi amintesc ca pe muntele Olimp am avut cu mine aparatul de fotografiat si ca am facut doar doua fotografii atunci, aburindu-se, de l-am mai putut folosi. Cel mai mine este sa nu-l mai introduc in borseta, sa alerg cu el in mana, numai asa voi putea inregistra momentele deosebite din cursa.  Iesind din zona cartierelor de blocuri, cursa incepe sa se aeriseasca. Intru intr-o discutie cu un tanar concurent polonez, care, surprinzator,  o rupe bine  pe romaneste.  Chiar daca a plouat, foarte multi spectatori ne incurajeazade  pe margine. Orasul ramane mult in urma, drumul se mai ingusteaza, pentru ca intram  intr-o livada de maslini.  Motocicleta care  poarta  in spate  un cameraman, studiind insistent concurentii, se apropie. Pentru cateva secunde, intru si eu in prim plan cu drapelele mele desfasurate si ridicate. Iesim din livada.

Soseaua se largeste din nou, iar spectatorii de pe margine devin si mai  numerosi,  mai insistenti si  mai galagiosi.  Langa mine doi tineri. Unul dintre ei  imi arata cu mandrie emblema de pe tricourile  lor, sunt fani infocati ai Barcelonei  si ai lui Messi. Fixez aparatul pe ele.

Grupurile de copii devin din ce in ce mai numeroase. Ma opresc de cateva ori si intru cu drapelele  in mijlocul lor. Uralele lor ma uluiesc. Strigam impreuna Romania, Maroc, Uniunea Europeana. Nu striga degeaba Uniunea Europeana, pentru multi dintre ei,  Uniunea Europeana va fi  in viitor singura lor sansa. Privirile acestor copiii parca ma hipnotizeaza. Unii dintre ei, continua sa alerge in acelasi ritm cu mine, tragand de  drapelul rosu. Un copil  il prinde din alergare si il saruta. Frumos gest. Magreb! Magreb! sunt cuvintele care se sting usor in urma mea. Daca politistul  din fata mea nu i-ar fi oprit, ar fi continuat sa alerge pana-si dadeau sufletul.  Interesanta situatie. Incerc sa suprapun imaginea copiilor de pe  strazile maratonului de la  Boston, peste cea a copiilor de pe strazile Marrakech-ului si sa gasesc punctele lor comune.  Varsta si privirea. Analizandu-i dupa cum sunt imbracati,   din punct de vedere material,  copiii de azi, nu stau prea bine. Au  insa insa in plus un entuziasm de invidiat, pe care nu il intalnesti prea des prin  lume. M-am oprit in aceasta cursa, de cel putin 5 ori, fiind tras de acesti copii,  chiar in mijlocul lor.  Savurez cu placere aceste clipe, avand impresia  ca  ele nu  se vor  repeta prea curand.

De foarte multe ori am auzit strigandu-se din multime numele lui Hagi,  iar o data s-a exclamat Hagi – Popescu.  Cu o  zi in urma numele lui Hagi fusese  pronuntat peste tot, fiind identificat cu Romania.  La vederea drapelului Romaniei, marocanii intrau in vorba, strigandu-ne: Hagi. Am descoperit cu satisfactie ca un roman, cu numele de Hagi, a ramas  rege  in Maroc.  Ma inclin si imi scot palaria in fata dumneavoastra domnule Gica Hagi!

De o parte si de alta a drumului iata  cativa  cactusi inalti, spre care isi atintesc privirile, in special europenii.

Fac eforturi deosebite ca sa in acelasi timp sa pot alerga, sa tin de drapele si sa filmez. Unii dintre concurenti, intuind ca asta e si dorinta mea, imi cer aparatul, tinandu-l indreptat in directia mea. Din spate, cineva cineva ma striga in franceza. Ciulesc urechile: Omul cu drapelele! Nici nu intorc bine privirea  si  langa mine se pozitioneaza un concurent francez,  inmanandu-mi cardul de memorie care tocmai imi sarise  din borseta. Ii multumesc cu un   “Vive la France!”,  aratandu-i apoi una dintre stelutele de pe drapelul UE,  Aceasta e Franta, e cu noi! N-a trecut mult timp si cardul din aparat s-a umplut, fiind nevoit sa il inlocuiesc cu cardul pierdut. Asta da noroc pe capul meu!

Intersectiile devin  din ce in ce mai pline, iar aplauzele si remarcile la adresa Romaniei, se inmultesc.  Ro-ma-nia! Unii dintre ei,  chiar daca  nu stiu prea multe despre tara noastra,  totusi aplauda. Altii insa, maratonisti in cursa, au facut  studiile  la Cluj, astazi practica medicina in Maroc si  au numai cuvinte de lauda despre Romania.

Zeci de biciclete, motociclete si  scutere blocheaza intersectiile. Mi-a atras atentia ca printre conducatorii lor, se numara foarte multe femei, care  le conduc cu multa pricepere si indemanare.

Impreuna cu noi maratonistii, au luat startul si alergatorii din proba de  semimaraton. Printre ei, Andrei Dinu si Andras Zsigmond, din Cluj, dar in inghesuiala de la start nu ne-am putut intalni. Am parcurs  cot la cot cu semimaratonistii cativa kilometri buni, dupa care ne-am despartit.  Traseiele noastre s-au intersectat  din nou, pentru inca o bucata de drum. Soseaua se goleste din nou, semn ca  de data aceasta ne despartim definitiv de semimaratonisti.  Un concurent in varsta, avand  o barba  alba, purtand pe el un tricou inscriptionat cu  drapelul Marocului, este ovationat la scena deschisa. Alergam cativa metri cot la cot, incurajati de spectatori. Schimbam  cateva priviri dupa care ne pierdem in multime.

Atentia ne este atrasa de portocalii si lamaii de pe marginea drumului care sunt  incarcati de fructe, precum merii si prunii de prin  zonele noastre.

Este pentru prima oara, cand nu mai sunt afectat de timpul pe care il voi obtine la final.  Oamenii de pe margine fac un adevarat spectacol, pe care nu vreau sa il pierd. Pe partea stanga a directiei de mers, se afla un palat, iar pe cea dreapta un zid rosu, care ascunde privirii casele sarace din interiorul lui. Pentru cateva secunde zidul se intrerupe pe o distanta de cativa metri. Cateva rufe agatate pe sarme si cateva femei pe langa ele. Cutremurator,  saracia in care traiesc unii dintre locuitorii din tarile africane, nu-s deloc vorbe aruncate in vant. Pe fiecare acoperis,  ca niste ciuperci, o multime de antene.

Programul lansat de catre ONU, de combatere a Malariei si de reducere a mortalitatii copiilor de pe continentul Africa, ar trebui sa sensibilizeze intreaga lume. Oamenii mor uneori chiar sub ochii nostri, fara a li se oferi vreo  sansa, saracia si indiferenta ucigandu-i la fel de mult ca si razboiul.  Gafai din ce in ce mai tare, imi simt mainile tremurand sub greutatea drapelelor si a aparatului de fotografiat. Reusesc  sa ma detasez de maraton pentru cateva clipe si sa ma gandesc  la acesti oameni. Nu-i mult dar la  maratonul de la Atlanta o sa incerc sa duc pentru ei un steag ONU, poate si un mesaj.

Pe partea cealalta a soselei, un alt gard, mult mai inalt si peste care privirile nu pot patrunde. Doua lumi diferite, fata in fata, la nici 30 de metri una de cealalta! Un contrast care exista peste tot in lume, dar aici parca  e mai accentuat.

Padurea de palmieri, de pe din partea stanga a soselei, se intinde pe o distanta de cativa kilometri. Camile,  grupate printre palmieri, in asteptarea turistilor, sunt imagini pe care nu le intalnesti in fiecare zi. Grupurile de turisti asteapta  si ei, dincolo de strada, ca maratonul sa treaca.

La cativa kilometri pe partea dreapta a drumului, zidul care mascheaza casele sarace, dispare, locul lui este luat de un intins teren de golf, bine intretinut. Este o zona rezidentiala, din interiorul ei, facandu-si aparitia multe masini, care mai de care mai luxoase. Un grup de copii striga in cor:  Portugal, Portugal! Cine stie poate ca au confundat  drapelul Marocului purtat de mine, de  culoare rosie, cu drapelul Portugaliei, care are pe el culorile rosu si verde.  Sau poate asa au fost educati, sa strige fara nici o retinere numele tarii lor.

Cativa trompetisti si tobosari, echipati in costume  albastre, anima cursa. Alergam pe un singur sens de circulatie, pe celalalt sens masinile deplasandu-se fara prea mare viteza, dirijate de politisti. Simtim in plamani poluarea din aer. Trecand prin dreptul concurentilor, masinile claxoneaza, iar soferii lor fac semne de sustinere prin geam.

Claxoanele zecilor  de masini Dacia-Logan, incolonate pe sosea, ma fac sa raman ceva timp, cu privirea atintita intr-acolo.

Pe aparatul de fotografiat apare mesajul Schimbati bateriile! Este timpul sa il introduc  in borseta, multumit ca am reusit sa retin multe  momente  din cursa. Ma gasesc  la KM 30! Socotesc repede, doar 4 ture de IOR! 12 km!

Inaintand catre oras, hotelurile si cladirile luxoase isi fac din nou aparitia.

Pe marginea drumului, din ce in ce mai multi concurenti, sunt trasi pe dreapta, incercand sa depaseasca  durerile pricinuite de carcei. La km 40  de pe trotuar se striga  Hai Romania! O domnisoara din Romania alearga spre mine, ma opresc si facem impreuna o fotografie.

Las in urma Gara din Marrakes, un foarte frumos monument, pe care l-am admirat inca de la sosirea noastra in oras. Drumul parca mi se pare cunoscut. Ocolim la stanga, apoi dupa cateva sute de metri facem la dreapta. In spatele meu un domn mai in varsta, italian, renunta sa mai alerge, continuand cursa la pas. In departare se vad varfurile inalte ale catorva copaci. In acea zona va fi sosirea noastra.

Pe ambele parti ale soselei o multime de  concurenti care au terminat deja cursa. In marea lor majoritate par a fi europeni, pentru ca multi dintre ei exclama la trecerea prin dreptul lor,  “Europe!”.  Ocolim prin stanga si iata linia de sosire. Doar  cativa metri cu drapelele ridicate si cursa se incheie. Haide Ilie! Iata-i pe Andrei Dinu si pe Andras Zsigmond, mobilizandu-ma  pe ultimii metri ai cursei. Cu Andrei  am alergat si in anul trecut la Limassol. Fotografiile lor ma vor ajuta sa demonstrez ca  am dus cursa pana la capat cu cele 3 drapele.

Romania am reusit din nou! Am demonstat astazi  Impreuna ca “Granitele nu sunt limite”, ca orice granita geografica poatre fi atinsa,  ca granitele umane pot fi depasite si ca  “Da,  Romania poate!”.  Am incheiat  o cursa,  pe care am alergat-o pentru copiii de pe  continentul african, care sufera de malarie.  Astazi am preluat un mesaj al Organizatiei Natiunilor Unite, “Malaria: blood, sweat and tears”, pe care as vrea  sa il duc mai departe si pe celelalte continente. Daca  in aceasta toamna voi reusi sa alerg  maratonul de la New York,  voi avea sigur   intr-o mana drapelul  Organizatiei Natiunilor Unite.  Poate ca nu intamplator ma exprim astfel. In anul 2010 am facut  un mic pas, fiind primit de ambasadorul Romaniei la Organizatia Natiunilor Unite.  La un an si jumatate distanta, mi-as dori sa il cunosc pe  secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite.  Am inceput sa cred din ce in ce mai mult ca “Granitile nu sunt limite!”. As zice  ca n-ar fi imposibil,  pentru ca  “Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar sa vrei si tu! Incepe de maine!”. Dar mai intai, drapelul si mesajele ONU.

Un mic pas l-am facut la Marrakech.

Multumim tuturor celor care au facut posibila cursa noastra de la Marrakech: Romtelecom si Nike.

Haide Romania, nu te lasa, urmeaza-ne!

Pin It

7 Raspunsuri

  1. stan turcu spune:

    Bravo! Mereu gasesti o motivatie importanta care te sustine. Ma bucur pentru tine! Sanatate!

  2. Sandel Voinea spune:

    Un nebun cu o poveste frumoasa, o epopee care continua si in spatele careia se ascunde o vointa vidia, ce-l face pe protagonistul Ilie, un exponent al ideii de prietenie si pace.
    Dupa cum vedem este nestatornic si nu se limiteaza, marind incarcatura, dar si spatiul in care evolueaza. Nu putea fi altfel. Ilie nu este un tip banal, care alearga marathonul la 50 de ani si atit. Are mult mai multe de spus si … alergat.
    La marathon, cu drapele INAINTE !

  3. Sandu Mot-Nelutu spune:

    Felicitari nenea Iliuta. Iti tinem pumnii stransi in continuare. Viata multa in continuare URBAN-ului care te sponsorizeaza.Romania poate iti va fi vreodata recunoscatoare.

  4. nin spune:

    Te-am vazut, in sfarsit sunt mai libera, am citit. Parerea mea este aceeasi, esti brav!

  5. Granitele nu sunt limitele – Africa – Maratonul de la MARRAKECH 30 ianuarie – Orasul caramiziu în care copiii fac sport in orice conditii – Daniel Lixandru - Corporeanima spune:

    [...]  Iata si poveste si Ilie Rosu http://www.ilierosu.ro/2011/02/03/marathon-marrakech-2011-o-cursa-cu-drapelele-romaniei-uniunii-euro… . [...]

  6. 2011-Maratonul la bilant | Ilie Rosu spune:

    [...] Dubai marathon 2011 2. Marakech marathon 2011 3. Georgia Marathon 2011 4. Santiago de Chile Marathon 2011 5. Cluj Napoca Matrathon 2011 6. [...]

  7. Maratonul zapezii Rasnov 2012, Antarctica Romaniei | Ilie Rosu spune:

    [...] devenisera din ce in ce mai mari, iar banii ne ajungeau doar de dus. 1. Dubai marathon 2011 2. Marakech marathon 2011 3. Georgia Marathon 2011 4. Santiago de Chile Marathon 2011 5. Cluj Napoca Matrathon 2011 6. [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori