Maratonul International Bucuresti – risc si satisfactie

Pin It

Este data de 12.10.2008.

Au trecut doar cateva zile de cand s-a incheiat maratonul de la Budapesta si iata ca ma simt deja refacut. Chiar vreau sa incerc marea nebunie: al doilea maraton oficial, intr-un interval de o saptamana si primul in Romania. Am mai facut-o la inceput, pe timpul antrenamentelor, cand nu stiam cu ce se mananca un maraton, si atunci am alergat distanta de 42 de km, de 3 ori intr-o luna. Abia mai tarziu am aflat ca e interzis sa faci un asemenea efort intr-un timp atat scurt si m-am potolit. Astazi imi doresc atat de mult sa incerc din nou! Constientizez mai mult ca niciodata ca intotdeauna exista un risc si de aceea ma angajez fata de mine sa nu fortez.
Am aflat de ce au aparut crampele musculare de la Budapesta, lipsa de calciu si de magneziu, asa ca saptamana aceasta am suplimentat ratia lor. Si parca ma simt mult mai bine.
Sambata am fost prezent in piata Constitutiei la inscriere. Nu e prea mare inghesuiala. Mi-am ridicat numarul de concurs si chip-ul. Este prima editie a maratonului international Bucuresti iar multe lucruri, privind organizarea, se invata din mers.


Traditionala “Pasta-Party” are loc la restaurantul Caru cu Bere, unde ii intalnim pe majoritatea concurentilor. Aici schimb cateva cuvinte cu Valeria Racila van Groningen, o inimoasa doamna care s-a straduit ca organizarea primului maraton international sa fie ireprosabila. Au venit multi alergatori de afara, foarte bine cotati. La masa am avut privilegiul sa fiu alaturi de unii dintre cei mai buni maratonisti si semimaratonisti din Romania si din strainatate. I-am vazut in carne si oase si i-am avut in fata mea. Un prieten, Emil Hecico si sotia lui, si ei foarte buni printre ei, el fost coleg de serviciu, mi i-a aratat pe romani, spunandu-mi, uite-i, ei sunt printre cei mai buni din tara. Asa a fost in ziua premergatoare maratonului.

A doua zi ne-am adunat la start. Atmosfera este intr-adevar de maraton international. Piata e inundata de muzica si de comunicari la statia de amplificare. Concurentii, amatori si profesionisti, fac incalzirea. Maratonistii, semimaratonistii si stafeta de 4 persoane pentru maraton, se aliniaza intr-o parte a liniei de start, iar alergatorii la cursa de 4 km, pe cealalta parte. Si am pornit. Ne despartim. Cei de la cursa de 4 km o iau inainte si ocolesc cladirea Parlamentului iar noi o luam spre dreapta, pe bd Unirii.
Bucurestenii sunt in numar mic pe strada. Ei nu prea au fost interesati de cursa. Nici nu au fost incurajati sa o faca, asa cum se procedeaza de obicei pe timpul alegerilor electorale, cand oamenii sunt motivati si rugati sa iasa din casa. In joc nu erau nici mici si nici bere, asa ca evenimentul a cam trecut neobservat. Au simtit-o insa din plin soferii, pe care ii vedeam nervosi in intersectii, claxonand, pentru ca trebuiau sa ocoleasca prin locuri necunoscute. Privind miscarea, nu prea exista o educatie in acest sens, desi multi dintre persoanele care umplu crasmele zilnic pana la refuz, ar fi gasit in sport, un refugiu mult mai bun si mai sanatos, in care sa isi consume energia. Dar oare exista interes pentru aceasta? Nu cumva interesul economic primeaza? Jumatate din restaurante ar disparea daca lumea s-ar intoarce din nou cu fata catre sport. Pentru asta insa este nevoie de o schimbare de mentalitate, de o intensificare a muncii de educatie in familie, in scoli si prin mass media, unde din jumatate in jumatate de ora suntem invitati sa consumam mai multa bere. Trebuie umblat repede la mentalitatea celor in varsta, care, involuntar, o altereaza pe cea a celor tineri.

In mers, fac repede o comparatie: 2700 de maratonisti la Budapesta si in jur de 100 la Bucuresti. Diferenta e mult prea mare. Ceva se intampla cu noi. Trebuie sa iesim repede din aceasta stare in care am intrat. Parca am fi hipnotizati, iar lucrurile bune se lipesc de noi ca apa de gasca. Totusi aproape 80 de romani alearga astazi maratonul. Sa nu ii uitam insa pe cei care alearga semimaratonul si participa la stafeta de 4 de la maraton, fiind mult mai multi. Cel putin jumatate dintre ei sunt maratonisti pursange, dintre cei mai buni. In afara de primii zece, care sunt constienti ca au sanse la premiile puse in joc si alearga si pentru ele, ceilalti alearga cu inima si cu sufletul. In final intr-o proba de maraton, la final de cursa, nu te alegi decat cu o strangere de mana, o medalie si cu satisfactia proprie, ca esti la fel de bun sau mai bun ca ieri. Da, dar mai e ceva, cu cat suntem mai multi, cu atat suntem mai de neclintit, mai puternici si mai sanatosi. Zau ca merita!

Ajungem la Piata Unirii, intoarcem si inaintam pe celalalt sens, catre Parlament, ne apropiem de cheiul Dambovitei pe care il urmam pana la Piata Unirii, intoarcem si revenim pe celalalt sens pana la calea Victoriei. Urcam pe aceasta, lasam in urma cladirea CEC-ului, Muzeul National, Casa Armatei si intoarcem la Palatul Telefoanelor. Revenim la Dambovita si o luam spre podul Eroilor. Aici am surpriza sa constat ca intoarcem mai repede, fiindca eram pregatit sa ajung pana la pod la Cotroceni. Revenim la podul Stirbei Voda, ocolim si urcam pe langa cladirile Parlamentului, Ministerul Apararii Nationale, hotel Mariot, parcurgem Calea 13 Septembrie spre Unirii, pana la linia de start. E greu pentru ca trebuie sa repetam traseul de 4 ori. Am plecat mai usor, comparativ cu startul de la Budapesta si parca ma simt mai relaxat.

Mi-a placut organizarea pe traseu. Circulatia a fost oprita pe ambele sensuri. Fortele de ordine ale Politiei sunt in fiecare intersectie, asa ca nimeni nu are curaj sa deranjeze cursa. La punctele de hidratare am gasit strictul necesar de apa, banane, Red Bull, alte bauturi energizante, am acum toate conditiile pentru a alerga chiar mai bine decat la Budapesta. Alerg la inceput cu sticla de apa in mana, ca la antrenamente, dar unul dintre organizatori imi atrage atentia sa nu mai iau apa decat de la punctele de hidratare, nu de pe traseu, nestiind probabil ca o am de la ultimul punct de hidratare. Ma simt mult mai bine cand iau cate o inghititura de apa din mers, alerg fara sa ma umflu de apa, ca o camila, si nu mai astept inca cinci km, pentru a ma hidrata din nou. A doua tura a fost destul de bine, am reusit sa tin aproape, iar in a treia am pastrat un ritm la fel de bun.

Nepotii mei sunt printre sustinatori. Incearca sa faca poze si sa filmeze momentele cele mai importante din timpul cursei. In prima tura aud de pe margine o incurajare: Hai Iliuta! Vocea mi se parea cunoscuta. Indrept privirea si il zaresc pe Victor, colegul meu de clasa din liceul militar. Chiar a venit sa ma sustina! La cateva sute de metri aud din nou: Hai Ilie! Sunt alti fosti colegi, de data asta de scoala militara: Hary, Florin si George. La Eroilor din nou sunt incurajat, de data asta de Nelutu, colegul meu care a fost si la Budapesta si de alti colegi de munca de la URBAN. Cursa este acum mai rarefiata. Au terminat semimatonistii, cei foarte buni, la fel, in fata am un singur alergator, il vad in departare la mai mult de o suta de metri, iar in spate, intorc capul si la fel, zaresc pe cineva la mare departare. Practic intreaga sosea este la dispozitia mea. Pacat, pentru ca benzina mea s-a cam terminat.

La un moment dat pe cheiul Dambovitei la cativa metri in fata mea, doi caini s-au incaierat si-si disputa mijlocul strazii. I-am intalnit de multe ori la antrenamente, asa ca n-am avut teama si am trecut, dar pentru o clipa m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca prin dreptul lor ar fi trecut atunci kenienii sau una din fetele de la maraton. Unii dintre organizatorii cursei, aflati pe traseu, ma incurajeaza si ma indeamna sa pastrez ritmul, pentru ca mai am putin. Ajung la cea mai dificila portiune a traseului, zona dintre Cladirea Parlamentului si Ministerul Apararii Nationale, in care drumul este in urcare si pe care il simt cum mi se impotriveste. Pentru a inainta trebuie sa strang puternic din dinti. Si strang pentru ca nu mai e cale de intoarcere. Mai am doar doi kilometri! Am pentru ce sa alerg si nu sunt motive nici sa gandesc, ca as putea sa abandonez. Pentru o clipa am gandit ca as putea sa cobor sub 3 ore si 30 minute, un timp la care am visat pe ascuns la antrenamente. Inainte de ultima tura ceasul indica 2 ore si 32 minute si atunci puteam spera. Aceasta ultima tura a fost intr-adevar cea mai grea, am simtit la un moment dat doua impunsaturi in picior, mi-a fost frica si am redus viteza.

O reduceam si fara avertismentul primit, pentru ca deja nu mai aveam forta in picioare. M-a cuprins oboseala, sunt kilometrii adunati in cursa de la Budapesta si cei adaugati aici, la Bucuresti. Nu degeaba m-au avertizat prietenii sa nu particip si sa las un interval mai mare intre curse, pentru ca ma distrug. Pur si simplu am vrut ca pe lista, sa se mai adauge un roman in plus la start! Nu mai pot sa cobor sub 3 ore si 30 minute, dar totusi trebuie sa trag pentru a alerga macar mai bine decat la Budapesta si sa imi imbunatatesc timpul. Si iata, mai am inca putin, vad linia de sosire si chiar reusesc. Timpul, 3 ore, 39 minute si 30 secunde, cu 9 minute mai putin decat la Budapesta.
Fac repede un bilant. Pe 25 mai am alergat primul meu maraton si l-am facut in 5 ore. In nici 5 luni am reusit sa cobor la 3:39:30. Nu voi putea sa o tin in ritmul asta, dar stiu ca mai pot si vreau sa alerg intr-un timp de sub 3:30:00. Sunt constient ca totul va depinde de cat de bine o sa ma antrenez, incepand de maine. Si apoi maratonul de la Atena e atat de aproape: 9 noiembrie.

Sunt epuizat. Ajung sa traiesc din nou satisfactia trecerii liniei de sosire si uit ce s-a intamplat in cursa. O strangere de mana si iata si medalia! Apoi din nou emotii, o zaresc printre sustinatorii mei pe sora mea, care a venit special pentru mine, tocmai de la Adjud. A tinut sa fie de fata, atunci cand trec linia de sosire, stiind cat de mult mi-am dorit sa alerg aceasta cursa. Uneori ma intreaba daca nu risc cam mult. Dar acum, pentru ca a vazut atmosfera de la sosire, sunt sigur ca nu ma va mai intreba niciodata, dandu-si seama ca maratonul este o stare de spirit. Am momente in care presimt ca voi ameti. Sunt in aceiasi stare de ameteala prin care am mai trecut la antrenamente. Beau repede vreo doua sticle de apa si parca imi revin. Continuu sa ma misc, ma intalnesc si cu Cosmin, coleg de suferinta la Budapesta, si reusesc sa fac cunostinta cu un maratonist care va merge si el la Atena. Deci acolo nu voi fi singur. Reusesc din nou o fotografie cu organizatorii competitiei si cu un domn, cu o barba foarte simpatica, fost campin national la maraton.

Sunt intr-o stare care se aseamana cu una de dupa operatie. Ies usor cate usor din starea de anestezie, care a fost cursa, incep sa simt durerile, muschii ma dor, oasele la fel. Dar deja am experienta, incetul cu incetul voi iesi din aceasta stare, doar am alergat maratonul de 5 ori la antrenamente si de 2 ori oficial. De fiecare data descoper cate ceva nou si gasesc singur raspunsuri la intrebarile pe care mi le-am pus. Intalnesc alti oameni, care au visat sa faca maratonul, ca si mine, care au muncit mult pe timpul pregatirii, si-au intensificat antrenamentele si au reusit sa parcurga distanta de 42 de km. Ajung pe jos la Piata Unirii, unde circulatia este inca blocata. De aici ma imbarc in masina prietenului meu George, care ma lasa exact in fata blocului. Acasa incetul cu incetul incep sa ma refac.

Bineinteles ca e timpul sa inrosesc telefonul, sun si sunt sunat. Aflu ca mama mea s-a rugat la biserica ca sa termin cursa si sa nu patesc ceva, tot asa cum a facut-o si prietenul meu Tibi de la Oradea, in timp ce se desfasura cursa de la Budapesta. La celalalt capat al firului sunt in contact direct cu fiicele mele, le dau vestea ca am terminat cursa cu bine si ca nu s-a intamplat nimic rau. Urmeaza cursa de la Atena, pe care vreau sa o termin si sa fac sa fie cadoul meu la aniversarea, in luna noiembrie, a zilei de nastere a Andreei, fiiica  mea cea mai mare. Vorbesc cu multi prieteni carora le spun sa nu-si faca griji si ca sunt ok.

Tuturor, celor care ati fost alaturi de mine in aceasta cursa, va multumesc!

Pin It

9 Raspunsuri

  1. Urbanistii spune:

    Va dorim mult succes la Atena sefu’…si va tinem pumnii sa fiti ok si sa reusiti sa va indepliniti visul…un timp cu 10 minute mai bun ca la Bucuresti…care va insemna un drum sigur spre Boston…Multa bafta!!!

  2. Constantin Patrascu spune:

    Felicitari sefu, Se vede Atena, bafta multa !

  3. Marian ONOFRIEVICI spune:

    Pe traseul tau mi-a curs o lacrima… De fericire!
    Drum bun Ilie!
    Marian

  4. victor spune:

    Draga Iliuta am fost prezent la jumatate din cursa ta din Bucuresti.Imi place atmosfera de la un asemenea eveniment,dar o savurez mai bine de pe margine ,ca spectator…Acum,ca sunt mai multi care citesc blogul tau,ar trebui sa le spunem si lor ca pe portiunile fara spectatori ai alergat cu spatele,sa le dai o sansa si kenyenilor,sa nu-i umilesti…Recunosti ?

  5. Maratonul de la Atena - vis implinit | Ilie Rosu spune:

    [...] Romaniei. Tresar, pentru ca, imi dau seama ca este Lixandru, romanul cu care facusem o poza la maratonul Bucuresti si cu care imi dadusem intalnire la Atena. Si iata-l acum drept in fata mea. Urmaresc tricolorul [...]

  6. Din nou in Herastrau | Ilie Rosu spune:

    [...] fotografiez din nou cu fosta campioana olimpica. Am mai reusit acest lucru si la editia trecuta a maratonului de la Bucuresti. Apoi in alergare, discutam  despre cum a fost la maratoanele de la Paris si  Madrid si cam cum [...]

  7. Dupa 30 de ani | Ilie Rosu spune:

    [...] liber, nu uit la plecare, sa iau cu mine medaliile de la concursurile de maraton, de la Budapesta, Bucuresti, Atena, Paris, Madrid si Miercurea Ciuc, pe care sa le agat la gatul colegilor mei. Voi retrai [...]

  8. Primul maraton oficial a fost la Budapesta – cursa vietii | Ilie Rosu spune:

    [...] Si pentru ca imi doresc sa ma numar printre participantii la prima editie a maratonului International Bucuresti, la doar o saptamana de la maratonul de la Budapesta, mai vreau inca unul pana la maratonul de la Atena. Am mai repetat la antrenamente o singura data acest scenariu, la Rasnov, si a mers. Prieteni va astept pe toti duminica 12 octombrie, ora 09.30, la Maratonul International Bucuresti! [...]

  9. Maratonul International Bucuresti 2012, a 45-a lupta casigata | Ilie Rosu spune:

    [...] MIB Bucuresti a fost una cu totul si cu totul speciala. Cinci participari din tot atatea editii.  (1, 2, 3, 4) . Imi amintesc ca prima editie a fost cea mai iute pentru mine, desi ma aflam  la cel [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori