Dupa 30 de ani

Pin It

S-au implinit  30 ani de la terminarea liceului militar! Momentul  reintalnirii cu oamenii care au sfintit aceste locuri se apropie. Pentru ca acolo, in tinutul Bucovinei, am pretuit alergarea si miscarea in aer liber, nu uit la plecare, sa iau cu mine medaliile de la concursurile de maraton, de la Budapesta, Bucuresti, Atena, Paris, Madrid si Miercurea Ciuc, pe care intentionez sa le agat la gatul colegilor mei.

Voi retrai emotiile revederii cu colegii de clasa, cu cei de companie si cu ceilalti care au absolvit cu noi in acelasi an. Pornesc impreuna cu Calin, un adevarat om de echipa, cu o verticalitate cum rar intalnesti, uneori iesita din comun   Identificam pe traseu orasele in care am putea intalni LM-isti. Oprim in Bacau, sosotim cateva minute cu Jorj-Costica, care ne impresioneaza cu amintirile sale, in detaliu, din liceu, de parca  le-ar fi trait  ieri si pe care noi o parte le-am dat uitarii.

La Suceava  il convingem pe Petre sa fie alaturi de  noi la intalnirea de la liceu. El stie si acum cum eram asezati in banci, pe ce randuri si schimbarile anuale, provocate de vreun coleg, care chipurile nu vedea bine la tabla.  Pe Dumitru il gasim neschimbat, desi au trecut destui ani, el  afiseaza aceeasi  atitudine de luptator ca in liceu. In anul intai chiar voia sa abandoneze dar cuvantul dat in fata tatalui sau, prin care s-a angajat sa continue, l-au transformat in cel mai bun elev din clasa, ii mai trebuiau doar cateva procente pentru a sustine examenul  la academie. La Gura Humorului iata-l si pe Doru,  la casa parinteasca, despre care povestea cu mult patos in intalnirile noastre din Bucuresti.
Pe acesti prieteni ai mei cat si pe ceilalti colegi care ne vor asteapta la liceu, i-am exasperat cu fuga mea in orele de sport. Atunci  ma rugau cu insistenta  sa reduc ritmul, de nu  primeam cuvenita  ”corectie  verbala’” dupa ore. Dar eu porneam tot timpul in urmarirea lui  Sorocinschi, care venea de la o scoala sportiva, facuse atletism si imi placea sa-l intrec pe ultimii metri.

Din mersul masinii pe sosea, printre varfurile brazilor, liceul apare si dispare, pare neschimbat, aceleasi pavilioane  solide, cu aspect de fortareata.  Bastilia, cum ii spuneam noi, desi s-a mai incarcat cu trei  decenii, este gata sa-si primeasca oaspetii, ramanand unica prin faptul ca nu este inconjurata de  garduri, iar  faptul ca, eram uneori liberi, ca pasarea cerului, ne inspaimanta. Liceul traieste prin elevii sai, iar  lipsa lor  si linistea de vacanta, fac ca acest loc sa arate astazi ca un muzeu.
Seara au inceput “dezbaterile”. Mi-am propus sa incerc sa-mi identific colegii de la mese, avand la dispozitie  cateva incercari. Cu unii a fost foarte usor, nu s-au schimbat prea mult asa ca am reusit din prma. Cu altii insa a fost mai greu, figura de copil de altadata a fost inlocuita cu figura unui  barbat puternic, sigur pe el, cu privire patrunzatoare, fiind clar ca n-as fi reusit nici dupa 300 de incercari.

Dimineata dau roata liceului. Platoul, pavilioanele de clasa, sala de festivitati, salile de mese si dormitoarele, par neschimbate. Zona in care sunt aparatele de gimnastica, in care era forfota mare pe vremuri, este pustie. Cateva gramezi de pamant indica faptul ca in curand vor avea loc lucrari de modernizare. Ca sa prinzi un loc la aparatul de gimnastica, la bara fixa sau la paralele,  trebuia sa stai la rand. Unii erau adevarati profesionisti, executau exercitii complicate, gigantica, chiar daca  curajul lor ii ducea uneori la infirmerie,  iar altii, de ani mai mici,  incepatori, se chinuiau sa execute miscari simple, cum ar fi urcarea prin rasturnare, fara de care nu luai nota de trecere la sport la Cristea. Pentru a mentine curata rigola din spatele pavilionului dormitoare faceam eforturi deosebite, in special lunea dimineata, cand sefii nostri inspectau sectoarele si era vai de mama noastra daca nu erau luna.

Incepe intalnirea oficiala pe platoul din fata salii de festivitati. Sefii de clase dau raportul, informandu-l pe seful de promotie, despre prezenta pe clase, ca pe vremuri.  Se inalta drapelul pe catarg,  se canta imnul si se da onorul.  In fata noastra ii avem pe dascalii nostri, cu mana dreapta lipita in dreptul  inimii.  Ne strangem in fata liceului, unde promotia noastra  planteaza un pom, apoi facem o poza de grup. Identificam in multime pe profesorii nostri de biologie, franceza si de  sport, cu care ne fotografiem.

Statuile lui Stefan cel Mare sunt in acelasi loc,  una strajuieste intrarea in parcul din fata liceului, iar alta accesul pe holurile acestuia. Descoperim panoul de promotie, tocmai sus,  la etaj, ne oprim in fata lui, identificandu-ne fostii comandanti, colegi si profesori. O unda de regret ne cuprinde atunci cand privirile noastre intalnesc fotografiile celor care nu mai sunt demult printre noi, comandantii nostri Rotaru Marian, Furnica Petru, Bot Ioan si diriginta noastra Spatarescu Maricica Emotionanta este intalnirea cu fostul meu coleg de banca, Vasile Hancu, simtindu-ma onorat sa il intalnesc dupa atatia ani, la fel de serios, optimist si de saritor, ca pe vremuri. Intru cu emotie in sala de lectura, sunt aceleasi rafturi inalte, pline cu carti, recomandate ca bibliografie la orele de literatura romana, cu sute de romane politiste, pe care le citeam pe nerasuflate la studiu…
Pentru cei care nu mai sunt printre noi, in capela liceului se desfasoara o slujba de pomenire, aducandu-li-se un omagiu si recunostinta noastra.
Intram in sala de festivitati. Imi amintesc ca faceam parte in liceu, din compania a 7 a. Aici, in  liceu, am urmarit de la balcon, impreuna cu comandantul nostru de companie filmul ‘’ Unde este compania a 7-a’’ . Anii au trecut, intrebarea ‘’Unde este compania a 7 a’’, ramane si astazi de mare actualitate.  Suntem peste tot, pe intreg cuprinsul tarii, avand sentimentul  datorii implinite. Cei mai multi au plecat din sistem, ”executati”,  nestiind nimic despre conversia profesionala. Dupa atatia ani criza economica, si nu numai,  i-au  facut  sa se  simta hamali, in cel mai iubit port, numit Romania.
Citesc pe chipurile profesorilor nostri satisfactia ca si-au facut datoria. Si dupa cum spunea profesorul Bajenaru, vai de profesorii care nu sunt intrecuti de elevii lor. Iar colegul nostru Dan Haulica  se numara printre ei, fiind astazi rectorul Academiei Navale Mircea cel Batran, cu care ne mandrim. Si colegul meu de facultate, Ioan Nicolaescu, prezent in sala, este  prorector la Academia Tehnica Militara. Se striga catalogul, pe clase, incepand cu 12 A si terminand cu 12 I.. Desi diriginta noastra nu mai este, catalogul nostru este strigat de un alt profesor. Simtim sincer lipsa doamnei diriginte, care timp de 4 ani s-a straduit sa  raspunda  intrebarilor noastre provocatoare de adolescenti, pasuindu-ne de multe ori la orele de chimie, care se transformau in ore de dirigintie.
Iata-ne in sala de clasa, bancile nu mai sunt aceleasi, iar noi nu suntem chiar atat de multi, incat  sa le putem umple. Impreuna cu Vasile,  identific usor banca noastra, ultima, pe randul de la perete. Ne amintim de nazdravaniile pe care le faceam la clasa, de orele de matematica, de iesirile la tabla ale colegilor nostri, care nu iubeau matematica, cerand disperati ajutorul, privind spre clasa,  pentru rezolvarea exercitiilor, de orele de studiu, de metodele pe care le foloseam pentru a porni  televizoarele si de a urmari filmele si meciurile de fotbal de la campionatul mondial, fara ca sa fim prinsi de ofiterul de serviciu.
Avem cateva ore la dispozitie si vom incerca sa o luam in drum spre  Rarau. Am plecat de acasa cu acest gand, amintindu-mi ca in liceu, am parcurs acest drum dus-intors de multe ori. Bineinteles ca eu il voi parcurge in alergare, iar colegii mei cu masina.

Seara, echipati la tol festiv, noi, XII – G, intram printre primii in sala in care are loc sarbatoarea promotiei de liceu 1979. Lipsesc multi dintre colegii nostri, care nu au putut onora invitatia. Actualul statutul de pensionar impus printr-o mare smecherie aproape tuturor, atat celer prezenti in sala, cat si acelor absenti, garantandu-ni-se prin lege dreptul la munca in institutii de stat si private,  ne-a luat prin surprindere.  Cui sa multumim ca se face tot posibilul ca sa nu mai fim hamali in portul numit Romania ?

Amintirile din liceu, placute si mai putin placute, plutesc in aceasta sala. Povesti scurte, urmate de hohote de ras, sunt spuse la masa fiecarei clase, neintelese insa de familiile celor prezenti. Din XII G suntem prezenti la masa 8, cei doi Calini, Victor, Vasile, Petre, Dumitru, Viorel si eu.  Unor colegi de-ai nostri le-a trecut glontul pe la ureche, in timpul unei partide de carti, fiind cat pe ce sa fie exmatriculati. Melodia ‘’Ani de liceu’’, imnul serii, ne provoaca nostalgii, fiind repetata de multe ori. La masa profesorilor il zaresc pe profesorul de economie politica, domnul Magureanu. Se tine bine domn profesor, asa ca indraznesc sa ma asez la masa dansului, provocandu-l la o discutie. Ii multumesc pentru principialitatea de care a dat dovada la ore, cunostintele acumulate la materia dansului mi-au prins bine, facand ca examenul de admitere la facultate sa para usor. Iata-l si pe profesorul de sport Cojoc. Este la fel de sportiv ca pe vremuri. Este singurul reprezentant al catedrei de educatie fizica si sport. Ne amintim de cel care a fost colonelul Aurel Cristea, cu care am facut orele de sport. Prima ora de sport a insemnat o alergare pe potecile muntilor din jur.

Era exigent si nu ierta pe nimeni, fiecare elev trebuia sa faca urcarea prin rasturnare, altfel era ca si corigent la sport. Nu a urmarit niciodata sa obtina un succes imediat, a avut rabdarea sa astepte, stia ca munca sa ii va fi cu adevarat recunoscuta peste ani. L-am intalnit intr-o zi in Gara de Nord, era detasat la irigatii si suferea. Era mandru de miile de elevi care i-au trecut prin mana, spunea atunci ca daca s-ar deplasa in orice directie,  prin Romania, n-ar face nici 10 km, si un fost elev de-al sau l-ar bate pe umar,  oprindu-l. I-am povestit profesorului de pasiunea mea pentru cursele de maraton, de faptul ca visul parcurgerii acestei distante  s-a nascut aici, in anii de liceu si ca s-a implinit abia in  anul 2008, ca tare mult mi-as fi dorit sa pun medaliile la gatul colonelului. Impresionat, acesta ne-a invitat in sala de sport, unde a construit un colt special, in memoria colonelului, un loc in care zilnic arde o lumanare. Mi-am adunat colegii si am asteptat in fata salii, pentru ca profesorul sa ne deschida usa si sa aprinda lumina.

Pe un panou simplu, asa cum a fost colonelul intreaga viata, iata poza acestuia si cateva articole decupate din ziar, cu povestea vietii sale. Aprindem o lumanare si pastram un moment de reculegere. Apoi intram in sala de sport, care este neschimbata. Aici ne desfasuram orele de gimnastica, ne dadeam probele contra cronometru, incluzand exercitii de gimnastica, alergare si urcarea pe franghie. Tot aici ne destindeam la final de trimestru, jucand palpitante partide de fotbal in ‘’fund’’. De aici ieseam iarna la bustul gol in zapada, ne harjoleam in fata liceului, apoi ne intorceam in sala, razand, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, desi mamele noastre plangeau la intrare, fiind intr-o zi de sambata, cand erau permise vizite.

Tot de aici plecam in alergare, cu ganterele ridicate deasupra capului, pana jos, la baza sportiva, unde eram recompensati, fiind aruncati spre inaltul cerului, de pe prelata bine intinsa, de care tragea intreaga clasa, traind atunci pentru prima oara senzatia unui salt cu parasuta. O minge de baschet este aruncata de la balcon, alergam spre ea, o prindem si aruncam rand pe rand la cos. De aici din fata salii ne dadea colonelul startul intr-o alergare in teren variat. Trebuia sa urcam prin zona infirmeriei, mai mult de 1 km si sa ocolim bradul, ce se vedea aproape cat un bat de chibrit de jos dar,  in zona caruia era o buna vizibilitate si ne putea numara, urnarindu-ne  cu binoclul. Ii placea sa faca acest lucru si sa investigheze jos, la sosire, care sunt trisorii. Ii spuneam “bradul lui Cristea”, pana cand intr-o noapte, una din clasele la care era profesor, a taiat bradul. Se pare ca atunci colonelul a gustat gluma, zambind a paguba printre buze,  luandu-si apoi un alt punct de reper, de unde sa ne poata numara.

Emotionati de intalnirea cu ‘’colonelul’’ era cat pe ce sa fim surprinsi in  noapte, in fata salii de sport, de  focurile de artificii care au brazdat cerul de deasupra liceului, creind o atmosfera de adevarata sarbatoare.
Cantecul “Stefan, Stefan domn cel mare” a rasunat in sala, fiind repetat de intreaga asistenta, in pasii de defilare ai acelor timpuri. Vestea ca unul dintre noi alearga maratonul, s-a propagat  repede pe la mese, iar eu sunt incantat sa fiu incurajat de fostii mei colegi sa continuu.
Dimineata ne despartim, multumind lui Paunel ANDRUSCEAC, colegul nostru care a tras sforile pentru ca revederea sa fie posibila. Multumim conducerii liceului, pentru ca ne-a gazduit si ne-a permis sa hoinarim ca pe vremuri prin liceu.
Strabatem acelasi drum, printre Obcinele Bucovinene, apoi ne oprim din nou la Bacau, unde il intalnim pe Romica, aviatorul clasei, caruia ii prezentam in rezumat, ce a aparut nou in liceu…. Dupa treizeci de ani!

Ne continuam drumul nostru catre Bucuresti, coplesiti de amintirile anilor de  liceu, pe care le reluam cu placere, alungand astfel oboseala si somnul care ne dau tarcoale. Usor, usor, ne apropiem de casa,  primind in dar cel mai frumos apus de soare.

Pin It

8 Raspunsuri

  1. Victor spune:

    Ma bucur ca am ajuns personaj in povestile tale frumoase, pline de nostalgie cand vine vorba de amintiri si pline de optimism cand e vorba de clipa traita sau de viitor.Uitasem treaba cu jocul de fotbal in fund….Ce vrei, asta-i si frumusetea unei asemenea revederi-amintiri uitate de tine dar rememorate mereu de cate un coleg.Urmatoarea noastra misiune e sa incercam sa adunam cat mai multi colegi de clasa la o intalnire-sa zicem macar 50 %, adica vreo 18, ce zici,merita sa incercam ?

  2. Georgiana spune:

    Anii de liceu…amintiri frumoase pentru mai tarziu….

  3. Constantin Ciobanu spune:

    Draga Ilie,
    foarte impresionanta povestirea ta!Ai talent de povestitor!Si pentru mine a fost emotionant sa ne reintalnim cu locurile colindate cu ani in urma.Eu nu am avut atatea iesiri ca eram ocupat cu sahul,dar mi-au ramas in minte drumetiile cu frumoasa profesoara de biologie ARIANDNA!Succes in maratoanele urmatoare!Sa fii cel mai bun care poti fi!

  4. Andrusceac Paunel spune:

    Felicitari pentru tot;te admir sincer pentru ce faci,cum faci si cat daruiesti celor din jur.
    Cu stima
    Paul Andrusceac

  5. Demeter Gabriel spune:

    Da frumos. As vrea sa stiu si eu unde pot gasi o poza cu Rotaru Marian. A fost unchiul meu. stie cineva??

  6. Gabriela Furnica spune:

    Inseamna mult sa vad ca sunt oameni care nu l-au uitat, care il pomenesc si unii care poate ii simt lipsa…stiu ca ar insemna enorm si pentru el, pentru ca Liceul Militar a fost aproape totul …pana la sfarsit. Imi cer scuze pentru nota usor sentimentala a mesajului dar simteam nevoia sa spun…sunt mandra ca a fost tatal meu.

  7. LACRAMIOARA CRISTEA spune:

    Sambata,14 ianuarie 2012,ora 22…cu ochii in lacrimi si-n suflet adanca emotie dupa ce am repetat in gand discutia cu Ilie pe care l-am cunoscut la Cabana Himalaya, am citit si recitit,gandurile lui de nostalgie si respect pentru anii de Liceu Militar si profesorii ce i-au calauzit pasii!Multumesc!Tata-profesorul colonel Aurel Cristea s-ar fi mandrit si ar fi povestit cu bucurie si incantare de fostul sau elev Ilie Rosu!Perseverenta,unictatea pasiunii tale pentru Maraton cu participarea la zeci de competitii,patriotismul iti fac cinste si te definesc ca un OM DEOSEBIT SI ROMAN cum putini mai sunt!P.S.-Am plecat astazi fara sa-mi iau ramas bun dar te-am intalnit alergand pe drumul de la Paraul Rece,am incetinit dar nu am oprit ca sa nu ti perturb antrenamentul si ti-am spus in gand-Multumesc Ilie!Ne vom reintalni pa 21 februarie la Cabana Himalaya…la Maraton…!

  8. Maratonul zapezii Rasnov 2012 la final | Ilie Rosu spune:

    [...] fost oferita de catre doamna medic al regretatului profesor Lacramioara Cristea, fiica colonelului Aurel Cristea, lui Ilie Rosu, fost elev  in liceul militar Stefan cel Mare, Campulung Moldovenesc.  Aceasta [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori