Maratonul Siretului Adjud Editia 9 din 2 iunie 2022

Este data de 02.06.2022.



Asociatia Club Sportiv Eco-Alpin Bucuresti, in parteneriat cu Primaria Municipiului Adjud, Directia pentru Sport si Tineret Vrancea, Consiliul Judetean Vrancea si Prefectura Vrancea a organizat in Municipiul Adjud in ziua de 02.06.2022, in Ziua de Inaltare – Ziua Eroilor, cea de-a 9-a editie a Maratonul Siretului (celor doua lacuri).

Sponsori: ISOSTAR, SC LUXTRANS SRL Adjud; Asociatia Romana pentru Propaganda si Istoria Aeronauticii (ARPIA), EuroGifts, Ilie Rosu, Marian Onofrievici;

Parteneri: Parohia Sfantul Nicolae Adjudu-Vechi, Asociatia Ofiterilor in Rezerva din Romania (AORR);

Coorganizator: ARPIA;

Aceasta editie s-a desfasurat la 589 de ani de la Prima Atestare Documentara a Municipiului Adjud.

Concurentii au admirat pe traseu frumusetile pe care  le ofera Lunca Siretului, marginita la est de Dealurile Tutovei, Maratonul a ajuns la Barajul si Lacul de Acumulare de pe Raul Siret, de la Beresti (judetul Bacau). Maratonul a trecut   prin Comuna Homocea si prin cele 2 sate ale sale, Lespezi si Costisa. De asemenea s-a ajuns prin satele Adjudu-Vechi, Siscani si Burcioaia, aflate in componenta Municipiului Adjud.

Maratonul a avut drept scop promovarea alergarii în aer liber si a unui stil de viata sanatos, concomitent cu promovarea in randul concurentilor si sustinatorilor acestora, a frumusetilor, a traditiilor si istoriei zonei turistice Vrancea, in special a imprejurimilor municipiului Adjud. Maratonul a fost un omagiu adus in Ziua Inaltarii Domnului – Ziua Eroilor, eroilor din aceasta zona, care au cazut in cel de-al doilea Razboi Mondial, in Primul Razboi Mondial si in Razboiul de Independenta din anii 1877-1878. Maratonul a trcut prin 7 localitati, prin fata a 7 biserici si monumente.

In fata Monumentului Eroilor din Adjudu Vechi s-a aprins Torta Eroilor Neamului care a fost dusa prin fata monumentelor de pe traseu. Aceasta torta a mai fost purtata in anii trecuti de catre maratonistii care alearga in cadrul Ciclului de maratoane istorice”Din dragoste pentru Romania si istoria ei”, la Maratonul “Pe aici nu se trece”, intre Marasti si Marasesti, la Maratonul Unirii din Focsani, intre Mausoleul Eroilor si Piata Unirii, la Mausoleul Mateias, in cadrul stafetei satelor Mataului, judetul Arges.

Inainte de start, preotul bisericii Sfantul Nicolae, din Adjudu Vechi, preotul Marian Cristea, a cantat Imnul Eroilor si i-a binecuvantat pe toti  maratonistii care alearga in cadrul ciclului de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania si istoria ei”. S-a intonat imnul Romaniei.

Startul a fost dat din fata Bisericii Sfantul Nicolae din Adjudu Vechi, de catre primarul Municipiului Adjud, domnul Florin Nechifor. Maratonul s-a incheiat la ora 14.30, in fata Casei de Cultura Tudor Vornicu din Adjud, cu o cursa populara.

10 maratonisti au participat la acest maraton: 3 din Braila, 1 din Galati, 1 din Macin (judetul Tulcea), 2 din Bucuresti, 1 din Codlea (judetul Brasov), 1 din Adjud si 1 din Pufesti (Vrancea). Printre acestia s-a aflat si Hiroko Ogawa din Japonia, care este o mare admiratoare a traditiilor si a istoriei Romaniei. Maratonistii au purtat in cursa drapelul Romaniei si steaguri istorice care amintesc de istoria acestor locuri. S-a alergat compact, in coloana, toti participantii fiind inregistrati la final in acelasi timp. Un echipaj al IPJ Vrancea – Serviciul Rutier, s-a deplasat pe traseul maratonului in fruntea maratonistilor, asigurand protectia participantilor.

Imediat dupa maraton pe aleile Parcului Municipal din Adjud a avut loc cursa populara desfasurata pe distanta de 1 km, in memoria eroilor Vrancei care s-au jertfit pentru Romania. La aceasta cursa au participat concurentii din proba de   maraton, insotiti de elevi ai scolilor generale din Adjud si din imprejurimi, de iubitori ai istoriei Romaniei si ai miscarii sportive din judetul Vrancea. Concurentii au fost echipati in tricouri albastre, galbene sau rosii.

Festivitatea de premiere a fost in Casa de Cultura “Tudor Vornicu”.

Participantii au primit din partea Primariei Municipiului Adjud, a Isostar Romania si a LUXTRANS, a sponsorilor, tricouri, medalii, diplome, produse ISOSTAR si dulciuri. Maratonistii au fost invitati dupa cursa la o masa traditionala, oferita de SC LUXTRANS SRL.

Cel mai in varsta veteran de razboi din Municipiului Adjud MOISA NECULAI– 102 ani, a fost omagiat in timpul maratonului, primind o medalie, tricoul competitiei si o cupa.

La festivitatea de incheiere a maratonului a participat domnul Catalin Pionescu, Presedintele Filialei Vrancea a academiei Olimpice Romane.

Echipa de suport logistic: Ilie Balan  si Lucian Balan.

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori