Maratonul “Pe aici nu se trece” la final

Clasament general Maratonul “Pe aici nu se trece”
In ziua de 06.08.2013 s-a desfasurat in judetul Vrancea intre Marasesti, Straoane, Marasti si Soveja Competitia “Pe aici nu se trece’ care a inclus 3 probe:

1.Supermaraton (46 km)-cu start din fata mausoleului de la Marasesti si cu sosire in fata mausoleului de la Marasti;
2.Maraton (42 km)-cu start din fata mausoleului de la Soveja si cu sosire in fata mausoleului de la Marasti;
3. Semimaraton (21 km)-cu start din fata monumentului Ecaterinei Teodoroiu de la Straoane si cu sosire in fata mausoleului de la Marasti.

1. La Supermaraton, categoria masculin, au sosit in acelasi timp: 4:41:12 1-3. Ilie Victor (Braila), Florin Simion (Chiajna) si Rotariu Iulian (Botosani).
La feminin a castigat Hiroko Ogawa din Japonia, in 5:15.22.
2. La Maraton: 1. George Cojocaru (Brasov): 4:18:32 2. Moldoveanu Alexandru (Braila): 4:26:35 3. Ilie Rosu (Adjud): 4:30:21
3. La Semimaraton, categoria Masculin: 1. Tene Kamela (Camerun) 01:41:01 2. Comanescu Mircea (Focsani) )1:46:44 3. Bratu Matei (Focsani) 01:51:13 .
La feminin a castigat Ana Baran (Republica Moldova): 02:11:54, urmata de Corina Antimir (Focsani): 3:28.31.

Pentru prima data in Romania, pentru a-i omagia pe toti eroiii cazuti pe aliniamentul Marasesti, Marasti, Soveja, au fost initiate doua maratoane care au avut startul in acelasi timp, din fata a doua mausolee, Marasesti si Soveja, iar sosirea a fost la mijlocul distantei, in fata Mausoleului de la Marasti.
7 maratonisti au plecat din fata Mausoleului de la Marasesti catre Marasti, parcurgand distanta de 46 de km, iar 6 din fata Mausoleului de la Soveja, spre Marasti, prin Varnita, pe un traseu masurand 42 de km. Inainte de start s-a oficiat cate o slujba de pomenire a eroilor cazuti la datorie pentru libertatea Romaniei, la Mausoleul de la Marasesti si la Biserica din Soveja.
Supermaratonistii au trecut prin fata monumentului Pe aici nu se trece de la Tisita, prin fata cimitirul german din Tifesti, Monumentul Eroului din Panciu, monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Straoane.
Maratonistii au plecat din fata Mausoleului din Soveja, trecand prin comuna Campuri, prin fata casei Memoriale Mos Ion Roata, continuandu-si alergarea pana in fata Monumentului Francez din Varnita, unde au pastrat un moment de reculegere.
Grupul de 12 semimaratonisti a pornit in cursa din fata Monumentului Ecaterinei Teodoroiu din Straoane.
Concurentii din cele 3 probe s-au intalnit in fata Mausoleului de la Marasti, unde au fost asteptati de oficialitatile comunei Racoasa, in componenta careia este satul Marasti. Zeci de copii imbracati in costume populare au asigurat pe traseu punctele de hidratare. Sosirea din cursa a fiecarui participant a fost anuntata de buciumasi. Veterani de razboi si femei in varsta in costume populare i-au asteptat pe maratonisti, strangandu-i in brate si multumindu-le pentru omagiul si recunostinta aduse parintilor lor care au luptat si si-au dat viata pe aliniamentul de la Marasti.
In anul 2013 s-au implinit 100 de ani de aeronautica militara in Romania. In semn de respect pentru Aviatia Militara din Romania, col. (rez) Ilie Rosu a purtat in cursa drapelul Romaniei si Steagul de Reprezentare al Asociatiei Romane pentru Propaganda si Istorie Aeronautica.
Trei avioane ale Aviatiei Militare Romane au salutat in zbor maratonistii adunati in fata Mausoleului din Marasti, creind o atmosfera asemanatoare cu cea de dinaintea startului maratonului de la Boston.
La competitie au fost prezenti si sportivi straini care traiesc in Romania: Hiroko Ogawa din Japonia, Tene Kamela din Camerun si Ana Baran din Republica Moldova.
Maratonul s-a incheiat cu o slujba de pomenire la mormantul Maresalului Averescu unde maratonistii au depus un steag al Romaniei purtat in cursa de la Marasesti la Marasti. Premierea a avut loc la Scoala Generala din Marasti, construita dupa razboi de Regina Maria.


 

Tremurai de emotie cand erai mic la povestirile bunicului despre eroii Primului Razboi Mondial? Du povestea mai departe si vino pe 6 august 2013 in Tara Vrancei, la Marasesti, la Soveja, la Marasti, la Straoane, Vino sa alergi alaturi de noi pentru eroii Romaniei, pentru Mariuca Zaharia, pentru Ecaterina Teodoroiu si pentru zecile de mii de ostasi ai Armatei Romane, care s-au jertfit pentru Romania.

Un eveniment unic in Romania. Primul maraton organizat in Moldova, a ajuns la editia a III-a. Maratonul celor 3 mausolee: Marasesti, Marasti, Soveja. Un eveniment unic: Doua maratoane cu start in acelasi timp, din doua locatii diferite,din fata a doua mausolee, mausoleul Marasesti si mausoleul Soveja, cu punct final comun, mausoleul Marasti. Se alearga in memoria eroilor neamului. Un traseu doar pentru cei care cred sincer in patriotism si in valorile educative ale sportului.

1. Regulament

2. Declaratia pe propria raspundere

3 Inregistrare

4.Lista cu participantii

5. Stiri

 

In aceasta editie “Pe aici nu se trece’ include 3 probe: Supermaraton, Maraton si Semimaraton. Vom aduce un omagiu eroilor neamului printr-o alergare, acoperind aproape intreaga linie a frontului din anul 1917:

1. Marasesti-Marasti (46)km

2. Soveja -Marasti (42 km)

3. Semimaraton: Monumentul Ecaterinei Teodoroiu Straoane-Marasti.

Concurentii din cele 3 probe se vor intalni marti 6 august 2013 – in fata mausoleului de la Marasti, unde vor fi asteptati de cei mai ospitalieri romani din Romania. O competitie numita “Pe aici nu se trece”. Marasti-Marasesti si Oituz – 96 de ani de la eroicele lupte, intr-un triunghi de foc si de sange, ale Armatei Romane.

In anul 1917 mii de romani, germani, rusi, unguri, austrieci si francezi au cazut in aceste locuri. In Primul Razboi Mondial, Europa si intreaga lume au fost teatrul unor operatiuni militare nemaiintalnite, soldate cu milioane de victime. Urmasilor acestora, un indemn: Haideti cu totii la Marasesti, sa alergam impreuna un maraton care sa fie: Omagiu, Recunostinta, Respect, Reconciliere si Prietenie.

INFORMATII DESPRE COMPETITIE

Asociatia Romana pentru Propaganda si Istoria Aeronauticii, filiala Focsani, in parteneriat cu ARPIA centrala, cu Ro Club Maraton si Directia pentru Sport si Tineret Vrancea, organizeaza in 6 august 2013, editia a treia a maratonului Pe aici nu se trece!”. Acesta va avea loc intre localitatile Marasesi- Marasti (46 km), Straoane-Marasti (21 km), Soveja- Marasti (42 km), pe un itinerariu ce include locuri in care ostasii Armatei Române au purtat cele mai crancene batalii in Primul Razboi Mondial, pentru apararea gliei strabune.

“Pe aici nu se trece!” a spus cu 96 de ani in urma, generalul Eremia Grigorescu implusionandu-si ostasii sa apere poarta Moldovei, in fata adversarilor. In cinstea victoriei din 6 august 1917 si in memoria ostasilor cazuti la datorie, la Marasesti a fost inaltat, intre anii 1923 si 1938, un Mausoleu, care este cel mai impunator din tara si printre cele mai maiestuoase de acest fel din Europa. In inima romanilor, aceasta batalie are un loc special datorita eroismului de care au dat dovada ostasii români si a faptelor de arme ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, capitanului Grigore Ignat, generalului Eremia Grigorescu si mai ales, a legendarului sau indemn.

Prezentarea evenimentelor, luptelor, locurilor, numele si busturile unor eroi, pot fi regasite atat pe aleile mausoleului de la Marasesti, cat si de la Marasti.

Acest maraton este o continuare a ciclului de maratoane istorice, “Din dragoste pentru Romania si Istoria ei”, organizate de maratonistii din Romania intre anii 2011-2013.

Startul in cursa de 46 de km va fi dat din fata Mausoleului de la Marasesti.
Startul in cursa de maraton va fi dat din fata Mausoleului de la Soveja, iar in proba de semimaraton va fi dat din fata Monumentului , Sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu din Straoane.

Sosirea va fi in fata Mausoleului de la Marasti.

 

ARPIA ARPIA Focsani Ro Club Maraton Dir. Sport si Tineret VN

 

 

ISOSTAR Vrancea Media ALERG PachaMama TV ATLAS

 

1 raspuns

  1. Florin Simion | Maratonul PE AICI NU SE TRECE 2013 – Povestea spune:

    […] Maratonul “Pe aici nu se trece” a ajuns la 3-a editie. A fost o editie speciala intrucat au fost pregatite 3 curse cu starturi in 3 locatii diferite: Supermaraton (46Km) – cu startul la Marasesti. Maraton – cu startul la Soveja (42Km). Semimaraton – cu startul in com. Stroane. […]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori