Ilie Rosu

Este data de 09.10.2011.

Daca n-ar fi avut loc  maratonul Piatra Craiului cu o saptamana in urma, cursa cu 5 drapele de la Bucuresti, n-ar fi existat.  Acolo sus, cand a inceput coborarea pe coarda, mi-am zis ca daca voi ajunge intreg jos, voi alerga  o cursa cu 5 drapele la Bucuresti. Alergarea cu cele 3 drapele si  cu betele  de tracking in maini, mi-au dat incredere ca voi putea face acest lucru. Initial mi-am propus o cursa cu 4 drapele, 2 ale Romaniei, UE si ONU, cu un mesaj pe tricou,: Romania-Moldova –Impreuna. Domnul Dumitrescu a scris repede despre cursa cu 4 drapele, asa ca nu mai puteam da inapoi.

Pentru prima oara, ideea  unei alergari cu un steag NATO, mi-a venit la maratonul de la Bruxelles, in 2010. Afirmam la prima mea cursa cu 3 drapele, ca as fi fost in stare in acea zi, sa iau alaturi de drapelele Romanei, UE si Belgiei chiar si un drapel NATO, dar numai daca cineva mi-ar fi cerut acest lucru. De data aceasta nu mi-a cerut nimeni. M-am gandit pentru  cateva clipe la  romanii care servesc sub drapelele Romaniei, UE, ONU, NATO si sa le dedic lor cursa. Suna interesant! Cele mai tari simboluri ale lumii, in mana mea timp de 4 ore si jumatate, flancate de 2 drapele ale Romaniei. Si pe deasupra, in cladirea din fata noastra se desfasura si adunarea parlamentara NATO. Le voi face sa fluture impreuna,  pe strazile pe care le cunosc atat de bine si pe care le-am parcurs la pas si in alergare, de nu stiu cate ori.  Doar sunt la mine acasa.

Dupa ce ploaia a batut in geam toata noaptea, dimineata a scazut din intensitate. Dintre variantele de echipare pentru cursa, am ales-o pe aceea care ma proteja cel mai bine de  vant, frig si ploaie:  tricou cu maneca lunga pe dedesubt, jacheta de fas si tricoul de concurs, pantalonii lungi si sapca cu tricolor pe ea. Prea incarcat insa, simtind greotatea  din plin pe traseu.

Fotografiile de grup ale Ro Club Maraton, mesajul adresat lui  Cristi Ungureanu si ultimele indicatii date “cameramanilor”. Steagurile sus chiar  in mijlocul multimii, nici prea in fata, dar nici prea in spate, asa, stiind ca o sa dau de furca operatorilor  tv, atunci cand incearca sa monteze imaginile pentru stiri.  Cum s-a intamplat de multe ori in strainatate, au “raschetat” si de data asta drapelele. Nici o problema, la anul viitor  o sa fiu in randul doi.  Am mai mult  curaj, pentru ca de mine se lipeste Veaceslav Turcanu. Este din Republica Moldova si ii place nespus de mult mesajul meu de pe tricou, Romania –Moldova -Impreuna.  Ploua si ma straduiesc din rasputeri sa tin  ridicate drapelele, ca sa le fac vizibile. Si reusesc.
6, 5, 4 ,3, 2, 1, START!

Ne punem in miscare pe bulevard, pana la Piata Unirii, ocolim la stanga si intram pe cheiul Dambovitei, alergand in directia podului Marasesti, Timpuri Noi, pod Mihai Bravu, unde intoarcem, trecand pe celalalt sens de circulatie. Instalatia de monitorizare, punctul de hidratare, podul Marasesti, bulevardul, Piata Alba Iulia, bucla si din nou in piata. Si tine-o tot asa, pana la Muncii, unde intoarcem din nou, trecand pe celalalt sens, pana la Piata Alba Iulia. 10, 540 km!. Trebuie sa facem acest lucru de 4 ori. Ca la maratonul de la Moscova!

In prima tura  am langa mine garda mea,  pe Veaceslav. Urale, aplauze, strigate din toate directiile, o gramada de voci cunoscute! Hai Ilie, hai Romania! Nu stiam in ce directie sa mai privesc, pentru ca la Alba Iulia, strigatele veneau de peste tot. Raman concentrat la cursa, distigand din multime incurajarile grupului condus de  Lucian Clinciu, surorilor David si prietenului meu Sandel Voinea. Hai Romania! Moldova! NATO! ONU! UE!
Mi-amintesc de un domn in varsta, care  a ramas tintuit in acelasi loc, toate cele 4 ture pe malul Dambovitei, repetandu-mi la fiecare trecere: Hai Romania! Hai Moldova! Sa veniti si anul viitor! Pe unii dintre spectatori i-am surprins, nereusind  sa ma identifice, roman,  moldovean, european!  La una dintre treceri, am luat drapelul ONU intr-o singura mana,  facandu-l  vizibil in piata, tinand in cealalta, stranse intr-un manunchi, restul de drapele, un amestec de culori vii, rosii, galbene si albastre.   Fotografi, cameramani, postati in special in jurul Pietei Alba Iulia. Politisti din intersectii tin cu mare greutate soferii in intersectii.

In tura a doua inainte de pasajul Marasesti, ma opresc brusc. Un parait! Degeaba trageam de steaguri in fata, caci  unul din steaguri s-a agatat de  gardul care facea despartirea benzilor de circulatie. Ma incapatanez si fortez,  dar degeaba. Ma opresc, ma intorc cativa metri si constat ca drapelul NATO, fiind mai lung cu cateva zeci de centimetri, fata de celelalte drapele, s-a agatat si s-a rupt. Mai sa fie! Pana la urma  il desprind si reusesc sa imi reiau alergarea.
Ma stabilizez repede, mai ales ca pe partea cealalta a Dambovitei disting printre concurenti, facandu-mi semne,  pe Irina si pe Ilie Victor.

Tinerii aflati la punctele de hidratare ne incurajeaza sincer, de la mare departare. Fiind rece, au mai putin de munca pentru ca un gat de apa la fiecare punct, ne e suficient. Intoarcem la podul Mihai Bravu, apropiindu-ne de  instalatia de cronometrare. Piu, piu! Functioneaza!  Omul de langa instalatie, care m-a incurajat la fiecare trecere, incepusem deja sa-l cunosc, salutandu-l.
Ridic privirea, da, fata cu sticla intinsa spre mine mi se pare cunoscuta, da, e chiar Oana!  Hai Ilie! Drapelele imi sunt imbibate cu apa, manecile gecii de fas sunt pline cu apa, iar mainile ma dor. Infasor drapelele  si le duc cateva sute de metri ca pe doua sulite. Ca Philipides! Pe sensul celalalt il zaresc pe  Marian Chiriac, insotndu-i in cursa pe concurentii de la Raiffeisen, care s-au antrenat doar de 6 luni pentru  a termina acest maraton. Oare vor reusi toti?

Cladirea de sticla, virez la dreapta peste pasaj, apoi la stanga si iata-ma din nou in bulevard. Cunoastem drumul bine, iar psihologic, parca e din ce in ce mai usor, macar pana in momentul in care ni se va termina definitiv benzina.
In punctele in care maratonul are loc pe ambele sensuri de circulatie, ne vedem foarte bine fetele crispate, acoperite de transpiratie si de picaturi de ploaie. Concurentii de la semimaraton sunt mult mai concentrati decat noi, pentru ca mai au pana la Sosire doar cateva sute de metri! Fiecare dintre noi vrea sa-si doboare propriul record.
Nu puteam sa nu-i observ pe Serban, Mariana, Ioana, Bogdan…

La jumatatea cursei 1:47! E bine. Ma ajunge din urma si ma depaseste Viorica, atentionandu-ma ca am plecat prea tare. La intoarcere, pe malul celalalt al Dambovitei  zaresc insirati o multime de concurenti. Printre ei se aflandu-se si Steven van Gronigen. N-are cum sa ma mai ajunga, amintindu-mi ca anul trecut m-a depasit pe ultimii 3 km  La a 3-a tura: 2:45! Mai sa fie, daca tin ritmul, as putea cobora sub 4 ore. Ar merita incercat. Nu mai auzeam si nu mai vedeam pe nimeni. Din nou podul Marasesti si ocolirea catre stanga si se vede din nou bulevardul. Abia de mai disting copilul imbracat in negru, alergand  alaturi de mine cativa zeci de metri, incurajandu-ma, mai ai putin!

Din sens opus Daniel Lixandru care conducea grupul de alergatori de 4:30, ma atentioneaza ca sunt in ritm de 3:40, Baga, baga tata! Si bag, facandu-mi tot timpul singur curaj: Hai! Hai! Intru in rond , fac bucla spre dreapta, revin si ultimul drum spre Piata Muncii. Intorc. In spatele meu colegii care au fost alaturi de mine la maratonul Marasti-Marasesti: Bobocescu, nea Stan si Moldoveanu, apoi iata-l si pe Varvescu… Doar cateva sute de metri. Steagurile sus Ilie. Din nou aplauze, incurajari. Ultimii zeci de metri ii parcurg dand totul, sprintand si fluturand din aripi, dar foarte atent ca sa nu pierd vreun drapel: 3:49. A meritat sprintul, pt ca timpul net final a fost 3:48:59, amintindu-mi de prima mea cursa oficiala de maraton: 5 oct 2008, Budapesta: 3:48! Astazi repet acelasi timp, dar cu 5 drapele!

Romania, Am reusit!

In doar 3 ani de zile: al 38-lea meu maraton, al 28-lea cu drapelul Romaniei, al 20-lea cu drapelul UE, al 13-lea cu drapelul ONU si primul cu un drapel NATO.

Da, granitele nu sunt limite!
Hai Romania!

Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne, nu te lasa!