Este data de 09.10.2011.
Daca n-ar fi avut loc maratonul Piatra Craiului cu o saptamana in urma, cursa cu 5 drapele de la Bucuresti, n-ar fi existat. Acolo sus, cand a inceput coborarea pe coarda, mi-am zis ca daca voi ajunge intreg jos, voi alerga o cursa cu 5 drapele la Bucuresti. Alergarea cu cele 3 drapele si cu betele de tracking in maini, mi-au dat incredere ca voi putea face acest lucru. Initial mi-am propus o cursa cu 4 drapele, 2 ale Romaniei, UE si ONU, cu un mesaj pe tricou,: Romania-Moldova –Impreuna. Domnul Dumitrescu a scris repede despre cursa cu 4 drapele, asa ca nu mai puteam da inapoi.
Pentru prima oara, ideea unei alergari cu un steag NATO, mi-a venit la maratonul de la Bruxelles, in 2010. Afirmam la prima mea cursa cu 3 drapele, ca as fi fost in stare in acea zi, sa iau alaturi de drapelele Romanei, UE si Belgiei chiar si un drapel NATO, dar numai daca cineva mi-ar fi cerut acest lucru. De data aceasta nu mi-a cerut nimeni. M-am gandit pentru cateva clipe la romanii care servesc sub drapelele Romaniei, UE, ONU, NATO si sa le dedic lor cursa. Suna interesant! Cele mai tari simboluri ale lumii, in mana mea timp de 4 ore si jumatate, flancate de 2 drapele ale Romaniei. Si pe deasupra, in cladirea din fata noastra se desfasura si adunarea parlamentara NATO. Le voi face sa fluture impreuna, pe strazile pe care le cunosc atat de bine si pe care le-am parcurs la pas si in alergare, de nu stiu cate ori. Doar sunt la mine acasa.
Dupa ce ploaia a batut in geam toata noaptea, dimineata a scazut din intensitate. Dintre variantele de echipare pentru cursa, am ales-o pe aceea care ma proteja cel mai bine de vant, frig si ploaie: tricou cu maneca lunga pe dedesubt, jacheta de fas si tricoul de concurs, pantalonii lungi si sapca cu tricolor pe ea. Prea incarcat insa, simtind greotatea din plin pe traseu.
Fotografiile de grup ale Ro Club Maraton, mesajul adresat lui Cristi Ungureanu si ultimele indicatii date “cameramanilor”. Steagurile sus chiar in mijlocul multimii, nici prea in fata, dar nici prea in spate, asa, stiind ca o sa dau de furca operatorilor tv, atunci cand incearca sa monteze imaginile pentru stiri. Cum s-a intamplat de multe ori in strainatate, au “raschetat” si de data asta drapelele. Nici o problema, la anul viitor o sa fiu in randul doi. Am mai mult curaj, pentru ca de mine se lipeste Veaceslav Turcanu. Este din Republica Moldova si ii place nespus de mult mesajul meu de pe tricou, Romania –Moldova -Impreuna. Ploua si ma straduiesc din rasputeri sa tin ridicate drapelele, ca sa le fac vizibile. Si reusesc.
6, 5, 4 ,3, 2, 1, START!
Ne punem in miscare pe bulevard, pana la Piata Unirii, ocolim la stanga si intram pe cheiul Dambovitei, alergand in directia podului Marasesti, Timpuri Noi, pod Mihai Bravu, unde intoarcem, trecand pe celalalt sens de circulatie. Instalatia de monitorizare, punctul de hidratare, podul Marasesti, bulevardul, Piata Alba Iulia, bucla si din nou in piata. Si tine-o tot asa, pana la Muncii, unde intoarcem din nou, trecand pe celalalt sens, pana la Piata Alba Iulia. 10, 540 km!. Trebuie sa facem acest lucru de 4 ori. Ca la maratonul de la Moscova!
In prima tura am langa mine garda mea, pe Veaceslav. Urale, aplauze, strigate din toate directiile, o gramada de voci cunoscute! Hai Ilie, hai Romania! Nu stiam in ce directie sa mai privesc, pentru ca la Alba Iulia, strigatele veneau de peste tot. Raman concentrat la cursa, distigand din multime incurajarile grupului condus de Lucian Clinciu, surorilor David si prietenului meu Sandel Voinea. Hai Romania! Moldova! NATO! ONU! UE!
Mi-amintesc de un domn in varsta, care a ramas tintuit in acelasi loc, toate cele 4 ture pe malul Dambovitei, repetandu-mi la fiecare trecere: Hai Romania! Hai Moldova! Sa veniti si anul viitor! Pe unii dintre spectatori i-am surprins, nereusind sa ma identifice, roman, moldovean, european! La una dintre treceri, am luat drapelul ONU intr-o singura mana, facandu-l vizibil in piata, tinand in cealalta, stranse intr-un manunchi, restul de drapele, un amestec de culori vii, rosii, galbene si albastre. Fotografi, cameramani, postati in special in jurul Pietei Alba Iulia. Politisti din intersectii tin cu mare greutate soferii in intersectii.
In tura a doua inainte de pasajul Marasesti, ma opresc brusc. Un parait! Degeaba trageam de steaguri in fata, caci unul din steaguri s-a agatat de gardul care facea despartirea benzilor de circulatie. Ma incapatanez si fortez, dar degeaba. Ma opresc, ma intorc cativa metri si constat ca drapelul NATO, fiind mai lung cu cateva zeci de centimetri, fata de celelalte drapele, s-a agatat si s-a rupt. Mai sa fie! Pana la urma il desprind si reusesc sa imi reiau alergarea.
Ma stabilizez repede, mai ales ca pe partea cealalta a Dambovitei disting printre concurenti, facandu-mi semne, pe Irina si pe Ilie Victor.
Tinerii aflati la punctele de hidratare ne incurajeaza sincer, de la mare departare. Fiind rece, au mai putin de munca pentru ca un gat de apa la fiecare punct, ne e suficient. Intoarcem la podul Mihai Bravu, apropiindu-ne de instalatia de cronometrare. Piu, piu! Functioneaza! Omul de langa instalatie, care m-a incurajat la fiecare trecere, incepusem deja sa-l cunosc, salutandu-l.
Ridic privirea, da, fata cu sticla intinsa spre mine mi se pare cunoscuta, da, e chiar Oana! Hai Ilie! Drapelele imi sunt imbibate cu apa, manecile gecii de fas sunt pline cu apa, iar mainile ma dor. Infasor drapelele si le duc cateva sute de metri ca pe doua sulite. Ca Philipides! Pe sensul celalalt il zaresc pe Marian Chiriac, insotndu-i in cursa pe concurentii de la Raiffeisen, care s-au antrenat doar de 6 luni pentru a termina acest maraton. Oare vor reusi toti?
Cladirea de sticla, virez la dreapta peste pasaj, apoi la stanga si iata-ma din nou in bulevard. Cunoastem drumul bine, iar psihologic, parca e din ce in ce mai usor, macar pana in momentul in care ni se va termina definitiv benzina.
In punctele in care maratonul are loc pe ambele sensuri de circulatie, ne vedem foarte bine fetele crispate, acoperite de transpiratie si de picaturi de ploaie. Concurentii de la semimaraton sunt mult mai concentrati decat noi, pentru ca mai au pana la Sosire doar cateva sute de metri! Fiecare dintre noi vrea sa-si doboare propriul record.
Nu puteam sa nu-i observ pe Serban, Mariana, Ioana, Bogdan…
La jumatatea cursei 1:47! E bine. Ma ajunge din urma si ma depaseste Viorica, atentionandu-ma ca am plecat prea tare. La intoarcere, pe malul celalalt al Dambovitei zaresc insirati o multime de concurenti. Printre ei se aflandu-se si Steven van Gronigen. N-are cum sa ma mai ajunga, amintindu-mi ca anul trecut m-a depasit pe ultimii 3 km La a 3-a tura: 2:45! Mai sa fie, daca tin ritmul, as putea cobora sub 4 ore. Ar merita incercat. Nu mai auzeam si nu mai vedeam pe nimeni. Din nou podul Marasesti si ocolirea catre stanga si se vede din nou bulevardul. Abia de mai disting copilul imbracat in negru, alergand alaturi de mine cativa zeci de metri, incurajandu-ma, mai ai putin!
Din sens opus Daniel Lixandru care conducea grupul de alergatori de 4:30, ma atentioneaza ca sunt in ritm de 3:40, Baga, baga tata! Si bag, facandu-mi tot timpul singur curaj: Hai! Hai! Intru in rond , fac bucla spre dreapta, revin si ultimul drum spre Piata Muncii. Intorc. In spatele meu colegii care au fost alaturi de mine la maratonul Marasti-Marasesti: Bobocescu, nea Stan si Moldoveanu, apoi iata-l si pe Varvescu… Doar cateva sute de metri. Steagurile sus Ilie. Din nou aplauze, incurajari. Ultimii zeci de metri ii parcurg dand totul, sprintand si fluturand din aripi, dar foarte atent ca sa nu pierd vreun drapel: 3:49. A meritat sprintul, pt ca timpul net final a fost 3:48:59, amintindu-mi de prima mea cursa oficiala de maraton: 5 oct 2008, Budapesta: 3:48! Astazi repet acelasi timp, dar cu 5 drapele!
Romania, Am reusit!
In doar 3 ani de zile: al 38-lea meu maraton, al 28-lea cu drapelul Romaniei, al 20-lea cu drapelul UE, al 13-lea cu drapelul ONU si primul cu un drapel NATO.
Da, granitele nu sunt limite!
Hai Romania!
Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne, nu te lasa!
October 29th, 2011 la 3:10 pm
Despre omul cu inima de aur, minte de fier si plamanii de otel, Ilie!
Prima data cand l-am intalnit era la Crosul Petrom, avea cateva steaguri in mana si un zambet si energie iesite din comun! Stateam in spatele lui si il urmaream fasinata, masurand, in acelasi timp, si gambele dansului :)), plesnind de ciuda ca sunt mai mari decat ale mele :)). Impreuna cu Daniel Lixandru, au cooptat un tanar alergator, pe care l-au dus la finish in linie cu ei, intr-un timp foarte bun. Era placerea lor sa motiveze oamenii sa devina mai buni, sa isi depaseasca limitele ( baiatul cu pricina il tinea pe “Nu”in brate, ca el nu stie daca alearga in ritmul lor samd.. Eu am ramas impresionata de vointa cu care alerga Ilie, de forta si determinarea de a plimba drapelurile in vant..si, nu cred ca e usor deloc. Ilie parea foarte confortabil, fara semne de oboseala. “”Se vede ca alearga cu dragoste si il mistuie flacara pasiunii pentru acest sport””, mi-am zis eu in sinea mea!!
Apoi, l-am vazut la MIB, 2011. Eu alergam Half Maraton, Iliuta plin de steaguri Maraton. La turul al doi-lea ma lasa in urma, cu o viteza si constanta demne de urmat :))Pfffiuu!! Ma intrebam oare cat rezista, mai ales ca era vreme urata :))..el alerga, vorbea in stanga si in drepta..si se imbarbata cu “haide, haide, haide!”…Pai cum sa nu prind aripi si eu, auzindu-l si vazandu-l pe Ilie?!
Impresionant, daca eu terminam Semimaratonul in 2 ore, Ilie termina Maratonul in 3:48!! Sa nu vorbim despre varsta, ca ma rusinez complet :)!!
La final, m-am dus la el si l-am intrebat cum a fost. Mi-a raspuns simplu, dar zambind “Greu”..nu e loc de modestie cand alergi atat de mult, am apreciat raspunsul lui, mai ales ca pe tot traseul zambea si privea inainte, ca un invingator!
Bravo, Ilie! Te admir pentru puterea ta si pentru dragostea pe care o porti acestui sport! Intr-adevar, granitele nu sunt limitele! Daca ne dorim un lucru cu adevarat, il putem obtine, totul sta in mintea si in inimile noastre!
Felicitari si la cat mai multe maratoane in forta!!!
October 29th, 2011 la 3:45 pm
Citind randurile de mai sus, mi-am raspuns la cateva dintre intrebarile pe care mi le-am pus in timpul MIB. Cand pe ultima tura, in zona pasajului Marasesti,(zona in care foarte greu ma luptam cu “zidul” despre care tot citisem si auzisem ca este posibil sa faci cunostinta cu el in timpul unui astfel de eveniment, pt mine fiind primul de acest gen), la un moment dat ma uit in spate si vad “omul cu steagurile” si-mi spun: “Doamne, cum cara omu ala si steagurile dupa el atatia km?” Oare cate maratoane o fi alergat pana acum? 🙂 Si tot felul de discutii de genu.. Lucru care m-a motivat sa continui, sa inteleg efortul..diferenta de varsta si pasiunea cu care alerga 🙂
” Nu pretul platit pt efortul depus este important, importante sunt “beneficiile”/satisfactiile de care te bucuri de pe urma lui”
Mult succes in continuare, tot respectul pentru munca depusa!
Sa ajungeti un “Lew Hollander” al maratoanelor.
October 30th, 2011 la 11:40 am
Raman mereu placut impresionata cand citesc povestile din viata dumneavoastra. Admir intotdeauna frumoasa pasiune pentru sport, curajul de care dati dovada cand nu abandonati cursa…. Sunteti un liant intre noi si celelalte natiuni, intre trup si suflet……
Mult succes in continuare!
December 30th, 2011 la 12:26 pm
[…] 13. Ciucas Maraton 2011 14. Izvorul Muresului marathon 2011 15. Piatra Craiului Maraton 2011 16. Bucharest Marathon 2011 17. Torino marathon 2011 18. Maratonul Reintregirii neamului Romanesc 2011 Postat in categoria […]
October 14th, 2012 la 11:07 pm
[…] a fost una cu totul si cu totul speciala. Cinci participari din tot atatea editii. (1, 2, 3, 4) . Imi amintesc ca prima editie a fost cea mai iute pentru mine, desi ma aflam la cel de-al […]