Ilie Rosu

Asa cum am promis cu o saptamana in urma, am profitat de Crosul Forever si iata-ma in mijlocul copiilor in parcul Herastrau. Astazi vom alerga in jur de 4 km,  vom striga Romania si vom flutura drapelele Romaniei si Uniunii Europene.

Am fost pe faza, cum se zice,   tineri si varstnici, baieti si fete, iubitorii de alergare, din Bucuresti si din intreaga tara,  cu varste cuprinse intre 6 si 89 ani, s-au adunat astazi in parc, pentru a face miscare. Ilie Victor a venit de la Braila, un tanar tocmai de la Constanta, iar cineva este de la Iasi. Victor ii cunoaste pe toti, toti  simt insa, ca astazi sansele pentru a obtine un premiu sunt nule, categoriile incluzand   diferente prea mari de varsta,  exemplu concret fiind  categoria de 45-60 de ani,  unde cei mai in varsta  chiar ca nu au nici o sansa, totusi oamenii au venit, nu premile sunt tinta lor, ci miscarea.

Mi-am pregatit drapelele si am pornit la treaba. In timp ce organizatorii anuntau la microfon modul de desfasurare a celei de-a saptea editie a  crosului, am luat-o printre copii, asistand la intalnirea lor cu drapelele si cu Romania. Excelenta comportarea si reactia, copiii nostri stiu sa zambeasca, sa se bucure si nu au nici un complex fata de Romania.  Astazi  pentru prima oara in viata mea am auzit strigandu-se, punandu-se mult  suflet, Romania! Prima strigare a fost pentru strabunicii nostri care s-au jertfit in 1877, in razboiul de independenta impotriva turcilor,  in urma acelor lupte, nascandu-se,  apoi recunoscandu-se, tara noastra, ROMANIA.

Impresionant,  o fac  foarte bine,   ca pe stadion, am  in fata mea pe cei mai tineri si pe cei mai infocati suporteri ai Romaniei.

Zeci si zeci de copiii iau pe rand in maini drapelele, fluturandu-le cu mandrie. Era atat de mare cererea, incat se statea la coada.

Ne aflam la mare concurenta cu organizatorii, ei strigau la microfon Forever, iar noi la cateva zeci de metri,  Romania. De data aceasta am facut-o pentru bunicii si strabunicii nostri, pentru sutele de mii de soldatii romani, care s-au jertfit pentru Romania in cel de-al doilea razboi mondial:

Pe ritm de muzica, drapelele incep sa fie  “dansate”  ca niciodata,  de cei mai simpatici copii din Bucuresti:

Alaturi de mine,  lipit ca scaiul, tanarul din Republica Moldova,care ne-a insotit  si la maratonul de la Roma,  alergand atunci impreuna cu noi maratonul, il vad cum ii sticlesc ochii de bucurie, striga alaturi de copii, consfintind ca, atunci cand iti lipseste un lucru,  ti-l doresti si mai mult, se vede de la o posta ca omul acesta isi doreste Romania! M-ati incantat prin atitudinea dumneavoastra,  drept pentru care va ofer o fotografie din fata sediului ONU din New York, in care drapelele Romaniei si Republicii Moldova flutura zilnic IMPREUNA, o meritati din plin!

Am deosebita onoare sa  o cunosc pe doamna Despina PETRE,  anul acesta va implini  89 de ani. Chiar daca ieri a alergat 4 km la Blaj, astazi va incerca din nou. Povesteste ca dupa ce a coborat din trenul care o aducea de la Blaj, a pornit de la Gara de Nord, pe jos catre casa, in noapte,  mergand pana in cartierul Colentina. Mesajul ei este unul optimist, adresandu-se in special tinerilor, vrand sa semene cu daca vrei, poti si ca nimic nu e imposibil. Imi dau seama ca ceea ce admir eu in strainatate in cursele de maraton, oamenii in varsta,  am chiar in fata mea. Din pacate suntem atat de preocupati de treburile zilnice, incat nu-i observam, desi ei incearca in fel si chip sa ne atraga atentia,  ca au reteta dupa care alergam zilnic,  de  invingator.

Desi a inceput sa ploua, nimeni nu da semne ca ar avea macar intentia sa faca un pas inapoi. Ro Club Maraton este reprezentat aici la cel mai inalt nivel. Ne intalnim in fata parcului, unde aflam ce s-a mai intamplat pe la maratoane, permitandu-ne sa facem glume pe seama celor care  vor veni si in care vom fi mai multi din club.

Ploaia este din ce in ce mai deasa, profit de faptul ca startul se mai amana cateva minute, desfasurandu-mi drapelele printre concurentii mai maricei, liceeni, acestia obisnuindu-se repede cu ele, manuindu-le chiar ca niste profesionisti.

Astazi este ziua mamei mele, care implineste 85 de ani, iar cursa aceasta i-o dedic din suflet, “La multi ani mama mea!”.

Suntem invitati pe trecerea de pietoni, unde asteptam plecarea. Start! Se pleaca tare, piatra cubica pana la Arcul de triumf ne tine incordati, incomodandu-ne. Simt ca niciodata drapelele mele nu au fost atat de grele, fiind imbibate cu apa. Copiii cu care am facut cunostinta in parc ma incurajeaza, tinem aproape unii de altii, fiind atenti sa nu ne impiedecam pe spatiul ingust de pe trotuar. Traversam aleile de pe Kiselef, schimband din cand in cand cate o privire cu politistii si cu organizatorii de pe traseu. La Calea Victoriei intoarcem, imi gasesc cu greu in buzunar biletelul pentru tombola, aparatul de fotografiat ma incomodeaza rau de tot. Fiecare isi  gaseste in sfarsit cadenta, facandu-se din ce in ce mai putine depasiri, dintre cei care trec pe langa mine, o parte ma incurajeaza strigandu-mi:  Romania!. Pe la jumatatea distantei pe Bd. Aviatorilor un grup de rromi imi striga in cor, Hai Romania, mi se pare ca au fost primele si ultimele cuvinte de incurajare, din partea publicului spectator.

Sunt umar la umar cu instructorul sportiv pe care l-am vazut si saptamana trecuta, conducandu-si copiii la cele doua crosuri, alerga spre cel din Tineretului, ca sa nu intarzie, acum scrasneste din dinti, e din ce in ce mai greu, dar nu numai pentru ca e o cursa in care se alearga tare, ci si pentru ca o parte din copiii lui sunt cam in urma, iar sansele la un loc pe podium s-au diminuat mult. Numai ca nu plange, alearga si vorbeste  din cand in cand despre asta. Va admir pentru ceea ce faceti cu acesti copii domnule instructor, puneti mult suflet, v-am urmarit si la pista de atletism de langa stadionul National!

Inca putin si gata! S-a mers destul de tare astazi, am reusit cu drapelele mele sa obtin  locul 66. In fata mea, au fost Dan Lixandru, Ilie Victor, Fane Oprina, Vlad Victor, Balanescu… si altii,  mai  in vana, din Ro Club Maraton,  o parte  dintre ei urcand  pe podium, la categoriile lor de varsta. Felicitari domnilor! Primim si diplomele, pe care are insa  ploaia ni le aranjeaza, facandu-le in cateva clipe inutilizabile. Festivitatea a continuat in parc, pe ploaie, prelungindu-se inexplicabil de mult. Mai reusesc cateva poze la cald, cu doamna cea mai in varsta din aceasta cursa si  cu unii din cei mai tineri concurenti, care, desi uzi pana la piele, raman numai ochi si urechi  la tombola, sperand la marele premiu, bicicleta.  Il acostez  pe instructor si pe copiii lui, facand mult dorita  fotografie de grup.  Daca toate celelalte puncte din program s-au  bifat cu succes, referitor la tombola, rostesc doar atat:  mare  RUSINICA, organizatorii stiu ei bine si de ce, actiunea petrecandu-se in fata camerelor de filmat si a sefilor FOREVER, veniti sa asiste la eveniment, tocmai din America.

Obositi si dezamagiti, tragandu-si dupa ei prin ploaie plasele cu echipament,  copiii asteapta semnalul de plecare de la omul in care au cea mai mare incredere,  instructorul!  S-a mai incheiat o cursa, de maine vor strange iar din dinti la antrenamente, o vor lua de la capat, visand  noaptea ca vor ajunge campioni in tara care se  numeste ROMANIA !

Multumit,  pentru ca am aflat  ca drapelul Romaniei a intrat in galeria foto  a maratoanelor de la Roma si de la Boston, fiind in  primele 100 de imagini ale acestor curse.

Tremur, simt frigul si umezeala care mi-au intrat in oase, nu-mi ramane decat sa-l iau pe  Ilie Victor, omul cu 98 de maratoane la activ, si sa pornim spre casa.

La Luxemburg voi incerca din nou, pe aceeasi  distanta de 42 de km, voi duce drapelul Romaniei  alaturi de cel al Uniunii Europene. Hai Romania!