Ilie Rosu

Este data de 5 decembrie 2009.

Vestea ca in jurul parcului national va avea loc un cros organizat de vetranii bucuresteni s-a impanzit repede. Ocazia aceasta unica nu trebuie ratata. Tot timpul mi-am dorit sa-i cunosc pe acesti oameni in varsta care traiesc din “fuga”. La cursele la care am alergat afara am fost mereu impresionat de concurentii in varsta, nu ai fi zis ca oamenii aceia pot fi in stare sa alerge si sa termine o cursa de 42 de kilometri.

In fata salii de atletism a complexului national Lia Manoliu incep sa apara concurentii.  Privind varsta, actorii principali de astazi sunt atat copiii de scoala generala, insotiti de bunici,  cat si multi oameni in varsta. Imi indrept privirea spre veterani. Parca se cunosc de o viata, sunt bine organizati, au lideri care ii tin bine in frau. Ne adunam pe aleea din apropierea turnului de parasutisti. Domnul Lazar face cateva precizari privind traseul si sosirea. Prezenta domnului  Rugina de la federatie legitimeaza aceasta cursa, inscrisa in calendarul Federatiei Romane de Atletism. Si plecam. O facem atat de tare, incat reusim sa ne insiram repede pe cele cateva sute de metri cat masoara aleea, apoi facem la dreapta, inaintand  prin fata patinuarului pana la intrarea in parc. Intram in parc, coboram panta, fiind atenti sa nu fim surprinsi de cainii care au pus stapanire pe parc. Din aceasta pozitie se vad bine concurentii din fata. Baietii din clubul nostru sunt cel mai bine plasati. In fata mea este si Ionica care se tine bine. Imi dau seama ca nu am nici o sansa sa il prind, nici pe el si nici pe Costi. Si totusi sunt foarte aproape de ei, faptul ca am alergat vreo 7-8 km inainte de aceasta cursa probabil conteaza si de aceea n-am cum sa fiu in frunte. Dupa coborarea brusca de la  intrarea in parc, este timpul acum sa urcam, iesind  in strada Maior Coravu. Facem dreapta si inantam spre fnis. In departare se vede linia de sosire. In fata mea prima clasata la femei este depasita pe ultimii metri de o concurenta care a atacat exact cand trebuia, profitand de neatentia celei din fata, care se credea deja invingatoare. Raman surprins cand il vad pe Ionica cum ma depaseste. Ce s-a intamplat?
Inainte de iesirea din parc Ionica a gresit drumul, s-a dezmeticit  tarziu, pierzand contactul cu primele trei locuri. Distanta fata de concurentii din fata este una foarte mica. Daca as fi fost mai bataios puteam trece linia de sosire la mare lupta cu ei.

In final ma clasez pe locul 7, un loc bun, observandu-se un usor progres fata de saptamana trecuta. Ocup locul 3 la categoria mea de varsta. Cu tichetul in mana ma asez la rand pentru inregistrare. Am privilegiul sa ii trec in revista pe toti concurentii. Acesti oameni in varsta nu s-au lasat si au parcurs cei 1,3 km intr-un timp bun. Unii sunt atat de epuizati, incat  tichetul le tremura in mana. Intram in sala de atletism unde se acorda cupa castigatorului si diplome tuturor participantilor. O doamna a implinit o frumoasa varsta si isi anverseaza ziua de nastere. Ii cantam multi ani traiasca si ii uram viata lunga. Incantati pentru ca intr-o zi frumoasa de iarna  am fost primti cu caldura in  familia veteranilor, ne despartim, un nou cros se zareste la orizont: crosul mos Craciun.