De ziua Armatei Romane, spectator la Crosul Loteriei

Este data de 25.10.2009.
La nici o saptamana de la cea mai tare cursa organizata vreodata in Bucuresti, Maratonul International Bucuresti, iata inca una, dar pe distanta scurta. Crosul Loteriei romane este inscris in programul competitional pe anul 2009.  Cei peste 4000 de participanti, sunt atrasi atat mirajul premiilor: masini, obiecte si bani, cat si de faptul ca multi dintre cei prezenti si-asa isi faceau miscarea zilnica prin parcuri. Nevoit sa absentez de la aceasta cursa, din cauza unor dureri de spate, voi privi totul de pe margine. Speram ca o minune se va produce peste noapte si ca voi putea lua startul. Eram hotarat sa fac macar o alergare usoara, dar unul dintre prietenii mei de la RO Club Maraton mi-a sugerat sa stau in banca mea, altfel mare-mi va fi suferinta iar perioada de refacere si mai lunga. Ii ascult sfatul, asa ca iata-ma in postura de spectator. Febra de dinainte de start cuprinde pe toata lumea. Emotii si sperante, toate  in egala masura  sunt afisate pe fetele alergatorilor. Concurentii in carucioare se pozitioneaza in prima linie, veteranii intr-a doua, iar copiii pe ultima. Cele trei grupuri se transforma repede intr-un viespar, care se pune in miscare catre Piata Alba Iulia. O multime de pusti pornesc tare, in strigate de bucurie. Un domn porneste impingand un carucior, copilul acestuia fiind  speriat de puhoiul de  lume de care este inconjurat, neintelegand ce se intampla. Altul trage de zgarda un caine.

Astept cu nerabdare sosirea concurentilor pe cealalta banda. Masina de politie se apropie, in spatele ei facandu-si aparitia primul concurrent. Are un avans suficient de mare fata de urmatorul, stie si el acest lucru, drept pentru care isi manifesta bucuria victoriei fluturandu-si mainile, cu cativa zeci de metri inainte de sosire. Un caine nu intelege ce se intampla, de ce atata lume alearga, intra si el in cursa,  conducand jucaus concurentii catre finis. Incep sa apara grupuri mai mari,  stau cu ochii atent pe grupurile de veterani,  pentru ca pe marea lor majoritate ii cunosc. Rand pe rand trec Fane Oprina, Vlad Victor,  Ionica, Marian, Constantinescu, Viorel, Serban, doamna Mariana, Ana Maria, Cornelia. Unora chiar reusesc sa le fac o poza. Concurentii in varsta si copiii au pus mult suflet in aceasta cursa. Loteria a stiut sa ii atraga, “pacalindu-i” si de data aceasta. Stransi in grupuri, grupulete, ii vad cum isi admira fericiti tricourile oferite de organizatori.

Si pentru ca astazi este ziua Armatei Romane, urez tuturor militarilor aflati sub arme, un sincer La multi ani! Adresez felicitari colegilor  mei de  liceu militar, Haulica Dan si Manci Ioan, care astazi au fost inaintati la gradul de general. La mai mare!

2 Raspunsuri

  1. Noru Mihai spune:

    Ce pot spune despre Ilie?! Un luptator.
    Asa l-am cunoscut acum.., sa ma gandesc … 30 de ani! Intram in Scoala Militara de Ofiteri Activi de Radiolocatie din Brasov. Am fost colegi in scoala, apoi in facultate (Cibernetica), apoi intr-un centru de calcul din Armata. In tot ce a facut a dovedit abnegatie si daruire. Ma mandresc ca am asa un prieten si un adevarat camarad. El nu te-ar lasa niciodata la greu, pentru ca stie ce inseamna greul. Succes Ilie! Esti un LUPTATOR!

  2. grupul de initiativa spune:

    Stimate Domnule Rosu, va rugam inmanati presedintelui asociatiei”Versina” urmatoarea scrisoare:
    Stimate Domnule Presedinte,
    Grupul de initiativa pentru infiintarea ,,FEDERATIEI MILITARILOR DIN ROMANIA”, ajungand la concluzia ca :
    1. Singura cale legala de coagularea tututror structurilor asociative ale militarilor este FEDERATIA – structura ce asigura pastrarea identitatii juridice si patrimoniale a tuturor asociatiilor afiliate, asigurand simultan o mai mare putere de decizie si influenta in raport cu structurile puterii legislative si executive – centrale sau locale.
    2. Avand in vedere faptul ca unele conduceri centrale ale unor asociatii nu doresc sub nici un fel dialogul pe aceasta tema si obstructioneaza chiar simpla informare a filialelor lor judetene sau recurge la intimidari si chiar amenintari;
    3. Apreciind ca singura menire a unei structuri asoiative este apararea drepturilor membrilor asociati, nu interese personale, de grup sau afilieri politice obscure;
    4. a sosit timpul dar si necesitatea obiectiva a modernizarii structurilor noastre si a modalitatilor de actiune,

    CONVOACA CONVENTIA NATIONALA DE CONSTITUIRE A FEDERATIEI MILITARILOR DIN ROMANIA pe data de 25.11.2009 la sediul ACMRTIRE din str.Drumul Taberei nr.7-9, sector 6 Bucuresti.
    Structurile asociative care doresc sa participe sunt rugate sa confirme la telefon 0744.649.707
    Am fi deosebit de bucurosi daca va veti exprima, fara partinire, cat mai obiectiv posibil pozitia, fata de acest demers. atat individual cat si la nivelul conducerilor filialelor dumneavoastra, fie participand direct miercuri 25.11.2009 orele 11.00,la Conventia Nationala de infiintare a Federatiei Militarilor din Romania ,fie in scris la faxurile comunicate mai jos.
    Indiferent care este pozitia dumneavoastra va rugam sa ne-o comunicati la urmatoarele numere de fax: 0213118796 sau 0213671096 .
    Cu deosebita stima si respect,
    GRUPUL DE INITIATIVA
    PENTRU INFIINTAREA ,,FEDERATIEI MILITARILOR DIN ROMANIA”

    Pentru conformitateGl.bg.(r) Nicolae GROPAN
    P.S. Sincere multumiri Domnule Rosu

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori