Ilie Rosu

Previziunile meteorologice chiar s-au adeverit in aceasta saptamana. A plouat incepand cu vineri seara in zona cabanei. S-a lasat cu frig pe timpul noptii iar spre dimineata crestele muntilor se vad acoperite de zapada, de parca ne-am afla in anotimp de iarna.  Desi e mohorat si rece, ne concentram pentru ca programul cabanei sa fie respectat.
Se pare ca vom avea cateva ore la dispozitie pentru a initia grupul de elevi in catararea pe panou, tragerea cu arcul si calarie.  Presimtim ca  ploaia va incepe din nou sa cada.  Eu ma ocup de cei din poligonul de tir, ma perfectionez din mers alaturi de ei, in trasul cu arcul, fiind foarte atent la respectarea regulilor si masurilor de siguranta in poligonul de tragere. Sunt foarte interesati si de aceea prind foarte repede miscarile, o fata de clasa a 6 este foarte indemanatica, reusind sa isi invinga toti adversarii din tabara. Unii  prind mai greu si ii vad cum sufera atunci cand rateaza tinta.  Dau roata arcului cu sageti, sperand la a doua sansa.  Sesizez asta, le suplimentez  numarul de sageti si le acord mai mult timp pentru insusirea tehnicii de tragere. Fata lor se lumineaza atunci cand nimeresc tinta si asta ma multumeste.

Inca nu ploua asa ca e timpul sa ma antrenez. Soseaua de piatra este umeda iar masinile care circula din ambele sensuri arunca stropi mari de apa cu nisip. Pentru prima oara astazi voi alerga, incercand sa pun accent pe viteza. Pe acest drum, pe o distanta de vreo 250 m, timp de aproape o ora, combin alergarile de viteza, cu cele de mers relaxat. E primul antrenament de acest tip. Sunt stropit din cap pana-n picioare. Picioarele imi tremura la finalul fiecarei ture. Incet, cate putin, reusesc sa-mi revin in partea de relaxare. Spun stop antrenamentului pentru ca deja a inceput din nou sa ploua, si va ploua asa pana in noapte, facand ca aleile sa fie acoperite de apa.

Ramanem in cabana, fiind timpul pentru legarea unor noi prietenii. Se discuta aprins pana catre miezul noptii, despre sport, vin, medicina, munte, maraton, revolutie si miscare.

A doua zi vremea devine frumoasa, cerul se insenineaza inca de dimineata, timpul fiind tocmai bun pentru un nou antrenament de tir cu arcul, catarare si calarit. Catre pranz, pentru mine activitatea la cabana se incheie. Voi alerga acum din nou spre Predeal, asa cum am facut-o si cu o saptamana in urma, incercand de data asta sa trec dincolo de Paraul Rece. Asa ca iata-ma pornind pe traseul cabana Himalaya, Rasnov, Paraul Rece, Predeal.

Dupa aproape 7 km de alergat ies din drumul de piatra si intru pe Drumul National care duce catre Bucuresti, prin Predeal. Parcurg cartierul aflat la periferia orasului Rasnov, infruntand privirile si intrebarile localnicilor, unii dintre ei fiind curiosi, daca este concurs. Simt cum  picaturi de transpiratie fierbinti se preling de pe cozorocul sepcii si cad, atingandu-mi din cand in cand  genunchii. Privesc atent catre  muntii acoperiti de zapada din departare. Zilele reci si ploioase care s-au scurs au readus iarna pe creste. Jos, la baza muntelui insa, totul e plin de viata. Iarba imi atrage atentia pentru ca ploaia cazuta i-a redat culoarea de verde crud. Pe marginea drumului, pe ambele parti ale soselei,  turme de vaci si de oi, ocupa pajistile, care se intind pana sus spre munte.  Desi in numar mai mic, brasovenii s-au instalat din nou pe marginea apei, dand foc la gratare,  ascultand muzica, jucand fotbal sau badminton.

Inaintez si simt cum aerul devine din ce in ce mai rece.  Sunt aproape zece km de urcare efectiva, in care pana si masinile urca cu mare greutate. Respir si gafai ca o locomotiva cu aburi. Simt cum picaturile de transpitatie care mi se preling pe genunchi, devin din ce in ce mai reci.  Las in urma Paraul Rece, continuand sa urc inca un km, apoi incep sa cobor. Mai sunt destui km pana la Predeal, in jur de 7, asa ca maresc ritmul, pentru ca orice as spune, pe panta de coborare se alearga mai bine. Trebuie insa sa fiu atent la masinile care circula cu o prea mare viteza din sens invers. Ma opresc cateva secunde la monumentul de la intrarea in Predeal, apoi dupa alte cateva sute de metri, antrenamentul meu se incheie. Raman in asteptarea masinii  pe marginea apei, ce se scurge dinspre munte. Hainele imi sunt ude si simt ca-mi este frig. Masina prietenului va sosi peste  o jumatate de ora. Ma misc continuu, incercand sa-mi infrang senzatia de frig care mi-a intrat in intreg corpul. Starea aceasta se  accentueaza atunci cand incerc sa ma clatesc in apa raului. Imi revin numai atunci cand iau loc pe scaunul din fata al masinii, bucurandu-ma ca un copil de caldura din interior, apoi facem un popas in Ploiesti relaxandu-ne cu o inghetata si un pahar cu cafea.

Iata-ne la portile Bucurestilor.