Ilie Rosu

Este data de 08.02.2009.

Datorez tot ce s-a intamplat astazi, faptului ca am avut inspiratia ieri, sa alerg in parcul IOR. Vremea frumoasa primavaratica, a facut posibila pentru multi o alergare in tricou. Parcul a fost plin, iubitorii de miscare, de toate varstele au ocupat aleile care au devenit dintr-odata neincapatoare. La final de antrenament, in ultimele 2 ture,  am dat nas in nas cu maratonistii de acum 2 saptamani.

De data asta am   alergat impreuna aproape doua ture de parc. Asa am aflat, cat de multe greseli am facut, atat la antrenamente, cat si in timpul curselor de maraton: intervalul intre ele a fost prea scurt, incalcand cele mai elementare reguli, alergand trei maratoane intr-o luna la antrenamente. Apoi, crezand ca repetitia e mama invataturii, colac peste pupaza, am  repetat figura la Budapesta, Bucuresti si Atena.  Baietii astia, desi mai tineri, au zeci de maratoane in picioare si se pare ca au trait, ca si mine, cu entuziasm, primele curse de maraton, facand aceleasi greseli.  Dintre ei, Victor pare cel mai experimentat, pe el l-am retinut, pentru ca a trecut de cateva ori cu viteza luminii, pe langa mine, la antrenamente.

Si pentru ca doctorul Damian Serban m-a invitat duminica in Herastrau, iata-ma in Piata Charles de Gaulle, la intrarea in parc! Prietenul meu Costica, ajunsese in locul cu pricina si facea treisprezece, paisprezece, nu numai de frig, ci si pentru ca un caine i-a compostat echipamentul si cauta, cu teama, vanataia de la genunchi. Ce sa-i faci, a fost vazut cam rar prin zona si nu a fost recunoscut!

Este o ceata densa, care da o senzatie de frig intregului corp, desi temperatura afara este pozitiva. Cei care au fost inspirati si si-au pus o pereche de manusi in geanta cu echipament au apelat deja la ele, iar ceilalti au bagat-o pe maneca, vrand, nevrand, improvizeaza cateva miscari de incalzire, pentru ca se pare ca inca mai avem de asteptat, pentru ca nu a sosit toata lumea.

In jumatate de ora intrarea din fata parcului se umple. Sunt oameni obisnuiti, si ceea ce e imbucurator, sunt de toate varstele. Pe unii ii vad pentru prima oara, iar pe altii ii stiu din IOR. Fac cunostinta cu echipa care merge la maratonul de la Paris. Printre ei si Dan, cu care am alergat la Bucuresti si la Atena. Doua sau trei domnisoare, o doamna, cativa domni mai in varsta, 2-3 tineri, fac ca aceasta alergare sa devina una speciala.

Se obisnuieste ca prima tura sa fie parcursa intr-un ritm mai lent, ca o incurajare si ca un indemn  la miscare,  pentru cei care si-au propus sa incerce astazi, cel putin o tura de parc. Si dupa cum observ, astazi, printre noi,  sunt destui cei care primesc botezul focului. Incerc sa imortalizez cat mai multe momente din acest antrenament, folosind in acest sens camera foto a telefonului mobil. Pendulez, cand in fata grupului, aflat in miscare, cand in spatele lui, incercand sa surprind ceva deosebit.

Din ce vad, suntem grupati functie de ritm sau de amicitii, iar cine tine aproape, afla o gramada de lucruri noi.  De la omul de langa mine, jurnalistul, aflu ca exista un maraton, numit Everest,  la care participa anul acesta, iar ca sa iei parte la acesta iti trebuie o aclimatizare de doua saptamani, pentru a face fata cursei. Apoi ca a existat unul la Mont Blanc si altul in Sahara. Bineinteles ca am bagat la cap, cine stie, pana la toamna,  ce-mi va trazni si mie prin cap!

Un domn, care merge si el la Paris,  mi-a spus ca s-a apucat de maraton pentru a se lasa de fumat. Va dati seama ce s-ar intampla daca toti cei care doresc sa se lase de fumat, s-ar apuca de maraton, am deveni in timp scurt o tara de maratonisti si am lasa in urma tari cu o mare traditie in maraton, ca Franta Italia, etc. Altcineva povesteste ca a alergat cele mai tari curse de maraton din  Europa si ca se decide greu sa aleaga o cursa noua, puternica,  pentru ca nu prea mai sunt, facandu-le cam pe toate. Adevarul e, daca stai mai mult timp printre maratonisti, risti sa devii incurabil, sigur te vei molipsi, pentru ca din cate imi dau seama, maratonul bantuie printre noi, este deja o stare de spirit si sigur te vei trezi intr-un parc, alergand in jurul lui, privind serios la cronometru.

Cursa propriu-zisa, a inceput la intersectia aleilor ce vin dinspre intrarea in parc si dinspre debarcader, a continuat pe malul lacului pana la ambasada chineza, apoi ne-am deplasat pe latura  opusa, pe o alee devenita ingusta,  datorita incercarilor de a moderniza zona. In drum, intalnesti fel de fel de balustrade, grilaje si alei intortochiate. Pentru cine vine pentru prima oara in parc, traseul de alergat pare necunoscut, dar privind mai atent catre cei care vin din sens opus, iti revine inima la loc, respiri usor, ai si de ce, pentru ca chiar esti pe drumul cel bunl

Lasam in urma clubul nautic si insula din dreapta, inghitita in ceata. Aleile prost pavate, serpuiesc si iata, se vede podul, semn ca mai e putin pana la calea ferata. Trecem pe langa zona verde, din perimetrul Clubului Diplomatilor. Traversam podul, cu atentie, pentru ca trece un tren, iar locul este foarte ingust, apoi la coborare ne miscam cu o si mai mare atentie, pentru a nu aluneca pe scari si pentru a nu ne accidenta. Lasam in urma cladirea Pietei Presei Libere, debarcaderul si grupul statuar. Traversam peste cele doua poduri din parc  si iata-ne ajunsi din nou in locul de unde am plecat.

Nu mai alergam compact, ca la inceput, ne-am rasfirat prin tot parcul, impartind fluturasi, prin care ii indemnam pe toti cei care alearga izolat, sa o faca de azi inainte, organizat si sa ni se alature. Au mai urmat alte doua ture, mai tari, fiecare dintre noi, incercand sa mai aseze o caramida, la baza pregatirii maratoanelor ce vor sa vina. Undeva, in  partea dreapta a parcului, nu departe de alee, un grup de yogini, stand intr-o pozitie de meditatie, ne-au atras atentia. Ii lasam acolo, nemiscati, in urma, dandu-ne cu parerea, referitor la energia, in cautarea careia sunt.

Rand pe rand, incheiem ultima tura, revenind in punctul de plecare. Suntem epuizati, pentru ca pe ultimii km toata lumea a fortat.  Chiar daca suntem mai putini, cei care am facut trei ture de parc, asta nu ne impiedica sa ne facem noi planuri, de revenire in Herastrau in zilele urmatoare. Desi ceata s-a ridicat, iata ca a venit momentul sa ne retragem la casele noastre,  cu satisfactia de a fi intalnit noi oameni, de a fi legat noi prietenii si de a fi descoperit un nou parc. In fata voastra, celor care ati alergat astazi in Herastrau,  ma inclin si-mi scot palaria!