Maratonul Transilvania 2012 – cu drapelul Romaniei si steagul Uniunii Europene

Pin It

Este data de 27.05.2012.

Din autobuzul care ne transporta de la Medias catre Sighisoara am luat primul nostru contact cu traseul framantat, presarat cu dealuri si sate impanzite pe ambele parti ale drumului national. In jur de 30 de maratonisti s-au adunat astazi la start, unii atrasi de premiile anuntate, in special de televizoare, iar altii au venit ca sa-si respecte blazonul, participand la toate cele 10 editii desfasurate, printre acestia numarandu-se si Victor Ilie. Va dati seama, aproape 10% din maratoanele alergate de el au fost pe acest drum, chiar ca merita o diploma de excelenta pentru perseverenta.Patru dintre concurenti au venit la start direct de la Hercules Maraton, cu intentia de a-si . testa astazi limitele. George a picat in zona de start direct de la cheful anual al cosarilor.

Dupa ce organizatorul concursului, domnul Meaneng, a facut ultimele precizari despre cursa, insistand in special pe securitatea concurentilor, a urmat startul si … ne vedem la Medias peste trei ore. Dupa ce am dat un tur al orasului Sighisoara ne-am insirat pe drumul national care duce catre Medias. Ne-am impartit in mai multe grupuri, fiecare alegandu-si ritmul, functie de obiectivul fixat. Urcarea pana in zona kilometrului 10 ne-a intrebuintat serios. Fata de anul trecut, cand a fost o caldura greu de suportat, astazi vremea este ideala pentru alergat.

Punctele de hidratare dispuse din 5 in 5 km s-au dovedit suficiente, reusind sa potoleasca setea concurentilor. Daca cerul ar fi fost senin, cu siguranta ca s-ar fi impus amplasarea lor din 3,5 in 3,5 kilometri. Locuitorii satelor prin care trecem, s-au obisnuit ca anual maratonul Transilvania sa treaca prin zona lor. Anul trecut prietenii doamnei Iuliana m-au incurajat pe traseu, sustinandu-ma pana in Medias. Iata-i si astazi in fata portii, incurajandu-ma de la mare departare, hai Ilie, sus steagurile, bravo, victorie! Ii salut din alergare si le multumesc pentru incurajari.

Alerg alaturi de Flavius, in jur de 10 km. Este din Medias, lucreaza la Viena si ii place mesajul de pe tricoul meu. Imi reimprospateaza memoria, el fiind concurentul de anul trecut, care a confundat drapelul ONU purtat de mine in cursa, cu steagul NATO, si despre care povestisem pe blogul meu. Il invidiez cand il aud cat de frumos vorbeste despre locurile pe langa care trecem, Ilie, asa ceva nu exista in Europa, facandu-ma sa cred ca el este unul dintre concurentii care face sport, miscare si alearga din dragoste pentru Romania, iar Romania pentru el inseamna aceste locuri minunate. La cativa kilometri il asteapta sotia si fiica lui, il simt cat este de nerabdator ca sa-i intalneasca, asa ca il indemn sa mareasca viteza, eu ramanand iarasi singur in aventura mea de a flutura pentru a doua oara consecutiv, steagurile mele pe aceste meleaguri. In spatele meu, amestecat cu zgomotul masinilor, aud pasi puternici. Este Cornel de la Deva, insotit de tanarul din Cluj cu care m-am conversat pe primii 7 km ai cursei. Amandoi ma depasesc prin dreptul kilometrului 21. Claxoane de masini si incurajari pe care soferii mi le fac in timpul alergarii.

Ardeam de nerabdare ca sa ajung in ultimul sat de pe traseu. In satul Brateiu totul este neschimbat. Pe ambele parti ale soselei, oamenii cu palarii mari negre, cu mustati si barbi uriase si-au expus cu mandrie pe marginea drumului cazanele lor de tuica, ibricele, polonicele, oalele, toate din cupru. Meseria, bratara de aur! Intru in vorba cu ei, unul dintre ei cerandu-mi steagurile si oferindu-se sa-mi dea la schimb pe ele, unul dintre produsele lui…, un cazan de tuica. As fi vrut un film cu ei, dar doamna Hoini este departe cu bicicleta si cred ca a ajuns cu aparatul meu in Medias. Merita sa faci acest maraton chiar si numai pentru acesti oameni, desprinsi parca din trecut, pe care ii gasesti in fiecare an langa produseloe lor, privind entuziasmati la concurentii care alearga.

A inceput usor sa ploua, parcurg ultimii metri de urcare si.. incepe in sfarsit coborarea. Intru in Medias, fac la stanga, mai iau un gat de apa si intind pasii, in speranta ca voi reusi sa cobor sub 4 ore. Pe ultimii 1000 de metri ma ajunge din urma George. Pe amandoi ne depaseste fata de la Bucuresti, incurajata de pe bicicleta de prietenul ei. Aveam sa ii intalnesc dupa cursa cu televizoarele in brate, asteptand trenul spre Bucuresti.

Nu stiu cum se face dar la fiecare cursa este in preajma steagurilor mele. Traversam podul peste calea ferata si coboram spre centru. Doar cateva sute de metri! Eram dezarmat, pentru ca aveam impresia ca am sarit dincolo de 4 ore. Ajunsi in dreptul primariei observam cronometrul instalat pe masina care a insotit concurentii in cursa. Indica 3:59:42. Sprintam in linie dreapta, cum n-am mai facut-o niciodata, dand tot ce avem mai bun in noi pe ultimii metri: timpul final 3:59:48. Obiectiv indeplinit! Nici n-am observat ca afara ploua din ce in ce mai tare. A urmat medalia si intalnirea cu prietenii nostri care au terminat mai in fata. Ne adapostim sub umbrela, ramanand in asteptarea celorlalti concurenti. Iata si ultimul concurrent si.. cam asta a fost tot.

Apoi in trenul care ma ducea spre Bucuresti aflu vestea trista ca unchiul meu, nea Ion, cum ii spuneam eu, a urcat in ceruri. De cate ori il intalneam ii povesteam despre maratoanele mele cu steaguri. Ii placea cel mai mult sa asculte povestea cursei de la Moscova. Mereu insista sa imi dea foile lui de veteran ca sa merg cu trenul la maratoane. Ilie cheltui prea multi bani cu maratoanele astea! Apucase insa cu trei zile in urma sa mi le dea prin notariat. La semimaratonul de la Bucuresti de saptamana viitoare voi alerga in memoria lui. O sa-mi lipseasca mult de acum incolo cuvintele pe care le pronuntam cand ne intalneam: Sa traiesti nea Ioane!

Pin It

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori