Ilie Rosu

Este data de 12.09.2010.

Ploaia care a cazut timp de cateva ore in cursul diminetii mi-a dat fiori.  Incercasem pe ploaie un antrenament in urma cu 2 saptamani la cabana Himalaya, imi ziceam atunci ca imi va prinde bine la Moscova, daca acolo va ploua. Apoi a venit interviul de la Evenimentul Zilei, cu cateva fotografii in ploaie, in parcul IOR, totul incheindu-se cu 5 zile de tuse si de febra. Nu m-am dat  invins , m-am luptat si aproape ca mi-am revenit, asa ca, iata-ma astazi la start in Piata Rosie.

Este o incercare de a pune lucrurile  in echilibru. In luna aprilie am alergat maratonul de la Boston, fiind foarte fericit dupa cursa, pentru ca am reusit sa alerg 42 de km cu drapelul Romaniei si cu cel al SUA. Intr-un gest de gest de fair play mi-am dorit  atunci sa repet aceasta cursa si la Moscova. Mesajul meu, IMPREUNA, pe care il port peste tot, indeamna la pace si la prietenie intre oameni. Il transmit alergand 42 de km, cu cele doua steaguri in maini, comunicand din priviri tot timpul cu spectatorii de pe margine si primind aprobarea concurentilor din cursa. Cursa aceasta mi se potriveste ca o manusa:  Maratonul Moscova 2010 este Maratonul International al Pacii, iar mesajul meu chiar este unul dintre mesajele frumoase de pace care vor fi transmise aici.

Suntem chiar la intrarea in piata. Pe partea stanga, iata bisericuta, aici am intrat ieri si am aprins cateva lumanari, rugandu-ma sa termin cu bine aceasta cursa.
Am in fata o piata imensa, dominata de zidurile rosii ale Kremlinului, muzeul, monumentul cu mormantul lui Lenin, apoi biserica impunatoare, atractia turistilor.

Mai jos, catre raul Moscova, este locul de unde se va da startul in cursa de maraton. E forfota mare in zona corturilor, unii concurenti se echipeaza, iar altii isi predau echipamentul. In sacul meu voluminos am de toate, betele pentru steaguri, steagurile si o varianta de echipament pentru ploaie. Privesc spre cerul acoperit de nori, cer sfatul prietenilor mei si gata, s-a hotarat, astazi nu va mai ploua, asa ca ma echipez mai subtire.

Ma prezint la centrul in care se preda echipamentul,  imi iau rucsacul si il introduc intr-un sac de plastic, decupez de pe numarul de concurs tichetul pentru bagaj, il leg la sac si gata. Emotionat uit in el gelurile si ceasul pentru cursa. Coada mare la toilete, petrec cam jumatate de ora la rand, timpul scurgandu-se foarte  repede. Concurentii, in mare majoritate sunt rusi, ii aud cum silabisesc cuvintele de pe tricou: Da mojno, Romania Rusia, vmeste. Am emotii. Imi pregatesc steagurile, prinzandu-le iute pe suporti.

Pe cap port sapca verde norocoasa, pe care am folosit-o in toate cursele mele cu steaguri, inscriptionata cu numele firmei la care lucrez:URBAN, numele fetelor mele, Alina si Andreea si cluburile pe care le reprezint, Eco Alpin si Ro Club Maraton. Pe tricou am inscriptionat si pe fata si pe spate mesajul: Da, se poate, Romania Rusia Impreuna. In plus pe spate e imprimat site-ul Fabricii de steaguri, firma care imi inscriptioneaza tricourile si imi asigura steagurile in curse. Pe fata tricoului am imprimate stemele celor doua tari.

In spatele meu la cativa metri iata zidurile Kremlinului, care pana in anii 90 erau o tinta preferata a mii de romani. Datorita acestui maraton, am privilegiul de a fi astazi prezent in acest loc incarcat de istorie, Piata Rosie, unul dintre simbolurile Rusiei. Nu este o cursa oarecare, am o mare responsabilitate, trebuie sa am grija de drapele ca de ochii din cap, intr-o cursa simbolica care la final ar trebui sa mai incalzeasca relatiile dintre romani si rusi. Eu chiar cred in astfel de lucruri! Steagurile le voi manui mai mult pe verticala, pentru a fi sigur ca nu lovesc din greseala vreun concurent. Stiu ca nu va fi usor si ca voi trece prin multe momente grele in cursa. Dar strang din dinti, privesc mereu in fata si merg  mai departe, tinand strans de drapele. Responsabilitatea pe care o am imi da multa forta.

Exista o vorba, acolo unde nu te pricepi nu te bagi, iar eu am inceput sa ma pricep din ce in ce mai bine la maratoanele cu drapele! Mi-am propus sa alerg in cat mai multe tari europene, purtand cu mine in cursa drapelul Romaniei si pe cel al tarii gazda. Totul a inceput  la maratonul de la Roma, anul acesta, cand am alergat cu drapelul Romanie si Italiei. Apoi au urmat Boston, Luxemburg, maratonul montan de 44 km de pe muntele Olimp, o cursa de 46 km la Miercurea Ciuc, cu drapelul Romaniei si UE, cu un indemn de convietuire pasnica pentru romani si unguri, apoi un maraton montan pe muntele Ciucas, cu un mesaj pentru armata romana. Mi-am dorit sa fiu primul European care alearga o cursa cu drapelul Uniunii Europene. In acest sens am ales Luxemburgul, argumentand alegerea prin faptul ca aceasta tara este una dintre tarile fondatoare ale UE. Am facut aceasta cursa in luna mai. De curand incercam sa ma inregistrez la maratonul de la Bruxelles. Din neatentie sau poate ca asa a vrut cineva acolo sus, in loc sa ma inscriu la Bruxelles, m-am inscris din nou la Luxemburg, pentru 2011, asa ca voi avea ocazia sa indrept lucrurile si sa fac anul ce vine, o cursa si cu drapelul Luxemburgului!

Imi frectionez in mare viteza muschii de la picioare si mainile, simtind cum iau foc. Ah, doar doua minute pana la start!
Emotionat, cu inima cat un purice, pentru ca inca nu stiu cum vor reactiona spectatorii, concurentii si organizatorii, ma pozitionez in spate, aproape de ultima linie,  in mijlocul copiilor si al concurentilor care alearga proba de 10,5 km.
Numerele lor de concurs au culoarea rosie, ceea ce ii diferentiaza de maratonisti, care au numerele negre.

Cateva baloane se inalta spre cer, este semnalul ca s-a dat startul. O parte dintre concurenti evita trecerea pe sub poarta de plastic de la start, ocolind-o. Acum realizez ca  la start nu se afla nici o instalatie care sa activeze chip-ul de la picior. Datorita acestui lucru voi pierde la final cateva minute bune si in plus voi alerga cativa km mai lent, in ritmul ultimilor concurenti, fiindu-mi greu la inceput sa depasesc pe cineva, grupul de alergatori fiind prea compact.

Dupa cateva sute de metri de la start, incerc sa ma strecor printre ei, pasind de multe ori prin ochiurile de apa, pe acolo nu incomodez pe nimeni! Am dat drumul pasilor, o facem acum in ritmul muzicii de fanfara, care da cursei un aer de sarbatoare, asa cum intalnesti in marile curse de maraton occidentale, in care aproape toata lumea alearga, canta sau danseaza. Piatra cubica, apa care acopera ambele parti  ale soselei par un obstacol serios. Doar cei care alearga pe centrul  soselei si pe trotuar nu se vor uda la picioare. Traversam podul, dincolo de el se afla aceeasi multime de la start, cu obiectivele camerelor de filmat indreptate catre noi. Moscovitii ne aplauda si ne incurajeaza. Printre ei se gasesc si prietenii mei, care se bucura la aparitia mea, ii aud strigand: Romania – Rusia, bine Ilie!

Concurentii de la 10 km, in special cei tineri, imi fac loc si ma incurajeaza, aproband, printr-un semn facut cu degetul mare, cursa mea. In fata mea are loc o busculada, un concurent in varsta cade, rostogolindu-se pe asfalt. Cativa tineri isi intrerup cursa si sar in ajutorul lui, incercand sa-l ridice. Este foarte importanta plasarea concurentilor la start, pe criterii de performanta,  cei mai buni in fata, apoi functie de rezultate, descrescator,  sa urmeze ceilalti, astfel putand fi evitate accidentele, de genul celui la care am asistat. Intr-o cursa cu zeci de mii de concurenti risti sa fii calcat in picioare de concurentii din spate, daca nu te pozitionezi la start acolo unde iti este locul.

Inca putin si iata-ne ajunsi pe malul raului Moscova, unde scapam definitive de piatra cubica. De acum traseul va urma doar cursul lui, aproximativ 4 ture, a cate 10 km. O tura masoara 5 km la dus, pe o banda, si 5 la intors, pe cealalta banda a soselei. Deci vom trece de cel putin 8 ori pe langa zidurile Kremlinului. Multimea de la start s-a mutat acum pe malul Moscovei, in apropierea  strazii care duce catre Piata Rosie. Ploaia care a cazut dimineata, a creat multe ochiuri de apa, pe care suntem nevoiti sa le ocolim iar acolo unde nu se poate,  sa alergam  pe trotuar, uneori chiar foarte aproape de spectatori si de fortele de ordine.

In stanga, iata statuia lui Petru cel Mare, aflat intr-o barca, monumentul fiind  amplasat pe raul Moscova, este a saptea din lume, avand o inaltime de  94 m. Statuia domina intreaga zona a raului  si  a devenit un punct de reper principal pentru noi. Raul este navigabil si din cand in cand vedem plutind pe apa vapoare pline cu turisti.

Imi arunc ochii pe cerul innourat, intrebandu-ma daca vom avea noroc si daca ploaia ne va ocoli in timpul cursei.
Primii kilometri alergam compact, amestecati cu alergatorii de la 10 km, lucru care da dimensiune si amploare cursei. Pe cealalta banda, iata-i venind deja, pe concurentii din elita, primii isi fac aparitia cei din proba de 10 km, urmati indeaproape de cei de la  maraton. Apoi urmeaza restul, in mare parte par a fi concurenti amatori, ca si noi. Primul dintre ai nostri este Danut Cernat, urmat la mica distanta de japoneza Hiroko. La cativa metri in fata mea se afla Turcanu Veaceslav, el poarta  in mana un steag alb, asta inseamna ca i-am fost un profesor bun! Foarte multe carucioare in cursa, unul dintre ele este impins de un barbat, urmat indeaproape de sotia sa, ii vad, fac amandoi cu schimbul, impingand caruciorul. Probabil oamenii acestia incearca sa treaca peste un moment dificil din viata lor, un handicap al copilului sau cine stie, maratonul ajutandu-i sa continue.

Vantul adie dinspre rau, desfasurandu-mi drapelele pe intreaga latime a  trotuarului.  Ne departam de Kremlin, spectatorii sunt tot mai rari, dar cei pe care ii intalnim continua sa ne incurajeze.
Pe latura dinspre fluviu, aproape in acelasi loc, o familie impreuna cu fetita lor incurajeaza frenetic concurentii. De cate ori am trecut pe langa ei, n-au stat o clipa,  au strigat, au tipat, iar fetita a sarit ca argintul viu si a suflat intr-o vuvuzela.
De-a lungul soselei o multime de fotografi  incearca sa surprinda un moment deosebit din cursa.

De cateva ori in cursa am avut crampe musculare la maini, fiind nevoit sa port  drapelele intr-o singura mana, pana cand durerile au disparut. S-a petrecut intotdeauna in celalat capat al cursei, acolo unde pe margine nu era aglomeratie, permitandu-mi acest lucru, altfel ar fi fost tare greu.

Multi moscovitii ma intreaba de unde sunt. Cred ca am gresit atunci cand am scris pe tricou numele Romaniei doar cu litere latine. Trec prin fata unei institutii, ceasurile de la portile ei imi sunt de un real ajutor, imi calculez viteza de deplasare, da, acum imi  cunosc mai bine pozitia in timp si spatiu.
Cronometrul de pe masina care insoteste concurentii din frunte, afiseaza timpul de 1:45, ceea ce pentru mine, aflat aproape de jumatatea cursei,  nu-i rau.
Sustinatorii mei, ii aud indemnandu-ma sa continuu, hai Ilie!

Ma apropii de catedrala pe care am admirat-o din mers inca de la primele 2 ture. Dintr-o data din directia ei aud cantandu-se Ro-ma-nia. Indreptandu-mi surprins privirea intr-acolo, observ un grup de femei imbracate in negru, cu batic pe cap. Pentru aceste doamne inalt si flutur drapelele timp de cateva secunde, fara a ma opri. Acesta este energizantul de care chiar aveam nevoie, putin dar bun si pe deasupra si romanesc, cuvintele lor fac aproape cat apaluzele a zece mii de spectatori! Iutesc pasii pana la capat de tura, apoi intorc grabit si curios privesc din nou catre biserica. Doamnele in negru au disparut. Dupa cativa  km imi rasuna din nou vocile prietenilor mei, care ma indeamna sa fiu tare, asta inseamna ca a mai trecut inca o tura!

Trei concurenti am fost mai deosebit astazi in cursa, purtand steaguri in mana: eu, cu drapelele Romaniei si Rusie, Turcanu, cu steagul firmei la care lucreaza si un concurent cu un steag ce are inscriptionat pe el semnul unei parasute, din ce am inteles mai tarziu, un insemn al fortelor speciale ruse. De fiecarte data cand ne intersectam ne salutam, fiecare stim cat de greu este sa tii ceva in mana pe timpul cursei. Veaceslav lucreaza la o firma din Targoviste, este din Republica Moldova, are dubla cetatenie,  iar astazi alearga pentru Romania. Desi a fost anuntat ca postul sau se va restructura in curand, a ales ca despartirea sa fie una cu fruntea sus, ducand steagul firmei la care lucreaza,  fiind incurajat aici de reprezentanti ai societatii mama, cu sediul chiar la Moscova.  Tot pentru Romania a alergat si un francez,  Thizrry Fraisse, am aflat despre el de la prietenii mei, imediat dupa cursa.

Ca peste tot in lume, foarte multi concurenti in varsta, aflati in competitie cu propriile limite si pentru a trai din nou bucuria trecerii liniei de sosire intr-o noua cursa de maraton, unde esti respectat si tratat ca un invingator, oferindu-ti-se drept recunostinta, spre amintire, o medalie.

Ultimii 10 km! Ca mai mereu, pentru mine cursa abia acum incepe, simt cum picioarele nu ma mai ajuta iar mainile imi sunt amortite. In plus pe cer a aparut soarele care ne-a molesit dintr-o data pe toti. Nu am crampe musculare la picioare si asta e un lucru bun. Astept cu nerabdare urmatorul punct de hidratare, imi este din ce in ce mai sete, buzele imi sunt tare uscate. Iata si podul, vom trece in curand pe sub el, stiu ca acolo vom primi o noua cutie cu apa. Surpriza insa, apa s-a terminat, ii vad pe organizatori ridicand neputinciosi din umeri. In fata mea am un domn in varsta, sincer descumpanit, imi dau seama ca nu poate face nimic pentru mine. Comunic cu el din priviri, flutur steagurile si plec mai departe, scrasnind din dinti. Imi amintesc ca anul trecut acelasi lucru s-a intamplat si la Paris, cam pe la acelasi kilometru, terminandu-se apa.

Pana la urmatorul punct de hidratare mai am in jur de 3 km. Este dispus pe sensul de intoarcere, la cateva sute de metri de capat. Ii vad pe concurentii din fata mea dand navala la punctual de hidratare,  rasufland usurati, apoi reintrand in traseu si parcurgand distanta ramasa pana la locul in care intoarcem. Acelasi lucru fac si eu. Cei doi organizatori isi fac treaba cu atentie, unul citeste numerele de pe tricou iar celalalt le noteaza intr-un caiet. Cine nu se gaseste in acest caiet notat de 4 ori inseamna ca a fentat cursa si poate fi descalificat. Ma hidratez din nou, de data aceasta sorbind dintr-un pahar de ceai, care sper sa-mi ajunga. Nici nu realizez cand ajung din nou sub pod. Acolo il vad pe domnul care imi spusese ca s-a terminat apa, alergand dupa mine si scotand din buzunar o cutie de apa, intinzandu-mi-o, ferindu-se parca sa nu il vada ceilalti concurenti,  soptindu-mi, pentru Romania! Am tinut in mana acea cutie cu apa aproape doi km, am baut din ea numai atunci cand am fost sigur ca aceasta imi va potoli setea si ca voi putea rezista cu ea pana la capat de cursa.

Inca 1 km! In curand voi intoarce, de aici mai am mai putin de 500 de metri. Ceasul electronic de la baza pantei indica timpul de 3:57. Mai am doar 195 de m, pe care va trebui sa-i parcurg in urcare, cu drapelele sus, fluturand. Asa fac de fiecare data! De pe margine disting aplauze si ii aud pe sustinatorii mei strigand ROMANIA – RUSIA, bravo ILIE! Ei  stiu cat de mult mi-am dorit sa alerg aceasta cursa si cat suflet am pus ca sa reusesc.

Pe sub bolta de sosire, sub razele unui soare binecuvantator si in bataia unui vant cald , prin care se zareste Kremlinul, drapelele Romaniei si Rusiei trec linia de sosire, IMPREUNA. Romania, Rusia, am reusit din nou si sunt tare mandru de mine!

Imi primesc binemeritata medalie de la organizatori, apoi ma fotografiez, avand in spate  Kremlinul.

Am onoarea sa imi stranga mana  pentru aceasta cursa,   reprezentantul ambasadei Romaniei in Federatia Rusa, domnul Ilie Schipor. Apoi am placuta surpriza sa fiu intervievat de chiar domnul  Alexandru Beleavski,  de la Radio Romania Actualitati ,  si de domnisoara Victoria Vioara de la Agerpres, reprezentantii a doua  prestigioase institutii ale  mass mediei romanesti, aici la Moscova.  Descifram impreuna semnificatia acestei acestei curse, alergarea cu cele doua drapele, din dragoste pentru Romania si din respect pentru Rusia.

Apoi impreuna cu Danut Cernat, Veaceslav Turcanu si cu Hiroko facem poza de grup, toti 4 fiind membri ai Ro Club Maraton, avand in fundal turlele bisericii din Kremlin!

Imediat dupa cursa un tanar rus s-a apropiat de mine, mi-a strans mana si m-a felicitat, insistand sa ii dau adresa de e-mail pentru a-mi trimite pozele pe care mi le-a facut in timpul cursei. M-am simtit atunci de parca m-ar fi felicitat intreaga Rusie! Multumesc Vladimir!

Inca un maraton s-a incheiat, am intalnit alti oameni, am luat contact cu o alta cultura si cu o noua civilizatie.
La revedere Moscova!

Ce urmeaza? O noua provocare, maratonul de la Bruxelles! Oare cum ar arata o cursa in care sa tin in maini 42 de km, nu doua, ci trei drapele, care sa fluture impreuna?