Maratonul Limassol 2010, Cipru

Pin It

Este data de 28.02.2010.

Inca de la  primele ore ale diminetii incepem pregatirea pentru  cursa, care seamana cu  un ritual, cu multe etape, peste care nu poti sari. Este un privilegiu pentru mine sa asist cum isi incep  “incalzirea” prietenii mei. Fiecare face ce stie mai bine, bazandu-se mult pe experienta anterioara.

Parem ca niste parasutisti care isi pliaza  parasutele inainte de un nou salt. Numai la final de cursa vom sti cu adevarat daca ne-am ales bine  unguentele, vitaminele, sosetele, incaltarile pentru alergat, chilotii de sport sau  tricoul. Masa de dimineata, pe care eu in cursele anterioare am cam ignorat-o, este inclusa si ea in ritual, fiind foarte  importanta. Ii copiez si eu, mancand chiar mai mult decat de obicei, acest fapt lucru asigurandu-mi energia necesara pentru a incheia in picioare cursa.

Multe din secretele alergarii pe distante lungi, sunt decrise in carti si pe toate paginile de internet ale organizatorilor de maratoane.  O data porniti pe acest drum, ne expunem, superficialitatea abordarii fenomenului putandu-ne costa scump. Conteaza  mult sa intalnesti omul care a experimentat asta cu mult timp inaintea ta si sa ai incredere in el!  E ca si cum te-ai intalni cu un psiholog, care incearca sa te aduca usor, usor,  spre mal, ca pe o barca! Iar eu astazi sunt  norocosul. Oamenii  cu cele mai multe alergari din Romania, Ilie Victor, 95 maratoane si Danut Cernat, 42,  sunt cu mine in camera! Cu   o adrenalina ridicata si cu o vointa de invidiat,  recunoscand ca au facut uneori  si greseli,  cei doi au ceva in comun, fiind mai increzatori ca oricand, ca in curand vor atinge  granita celor 100 de maratoane.

Nu uit sa imi asez in rucsac tricolorul, banii si actele. Un vant caldut bate dinspre mare, impingand nori negri deasupra orasului. Privind prin geam observ ca afara a inceput deja sa ploua. In drumul nostru catre start folosim umbrela, dar renuntam  la ea,  vantul sufland prea tare. Ne echipam repede, ca la armata, predam echipamentul la cort si suntem gata. Lista participantilor din Romania a crescut. S-au adaugat pe ea  Andrei Dinu, din Cluj, la semimaraton si inca doua fete din Romania, care vor lua startul, una la semimaraton iar alta la 10 km.  Doar Dana, viitoarea sotie a lui Andrei  ramane  spectator, dar promite ca se va antrena  pe viitor si ca va alerga pentru inceput distanta de 10 km. Apar primele  si semne ca ploaia se va opri curand, asa ca  ne  echipam subtire. In sfarsit facem prezenta, grupul de romani care ne cunoastem intre noi fiind  format din 7 persoane si este gata de atac. Ramanem insa cu picioarele pe pamant, suntem niste amatori care mergem zilnic la serviciu, ne antrenam mai mult seara si in week-end, dar facem totul cu pasiune si cu  mult suflet.  Incepem timorati incalzirea, suntem nehotarati, neavand nici  o strategie pentru  start. Accept sfatul lui Victor, asa ca ne  pozitionam ultimii, in spatele grupului de alergatori din proba  de 10 km.

Aud voci dinspre grupul de suporteri aflati pe margine. Sunt  doi romani care au venit de la 100 km sa vada cursa, Costel, tatal prietenului meu Ionut si … nea Sandu, identificarea facandu-se ca-n filme, dupa sigle,  tricolorul si  URBAN, inscriptionate pe tricou.

Si plecam. Cam un minut dureaza pana sa trecem linia de start. Neobisnuit cu pozitia mea la start, intru in panica, incerc sa corectez situatia,  patrunzand mai in fata. Prea tarziu insa, grupul compact al alergatorilor din proba de 10 km ma impiedica. Marcat de situatie imi pornesc  cronometrul   cu 30 de secunde mai tarziu.  Dupa aproape un kilometru de alergare usoara, reusesc sa evadez din multime, gasindu-mi ritmul. Soseaua  libera si diferenta de nivel de cativa metri, fac posibila imbunatatirea recordurilor personale. Alergarea inedita,  placuta ochilor, se desfasoara in mare parte  pe malul marii. Foarte aproape de tarm se aud valurile care se sparg spectaculos la mal, iar putin mai departe, mai in larg, iata  incolonate vapoarele, asteptandu-si randul  sa ancoreze in port. Ploaia inceteaza,  cerul se lumineaza, fiind semnale clare, ca vremea se va mentine frumoasa pe intreaga durata a cursei. Gelurile pentru cursa le voi lua cam de la km 20. Cordeluta care le sustine nu ma deranjeaza si cred ca am facut o  afacere buna, atunci cand am pus ochii pe ea la Bruxelles, acum nu mai sunt nevoit sa le prind cu acul de siguranta de echipament. Intervalul intre punctele de alimentare cu apa este de 2,5 km, iar apa e din belsug, in  sticle de jumatate de litru.  Dupa mai putin de 5 km de alergat iata-i  pe  primii concurenti de la 10 km, venind din sens invers pe cealalta banda, apoi pe la  km 8 ii intalnim pe cei de la semimaraton. Printre ei, pozitionat destul de in fata se afla si Andrei, foarte usor de identificat, purtand o  bentita cu tricolor pe cap. Las  in urma marcajul in care semimaratonistii sunt obligati sa intoarca, in cursa ramanand doar concurentii din proba de maraton. Suntem  atat de rarefiati, incat ii pot numara pe degete  pe cei din fata. Ma ajunge din urma Victor, alergam cateva sute de metri impreuna, umar la umar, apoi acesta se distanteaza, atragandu-mi parca atentia ca am plecat prea tare, netinand cont in intregime de sfaturile sale. Nici n-am simtit ca am ajuns la km 12,5, unde intoarcem. Ii vad bine pe concurentii din urma mea,  aleargand intr-un ritm mai lent, aflati intr-o competitie numai cu ei insasi, parand a nu fi  afectati in nici un fel de locul ocupat in cursa. Il zaresc in fata pe Victor cum se opreste si isi scoate pantoful, apoi. dupa o inspectie atenta porneste mai departe, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. La km 21 cronometrul indica  1:42, adunand la acest timp intarzierea de la start, apreciez ca sunt in grafic. Il ajung pe Victor, schimb cu el cateva cuvinte, aflu ca adidasul il deranjeaza si ca in talpa i-a aparut o basica. Multumit ca nu au aparut semnale de crampe musculare si incurajat de cei cativa romani care urmareau atenti de pe margine,  cursa, trec in fata lui Victor. Lasand in urma hotelul Estella, locul nostru de cazare,  ne apropiem de supermarchetul romanesc, in fata caruia este arborat drapelul Romaniei. Plaja din apropiere este goala, vapoarele par din ce in ce mai aproape, inca putin si chiar vom trece in fata lor.  La cateva sute de metri, in departare iata si locul din care s-a dat startul si unde dupa alti 17 km va fi sosirea noastra. Concurentii de la semimaraton rasufla usurati, incheindu-si aici cursa, noi maratonistii fiind indemnati sa ne  continuam cursa, indicand-ni-se directia inainte. “Hai Iliuta!”, se aud vocile  sustinatorilor mei, pe care nu-i zaresc nicicum. In fata mea zaresc doar un singur concurent. Il prind si alerg cot la cot cu el cam un km, apoi simtindu-l obosit, il depasesc. Raman singur si trebuie sa fiu acum mai atent ca sa nu gresesc drumul. Intru in zona periferica a orasului, unde ici colo, din cand in cand, mai apare cate un spectator, citesc pe fata lor multa compasiune pentru cei aflati in cursa. Din sens opus iata-i pe primii concurenti, din elita, doar unul dintre ei va castiga.  Politistii din intersectie ma directioneaza spre o zona mai izolata,  ce aduce a linie de centura, pe aici  permitandu-se accesul catre port si spre o zona comerciala La km 30 mi se descarca acumulatorii si raman fara GPS. Pe la km 33 iata-l pe Danut, intorcandu-se,  caruia ii cer detalii despre timp si distanta, aflu ca mai am cam un km si voi intoarce si eu. La km 35 chiar intorc. In locul in care l-am intalnit pe Danut,  dau de Victor, care nu intelege sensul intrebarii mele privind timpul, dar imi spune cat a trecut de la start. Se pare ca nu voi reusi sa cobor sub 3:30. La km 37,5 iau ultimul gel. Nu am  nici o crampa musculara, asta inseamna ca gelurile au lucrat bine si ca pregatirea de dinainte de cursa a fost buna.

Am curajul sa fortez  pe ultima parte a cursei, reusind sa depasesc cu usurinta  doi concurenti. Din spate sunt ajuns si eu,  un concurent depasindu-ma si strigandu-mi sincer: Go Romania! Saracul, nu vede ca  are tricoul facut praf, acoperit de sange, calitatea proasta a  materialului din care este confectionat fiind cauza principala. Km 40 imi da curaj,  mai am doar putin pana la final. Incurajat si de romanul biciclist cu care ma intersectez:”Hai vere nu te lasa!” trag tare, sperand  sa prind din urma concurentul in tricou rosu, dar nu reusesc. Inainte cu 100 m iata-l pe Andrei, asteptandu-ma cu tricolorul, chiar s-a tinut de cuvant, asteptandu-ma. Fluturandu-l trec linia de sosire in aplauzele spectatorilor si uralele romanilor din tribuna! Timpul: 3:38. Imi primesc medalia pe care o merit din plin. Raman cu regretul ca nu am  nici o fotografie, aparatul meu de fotografiat fiind in rucsac. Apoi merg sa imi ridic bagajul. In cort au mai ramas doar cateva,  printre care si al meu. Inima mi se face cat un purice cand observ ca nimeni nu  supraveghea cortul. Imi revin repede atunci cand constat ca lucrurile mele sunt intacte. Doi atleti de culoare, probabil castigatorii maratonului, avand cupele in brate,  devin urmatoarea mea tinta,  fotografiindu-ma cu ei si facandu-i sa dea onorul la drapel.  Revenind in zona tribunei il zaresc pe Danut facut praf, suferind in urma ranilor provocate de chilotii de sport si incaltari. Din departare iata ca se apropie epuizat Victor, veteranul curselor de maraton din Romania. Il intreb daca e in stare sa treaca linia de sosire,  fluturand deasupra capului tricolorul. Chiar ca ma cuprinde emotia atunci cand cel mai incapatanat maratonist din Romania, preia drapelul.  Cu el fluturand deasupra capului, cum ii sta bine unui adevarat luptator,  Victor Ilie incheie cursa. Cred ca l-am prins in cea mai frumoasa postura! Victore, ai incheiat al 96 lea maraton, esti cel mai tare! Desi incaltarile astazi l-au tradat, are inca puterea sa zambeasca. Iar eu sunt fericit ca am avut norocul  sa inregistrez acest moment si onoarea de a-l fi intalnit pe acest brav roman,  din Braila, demn de a intra in cartea recordurilor, la romani.  Inca patru maratoane si va intra in clubul select al pamantenilor care au alergat 100 de maratoane! Din povestirile lui stiu ca maratonul este viata lui. Chiar aseara mi-a povestit cum a alergat in America doua maratoane la interval de numai o 1 zi!  Ne strangem cu totii, eu, Victor, Danut Cernat, Andrei Dinu si cei doi sustinatori si facem poze la linia de sosire.

Danut  a incheiat a 43 a cursa de maraton, stiu sigur ca tinta lui nedeclarata este  maratonul cu numarul 100. Si pentru mine este o zi deosebita, am incheiat cel de-al  10 maratoan oficial, iar diseara, voi tine lua in serios aluziile colegilor si voi face cinste! Inca nu am curajul sa gandesc ca am luat urma “cerbilor” din Carpati, fiind mandru de tinta mea.. imposibila. Si chiar daca cineva, un neinitiat, ar exclama: “Voi nu sunteti normali!”  sau “Nu sunteti zdraveni!” aventura trebuie sa continue!

Pin It

5 Raspunsuri

  1. Sandel Voinea spune:

    Felicitari tuturor!…si pina la urma le-ai facut cinste?
    Poate vii la Himalaya sapt. asta sa ne faci si noua cinste si cu pezenta si cu … ca, fie vorba’tre noi … te-ai cam dat la … maratoane !
    Toate numai de bine.

  2. Maratonul Limassol, Cipru- inainte si dupa cursa | Ilie Rosu spune:

    [...] incepem pregatirile pentru cursa. Sunt o multime de lucruri de pus la punct. A doua zi are loc cursa , pe care v-am povestit-o in detaliu. La finalul maratonului,  prietenii mei care lucreaza in [...]

  3. stan turcu spune:

    BRAVO ILIUTA si la “mai mare”, adica din 10 in 10 …. FELICITARI!

  4. viorel ghita spune:

    Foarte frumos reportajul cursei. Si-ar gasi locul in orice revista specializata in alergari. Iar finalul cu tricolorul a fost, intr-adevar, emotionant, chiar si pentru un cititor al povestirii.
    Mult succes in continuare in 2010 si sa fii in forma mare la Boston.

  5. 2010 la bilant-13 maratoane si un semimaraton in mai putin de 10 luni, pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] maraton a fost in luna februarie la Limassol. O cursa incitanta, pe malul marii, tarziu mi-am dat seama ca  puteam fi mai competitiv si sa [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori