5 Aprilie 2009 – Maratonul de la Paris

Pin It

Este data de 05.05.2009.

Visul meu, de a concura la maratonul de la Paris, se apropie.  Peste cateva ore voi avea la picioarele mele Parisul, in toata splendoarea lui,  incarcat de istorie si de modernitate,  spre care au “alergat” din toate timpurile, romanii. Ma intreb, oare cate din edificiile acestui oras, oricum s-ar numi ele,   Luvru,  Notre Dame sau Turnul Eiffel,  voi reusi sa le vad si sa le inteleg filozofia?

Prioritara insa pentru mine ramane cursa de maraton, pe care trebuie sa o termin, iar trecerea liniei de sosire este un mesaj al meu catre toti romanii, ca putem fi prezenti pretutindini in lume, atat la munca, cit  si in sport si in cultura. Romani, sa nu ne fie rusine ca suntem ROMANI si nu uitati, steagul sus, oriunde v-ati afla!.  Port respectul meu pentru toti aceia care m-au sustinut si m-au incurajat. Si apoi, un roman in plus, participant  in aceasta cursa, nu strica niciodata! Hai Romania!

Inainte de cursa

Am inceput calatoria mea spre Paris, impreuna cu Cosmin Bustan,  cu el am alergat si la Budapesta, zborul cu avionul  decurgand normal,  aterizarea pe Aeroportul de la Beauvais-Paris, fiind una fara peripetii. Ne imbarcam in autobuz, si ne indreptam spre Paris,  autogara Porte Maillot fiind destinatia noastra, unde suntem asteptati de Gabi, un prieten. Facem un tur prin centrul Parisului, admirand din masina Parisul pe inserat, lasand in urma  simbolurile laminate ale Parisului: Arcul de Triumf,  Champs Ellises si  Turnul Eiffel.

A doua zi, dupa ce am completat echipa si cu Serban Damian, presedintele Ro Club Maraton,  mergem sa ne inscriem oficial la maratonul Paris 2009. Evenimentul a avut loc  intr-o sala imensa numita MARATON EXPO, unde am primit numarul de concurs si CIP-ul. Aici aflam multe detalii privind traseul.

Fiind ultima zi de inscriere, in zona este forfota mare. Prin multime iata-l si pe colegul nostru, Viorel Ghita, pe care il admir pentru  ca  incearca ca si mine, sa arate ca maratonul n-are varsta. Firme de renume isi promoveaza produsele. Incerc sa-mi iau niste geluri si niste batoane pentru cursa, platesc  produsele dar fara sa le primesc.  Sesizez acest lucru dar parca nu-mi vine sa cred, si-mi zic ca  le-am luat si ca le-am pus in rucsac. Nu credeam ca mi se poate intampla asta la Paris, dar asa a fost pentru ca acasa am constatat ca vanzatorul a profitat totusi de neatentia mea. Deci se intampla astfel de  lucruri si la case mai mari. Romani, cand mergeti la Paris, atentie la neatentie!
Aici este locul ideal in care se poate face  promovare pentru cursele de  maratoan din intreaga lume.  Multe regiuni din Franta au propriul lor maraton. La unele standuri esti invitat  sa gusti din vinurile acestor zone. Cei care incearca, sunt insotitorii  concurentilor, care nu alearga maine. Nu suportam aglomeratia si statul la coada, asa ca renuntam la Pasta Party, traditionala intalnire a concurentilor inainte  de cursa.

Cursa

Prietenul meu ne conduce cu masina in zona in  care se va da startul in cursa. E aglomeratie mare in jurul  Arcului de Triumf. Pe o strada laterala  sunt amenajate corturile in care concurentii isi pot lasa rucsacul cu haine, pe care il pot  ridica la intoarcerea din cursa. Am numarul de concurs 28303 si identific usor locul in care imi las rucsacul.

In aceasta zona au acces doar participantii la maraton. Dupa aproximativ 10 minute revin si fac cateva poze impreuna cu prietenul meu. Ramanem cam 15 minute in asteptarea celor doi, Cosmin si Serban; acestia nu mai apar,  asa ca intindem pasul si iata-ne la Arcul de triumf.

Sunt in mare intarziere. O, ce de lume, o mare de oameni, cum n-am vazut niciodata!. Se anunta la microfon ca mai sunt 4 miute, dupa care se va da startul. Caut zona in care sa intru, pe care am declarat-o la inscriere, 3,45. Dar atat in stanga cat si in dreapta bulevardului, organizatrii au amplasat plase de sarma, limitandu-se astfel , atat  accesul publicului in zona, cat si al concurentilor intarziati. Dezamagit, inaintez cateva zeci de metri pe trotuar, fiind decis chiar sa escaladez gardul pentru a intra. Gasesc undeva o plasa desfacuta, ma multumesc sa intru in aceasta zona a timpului de 4,30, desi mi-as fi dorit zona de 3,30 sau chiar mai in fata.

Se aude numaratoara inversa si 5,4,3,2,1 si START. Uralele  inunda piata. Usor, usor inaintam si noi spre linia de start, pe care o voi atinge dupa cam 9 minute. Renunt la vesta din folie de plastic, care m-a protejat de frig si iata ca, in sfarsit,  trec si eu prin dreptul liniei de start. Ma simt destul de bine, durerea de spate pe care am simtit-o inca de duminica seara si care m-a tinut peste 3 zile in pioneze, s-a dus. Abia joi in IOR am reusit sa alerg cu mare greutate doar 2 ture de lac. Totul pare sa fie in regula astazi. As fi vrut sa inaintez mai repede dar nu am cum, pentru ca persoanele din fata mea alearga mai lent. Suntem lipiti, unul langa altul, asa cum se intampla de sarbatori pe peronul Garii de Nord, la  coborarea din tren a calatorilor veniti din directia Moldova.

Inaintam, cu mare atentie la picioare, sa nu ne accidentam,  sa deterioram sau sa pierdem CIP-ul, dispozitivul legat de adidasi, care transmite numarul de identificare al concurentului si timpul catre o aparatura dispusa in mai multe puncte de pe traseu. Am la mine o fasie de drapel, lunga de cam 1,5 m. Colegii de camera m-au atentionat ca voi pierde mult timp si ca aceasta ma va incomoda in cursa. Dar ce poate sa fie mai frumos decat faptul ca poti purta cu tine un simbol, la care tii foarte mult! Pentru ca pe tricoul meu scria mare Romania, puteam  fi identificat usor din multime. La un moment privirea mea s-a intersectat cu cea a unui pusti de pe trotuar, care  a tresarit si a strigat emotionat Hai Romania! Bineinteles ca mi-am desfacut tricolorul si  l-am fluturat deasupra capului, incurajat de aceste cuvinte. In urma mea, la cativa metri, cineva  imi vorbeste romaneste. Dialogam cam 4-5 km, este din Craiova si este reprezentantul unei firme franceze, la Bucuresti. Pentru a obtine un timp de 3,30 suntem cam in intarziere, asa ca,  pentru a mai castiga timp alergam si pe trotuar, unde drumul este mai liber. Se misca bine tipul, este mai tanar, asa ca la un moment dat ne pierdem unul de altul in multimea de alergatori.
Pe traseu: masini si echipaje de pompieri, trecatori cu afise mari care se adresau probabil cuiva  din multime, incurajandu-l. Ma simteam aproape ca la un meci de fotbal, de data aceasta nu in tribune, ci pe teren, iar cuvintele care imi rasunau in urechi in toate limbile pamantului, faceau bine la toata lumea, inclusive mie. Punctele de hidratare, la intervale din 5 in 5 km,  mi-au prins bine si m-au facut sa ma simt proaspat. Strabatem un mare parc, in care centrul atractiei  pare a fi castelul Vincennes. La iesirea din parc,  iata ca se vad indicatoarele care ne avertizeaza ca ne apropiem de jumatatea cursei. Formatii de muzica usoara, grupuri de dansatori, famfare militare, majorete, se intrec in a ne mentine un tonus ridicat. Incep sa apara primele urcusuri si coborasuri, constand in treceri pe sub poduri si prin pasaje. Trecem pe sub  un pasajlung de vreo 2 km, simteam ca nu mai avem aer si ca ne sufocam. Aceste schimbari ne consuma serios din resurse. Dupa  km 30 aud din spate din nou, o voce de roman. Este din Piatra Neamt si de vreo 9 ani lucreaza in Calgary, in Canada.  Si-a propus sa alerge cursa in 3,45 si apreciaza ca inca suntem in acest timp. Discutam mult pe traseu si constat ca stie o multime de lume din Romania, care alearga , in special pe cei de la Ro club Maraton, pe care i-a intalnit pe forum. Pe la km 35 simt ca am cam ramas fara benzina, sunt nevoit sa reduc viteza, crampele musculare si-au facut aparitia si incep sa nu-mi dea pace. Ma despart de “canadian”, care a luat-o inainte, parand destul de proaspat, urmand sa ne intalnim la final la un pahar de vin. Nu am ce sa fac, raman in cursa pe cont propriu si strang puternic din dinti. Este momentul cel mai dificil din cursa, nu tebuie sa ma opresc, pentru ca astfel m-am terminat! Intram intr-un parc imens, in apropierea acestuia fiind arena de tenis Roland Garos. Am o senzatie mare de sete si mi-as mai dori inca un punct de aprovizionare cu apa!  Si cand credeam ca ruga imi este ascultata constat ca pe mesele din fata, apa s-a terminat, in schimb unul dintre organizatori, agita disperat un furtun cu apa, pe sub care, cei epuizati isi umezeau fruntile si se racoreau. Mai sunt 2 km si trebuie sa mentin ritmul, fara sa incerc macar sa gandesc ca trebuie sa ma opresc. Inaintez  mai lent pe drumul care ma duce catre finis. In stanga zaresc o masa plina cu pahare, ma apropii de ea, iau un pahar si il sorb pe nerasuflate. Privesc mai atent si imi dau seama ca era zona in care o provincie din Franta isi promova maratonul si oferea concurentilor ceva traditional. Paharul din care am sorbit era unul cu vin de calitate!

O multime de lume ne incurajeaza, aud de pe margine, “Alle ILII”, “Alle Roumanie”,  iar asta imi da parca forta de care aveam nevoie pentru a trece linia de sosire.

Mai am inca  un km, incerc sa imi mentin ritmul si iata multimea imensa care intra pe ultimele sute de metri. Imi desfac tricolorul, cu ultimele puteri il ridic deasupra capului si cu  zambetul pe buze  trec linia de sosire. Traiesc  momentul de satisfactie pe care il visam inainte de cursa. Timpul: 4 ore si … 10 secunde! Probabil ca, daca aveam la mine un cronometru, scoteam usor cele 10 secunde si aveam un timp sub 4 ore. Desi sunt epuizat, ma simt fericit ca totul s-a incheiat si ca unul din obiectivele mele din anul 2009, s-a indeplinit.

Suntem obligati sa inaintam, pentru ca sutem manati din spate de alti concurenti care termina cursa, iar spatiu nu  prea mai exista. Ni se preiau CIP-urile de la pantof si urmeaza momentul mult asteptat, rasplata cea mare pentru efort, medalia. Punem pe noi pelerina din folie de plastic care ne protejeaza sa nu racim pentru ca suntem transpirati. Iata si mesele cu fructe, apa si energizante, exact produsele de care aveam nevoie  pentru refacere!

Toti romanii ne dadusem intalnire in zona cortului Gaz de France, drept pentru care incerc sa o identific . O parte din colegii nostri care au terminat in fata, s-au adunat inainte, au facut o poza de grup si, pentru ca era foarte aglomerat, au plecat. Aflasem asta, asteptand in fata cortului, de la Ilie Victor, din Braila, un veteran si un impatimit al curselor de maraton, despre care toti maratonistii amatori din Romania vorbesc cu respect. Facem si noi, cei care ne-am adunat, o poza de grup. Urmeaza fotografia pentru colegii mei de la Urban si Clubul Eco Alpin. Drumul catre iesire este dificil, ne strecuram cu mare greutate prin multimea de oameni, care, se pare, in mare parte se indreapta spre statia de metrou.

Crampele musculare sunt din ce in ce mai dese, reusesc cu greu sa tin acelasi ritm cu prietenii mei. Coborarea si urcarea prin aglomeratia de la metrou ma intrebuinteaza serios, ma ajut de barele laterale, facand eforturi sa ma comport normal, mascandu-mi durerile.  Jos, la metrou, o peroana intinsa cu fata in sus primeste ingrijiri medicale.  Parea a fi un concurent din cursa de maraton, care a cedat fizic si psihic, pe holurile ce duceau spre metrou.

Pin It

11 Raspunsuri

  1. Sandel Voinea spune:

    Felicitari pt. Paris si mult spor la antrenamente pt. urmatorul.
    E o hora placuta, dar si grea, sa te lupti cu tine insuti.
    Am inceput sa ma misc , Ilie, dar mai am mult pina sa intru in hora.

    Te salut cu respect

  2. Carmen spune:

    Felicitari, se vede ca iti place foarte mult miscarea, este o onoare pentru tine insuti sa-ti intreci limitele.
    Bafta multa in continuare!

  3. Viorel spune:

    Citind relatarea ta parca am mai trait odata senzatiile da la Maratonul Paris. Sper sa mai alergam impreuna si alte maratoane.

  4. Georgiana spune:

    Un alergator prin viata…prin lume…
    Desi numaratoarea pentru START e inversa:5,4…1 si ar sugera un sfarsit….ea de fapt marcheaza un nou inceput al dumneavoastra…o noua victorie….Chiar daca locul ocupat la maraton nu a fost 1,dragostea ,daruirea totala pentru alergat va pune in fruntea clasamentului.
    Cursele sa nu se sfarseasca aici..

  5. Mihai Stefanca spune:

    Felicitari!

  6. Gabriel spune:

    Felicitari pt. alergari, pentru publicari. Sper ca veti fi un exemplu pentru cat mai mult tineret!

  7. ioana....(oana pentru familie :D) spune:

    Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu e sa te pui in starea de a le face. Cel mai bine dovedeste prin fapte si prin ceea ce ati facut ati demostrat ca sunteti un invingator. Alle Roumanie, Alle ILIE !!! fortza

  8. Dupa 30 de ani | Ilie Rosu spune:

    [...] plecare, sa iau cu mine medaliile de la concursurile de maraton, de la Budapesta, Bucuresti, Atena, Paris, Madrid si Miercurea Ciuc, pe care intentionez sa le agat la gatul colegilor [...]

  9. Mihai spune:

    Felicitari pentru Paris, pentru exemplul pozitiv dat si celorlalti romani. Anul viitor voi participa si eu la acest maraton, cred ca merita aceasta experienta din plin.

  10. Paris marathon 2012 | Ilie Rosu spune:

    [...] 3 ani de alergat prin lume, iata-ma pentru a doua oara la Paris. Daca in aprilie 2009, alergam cel de-al 4 lea meu maraton oficial din cariera, iata ca astazi am ajuns sa alerg cel [...]

  11. Bogdan Mustata spune:

    Spuneati ca am alergat prima oara impreuna la Rotterdam acum 2 ani. Vad ca am alergat impreuna si la Paris in 2009. La mine era al treilea maraton.

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori