Semimaratonul Gerar – Trei, Doamne, si toti trei

Pin It

Este data de 27.01.2013.

Probabil ca atunci cand au stabilit prin regulament sa se alerge in echipe de 3 concurenti, organizatorilor le-a fugit gandul la poezia lui George Cosbuc  “Trei, doamne, si toti trei”, vrand sa inlocuiasca finalul ei, cu unul mai optimist, in care cei trei competitori se intorc cu bine “acasa” dintr-o lupta de 21 km.

Emotiile inscrierii s-au dus si de data asta. Imi fac o promisiune pentru 2014. Ma voi inscrie din timp intr-o echipa mixta!

Pe Tibi Neagu si pe Emilian Nedelcu ii cunosteam doar din vedere. Soarta ne-a suras la tot trei, facandu-ne coechiperi anul acesta in echipa blogger-ilor. Semimaratonul Gerar nu trebuia ratat. Mai ales pentru cei care participa la Maratonul zapezii, cursa  e  de luat in seama. Si mai ales pentru cei care tin la palmares, o cursa oficiala ramanand  o cursa oficiala. Reusesti sa te concentrezi mai bine, iar medalia pusa la bataie de organizatori te poarta ca vantul spre linia de sosire. Cand faci parte dintr-o echipa lucrurile se complica un pic. Ideal este ca valoarea celor care compun echipa sa fie cat de cat apropiata. Inainte de start noi ne-am propus  sa alergam sub doua ore.

Pe deasupra eu am vrut sa experimentez, pregatindu-ma pentru ce-i mai rau la maratonul zapezii. Nici nu vreau sa povestesc  cate haine am pus pe mine. Cert este ca eram pregatit sa rezist la -20 de grade. Imi amintesc ca imediat dupa Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, organismul meu  a refuzat orice forma de antrenament. S-a impotrivit pur si simplu. Iar eu i-am dat ascultare, pentru ca in anul 2012 l-am suprasolicitat in 20 de maratoane si 3 semimaratoane, toate oficiale. Oboseala m-a cuprins dintr-odata. Pana sa-mi dau seama, kilogramele s-au si pus. Acum a inceput operatiunea inversa, mult mai grea, sa dau jos surplusul.. Turele date in fiecare zi in jurul parcului au inceput sa-si faca efectul, iar carnatii si friptura din timpul sarbatorilor au devenit o amintire.

M-am decis sa duc astazi in cursa numai drapelul Romaniei. Am mai experimentat la maratoanele de la Bruxelles, Bucuresti si Limassol. De data aceasta situatia este mult mai diferita, fata de atunci. Desele curse alergate cu steaguri, unele dintre ele saptamana, de saptamana, m-au epuizat. Incredibil, daca unii dintre colegii mei au probleme cu picioarele, eu am probleme cu mainile. Peste 2100 de km alergati cu mainile inclestate. Voi face  astazi un test la Gerar si pe 16 februarie, la Rasnov, dupa care va trebui sa iau o hotarare.

Emilian Nedelcu si Tibi Neagu au fost timp de aproape 2 ore, “locotenentii” mei chemati sub DRAPEL la semimaratonul Gerar. Tinta noastra, un timp sub 2 ore, a fost atinsa. Ce a insemnat pentru mine Gerar? Inca doi prieteni! ROSU, galben si albastru, asta au vazut in fata ochilor timp de 2 ore colegii mei. Si nu numai ei….

La start am reusit sa ma pozitionez  central. Cativa dintre prietenii mei aflati in multime, mai in gluma, mai in serios m-au atentionat ca steagul meu le ia fata!

Uf! Au fost destui cei care m-au injurat in trecut cand au sesizat ca pun alaturi de steagul Romaniei si alte steaguri. Unii au spus ca sunt nebun, iar altii ca trebuie sa am o motivatie puternica ca sa le car 4 ore pe distanta de 42 de km, facandule sa fluture Impreuna prin intersectii.  Ehei, ce se intampla intr-o cursa de maraton cu steaguri in afara Romaniei, numai eu stiu! Tocmai de aceea gasesc de fiecare data acea forta care sa imi permita  sa o iau mereu de la capat.

Cateva secunde si…. Start!  Prima suta de metri steagul flutura deasupra alergatorilor. Apoi echipele se insira pe traseu, dupa doua ture nemaistiind care-i prima.  Fiecare echipa are impresia ca se afla  in frunte, iar senzatia este una placuta,  de invingator.  Inghesuiala mare la prima tura, fiind gasita si explicatia de ce organizatorii au stabilit un numar limitat de stafete.  Soseaua are multe  portiuni fara zapada, aderenta fiind foarte buna. La schimbarea directiei de mers, indeosebi prin intersectii,  zapada a inceput sa se topeasca, baltile devenind un obstacol. Port o punga de plastic intre cele 2 perechi de ciorapi. Pentru a testa o iau direct prin mijlocul baltii.  Nu m-am udat. Manusile nu-s cele mai potrivite pentru ca steagul imi aluneca mereu.

Trecerea pe sub poarta o facem in uralele spectatorilor si organizatorilor, care gasesc cele mai potrivite  cuvinte de incurajare pentru fiecare echipa. Echipele din fata au un ritm bun, fiind formate din concurenti  de valoare apropiata. O cursa in care nu putea avea loc nici o surpriza, pentru ca  echipele castigatoare, din pacate,  se cunosteau dinainte. La masculin ,  la feminin si la mixt. Cat de inedit ar  fi fost daca echipele s-ar fi stabilit  prin tragere la sorti si atunci am fi vorbit cu adevarat despre spirit de echipa si despre modul frumos in care oamenii puternici stiu sa piarda.

Trag din cand in cand  cu coada ochilor la colegii mei, observand ca Emilian se tine bine, iar Tibi si mai bine. Iar cel mai bine este ca eu nu-i incurc.

Intr-o proba asemanatoare cu aceasta am alergat la 20 de ani, cand eram in scoala de ofiteri de la Brasov. Patrula militara! Formata din 7 persoane, care alergau impreuna in jur de 10 km, in care  la final se inregistra timpul ultimului concurrent din echipa, la trecerea liniei de sosire. Eram obligati sa alergam compact, in coloana. Eram echipati ca la razboi, executam trageri reale cu pistolul mitraliera in poligon, aruncam grenade ofensive de exercitiu la punct fix si foloseam masca de gaze la trecerea printr-un sector infectat. Ne puteam ajuta, atunci cand unul   dintre noi nu mai avea forta.  Ratarile la tragere si la aruncarea grenadei insemnau penalizari in secunde, care se adauga la final, la timpul de alergare. Cea mai mare satisfactie era atunci cand, noi, o echipa formata din “tehnicieni’, ii invingeam in concursuri pe infanteristi.

Ne-am gasit in sfarsit ritmul , care ne va asigura la final timpul de sub 2 ore.  Voluntarii,   concurentii,  incurajarile lor! Pe unii ii cunosc dupa nume sau din vedere, iar pe altii ii vad pentru prima oara.  Cea mai mare bucurie a mea este atunci cand ma intersectez cu ei, simtindu-i cum  tresar cand vad drapelul Romaniei.

…….

Echipele trec una dupa alta linia de sosire, aliniate, concurenti fericiti tinandu-se de mana… Trei, Doamne, si toti trei!

Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne, nu te lasa!

Pin It

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori