Maratonul Izvorul Muresului – Romanii si Ungurii doar impreuna

Pin It

Este data de 16.07.2011.

La auzul vestii aparitiei unui nou maraton pe harta maratoanelor montane din Romania, am ciulit repede urechile, fiind foarte hotarat ca acesta sa nu-mi scape. Muntele a inceput din ce in ce mai mult sa ma atraga si sa ma provoace, iar acest maraton ma va mentine  in contact cu el. Ca intotdeauna, drumul in directia Miercurea Ciuc a trecut prin Sfantu Gheorghe, acolo unde locuieste fostul meu coleg Csabo Koman, caruia i-am aratat mesajul inscris pe tricoul cu care voi alerga in aceasta cursa, “Románok és a magyarok, csak együtt!”, “Romanii si ungurii doar impreuna”, un mesaj in care noi credem de mult timp si care ne leaga inca de la varsta de 18 ani. Lasam in urma Tusnadul si Miercurea Ciuc, locurile prin care am alergat doua semimaratoane si doua supermaratoane si in care am fluturat in anul 2010,  drapelele Romaniei si UE.

Intalnirea de la Izvorul Muresului cu colegii de club si cu ceilalti concurenti, anunta provocarea ce urma sa vina a doua zi. Foarte multi tineri adunati la start, unii dintre ei fiind la prima lor incercare. Fotografiile de grup, avand central drapelele, au inceput sa curga una dupa alta. Aparitia lui Zavodszky Tamas, pe care il cunosteam din 2010, alergand atunci impreuna  pe muntele Olimp, a dat substanta  mesajului meu. Am rostit impreuna “Romanii si ungurii doar impreuna”, eu in limba romana,  iar el “Románok és a magyarok, csak együtt!”, in maghiara. Un  mesaj foarte potrivit pentru cursa de azi si pentru zona in care alergam, dar  care, pentru a se implini, va trebui sa-l duc intai pe distanta de 42 km si sa termin cursa. Va fi al 24-lea maraton cu drapelul Romaniei, al 16-lea cu cel UE si al 10-lea cu un drapel ONU. Tin mult sa inchei cu bine aceasta cursa, la finalul careia,  toate cele 3 drapele ale mele vor avea in palmares cel putin 10 maratoane si voi avea motive sa cred, ca le voi putea depune intr-un muzeu, insotite de  povestea lor din cursele de maraton.

Organizatorul competitiei face ultimile anunturi, insistand in primul rand pe modul de folosire al chip-urilor. Nu suntem prea multi la start, cam 40 la maraton si vreo 60 in proba de 14 km.  Suntem anuntati ca startul se prelungeste cu un sfert de ora, pentru ca cineva a sustras marcajele de pe o portiune din traseu. Desi suntem intr-o zona muntoasa recunoscuta prin temperaturile mai scazute din timpul verii, astazi este si aici foarte cald.

10,9,8,7,6,5,4,3,2,1 START!

Ajungem cat ai clipi in zona caii ferate, incolonandu-ne  si alergand de-a lungul ei,  cam un km, pe care  o traversam, nu inainte de a ne asigura, intai stanga, apoi dreapta, pentru a nu fi surprinsi de tren. Incepem a urca. Vegetatia nu prea inalta din zona, face ca razele soarelui sa ne loveasca din plin, obligandu-ne sa apelam destul de devreme la rezervele noastre de apa. Suntem amestecati cu cei din proba de 14 km. Culoarea numerelor de concurs ne deosebeste unii de altii, maratonistii au numere rosii, iar alergatorii din proba de 14 km au numere albastre.

Maratonistii pornesc in cursa de obicei mai lent, pentru ca au cale lunga de parcurs, drept pentru care fiecare  isi dozeaza efortul pentru a-si atinge propriul obiectiv.  Liviu Bica  are la el aparatul de fotografiat,  il observ cum se opreste din cand in cand, facandu-ne poze si surprizandu-ne in cele mai interesante momente.

Nu scap momentul de a afla cate ceva despre concurentii alaturi de care alerg. O tanara inscrisa la proba de 14 km ma felicita pentru curajul de a duce drapelele si pentru ca nu-mi este rusine sa fac acest lucru. Unora le-ar fi rusine, iar  mesajul de pe tricou e tare. Concurenta face parte dintr-o familie mixta, iar buna intelegere intre romani si unguri preocupa cel mai mult aceste familii. Pe la km 6 iata si primul punct de control si de revitalizare. Bauturi energizante, fructe, dulciuri, iar apa pe saturate vom putea bea abia peste 1,5 km.

Ne despartim, noi maratonistii facem la stanga, lasandu-i pe alergatorii din proba de 14 km  sa urce muntele din fata. De acum incolo trebuie sa fiu foarte atent la marcaj, pentru ca am ramas aproape singur. Intrand in padure, simt cum  umbra copacilor imi reda prospetimea, facandu-ma  sa maresc ritmul.  Iata izvorul,  pe care era cat pe ce sa nu-l observ,  noroc cu paharele de plastic aruncate  pe jos, care probabil marcheaza acest punct, ca fiind unul de hidratare. Ne racorim, stropindu-ne cu apa de sus pana jos si   ne umplem recipientii.  Continuu sa alerg alaturi de Alexandru Bratu, un tanar din Braila, aflat la primul lui maraton. Aflu de la el ca e tare indragostit de ciclism si de munte. Imi vorbeste despre vremurile grele in care traim, fiind deceptionat ca nu a gasit un loc de munca conform studiilor pe care le-a urmat.  A investit in aceasta cursa ultimii lui bani si  are emotii pentru ca nu se simte suficient de bine antrenat, cel mai mult alergand la antrenamente in jur de 14 km.

Traversam peste izvoare, sarim din piatra in piatra, incercand sa ocolim mlastinile din ce in ce mai multe, aparute in calea noastra, in special pe partea de coborare.  Pe partea dreapta a drumului forestier paraul care curge zgomotos, ne atrage atentia, putand fi  izvoarele unuia  dintre cele doua rauri, OLT sau MURES. Un nou punct de control si de hidratare. In fata noastra, Razvan Barbieru din Ploiesti, un tanar la fel de pasionat de munte ca si Alexandru,  s-a hidratat si a pornit din nou la drum. Pentru noi este un foarte bun punct de reper, pentru ca de cate ori il vedem in fata noastra, ne linistim, inseamnand ca suntem pe drumul cel bun. Betele de tracking lungi, il fac sa aiba mult spor  pe timpul urcarii. Si-a luat avant, departandu-se de noi la mai mult de 100 m. Imi arunc privirea spre partea dreapta a muntelui si observ marcajul traseului din fasii de plastic, urcand. Il fluier pe Razvan atentionandu-l ca a gresit drumul, facandu-i semne disperate ca sa se intoarca. Incepem impreuna a urca pieptis muntele. Aveam sa constatam la final, ca aceasta a fost cea mai dificila portiune a traseului. Pe Alex l-au apucat crampele musculare, iar pe fata lui au aparut primele semne de incertitudine. Va reusi sa termine? Ne ajung din urma Bogdan Popa, insotit de o  tanara din Timisoara, atentionandu-ne sa fim cu ochii pe marcaje,  pentru ca ei au gresit traseul.

Il simt pe Emil Moise suflandu-mi in ceafa. Ne mai despart doar cativa metri. Ne-am cunoscut in Apuseni unde am alergat cot la cot jumatate de cursa si unde am urcat impreuna partea cea mai dificila a traseului, peretele de stanca. Putin mai jos il observ si pe Liviu Bica urcand. Iat-o si pe fata de la Bran, Irina Adam, usor de recunoscut de la mare departare, pentru ca poarta pe ea un  tricou albastru. Am ajuns sus. Alex nu se mai vaita de crampe, pentru ca pliculetul cu magneziu, primit de la fata de la Bran, cel putin pentru moment,  l-a salvat. Ii las pe colegii mei acolo sus, tragandu-si sufletul. Ne rasfiram din nou pe pajistea din fata noastra. Cativa caini ne latra de la mare departare, atentionandu-ne ca am intrat pe teritoriul lor. Niste pui, ciobanesti, latrand si alergand jucausi in spatele meu, infingandu-si din cand in cand dintii in pulpele mele, sub privirile distrate ale celor doi ciobani. Langa stana imi atrag atentia cele doua panouri solare.  Nevoia te invata si  nici n-ai zice ca suntem in Romania.  Pajistea se termina si intram din nou in padure.

M-am departat binisor fata de colegii mei. Urmaresc panglica galbena, atent sa nu gresesc drumul, lasand in urma masina salvamont, langa care nu se zareste nimeni. Si incep a urca prin padurea tanara de brazi pana intr-o zona defrisata.  O stanca, iar in stanga ei doua fasii galbne de marcaj, agatate pe o radacina. Cateva randuri de crengi de brazi uscate, rezultatele  defrisarii, duc pana sus, de unde incepe din nou padurea de brazi. In partea stanga un drum acoperit de mlastini si izvoare, iar mai sus, alt drum, care se afunda si el in padure. Acum e acum. Urc si cobor in mare graba, repetand figura de 3 ori, dar nici urma de marcaje. Iata-i aparand rand pe rand si pe ceilalti concurenti.  Primul apare Alex, apoi Razvan, Emil, Liviu si fata de la Bran. Ne imprastiem toti pe munte, in cautarea marcajelor. Nimic. In sfarsit avem semnal, iar telefoanele incep a suna. Trebuie sa urcam muntele si sa ocolim spre dreapta. Asa vom  face si incepem sa urcam  grupati prin padurea de brazi tineri. Cum nimic nu corespunde cu indicatiile primite la telefon,  dezorientati,  revenim din nou la ultimul punct marcat. Imortalizam pentru organizatori, cu aparatul foto, locul cu pricina, locul care pentru maratonisti a insemnat astazi punctul zero al Romaniei.  Pentru cateva momente mi-a trecut prin minte ca niste forte  actioneaza potrivnic, ca actiunea mea cu cele trei drapele si cu mesajul “Romanii si ungurii doar impreuna”,  sa esuieze. Hotaram sa mai facem inca o incercare, cu gandul de a tinti si mai sus. Iata-ne din nou  in varf. In departare se zaresc urmele unor stane si ale unor gospodarii abandonate. Pentru ca din nou nimic nu coincidea cu ultimele  indicati primite la telefon din partea organizatorilor, coboram din nou la ultmul punct marcat. Timpul se scurge foarte repede, panica pune stapanire pe noi, trecandu-ne prin minte cele mai stranii scenarii. Am petercut in acest punct aproape 2 ore. Incepusem sa luam in calcul si intoarcerea noastra la Izvorul Muresului, pe traseul pe care am urcat, pentru a nu ne prinde noaptea. Cerul incepe a se innoura, se aud primele tunete, ceea ce ne face sa coboram pana la masina salvamont. Negasind pe cineva  langa masina, renuntam, regrupandu-ne din nou la semn. Vom incerca o ultima  urcare.

Se aud voci, apoi strigate din partea unor oameni echipati in rosu. Salvamontistii! Nici ei nu cunosc care este cu exactitate traseul, dar cu siguranta urmatorul punct de control este la casuta Salvamont. Ne indica sa urmam pana sus drumul existent prin padurea tanara de brazi, sa ocolim  la stanga, lasand in urma lacul si  stalpul turistic de marcaj, coborand in vale, pana la Salvamont.

In cautarea drumului din padurea de brazi, urcam din nou  pieptis, direct prin zmeuris. Traversam apoi prin padurea de brazi si iata-ne din nou sus, in punctul pe care il cucerim, pentru a nu stiu cata oara!

Cativa km de alergare, pe langa ochiul de apa, cautand cu privirea stalpul de marcaj turistic, indreptandu-ne in vale,  jos, spre casuta care parea a fi  Punctul Salvamont. Km 23. Tare mult am vrea, cand vom ajunge  la final,  sa vedem cati dintre concurentii inscrisi au trecut prin acest punct. Avem si confirmarea ca  portiunea aceasta de traseu a ramas nemarcata si ca  trebuia sa intram pe drumul aflat la stanga ultimului semn, ocolind  muntele, nicidecum sa-l urcam. Ne hidratam, refacem proviziile de apa de la izvor si pornim din nou, insotiti pana sus, de unul dintre salvamontisti. Trebuie sa lasam stana in partea stanga si sa urcam prin spatiul format de taietura dintre brazi.

Asa si facem, luand in primire pajistea si alergand grupati cativa kilometri, lasand in urma stalpul de marcaj, cele doua ochiuri de apa si  oprindu-ne doar la noul punct de hidratare, langa care sunt inaltate doua instalatii solare. Apoi o urcare usoara, pe care o incercam sa o parcurgem tot in alergare. Ne salutam cu turistii intalniti in cale, care se deplasau in sens invers noua.  Desi suntem in mare criza de timp, calculam ca inca mai putem ajunge la finis, in timpul stabilit de organizatori, in mai putin de 10 ore. Alergam pe culme iar cativa kilometri, atenti la bolovanii care acopereau drumul si la radacinile care il traversau. Incepem a cobora, rasfirandu-ne din nou. Ne regrupam doar la cabana, unde cabaniera ne ofera cate o cana de apa. Nu ne mai simtim singuri pentru ca in jurul cabanei sunt  zeci de turisti, care admira peisajul din zona cabanei, in special stancile care predomina inaltimile.  Dintr-o data vremea se schimba brusc, ploaie, vant puternic, tunete si fulgere.

Si pornim din nou, intr-o coborare la fel de dificila ca si urcarea. De jur imprejur se zaresc crestele muntilor si nu ne vine a crede ca pemulti dintre ei  i-am strabatut. Mai avem  putin din coborare pentru ca  jos in vale se zaresc deja o cariera si cateva case insirate. Trebuie doar sa coboram prin faneata abrupta, care se intinde pana jos, la parau. Ploaia care a cazut,  face aproape imposibila alergarea pe timpul coborarii. Neatent,  imi pierd echilibrul, ma impiedic si ma rostogolesc, tinand strans intr-o mana de steaguri, iar in cealalta de batul de traching. O durere ingrozitoare la genunchiul piciorului stang, iar fata mi se acopera de transpiratie. Genunchiul scartaie dar reusesc sa ma ridic. Imi aleg din nou pozitia de coborare, traversez prin albia paraului, urc, catarandu-ma  cativa metri pana pe  mal, apoi intru pe drumul forestier. In fata, la cateva sute de metri, iata penultimul punct de control, km 29. Aici, ne regrupam din nou impreuna. Salvamontistii care ne-au orientat acolo sus in padure, sunt din nou  prezenti, indicandu-ne  traseul.

Dupa un km de alergare pe drumul forestier incepem ultima urcare, o urcare care nu se mai termina parca, cu dese traversari ale paraului, al carui curs il urmam. Mai bine de o ora, facem cu greu fata atacului musculitelor, trezite  la viata dupa ploaie si atrase in special de culorile vii ale drapelelor.   Inca o suta de metri si iata-ma in sfarsit ajuns sus, in drumul forestier. La cateva zeci de metri in spate, inca in  urcare, colegii mei viseaza si ei probabil, la intalnirea cu drumul forestier. Impreuna cu Alex si Razvan ne regrupam pe drumul forestier pe care incepem sa il parcurgem, coborand.

Pe Alex l-au apucat din nou crampele musculare. Ii ofer un baton  energizant, care il ajuta sa scape in scurt timp de dureri.  Ocolesc spre dreapta, urmarind fasiile de marcaj. Reusim sa alergam grupati toti trei, pana in apropierea km 38, unde se afla ultimul punct de control. Traseul urmeaza o panta de coborare, unde vrei, nu vrei, esti indemnat sa alergi si sa franezi brusc la aparitia unor obstacole. Genunchii iti tremura in astfel de momente existand riscul sa te rupi si sa compromiti totul. Concurentii aflati in frunte risca intotdeauna pe aceasta parte a cursei, unde de face de multe ori diferenta.

Inca 2 km. Surprinzator, ma ajunge din urma Alex, care ma depaseste si trece in fata mea. Si-a revenit. In departare se vad stalpii de la reteaua electrica CFR.. Iata si tunelul prin care trebuie sa trec si apa care curge si ea pe sub pod. Cativa zeci de metri  prin mijlocul apei si iata-ma  in partea cealalta a caii ferate. Ies din apa si urmez fasiile de marcaj, de-a lungul caii ferate, pana in apropierea statiei CFR.

La o intersectie drumul de desparte in doua, spre statia CFR si prin statiune. Una dintre fasii fiind  prinsa pe gard, ma face sa  cred ca trebuie sa ocolesc prin dreapta, ceea ce si fac. Au mai ales aceasta cale si alti concurenti. Alegerea a fost insa una neinspirata, drumul traversand statiunea si iesind direct in drumul national.

Cu drapelele inaltate, imi continuu alergarea, sub privirile mirate ale turistilor aflati la mesele restaurantelor de la sosea. Apoi intru pe aleea in linia dreapta,  care ma duce spre punctul final al cursei, acolo unde sunt asteptat cu aplauze de catre organizatori, concurenti si de catre “partenerul” meu de trafic. S-a incheiat! Imi manifest, mai in gluma, mai in serios, nemultumirea fata de modul in care a fost marcat traseul, vrand sa retin chip-ul ca amintire. Imi permit acest lucru pentru ca cea care mi-l solicita insistent este chiar domnisoara de care m-am despartit in timpul cursei la km 6.  Constant ca m-am incadrat in timpul oficial, asa ca pot spune ca drapelul Romaniei a alergat al 24 lea maraton, drapelul UE pe cel de-al 16 lea, iar drapelul ONU a facut al 10-lea maraton. Imediat dupa cursa mi-am inregistrat impresiile, avand  si de data aceasta satisfactia datoriei implinite.  La derularea inregistrarii am observat ca  la rostirea frazelor “Romania, UE, ONU impreuna” si “Romanii si ungurii doar impreuna”, fusesem acompaniat de  sunetele clopotelor  bisericii din zona.

Cu toate ca acest maraton nu a fost unul organizat perfect, tin sa ii felicit pe acesti tineri entuziasti, membri ai unui club de orientare din Miercurea Ciuc, care au tinut mortis sa organizeze acest maraton si care la  final au reusit. Felicitari!

“Románok és a magyarok, csak együtt!”, “Romanii si ungurii doar impreuna”!

Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne, nu te lasa!

Pin It

5 Raspunsuri

  1. Georgiana spune:

    Prezentati cu atata frumusete si exactitate evenimentele, incat citind….am impresia ca am participat si eu la maraton… Parca simt emotia si entuziasmul din jur…
    Felicitari!

  2. Georgiana spune:

    Iata ca maratonul nu e numai o forma de degajare a energiei, ci e si o cale de a uni persoane cu etnie si traditii diferite… Desigur, dumneavoastra ati resuit sa puneti in evidenta acest lucru..de aceea, ma simt datoare sa spun din nou „Felicitari!”.

  3. Alex Bratu spune:

    Am citit cu mare placere domnule Ilie jurnalul dumneavoastra…foarte detaliat..succes in continuare si mai pot spune ca a fost o reala onoare sa va cunosc!

  4. Alex Bratu spune:

    Am citit cu mare placere jurnalul dumneavoastra atat de detaliat domnule Ilie…va urez succes in continuare si pot sa spun sincer ca a fost o reala onoare sa va cunosc…Multa sanatate!

  5. Alex Bratu spune:

    Scz ca am trimis mesajul de doua ori parea ca nu se trimisese…as mai avea o rugaminte…daca puteti sa-mi trimite-ti si mie pozele de la marathon la rezolutie maxima…va multumesc anticipat domnule Ilie.

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori