Manifest pentru Boston

Pin It

” Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat,  nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate,   trebuie doar sa vrei si tu! Incepe de maine!”

In anul 2009, in luna septembrie, la maratonul de la Berlin, mi se implinea un vis, reuseam atunci, ca dupa un an si 4 luni de munca, sa obtin calificarea  la maratonul de la Boston, nascandu-ma parca a doua oara! Daca la primul meu maraton, alergat singur, intr-o duminica de mai,  in jurul lacului IOR, am scos  5 ore, la Berlin am reusit sa alerg in timpul de 3:27, descoperind  cat de mult inseamna sa vrei, sa crezi   si sa poti!

Tot atunci imi completez identitatea,  alaturandu-ma grupului mic de maratonisti,  aparut ca din senin in Bucuresti, concentrat in principal pe atragerea tinerilor sa practice  miscarea si pe intelegerea sensului  real al cuvantului maraton. Aproape in fiecare saptamana in Europa se desfasoara  un maraton, un roman dintre noi incercand sa fie prezent acolo, sa ia startul si sa reprezinte Romania. In sfarsit, ne-am alaturat  fenomenului  de masa mondial, maratonul, o proba in care suntem CAMPIONI OLIMPICI, in care la final de cursa gasesti ceva, dupa care alergi zilnic,  RESPECT.  Intr-o  competitie  cu tine insuti, resetezi totul,  pornesti din nou la drum,   doar ai dreptul sa alegi,  te pui in miscare,   cautand  SCHIMBAREA.

Zeci de mii concurenti mentin viu spiritul maratonului, intarind ceea ce a sintetizat candva, in doar cateva cuvinte, cehul Emil Zatopek,  „Daca vrei sa castigi ceva, alearga 100 de metri. Daca vrei sa alegi o noua viata, alearga un maraton!”. Sau altfel spus daca vrei sa vezi cum e sa alergi, alearga un km, dar  daca vrei sa-ti schimbi viata, alearga un maraton.

Numai asa se poate  explica de ce dupa incheierea unei curse,  maratonistii privesc mereu inainte. Maratonul a devenit astazi un mod de viata, conditia de participare fiind una simpla, sa ai 18 ani si sa vrei. Daca rasfoiesti  lista participantilor la maratonul de la Ney York din 2009, descoperi zeci si zeci de concurenti cu varste intre 75 si 80 ani, atat femei, cat  si barbati, iar la categoria peste 80 de ani, te crucesti cand vezi ca  4 barbati si 2 femei au incheiat oficial cursa, alergand maratonul intr-un timp extraordinar, in 6 ore si jumatate.

E fascinant ce se intampla!

Pana cand romanii vor ajunge la o intelegere, cazand  de acord  sa puna lucrurile  la loc, in matca lor fireasca, m-am hotarat sa “misc” un pic tricolorul prin cursele de maraton din lume. Intre timp, poate se va gasi un timp si un loc in spatiu,   in care  oamenii puternici, dar orgoliosi din aceasta tara, se vor  concentra mai mult  la o masa, incercand sa construiasca pentru Romania, o Romanie mai vie.

Cursele cu drapelele, nu sunt o inventie a mea, m-au impresionat in maratoane francezii, spaniolii, italienii, nemtii, americanii, etc, modul in care isi afiseaza fara complexe, dragostea pentru tara lor, inscriindu-i numele peste tot, pe echipament, pe frunte chiar, transformand finalul de cursa intr-o mare sarbatoare, fluturandu-si si afisandu-si cu mandrie  simbolurile nationale. La maratonul de la  Paris am dus cu mine 42 de km,  o fasie de tricolor, lunga de 1,5 m si lata de 10 cm, purtand-o si fluturand-o in intersectii si trecand  linia de sosire cu ea ridicata, deasupra capului.  Imi amintesc ca  atunci steagul unui concurent   european din fata mea, m-a acoperit cu totul.

Inspirandu-ma de la ei, am inceput sa ma antrenez,  sa port tricolorul mai des, si, descoperind ca pot mai mult, am pus in  mana inca un drapel. Rezolvand cu suportii,  nici prea usori, dar nici prea grei, mi-am zis: “Yes, I can!”.  Astept mereu aplauzele si incurajarile  de pe margine, pentru mine ele fiind energizantul care ma poarta inainte, ca vantul.

Comparand  efortul pe care il depuneam pe vremuri, antrenandu-ma atunci pentru o proba sportiva, aplicativ militara, ceea ce fac eu astazi e floare la ureche. Purtam  cu  mine  pusca,  ranita, sacul cu grenade, masca de gaze, portincarcatorul, tinuta de instructie, in picioare  aveam bocanci, fiind echipat ca la razboi, si alergam multi km,  in ritmul de azi al maratonului, iar pe deasupra eram incheiat si la copca. Executam  apoi trageri in poligon,  aruncam grenada de exercitiu la un punct fix,  treceam printr-un sector infectat cu masca pe figura. Construiam atunci o ECHIPA. Eram 7, se cronometra la final timpul ultimului sosit din formatie,  se adaugau penalizarile la tragerile din poligon si de la aruncarea grenadelor. Daca pe unul dintre colegi il lasau puterile, te trezeai de multe ori alergand spre finis cu doua arme in maini. Traditia acestor probe continua si azi,  prin poligoane, pe vai si pe dealuri, in maratoane chiar, o fac militarii, si nu numai,  intr-un un joc frumos,  in care inveti si tot inveti… cum sa-ti aperi tara.

Cat de sincer  tresar romanii in varsta de 14 ani cand vad tricolorul! I-am intalnit in numar mare in  parcul IOR, adunandu-se  curiosi in grupuri, intrebandu-se “oare o mai face-o tura?”, iesindu-mi apoi in intampinare,   strigand emotionati in cor, cu vocea lor subtire de copii, “Hai Romania!”. Voiau sa ma manance din priviri, am simtit asta, erau aceleasi priviri   intalnite in inima Romei si la cabana Himalaya,  chiar  nu-i forta nimeni, nu era nici ora de dirigentie si nici examen!  I-am simtit: timizi, dezorientati, dar cu personalitate.  O reactie mult prea normala, la ceea ce mijloacele de comunicare in masa, in goana lor dupa senzational si de audienta,  le  ofera zilnic,  in loc de modele,  incredere si competitie -  crime, violuri, furturi, violenta…..

Tricourile sunt gata, am doua, unu-i de rezerva, pentru ploaie, inscriptionand pe ele “Yes, I can!, Romania, USA,together,  impreuna”,  ce am mai drag, Alina si Andreea si ce respect,  Urban, Eco-Alpin si Ro Club Maraton. Am asta si pe sapca de pe frunte!

La Boston, asa cum am procedat si la Roma, purtand in maini doua drapele,  ma voi gandi la voi copii, voi transmite  mesajul sincer, receptionat   pe aleile  parcului  IOR, voi da onorul meu si al vostru  romanilor de peste mari si tari,  organizatorilor si tarii gazda:

Hai Romania!

Sa imi tineti pumnii!

Pin It

12 Raspunsuri

  1. Gabriel Solomon spune:

    Multa Bafta Ilie,
    Sunt convins ca acest maraton si alergarea cu cele 2 drapele va fi un adevarat succes :).
    Te asteptam cu povestea de dupa :D

  2. Constantin Ciobanu spune:

    Ilie,
    suntem mandri de tine ca ai un VIS si lupti pentru el!Iti tinem pumnii si te asteptam cu vesti.Esti cel mai bun!

  3. Constantin Derscanu spune:

    Fii convins Ilie ca, si la Bruxelles, prietenii sunt alaturi de tine si iti tin pumnii pentru inca un final victorios. Suntem convinsi ca vei reusi, ca de fiecare data, sa arati ca esti in continuare invingator demn de toata isprava. Maria, Ionut si Costica, iti dorim bafta si sa te intorci cu bine!

  4. Simona spune:

    Multa bafta…duceti povestea mai departe!

  5. viorel ghita spune:

    Mult succes Ilie!
    Mai sunt romani care alearga maratoane, dar parca nici unul nu-si iubeste tara atat de mult ca tine. Prin ziare sau pe la TV vezi atatia tampiti care vorbesc cu dispret sau chiar cu ura de propria lor tara si pentru asta isi inchipuie ca arata a intelectuali. Ei nu valoreaza nici cat o pereche de adidasi vechi de-ai tai.

  6. Eugen Purcaru spune:

    BRAVO !

  7. Mihai Stefanca spune:

    Ilie trebuie sa scrii o carte despre maraton si despre felul in care reprezinti cu cinste tara noastra.
    Succes in marea aventura americana!

  8. Alexandru spune:

    Lui Ilie Ro?u
    (maratonistul care alearg? întreaga curs? cu drapelul României în mân?)

    Alearg? demn, Ilie
    Precum un cal m?iastru
    ?i poart? cu mândrie
    La nume, lâng? Ro?u, ?i galben ?i albastru.

  9. Dana Loghin spune:

    SI noi iti tinem pumnii pentru maine; venim sa te incurajam, si sper ca Nick si Tom sa strige tare “Hai Ilie”, si nu “Hai Liviu” :)

  10. Sandel Voinea spune:

    Unora dintre noi, cei care ne mai miscam pe distante “de fond”,identificati sau neidentificati, ne place sa credem ca suntem “in trena ta”, prin exemplul pe care ni-l oferi. Acum, emotiile si gindurile puternice de reusita, le focalizam catre tine. Te asteptam cu izbinda.

  11. Cata Loghin spune:

    Bravo Ilie. Te-ai descurcat cum nu se poate mai bine.

    Suntem mindrii de tine. Si pentru cei n-au vazut va trimit citeva poze si un filmulet de la fata locului

    http://picasaweb.google.com/cloghin/IlieRosu#

    http://www.doicudoi.com/ilie.wmv
    ( Aveti rabdare, 25MB)

  12. Constantin Caliman spune:

    Este un gest de vointa si curaj care ar trebui multiplicat in Romania. Poate fi un mod de a stopa caderea natiei la toate capitolele (moral, cultural, economic, politic, militar)…
    Multa bafta Iliuta! …si ma bucur ca undeva, candva am avut sansa de a fi colegi.

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori