Sa traiti bine domn’ primar!

Pin It

Este data de 07.02.2010.

Iarna-i grea, omatu-i mare,  de multa vreme n-a mai fost atat de multa zapada pe strazile capitalei.
Pentru alergatorii de cursa lunga nu e nici o bucurie. Infruntam zilnic zapada, gheata, umezeala, apa si noroiul, scrasnim din dinti, incordandu-ne la maxim muschii, in incercarea de a evita zonele acoperite cu gheata si apa. Primele concursuri bat la usa, peste  cateva saptamani incep primele curse de maraton din acest an,  graba fiind mare, toti cei implicati sperand sa mai recupereze cate ceva din pierderile suferite pe timpul iernii.

Astazi, duminica, este prima zi din an, in care vremea devine  neprietenoasa cu noi.  Un vant rece sulfa cu putere, viscolind  zapada in toate directiile si depunand-o gramada printre masini. Prin geamul de la  balcon privesc cum stratul de zapada  creste,  urmele noi de pasi aparute  pe aleea din fata blocului, acoperindu-se in cateva minute.  Mai mult ca sigur ca antrenamentul de astazi va fi  ratat.

A  doua zi continua  sa ninga. Pe strazile principale a inceput circul, nervi si injuraturi, claxoane, pietoni si masini, inaintand cu mare greutate si incercand sa traverseze, revendicandu-si fiecare dreptul de a  intra sau iesi primii din intersectii.  E  stare de urgenta, e calamitate, toata lumea se grabeste, se da din coate, instinctual parca, nimeni nu  mai respecta nici o regula, desi nu-i razboi.

Catre  seara vremea s-a mai razbunat, zarva s-a mai potolit, asa ca imi iau inima in dinti si ma-ndrept catre singurul loc in care sper sa pot alerga, parcul IOR.  Inaintez cu mare greutate, intrucat trotuarele sunt acoperite cu zapada,  o iau pe sosea. Dezamagit intru in parc. Aici, surpriza: aleea centrala este curata. Doar scarile de acces catre lac mai sunt acoperite cu zapada, copiii facand din acestea  partie. Zapada de pe aleea din jurul lacului a fost  complet curatata, semanand  acum cu o partie  de ski, pentru semifondisti, numa buna pentru alergare. Zeci de copiii o traverseaza calare pe sanii si pungi de plastic, chiuind veseli,  coborand in mare viteza ca de pe o trambulina si aterizand triumfatori pe suprafata inghetata  a lacului.

Intunericul se lasa ca o panza, incet, incet, invaluind parcul. Iata si  spectacolul oferit de aprinderea cu intermitenta a luminilor. Doar zona dinspre sud ramane complet in intuneric, fiind bezna  inaintarea devine  mai grea. Bancile si cosurile de gunoi imi sunt puncte de  reper si de aceea mentin  fata de acestea o distanta de un metru.  Din ce in ce mai mult,  numarul de puncte negre din fata mea creste.  Chiar daca  intunericul inspira teama si sperie,  lumea se plimba, incepe sa fie forfota mare pe alee, de parca ar fi singurul loc din Bucuresti in care se poate face o alergare sau o plimbare. Speriat ca vremea se va inrautati din nou, ma ambitionez si reusesc sa dau roata lacului de cinci ori. Si am avut dreptate, pentru ca a inceput din nou sa ninga cu fulgi mari, un nou strat de zapada acoperind aleea.

Pentru cum arata astazi parcul jos palaria domnule primar!

Dar totusi, cu lumina cum ramane?

Pin It

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori