Antrenament in iarna la cabana Himalaya

Pin It

Este data de 19.12.2009.

Iata-ma din nou in drum spre cabana Himalaya, locul in care antrenamentele mele depasesc intotdeauna distanta de 20 de km.
Sunt cu “varul” Sandel, colegul meu din scoala Militara, fost coechipier in echipa de patrula, lui datorandu-i o parte din noptile nedormite din scoala, ca sa prind lotul, trebuind sa imi incep antrenamentele la ora patru si jumatate dimineata, un loc in echipa se obtinea greu, numai prin daruire  si prin multa munca. Drumul de 8,5 km din Rasnov si pana la cabana Himalaya il facem pe jos, indurand ca pe vremuri gerul cumplit de afara, amintindu-ne cu nostalgie de antrenamentele desfasurate iarna pe sub Tampa. Nici soarele  cu dinti si nici sticla de vin din rucsac nu reusesc sa ne incalzeasca. La intrarea in zona muntoasa, unde soarele se ascunde in spatele muntelui suntem deja inghetati bocna. Inca putin si cabana ne salveaza. Intalnirea cu grupul de studenti de la o facultate de educatie fizica si sport ne readuce la viata. Urmarim in premiera un film din timpul primelor mele antrenamente ale verii anului 2008, pe care prietenul meu Ionut l-a realizat aici, cand maratonul de la Atena era doar un vis.   Apoi a urmat un alt film in care chiar alergam dinspre Marathon si treceam linia de sosire la Atena. Tricourile de pe peretii cabanei sunt o marturie vie a muncii si acrezului meu. Impresia a fost atat de buna, incat unul dintre studenti imi cere un autograf, fiind primul pe care l-am dat vreodata! Cu siguranta ca reusita mea ii va mobiliza in viitor  si pe ei, in munca lor de educare si formare   a noilor  generatii de sportivi.

Dupa lasarea intunericului am trait la mare intensitate plimbarea catre pastravarie, cu sania trasa de Cezar, apoi stransi in jurul focului de tabara incheiem o seara de neuitat, cantecele de Craciun rasunand pana departe.

Este data de 20.12.2009.

Inca se mai doarme la cabana Himalaya. Prin geam se observa cum fulgii mici continua sa cada, acoperind locurile intens colindate de copii cu o zi in urma.  Imi aleg cu emotie echipamentul, incercand sa-l nimeresc pe cel mai comod si pe cel care imi va asigura un  confort termic sporit. De aici ma voi indrepta catre drumul catre Poiana Brasov, prin Rasnov, urmand a urca pana sus, deasupra cotei unde se afla cabana Aviatorilor.
Iarna-i grea, omatu-i mare… Desi vizibilitatea este redusa iar muntii se ascund parca voit ca dupa  o perdea, ma concentrez sa trec cu  privirea dincolo de aceasta, intuind usor ca mai incolo, la cativa kilometri, se afla Bucegii. Dinspre acestia un vant rece ma loveste cu  insistenta peste obraz, facandu-ma parca atent la ce viata grea voi avea  in aceasta cursa. Ninge marunt si nu sunt  semne ca ninsoarea ar inceta curand. Drumul e liber, in departare nu e nici tipenie de om. Nici cainii nu se simt prea bine in aceasta dimineata, zgomotul pasilor mei desi ii alarmeaza, facandu-i sa latre, inca nu au curajul sa iasa la sosea. Doi cai trag cu mare greutate o sanie, zapada a fost  ori spulberata, ori mijloacele de dezapezire au lasat lama prea jos, inlaturand total zapada, ajungand pana la piatra. Desi totul e alb, in departare o  turma de oi se aventureaza cautand  ierburi prin zapada. Inaintarea mea devine anevoioasa, priza pe care o face pantoful meu cu solul este una nesigura, iar din lateral vantul sufla din ce in ce mai tare, transpirand si fiindu-mi  frig. Masinile trec in mare viteza pe langa mine, inlocuind  praful de altadata cu o zapada umeda, improscandu-mi-o direct in fata. Traversez soseaua ce duce spre Bucuresti si patrund adanc in Rasnov. Desi este mai dos decat in camp,  soseaua  imbibata cu apa este un mare obstacol.  Incep urcarea catre Poiana Brasov. Stratul subtire de zapada de pe sosea incepe sa  se topeasca, urmele de sare fiind peste tot. Las in urma izvorul acoperit astazi cu gheata, care m-a salvat de atatea ori in timpul antrenamentelor. Frigul de afara ma face sa nu simt nevoia de a bea apa. Cateva urme proaspete in fata mea care apar si dispar, ma fac sa ma gandesc ca mai e cineva care urca spre cota. Iata-i,  sunt doua persoane, un domn insotit de nepotul sau,  urcand cu hotarare spre cota. Il rog sa imi faca o fotografie, acesta accepta  cu mare placere, reamintindu-mi ca m-a mai fotografiat si alta data in timpul altui antrenament. In sfarsit ajung sus, imi trag cateva secunde sufletul, apoi intorc. Ii intalnesc din nou pe cei doi in drumul lor spre urcare, salutandu-i si privindu-i cu admiratie. Imi este mai usor acum, sunt mai iute la coborare, dar raman foarte atent pentru ca imi este teama  sa nu alunec. Mi-e sete iar apropierea de izvor ma salveaza. Gerul de afara i-a micsorat debitul, drept pentru care imi ia ceva timp  sa sorb cateva inghitituri, suficiente  insa pentru a-mi potoli setea. Rand pe rand, las in urma stadionul si patinuarul, inca putin si iata-ma din nou pe strazile orasului. Din acest unghi se distinge in toata splendoarea ei cetatea Rasnov, acoperita de zapada si mai inghetata ca niciodata. Reintru pe drumul de piatra, privesc la ceas si constat ca timpul este unul destul de bun. Masinile sunt din ce in ce mai numeroase, unii soferi sunt  amabili, opresc si imi propun sa urc. Printre ei si prietenul meu din scoala militara, Bumi, cum ii zicem noi, imi deschide portiere invitandu-ma sus. Bineinteles ca il refuz, mai am doar trei kilometric si antrenamentul meu se va incheia.

Trei grupe de caini imi ies in cale. Mai intai o catelusa cu doi pui alearga spre mine, invitandu-ma parca la joaca. Le trag o poza si pornesc mai departe. Dinspre case, cativa dulai latra de mama focului, incercand sa ma intimideze. Cateva vorbe dulci si rezolv din nou problema. La cateva sute de metri alti doi caini, mult mai fiorosi sunt pregatiti de atac. Ii rezolv si pe ei din doua vorbe, asa ca drumul meu catre cabana este acum liber. Am parcurs in jur de 30 de kilometri si simt asta in picioare! Simt ca efortul meu va fi din nou rasplatit si ca voi incheia cursa cu aplauze.

Din departare se zaresc steagurile de la cabana,  platoul plin de copii, o noua tabara de ski deschizandu-se astazi. Multi dintre ei nu mai sunt incepatori, au deja la activ una sau doua tabere, de iarna sau de vara, pornind la drum cu indrazneala, ca si mine  in cursele de maraton.   Ma opresc in centrul platoului. Vasile, prietenul meu, organizatorul acestor tabere,  prezinta la superlativ sosirea mea din cursa, insistand pe rezultatele obtinute de mine si vorbind despre tinta mea viitoare: maratonul de la Boston. Schimb cateva impresii cu prietenii mei, multi dintre ei, vechi cunostinte, afland ca m-au urmarit pe blog si mi-au tinut pumnii la concursuri. Fac cateva fotografii de grup, cu Toni de la Trasniti in Nato, actorul care ii va mentine veseli pe copii, pe toata durata taberei. Cabana devine neincapatoare si rasuna de cantecele copiilor. Sunt acompaniati ca si altadata de  Ovidiu, actorul care fura inima oricui. Alaturi de prietenul meu Bumi, aventura mea se incheie dand onorul radiolocatoristilor la monument.

Pin It

1 raspuns

  1. Stan Turcu spune:

    LA MULTI ANI! Sa fii sanatos si sa-ti indeplinesti visele!

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori