Maratonul International Bucuresti – atat de greu, atat de frumos

Pin It

Este data de 18.10.2009.

Vremea nu se prea arata a fi ingaduitoare cu noi, o ploaie rece pica de sus si bate un vant rece.  Cu toate acestea,  de foarte multa vreme nu am vazut atata lume emotionata si fericita, adunata intr-un singur loc. Copii, tinandu-si strans parintii de mana, un pic cam speriati de multimea din jur, se indreapta spre locul de incalzire, destinat lor. Tineri si varstnici, par mai hotarati ca niciodata,  primii, dornici sa guste din placerea de a alerga in grup, iar ultimii, sa arate ca inca mai au ceva de spus. Printre ei se afla multi prieteni de ai mei, care sper ca incepand de azi vor face un cult pentru miscare.

Concurentii experimentati, stau la intrarea in cortul principal privind spre cer, ingandurati, intrebandu-se daca si-au ales bine echipamentul.  Si Vasile Iordache, caruia noi ii spunem Viorel, prietenul meu, care a inceput sa alerge cu mine iarna trecuta in parc,  este foarte emotionat. S-a molipsit de semimaraton, alergand primele curse la Tusnad si la Sfantu Gheorghe. Asteapta nerabdator sa porneasca in prima lui cursa internationala, sare de pe un picior pe altul, de parca ar fi un leu intr-o cusca. La statia de radioamplificare concurentii sunt chemati la start pentru incalzire.

Sustinatorii mei, iata-i, au venit in sfarsit,  un general, un comandor si un colonel, fiind gata sa acorde asistenta unui locotenent colonel (in rezerva), asigurandu-i logistica necesara. Inainte de fiecare cursa isi fac sincer griji pentru mine. Anul trecut, cand i-am anuntat ca vreau sa alerg maratonul de la Atena, mi-au recomandat sa consult urgent un medic.

In zona liniei de start e multa agitatie, iar ploaia isi face de cap, devenind din ce in ce mai deasa. Pe randul intai,  ii vad aliniati pe atletii din Kenia. In fata unei camere de filmat rostesc cateva cuvinte: nu am castigat nici un maraton, raman intr-o competitie cu mine, cu Ilie Rosu, pe care vreau sa il inving din nou.

Ultimele indicatii sunt pentru Sandel, caruia ii spun unde sa imi dea gelurile si la cati metri de finis sa ma astepte cu drapelul. Ma strecor in multime, descoperindu-i aici pe prietenii mei, de la Ro Club Maraton. Cu cateva saptamani in urma, multi dintre noi au alergat la Bruxelles, la Budapesta, la Piatra Craiului.  Desi istoviti,  toti suntem astazi aici, dand onor Matratonului International Bucuresti, editia a doua. Nu puteam sa o lasam singura pe doamna Valeria Racila, organizatoarea competitiei,  nu putem uita, ca a alergat cu noi la Baile Tusnad, in Herastrau, si apoi,   e deja  una de-a noastra si trebuie s-o sustinem. Nerabdatori asteptam sa pornim. Primii pleaca cei doi concurenti cu dizabilitati, aflati in carucioare. Gabriela Szabo, marea noastra campioana mondiala, da startul, poc, poc poc si plecam.

Alergam grupati, incercand sa ocolim baltile din zona UNIRII,apoi ne intoarcem si revenim spre locul de start pe cealalta banda. Nu apreciez corect saltul peste un ochi de apa si nimeresc chiar in mijlocul lui, udandu-ma la picioare. Ajung din nou in Piata Parlamentului, disting din multime un glas cunoscut, care ma indeamna, hai Ilie, este domnul Liviu Boboc, colegul meu de serviciu, care chiar s-a tinut de cuvant si a venit cu familia sa ma incurajeze. Ocolim si ne indreptam din nou spre Unirii. Traversam pe cheiul Dambovitei, tinand directia Calea Victoriei. Pare usoara  panta care urca lin  pana la palatul Telefoanelor, unde intoarcem.  Un galop de sanatate este coborarea pana la chei. Continuam pana la Eroilor unde intoarcem din nou. Sunt destui admiratori,  insirati  pe marginea drumului, care ne incurajeaza. Chiar daca ploua si vremea e astazi neprietenoasa cu toata lumea, sunt mai multi decat anul trecut si asta ne bucura.  A crescut numarul romanilor care alearga zilnic prin parcuri, pe strazi sau pe stadioane, iar cei care inca nu fac destula miscare,  o apreciaza, gandesc pozitiv despre ea, asteaptand o provocare sau o schimbare de anturaj, pentru a incepe sa alerge.  La prima urcare prin spatele Parlamentului, reducem din viteza. Pe partea de coborare, pe o portiune de aproape un kilometru, se alearga mai tare, ma fura si pe mine cursa, desi tare mi-as fi dorit sa imi trag un pic sufletul.

Prima tura s-a incheiat. Am  un tempou foarte bun pe care sper sa il pot mentine. In aceasta zona primesc si cele mai multe incurajari. Lucrurile merg bine si in a doua tura, pe portiunile pe care se alearga in ambele sensuri ale bulevardului, ii vad bine pe multi dintre concurenti. Il las in urma pe domnul cu barba, Constantinescu,  il depasesc pe Dan Lixandru, iar pe cunostinta mea, domnul de la Miercurea Ciuc, il zaresc  mult in spate. Si pe veteranul Ilie Victor il pozitionez cam la cateva sute de metri de mine. Distanta fata de prietenii mei se mareste in a doua tura, incerc sa cred ca imi voi dobora recordul de la Berlin. La jumatatea cursei, cronometrul indica 1:37,  reusind sa-mi egalez cel mai bun timp intermediar al meu,  la  km 21, fiind  asemanator cu cel de anul trecut de la Budapesta. Nu am reusit sa ma bucur prea mult pentru ca imediat apare primul carcel, care este un mare semnal de alarma.

“Trebuie sa alergi mai incet! “, parca imi soptea cineva in ureche.  Sunt bine plasat si in aceasta tura fata de prietenii mei. Dan pare obosit si cred ca disputele noastre,  glumele facute in preziua cursei, se vor adeveri, sigur voi reusi sa trec linia de sosire inaintea lui. In trei maratoane i-am tot suflat in ceafa, la Bucuresti, anul trecut, la Atena si la Paris. A sosit momentul! imi spuneam in gand, incurajandu-ma. In tura a treia,  inedita e doar manifestatia din fata teatrului Odeon, in care un candidat isi lanseaza candidatuta la presidentie. Ce bine ar fi fost daca manifestantii si candidatul ar fi strigat si pentru noi macar cateva secunde!

Am intrat in ultima tura. Strazile sunt din ce in ce mai pustii. Semimaratonistii aproape ca au terminat. Imi este frig si nici nu stiu daca este bine ca nu  am transpirat. Gelurile Sponser se pare ca nu ma ajuta. Chiar daca durerile intramusculare sunt din ce in ce mai pronuntate, am inca destul avans fata de prietenii mei. Totusi, aproape de Calea Victoriei, ma depaseste domnul de la Miercurea Ciuc, care pare mai proaspat si alearga constant.  Distanta dintre noi se mareste, sesizez asta cand ne intersectam la punctul de alimentare cu apa, unde alergam in sens invers, eu urc iar el coboara.  Ajung pe malul Dambovitei si ma indrept spre Eroilor. Cativa tineri ma intreaba daca sunt la ultima tura iar eu le confirm. Durerile ma tin in loc, ma deplasez neputincios, cu viteza melcului.  Aceleasi simptome le-am mai avut  la Budapesta, la Atena si la Paris. In  celelalte curse gelurile chiar m-au ajutat. Astazi se pare ca efectul lor este ZERO. O gramada de intrebari incoltesc in mintea mea. Sa fi fost de vina oare vremea friguroasa si ploaia de afara sau faptul ca m-am imbracat subtire? Oare in primele doua ture am plecat prea tare? Nu m-am hidratat suficient, sunt ud doar din cauza ploii si am senzatia ca nu am transpirat in aceasta cursa. Inainte de Eroilor, domnul cu barba, ma depaseste si el. Chiar as fi vrut sa-l intrec astazi! Raman doar cu satisfactia ca l-am batut la Tusnad. Imi este din ce in ce mai greu. Colegul meu de liceu militar, Marius Herciu, apare in intersectie, ma imbarbateaza, incercand sa imi ridice moralul. Inaintarea mea nu mai are insa nimic de-a face cu moralul. Sunt vlaguit, trei maratoane in 4 saptamani inseamna mult prea mult si se pare ca am sarit calul si ca sunt limite peste care nu pot sa trec. Ajung la panta din spatele parlamentului, tine-te bine Ilie, acum e acum. Nu ma mai pot misca. Sunt ca un pui de gaina iesit din coaja si abia ma mai tin pe picioare.  Ma opresc. Inaintez cativa metri la pas si uite ca merge. Mai fac inca zece metri si se pare ca muschii nu mai sunt asa incordati si inclestati. In sfarsit am ajuns sus.

Urcarea asta a durat o vesnicie. Inaintez din nou, asa cum o faceam la finalul antrenamentelor mele, pe drumul de piatra ce duce catre cabana Himalaya. Gandul ca jos ma asteapta Sandel cu drapelul imi da parca aripi. Mai am ceva energie, insa nu atat de suficienta, ca sa alerg mai repede decat Ilie Victor, care a trecut si el in fata mea. In vale se aud atat incurajarile, cat si reprosurile prietenilor mei, chiar ca a durat mult prea mult ca sa apar la orizont. Mai am insa de parcurs  destui metri. Iau drapelul in mana, acest lucru dandu-mi mai multa forta si stabilitate in picioare. Vantul bate insa puternic, drapelul fiindu-mi smuls din dispozitivul improvizat din coada de undita. Este acelasi cu care am trecut linia de sosire la maratonul de la Bruxelles. Ma intorc din drum mai mult de 10 metri, urmarind drapelul in aer, recuperandu-l. Asta da ghinion, dar as fi alergat dupa el si pana la Calea 13 Septembrie!. La o suta de metri in fata spectatorii ma incurajeaza. Pornesc din nou, apropiindu-ma de linia sosire, reusesc sa zambesc si in  sfarsit sa trec linia de sosire.

Nimeni nu stie prin ce am trecut eu azi, acolo sus, pe timpul urcarii! Ii felicit pe colegii mei cu care m-am intrecut astazi, pentru cursa facuta! Ne vom vedea din nou in anul 2010!

Primesc medalia si sunt multumit. Nici nu observ cum la sosire imi este rupta o bucata din numarul meu de concurs pentru a mi se lua mai usor “chip”-ul. La cort, de la Serban Damian, presedintele Ro Club Maraton, mai primesc  o frumoasa medalie. Chiar ca a meritat!

Si de parca nimic nu s-ar fi intamplat, catre miezul noptii, pe INTERNET, caut pentru sfarsit de an 2009, o noua cursa de  maraton.

Pin It

7 Raspunsuri

  1. razvan diaconescu spune:

    Buna ziua,

    acelasi lucru l-am patit si eu referitor la dureri musculare(nu crampe) dupa km 25 , la fel gelurile sponser nu m-au ajutat deloc , un efect mai bun avea bautura energizanta de la standuri.Cauza cred ca a fost imbracamintea prea subtire raportata la viteza de alergare(5.8min/km) si la temperatura de 7-9 grade , de aici si senzatia de frig si o slaba hidratare – aici ar putea fi cauza principala ( hidratare insuficienta).

  2. Sandel Voinea spune:

    A fost, pt. mine o experienta interesanta , placuta, chiar daca am cam inghetat pe tusa.M-am rugat ca fiecara doza de energizant, administrata , sa-ti dea forta.Insa am uitat sa-ti schimb termostatul, adica sa te ‘trec’ la expluatarea de iarna si motorul a functionat rece.Cu toate astea ai reusit sa treci peste o proba la care parca la-ai fi supus pe altul :al 3-lea maraton cu miza in 4 sapamini.Dupa cum ai vazut, cu acest lucru nu e de gluma si te duce in domeniul supraantrenamentului.Felicitari!

  3. Stan Turcu spune:

    Bravo Iliuta! “Ai facut-o si p-asta” cum spune romanul. A fost greu dar a meritat. Acum cred ca-ti vei acorda o binemeritata odihna .. si apoi “la treaba”.
    Sanatate!

  4. ionut spune:

    Am venit sa va vad dar, nu v-am zarit. L-am zarit insa pe Marian, dupa circa 40 de min am plecat, mi-a fost foarte frig.
    Ma bucur pentru determinare, am sa ma mobilizez si eu.

  5. Constantin Patrascu spune:

    Felicitari pentru cursa si pentru acest articol !
    Este bine sa afle cat mai multi oameni ce inseamna lupta si indarjirea de a realiza ceva.
    De asemenea, felicitari pentru afirmatia “Ce bine ar fi fost daca manifestantii si candidatul ar fi strigat si pentru noi macar cateva secunde!”.
    Ma bucur ca in Romania mai sunt oameni care duc spiritul de lupta al poporului asta mai departe, pentru tinerii nostri,pentru generatia asta bombardata cu tot felul de rautati. Sportivii de toate varstele, din care cu mandrie faceti parte si maratonistii, dau un exemplu locuitorilor acestei tari, nu politicienii corupti pe care-i avem, care se gandesc numai la imbogatire prin minciuni si fraude, care calca toate valorile acestui popor in picioare. Si mai sunt si ajutati de presa asta corupta, care mai bine ar fi scris trei zile despre maraton, sa scoata tinerii la miscare, nu sa-i invete la pornografie excesiva, nemunca, etc. (oricum gimnastul nostru, Dragulescu le-a dat o palma mare prin cele 2 medalii castigate, dupa au scris si s-au bagat in familia lui.
    Felicitari tuturor celor care au terminat sau nu maratonul de la Bucuresti. Important este ca au participat si au dat exemplu de curaj si daruire.
    Felicitari inca o data, eu si Adelin am fost aproape de dvs, cu toate ca nu am fost de fata cand ati trecut linia de sosire cu tricolorul (am avut meci la Urziceni), v-am tinut pumnii, mai ales ca stiam ca ati alergat foarte mult in ultima luna.
    Albinutele mele o sa va trimita un energizant natural cu lozinca “Decat un pahar de Coca Cola, mai bine o lingurita de miere”.
    Numai de bine dvs. si maratonistilor romani, prietenilor dvs., si succes in continuare.

  6. Maratonul la bilant | Ilie Rosu spune:

    [...] Maraton Bucuresti Foto Video1 Video2 Istoric Postat in categoria Antrenamente, Maratoane, Prin si despre viata, Video | Nu sunt comentarii [...]

  7. Maratonul International Bucuresti 2012, a 45-a lupta casigata | Ilie Rosu spune:

    [...] Bucuresti a fost una cu totul si cu totul speciala. Cinci participari din tot atatea editii.  (1, 2, 3, 4) . Imi amintesc ca prima editie a fost cea mai iute pentru mine, desi ma aflam  la cel de-al [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori