Antrenament la Rasnov, pe canicula

Pin It

Este data de 05.06.2009.
Tarziu, in noapte iata-ne din nou la cabana. Racoarea noptii este darul pe care aici muntele ni-l face fara retinere. Luna plina lumineaza muntii Bucegi, dandu-le un contur asemanator unuia trasat cu creionul pe o coala de hartie. In noapte se aude din cand in cand latratul unui caine, acompaniat de sunetul unei  muzici, pierdute usor in noapte.   Dimineata, cand inca in cabana se doarme profund, ne  furisam si plecam la alergat  pe drumul de piatra. Parcurg cei 13 km dus si intors, insotit de Sandel, care sa tot fi facut si el vreo 10 km. Doar cosasii intalniti in cale, in poienita de langa drum, ne-au luat-o inainte, treziti probabil inca din  puterea noptii, pentru ca  numarul  de brazde date jos dis de dimineata este mare. Lasand in urma mirosul de iarba proaspata, iata-ne din nou la cabana, cu un tonus ridicat, fiind pregatiti pentru o excursie in zona.

Vom lua cu asalt intai Cetatea Rasnov, apoi varful Postavarul. Am alergat de zeci de ori prin fata cetatii, fara sa fi avut prilejul trec dincolo de zidurile care se vad bine din oras.  Acest moment a venit astazi si iata-ma urcand pe aleea pavata cu piatra cubica, ce duce serpuind spre cetate. Daca n-ar fi fost piatra cubica, aici s-ar fi putut desfasura niste antrenamente serioase, drumul, numai in urcare, fiind ca o pista. Intram in cetate si suntem impresionati de cladirile vechi,  in care localnicii isi expun obiecte traditionale,de  fantana construita cu multi ani in urma,  avand ascunsa in spate o  istorie a sa.  Admiram privelistea care se deschide la baza dealului, orasul Rasnov cu case in stil sasesc, cu strazi inguste, cu muntii Piatra Craiului, cu Magura Codlei, cu Postavarul, cu Bucegii. Sunt toate intr-un singur loc, trebuie doar sa te rotesti cu 360 de grede si sa-ti incanti ochii  cu o asa priveliste.

Ne continuam traseul spre Poiana Brasov.  Copiii sunt intr-o miscare continua, este greu sa ii numeri,  asa ca pentru a-i identifica mai usor si a le face prezenta mai usor, le-am atribuit  fiecaruia cate un numar de identificare. Astfel sefa clasei a devenit “12″,  iar cel mai cu greutate dintre ei “21″.  Suntem deja pe  Postavarul. Este o priveliste asemanatoare cu cea de la cetate, suntem insa mai sus, varful masurand inaltimea de 1799 m. Urc pe piatra de aproximativ 1 m ridicata pe varf  si  reusesc sa ma cocot dincolo de 1800m.
Copiii pe care ii insotim, sunt in clasa a 9 a si vin tocmai din Craiova. Sunt luati luati prin surprindere atunci cand afla ca vor cobora pe drumul Rosu, pe jos si nu cu telecabina. Unii ar vrea sa alerge, sa zburde chiar, dar echipamentul lor nu este cel adecvat, riscand ca la un pas gresit pe iarba umeda sau pe drumul acoprit de pietre, sa se accidenteze.  Cel mai mult au suferit fetele, care s-au plans mai tot timpul, niciodata nu au mai facut asemenea tur de forta, aceasta fiind cea mai mare distanta parcursa vreodata,  “10″ si “12″  resimtind efortul din plin. La final ajungem toti  in formatie completa in Poiana Brasov, apoi la cabana.

Aici continuam tirul cu arcul, calaria, escalada si tiroliana. Apoi finalizam ziua in jurul unui foc de tabara. A doua zi, desi este foarte cald, hotarasc sa alerg din nou. Pentru a evita praful facut de masinile care circula pe drumul de piatra, ma urc in autobuzul care transporta copiii acasa, spre  Craiova si cobor la intrarea in Rasnov. De aici incep o noua aventura, infrutand o temperatura de peste 30 de grade si un vant cald si uscat, care bate dinspre munte. Strazile orasului, desi este o zi in care romanii sunt chemati la vot, sunt cam pustii, caldura insuportabila de azi facandu-i sa stea in casa. Noroc cu sapca pe care o am pe cap, altfel cred ca faceam insolatie si nu mai ajungeam intreg  la cabana. Razele soarelui  sunt prea puternice si cred ca aceasta  cursa nu trebuia sa aiba loc. Noroc cu copacii de pe marginea drumului ce urca spre Poiana, umbra acestora salveaza situatia, prefer sa urc si sa caut umbra, traversand cand pe stanga, cand pe dreapta soselei.

La izvor ma racoresc si imi umplu sticla. Toate poienitele de langa drum sunt pline de brasoveni. Gratarele sunt aprinse pe marginea apei ce curge dinspre munte. Doi domni in varsta, aflati sub o umbrela, dau de zor cu zarul si muta enervati tablele, care se aud din sosea. Coborarea pana la cabana Aviatorilor este la fel de grea pentru ca imi lipseste umbra, soarele fiin deja sus. Incep sa urc din nou, ocolesc bradul doborat pe sosea,de furtuna din noaptea trecuta si iata-ma in Poiana Brasov. Golesc intai o sticla de suc de la chioscul de langa parcare, apoi imi iau inca una pentru intoarcere. Pare mai usor acum drumul la-ntors spre cabana,am  mai multa vale si doar un km de urcare. Mainile, gatul si picioarele imi ard iar capul simt ca-mi plesneste. Pe marginea drumului inca cei doi jucatori de table sunt concentrati la meci, disputandu-si aprig partida. Sticla de suc s-a terminat deja. Noroc cu alimentara din Rasnov, aici mai sorb inca o sticla si  imi mai iau una pentru drum. Intru pe drumul de piatra, mai am 6,5 km trebuie sa infrunt praful facut de masinile ai caror soferi circula parca intentionat cu viteza.

Vantul fierbinte imi bate din fata, inlaturand orice urma de transpiratie de pe fata si de pe tricou. Cand clipesc simt cum  ochii ma dor pentru ca  sunt plini de praf. In drum ma claxoneaza o masina. Este Ionut, prietenul meu, caruia ii datorez faptul ca astazi  povestesc aceasta sedinta de antrenament.  El este cel care m-a indemnat  sa povestesc prin ce trec cand alerg.
Mai sunt cateva sute de metri si in sfarsit iata-ma la cabana. M-am prajit de-a binelea. N-am mai alergat niciodata in asemenea conditii. Au fost in jur de 30 km. Am tinut sa fac aceasta distanta pentru ca sambata trebuia sa se alerge maratonul DHL exact pe traseul pe care am alergat astazi. Deci pot exclama: maraton DHL indeplinit!
O alta serie de copii intra in cabana. Sunt niste prichindei din Bucuresti si au in jur de 8-9 ani. Pana a doua zi devin actorii principali ai probelor de  tir, alpinism, calarie si drumetie.

In ultima zi suportam aceeasi  caldura, cu o atmosfera apasatoare. As fi vrut sa repet alergarea de saptamana trecuta, de la cabana pana la Predeal, insa de data aceasta nu vreau sa mai risc, este prea cald iar distanta de 30 km este prea mare, asa ca ma multumesc cu cele doua antrenamente.  Alergarea in timpul zilei a devenit si la munte insuportabila, viitoarele mele antrenamente vor trebui programate numai dimineata, pe racoare.

Pin It

2 Raspunsuri

  1. Stan Turcu spune:

    Te “biciuiesti” bine de tot. Bravo tie ca rezisti. Tot inainte!

  2. Iordache Vasile spune:

    Am citit comentariul tau si am vazut ca in saptamina ce a trecut ai combinat utilul cu placutul.
    M-am bucurat ca ai reusit sa mergi la Cabana Himalaya dar am crezut ca o sa merg si eu , drept care in perioada cit am stat la mare m-am antrenat in valurile inspumate ale Marii Negre.Acum cind m-am intors acasa ma gindesc la ziua cind vom merge impreuna la Semimaraton Tusnad 2009 si unde sper sa avem o victorie cu care sa ne mindrim si care sa fie si Botezul meu .
    In ce te priveste pe tine Iliuta am vazut ca tragi tare si ma bucur ca ai ajuns la performanta asta .Sper ca intr-o buna zi sa vorbim de la egal la egal , ba chiar sa fim pe acelasi podium .

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori