Alergare in parcul din zona Circului

Pin It

Este data de 01.02.2009.
Dupa aproape un an de zile, in sfarsit voi reusi sa alerg din nou in parcul circului. Nu pot sa uit, ca aici, aproape in fiecare week-end, dadeam roata parcului. Aveam in Liviu un bun partener de alergat. Planificam impreuna miscarea si asta ma motiva sa nu-mi incalc cuvantul, desi ca sa ajung la el, faceam o distanta destul de mare, de aproximativ 20 km, dus-intors. Pentru ca eram mai plinut, ma intrebuintam serios atat la dus cat si la intors. Dar de cand cu pasiunea pentru maraton, renuntand sa mai strabat strazile aglomerate si poluate, axandu-ma pe antrenament in parcurile din apropierea casei, lucrurile, privind greutatea, s-au schimbat mult in bine.

Doar duminica poti strabate orasul, pentru ca numarul de masini este mai redus iar aerul, desi poluat, fiind rece, nu-l prea simti, dandu-ti senzatia ca e multa prospetime in atmosfera.
Si plec fara nici o ezitare. Nici nu m-am incalzit bine ca iata-ma deja la Piata Muncii. Nici nu am avut timp sa observ tarabele pietei din fata Parcului National. De aici o tin drept inainte, pana la Lizeanu.

Mirosul placut de la gogosariile din zona Vatra Luminoasa si Dimitrov, ma fac sa inghit in sec, e clar ca nu ma pot opri sa cumpar nimic. Iata cainele din fata restaurantului Medias, care latra pe vremuri tot ce trecea pe langa el, patruleaza si azi, cautand cu privirea sa apara ceva in neregula. Pentru a-l evita si pentru a nu atrage prea mult atentia, o iau pe partea carosabila. La Bucur Obor nu mai e nevoie sa astept in intersectie, cobor scarile si o iau prin pasajul recent deschis pietonilor, bine iluminat, modernizat de curand si amenajat la standarde europene.

Doream sa fiu mai discret, atunci cand am pasit pe trotuarul ingust al strazii Lizeanu, dar nu am reusit. Latratul cainilor din curtile caselor si cei de pe strada, mai mai ca te scot din  minti. Deplasarea pe bulevardul Ghica Tei este la fel ca pe vremuri, strada este pustie dimineata, linistea ei este tulburata doar de acelasi latrat nervos al cainilor, peste masura deranjati de zgomotul pasilor mei. Vara, cand da caldura si infloresc teii, este o placere sa strabati aceasta strada si sa inspiri gratis din parfumul florilor de tei.

Intru in parc. Vad acelasi lac micut si aleea din jurul lui, cam in lungime de aproximativ 400 de m, mult mai mic decat lacul IOR. Se spune ca pe locul pe care se afla lacul, cu ani in urma, a fost o fabrica de caramida. S-a sapat atat de adanc incat s-a dat de un izvor care a dus la aparitia lacului si la disparitia fabricii. Acum lacul este cucerit de vreo 20 de rate, care inoata nestingherite de-a lungul si de-a latul. In anii trecuti asistam la spectacolul pe care il dadeau cand isi luau zborul de pe lac si dadeau ocol in zbor parcului.

Cel putin jumatate din suprafata lacului este acum acoperita de nuferi. Vara este o placere sa alergi aici, acestia infloresc, dand senzatia ca nu te afli in centrul Bucurestilor, ci intr-un colt de rai, parca rupt din Gradina Botanica. Pentru ca sunt unici prin frumusete, nuferii sunt protejati si declarati monumente ale naturii. Dupa 5 ture de alergat singur, iata-l pe unul dintre prietenii mei, Nicu. La inceput nu ne-am recunoscut, am facut cateva glume in acest sens, pentru ca ne-am confundat amandoi cu altcineva.

Am dat cateva ture impreuna pana cand, in sfarsit, ni s-a alaturat si Liviu. Cu cel din urma, am alergat multi ani, pot spune ca ii datorez ceva din conditia mea fizica de azi. Uneori, cand ne intalneam, nu-i venea sa creada, era sceptic cand era vorba despre ce distanta am parcurs pana la circ, ma intreba daca in drum, am luat sau daca voi lua la intoarcere tramvaiul. Faptul ca am reusit sa alerg maratonul, l-a convis ca nu am trisat niciodata, desi sincer sa fiu, oboist fiind uneori, aveam momente cand voiam sa urc in tramvaiul 34.

Sunt destui cei care se misca astazi in parc. Unii urca si coboara scarile care dau pe malul lacului, altii dau cateva ture in jurul lui, apoi, disparand dintr-odata. Unii isi plimba cateii iar altii stationeaza, blocand aleea, facandu-i pe cei care alearga sa-i ocoleasca si sa paseasca peste spatial verde.

Un domn, avand in mana un baston alb,de nevazator, coboara scarile insotit de cainele sau. L-am observat si in anii trecuti. Cainele cunoaste foarte bine drumul, inainteaza pe alee, iar barbatul il urmeaza, avand o incredere oarba in el. Din cand in cand incearca sa identifice cu bastonul zona dintre bordura si spatiul verde, asta dandu-i siguranta privind pozitia si directia lui de mers. Mai lipseste domnul in varsta, insotit de doi caini din rasa Basset, jucausi si blanzi, pe care ii vedeam in fiecare sambata si duminica slobozi prin parc, alergand innebuniti dupa o minge. Ne-am rotit multe ture in jurul lacului, apoi am hotarat sa ne mutam pe aleile care trec chiar pe langa cladirea Circului, o tura acum avand o lungime mult mai mare. Lucrarile de modernizare a parcului se pare ca s-au incheiat. Spatiul verde este bine delimitat, pe el s-au plantat arbori exotici, aleile sunt asfaltate, fiind marginite pe ici colo, de sculpturi in lemn.

Dupa aproape o ora de miscare hotaram sa incheiem, pe prietenii mei ii debarc in zonele in care locuiesc iar eu revin pe traseul de intoarcere. Zona Obor este acum mai aglomerata, ma strecor, incerc sa nu deranjez pe nimeni, nici chiar pe cainii din intersectii, pe care nu vreau sa ii aud latrand. Cunoscandu-le pozitia, ii ocolesc, traversand uneori chiar prin centrul inersectiei.

La Vatra Luminoasa o cotesc catre Stadionul National. Imi place cum s-a aranjat parcul pe langa care trec; este imprejmuit si probabil bine iluminat. Se disting macaralele care lucreaza la cel mai mare si mai modern stadion al tarii, pe care se va juca in 2012 finala cupei UEFA. Intru pe aleea care duce catre Bd Basarabiei; nu poti sa treci fara sa observi terenul de fotbal destelenit, turnul de parasutisti parasit si terenurile de tennis de camp acoperite, singurul loc in care se poate practica acest sport iarna. Traversez bulevardul si continui sa alerg printr-un parc mai mic, linistit, cu alei curate, ce dau in Gheorge Petrascu. De aici, din fata bisericii de lemn, construita in stil maramuresan, si pana acasa, mai sunt cateva sute de metri. Mai fac cateva miscari si iata-ma in sfarsit in parcul din fata blocului. Nici astazi nu a fost usor!

Pin It

2 Raspunsuri

  1. Adi Moisa spune:

    Multe felicitari pt dl Rosu, colegul meu de la Urban care da dovada de spirit de sportiv in tot ceea ce face privind activitatea sa sportiva.
    L-am cunoscut prin 2005 cred, un tip pe la aproximativ 47-50 de ani, lucra atunci la comp IT , in prezent tot aici, un tip de treaba, glumet cu spirit tanar.
    Am jucat cu el fotbal de cateva ori, nu mi-a venit sa cred ce bine se tinea ,eram foarte multi tineri pana in 30 de ani care nu puteam tine ritmul la fel cu el, tot atunci in urma discutiilor am aflat ca era pasionat de sport si in special de alergari, bravo lui mi-am zis.
    Acum cand fac acest comentariu la inceputul lui 2009 , ma uit pe acest site, si ma minunez ce vointa poate avea acest om, cu participarile lui la atatea maratoane in tara si peste hotare, antrenamentele de circa 4-5 ore zilnic prin parcuri, toate acestea sunt de remarcat si de apreciat , fiindca sunt foarte multi care cu toate ca au toate conditiile pt a ajunge sportivi de performanta, nu reusesc sa se ridice la nivelul acesta, si mai ales la aceasta varsta.
    In incheiere ii urez mult noroc la Paris si Madrid, si il asteptam cu cat mai multe medalii.

  2. Sergiu spune:

    Am descoperit blogul dumneavoastra cu ocazia alergarii de grup in Herastrau. Multumiri multe pentru poze!
    Si eu alerg Parcul Circului (stau chiar la Obor). Cand aveti chef de companie dati-mi un email.

    Numai bine!

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori