Ilie Rosu

Este data de 24 octombrie 2008.
Pe inserat, impreuna cu prietenul meu Virgil, plecam spre cabana Himalaya. Am tinut neaparat sa fim prezenti si sa participam a doua zi, la festivitatea de dezvelire a unui monument pentru cinstirea radiolocatoristilor. Vasile Dogaru, prietenul si antrenorul meu, omul care stie intotdeauna cand sa taca si cand sa faca, fost ofiter de radiolocatie, sustinut si de asociata sa, doamna Iuliana, a simtit ca a venit momentul ca radiolocatoristii sa aiba un monument al lor.

Impreuna cu membrii Asociatiei Versina din Ploiesti, asociatie alcatuita in mare parte, din foste cadre militare in rezerva sau in retragere, de arma radiolocatie, si din simpatizanti ai acestora, au trecut la fapte. Si care putea fi cel mai frumos moment in care monumentul sa fie dezvelit? Ziua de 25 Octombrie, ziua Armatei Romane. Drumul cu masina pana la Rasnov a durat in jur de 7 ore. Am avut ghinionul ca pe podul Otopeni sa se fi produs un grav accident, iar circulatia sa fie intrerupta cateva ore. Apoi a urmat linia de centura a Ploiestilor in care, la fel ne-am deplasat cu viteza melcului cateva ore.

In sfarsit, in puterea noptii, am ajuns, era ceata si ploua. Ne temeam totusi ca activitatea de a doua zi ar putea fi compromisa de vremea capricioasa. Toata noaptea a plouat, am simtit asta pentru ca picaturile de ploaie au facut mult zgomot pe acoperisul cabanei.   Dimineata m-am echipat si m-am hotarat sa imi fac antrenamentul in zona si sa alerg in jur de 21 km. De obicei, cu ocazia unor momente speciale petrecute la cabana, am parcurs distante mult mai lungi, dar de data aceasta pana la maratonul de la Atena mai sunt doar doua saptamani si nu vreau sa fortez.

Chiar cand am pornit, ploaia a incetat. Drumul este imbibat de apa si trebuia sa alerg in zig-zag,  evitand balta cu balta. Pana am iesit din zona locuita m-au latrat si m-au alergat mai multi caini, dar in final m-am descurcat. Explicatia mea a fost ca turmele de oi din zona, sunt mult mai numeroase in aceasta perioada, decat de obicei, iar cainii nu sunt obisnuiti sa vada oameni alergand. Traversez strazile prin Rasnov si urc spre drumul de Poiana, exact 2 km, dupa care ma intorc. In Poligonul Rasnov este in plina desfasurare o competitie sportiva, o proba de biatlon, pentru ca se alerga si se fac trageri, iar competitia este de nivel national, intrucat pare bine organizata.

Este umiditate mare, sunt stropit de noroi din cap pana in picioare, numai vreme de alergat nu este. Desi ploaia a incetat, totusi ceata si umezeala ma impiedica sa inaintez cum as vrea eu, cu o viteza mai mare. Intru din nou pe drumul de piatra, masinile ma depasesc, unele trec cu mare viteza si ma stropesc din cap pana-n picioare. Unii dintre soferi se indreapta spre aceeasi cabana si merg la aceeasi activitate ca si mine. Ei mi-au povestit ca au comentat mult cand m-au vazut alergand. E o nebunie sa te deplasezi in alergare si prin noroi pe o vreme ca aceasta, sa o faci si cu viteza, de parca ai concura pentru ceva, l-a dat soacra-sa afara, un nebun, erau comentariile. Timpul meu a fost unul care m-a multumit, 1 ora si 40 minute.

La intrare in cabana, langa monument, se puneau ultimele placi la soclul acestuia. Aici ma intalnesc cu Generalul in rezerva Oancea, fost commandant al radiolocatiei, pe care il salut cu respect si care ramane surprins, cand ma vede in acest loc, mai ales auzind  ca am preocupari in ale maratonului. Cu toate ca ceata este deasa, facem o poza langa monument, apoi ma indrept spre cabana. Intru si ma intalnesc cu fosti colegi, multi dintre ei, pe moment,  nu ma recunosc si raman surprinsi cand vad ca persoana pe care au intalnit-o in drum, alergand si pe care poate au stropit-o cu masina, eram eu. Cabana este ticsita de lume, in majoritate cadre militare in rezerva, sosite la festivitate impreuna cu familiile. Sunt si multi copii aici, care privesc totul cu mare curiozitate. Este destul timp pentru toti ca sa se  viziteze cabana, apoi pentru a afla cate ceva, din preocuparile proprietarului, peste tot sunt materiale de parasitism, alpinism, un colt cu fotografii si machete de statii de radiolocatie, alaturi de multe insigne.

Intr-o incapere alaturata observ, intre drapeul Romaniei si cel al Uniunii Europene, cele doua tricouri ale mele, care mai au inca prinse pe ele numerele de concurs, cu care am alergat maratonul la Bucuresti si la Budapesta. Afara pe peretele de la intrarea in cabana este o expozitie numismatica, realizata cu ajutorul domnului colonel in rezerva Samoila. Langa ea, o alta expozitie, de data aceasta de binocluri, care au fost candva in dotarea armatei romane. Pe perete, in continuare, sunt afise cu aspecte din activitatea clubului ECO-ALPIN, printre ele, unul, in care este prezentat modul in care eu ma antrenez pentru maratonul de la Atena si o parte din framantarile mele din timpul antrenamentelor.
Asteptam sosirea preotilor care vor sfinti monumentul. Iata-i, sosesc iar activitatea poate incepe. Se intoneaza imnului Romaniei, de catre famfara militara a Academiei Fortelor Aeriene. Este momentul sa Imi amintesc cu placere si cu emotie de vremea in care aveam gradul de locotenent si in care, in momente de sarbatoare, eram comandantul garzii drapelului de lupta al unitatii. La fel de emotionati sunt si ceilalti colegi ai mei, peste care s-au asternut anii. Nu se mai poate masca acest aspect pentru ca parul lor carunt si cele cateva fire de par ramase, indica faptul ca munca in arma radiolocatie nu a fost usoara, ca acesti oameni au tremurat in fata indicatoarelor atat timp cat in aer colegii nostri, aviatorii, zburau in misiuni complexe, avand raspunderea sa ii aduca intregi pe pista de  aterizare. Astazi nimeni nu a dat nici un ordin pentru a fi prezenti la aceasta festivitate. Au simtit ca trebuie sa participe, au renuntat la orgolii de genul: de ce in aceasta zona, pentru ce un monument, cine sunt cei care construiesc monumentul si pe cine ii reprezinta, si au venit. Si-au dorit sa asiste la dezvelirea unui monument simplu, care astazi aminteste de munca lor nevazuta. Pe piatra monumentului sta scris simplu: Cinste si onoare radiolocatoristilor. 25 octombrie 2008.

Cand m-am intors de la Budapesta am ramas surprins ca aproape in fiecare oras din inima Transilvaniei exista cate un monument al lui Avram Iancu. Oare  nu am putea inalta si noi, in multe zone, acolo unde radiolocatoristii au trait si au muncit, cate un obelisc, care sa aminteasca peste ani, de sacrificiul acestora pentru tara? Dar acest lucru o pot face numai radiolocatoristii, iar din randul acestora, doar cei care sunt randuiti de Dumnezeu sa ridice o astfel de lucrare. Cei doi preoti incep slujba de sfintire a monumentului. Este momentul sa imi amintesc cu regret de disparitia prematura dintre noi a unor prieteni dragi, fosti ofiteri de radiolocatie: coloneiil Gheorghe Vasile, Tamazlicaru Dumitru, Florescu Mihai, fosti colegi de serviciu, Cpt. Tanase Nicolae si mr. Stoica Remus, fosti colegi de clasa in scoala militara. Fiecare dintre noi are pe cineva drag in cer, iar astazi este momentul sa ne amintim de ei si sa le aducem un pios omagiu. la finalul slujbei unul dintre preoti rosteste cateva cuvinte care amintesc ca ziua de 25 Octombrie este ziua Armatei Romane.

Dintr-un ziar, ingalbenit de trecerea anilor, din anul 1923, citeste “Juramantul recrutului”, prin care la 25 Octombrie, militarilor li se cerea sacrificiu suprem, pentru tara si romanism. In multime observ pe colonelul in rezerva Szabo, profesorul nostru de sport din scoala militara, caruia ii purtam un mare respect. Il apreciem  pentru principialitatea de care a dat dovada in munca cu noi si pentru modul in care a stiut sa ne mobilizeze, prin sport, pentru viata, pe noi si generatii intregi. Generalul Oancea Corneliu, cel mai respectat dintre noi, multumeste celor care au avut initiativa inaltarii in acest loc a monumentului, loc in care nu au fost statii de radiolocatii dar care va aminti peste ani de cei care s-au numit ieri si care se numesc si astazi, simplu, radiolocatoristi.

Iata si poze de la monument, participantii schimba impresii  si isi fac promisiuni ca vor reveni intotdeauna cu placere prin aceste locuri.

Asa au sarbatorit astazi cativa radiolocatoristi ziua de 25 Octombrie.