Al cincilea maraton – atat de aproape de patru ore

Pin It

Este data de 23 august 2008.
O zi, candva istorica, a devenit astazi o zi a oamenilor obisnuiti. La ora 07.30 trenul s-a pus in miscare in aceeasi directie draga mie. Am atipit un pic. Printre gene imi dadeam seama ca trecusem, rand pe rand, de Ploiesti, Campina si ma apropiam de Sinaia. In compartiment au aparut oameni noi; unii mergeau la munte sa se refaca dupa o saptamana de lucru, iar altii la munca.
Din Predeal compartimentul s-a golit si am ramas impreuna cu o domnisoara cu studii in sociologie, cu care m-am conversat pana in Brasov, discutiile alunecand in final in zona sportului si a miscarii.
In gara m-am intalnit cu un grup de copii, care aveau aceeasi destinatie ca si mine: cabana Himalaya. Autobuzul care ii astepta s-a umplut pana la refuz. Erau tineri si frumosi si pentru ca faceau parte dintr-un club de natatie. Privirile lor erau sincere, vesele si luminoase. La fel erau si antrenorii lor. Se sorbeau din ochi unii pe altii si comunicau perfect.


Eram emotionat, asta pentru ca imi aducea aminte de vremurile in care fetita mea cea mica facea inot de performanta si era la o scoala generala cu profil sportiv, intr-o clasa de inot. S-au creat atunci legaturi de suflet intre copii si dirigintele lor – in acelasi timp si antrenor si profesor de inot. Acesta ii purta zilnic peste tot, la antrenamente, concursuri sau cantonamente. Le era aproape ca un parinte. Dupa aproape opt ani de munca, a urmat finalul carierei de sportiv, cele mai importante succese constand in doua medalii de vicecampioana nationala la inot in probe de stafeta.
Renuntarea la performanta a fost trista si pentru ea si pentru mine. Mi-as fi dorit mai mult, sa ajunga campioana nationala la seniori dar ea a simtit ca nu poate mai mult si ca trebuie sa urmeze un alt drum. Pentru ea a urmat o noua incercare, implinirea altui vis din copilarie, o noua dragoste pe care azi si-o implineste intr-un liceu de arta si pictura. Ii place pictura si desenul, la fel de mult ca si inotul. Pentru ca i-a ramas spiritul de luptatoare din competitiile de inot, am incredere in ea si sunt sigur ca va reusi si ca de data asta nu va mai abandona asa de usor .
Cantecele copiilor au rasunat in autobuz pana cand, in final, am ajuns la cabana unde am scapat si de emotii.
M-am hotarat ca la ora 16 sa alerg distanta unui maraton. Desi eram constient ca nu ma alimentasem corespunzator, voiam totusi sa incerc. Aveam si un echipament nou in care ma simteam bine. Era foarte cald si mi se parea cea mai fierbinte zi de cand alerg. Unii prieteni de la cabana mi-au propus sa o las balta. M-am incapatanat si mi-am pregatit 2 sticle de apa, una pentru traseu, iar alta pentru a o lasa la 3 km de cabana, ca sa o am la intoarcerea din cursa, cand stiu sigur ca voi ramane din nou fara apa.

Am plecat. Echipamentul este confortabil si pasesc altfel. Doar praful pe care il lasa masinile in urma, ma incomodeaza. Traversez orasul Rasnov si simt ca noul meu echipament atrage privirile. Trec peste aceste clipe si-mi continuu cursa. Incep sa urc catre munte si asta imi reda prospetimea de care aveam nevoie. Parca soarele nu mai e asa de puternic si simt cum vine racoare dinspre munte. La telefon aflu ca prietenii mei din Bucuresti, chiar vor sa filmeze cateva momente din cursa mea si sa faca un reportaj in care sa se prezinte cum munceste si lupta un om, pentru a-si indeplini un vis. Acceptasem asta intr-o discutie, in urma cu cateva saptamani, desi initial refuzasem, argumentand cu motivatii de genul: sunt un om prea obisnuit sau cautati in randul campionilor.
Am ajuns sus in Poiana, iar timpul facut imi da fiori si imi creaza emotii. Dupa 22 km aveam 1 ora si 58 minute. Ma gandeam atunci ca as putea sa cobor sub 4 ore. O iau pe drumul de intoarcere. Am un ritm bun pana la Cabana Aviatorilor unde ma alimentez cu apa. Urc un km si simt cateva crampe musculare. Trebuie sa reduc ritmul pe timpul coborarii. Acest lucru inseamna ca nu voi fi capabil sa alerg cursa in 4 ore.
La poligonul din Rasnov echipa de filmare ma astepta. M-au filmat de-a lungul traseului, prin oras, au tras cateva cadre pana cand am intrat pe drumul de piatra, dupa care s-au indreptat spre cabana. Am ramas din nou singur, printre multe masini si mult praf. As vrea sa maresc ritmul dar nu pot, simt ca sunt epuizat. Pe traseu ma intalnesc cu un car cu fan si observ sus, in fan, doua persoane, care par foarte relaxate. Ii invidiez si as da orice, ca sa fiu in locul lor! Nu are cum sa se intample asta pentru ca trebuie sa strang din dinti si sa ajung la capat! Caut prin iarba sticla de apa lasata la plecare langa un pom, trec cu mare greutate santul adanc si iat-o! Este exact lucrul de care aveam acum cea mai mare nevoie. Pentru cateva momente mi-a trecut prin minte sa ma asez un pic jos, pe iarba. Daca o faceam stiam ca nu ma mai puteam ridica, asa ca n-am facut-o. Pasesc cu mare greutate si am momente cand nu mai sunt concentrat la nimic. Alerg incet si ceva ca un magnet, ma face sa bat pasii pe loc. Parca stau.
Totusi observ ca peisajul se schimba. Apar alte case si se contureaza din ce in ce mai mult muntii, semn ca inca ma misc. Aproape ca s-a intunecat, dar iata ca ma apropii; vad sus steagul si luminile cabanei, semn ca am ajuns.
Mai aud doar incurajari si aplauze. Rostesc cateva cuvinte in fata unei camere de filmat, calculez timpul scurs si cred ca a fost de aprox. 4 ore si 10 minute. Am fost atat de aproape de 4 ore! Ma luase cu frig si am mers sa ma schimb, apoi am consumat multe lichide si am mancat ceva. Chiar imi era foame! Am mancat ca un lup tot ce mi-a pus in farfurie doamna Iuliana si, parca de cand sunt, nu am mancat ceva mai bun!
Au urmat alte intrebari si raspunsuri in cadrul unui interviu. Ionut si intrebarile lui m-au surprins. Sunt emotionat si am impresia ca nu sunt suficient de coerent in exprimare. Totusi am o scuza, vin dupa 42 de km!
Cantecele de cabana au rasunat pana catre dimineata, cand s-a asternut linistea.
A mai trecut o zi!
Dupa binemeritata odihna mi-am facut rucsacul si am pornit-o spre Brasov. In microbuz, spre Bucuresti, am motait, incercand tot timpul sa scap si sa uit de durerile musculare. Cobor din microbuz la statia de metrou Aurel Vlaicu.
De aici, pe cei dragi, va salut, oriunde v-ati afla si sa nu uitati:
Daca vrei poti. Nimic nu e imposibil, si .. niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu.

Pin It

8 Raspunsuri

  1. oana savu spune:

    Inca o data felicitari
    tineti-o tot asa!

  2. Mircea Bucur spune:

    Am trecut pe la cabana dupa ce ai plecat la Bucuresti. Daca stiam ca te gasesc acolo veneam mai repede. Succes, sunt alaturi de tine. Vei invinge.

  3. Cristian Andrei spune:

    Am o admiratie deosebita fata de ceea ce faci!

    Cele mai sincere felicitari si mult succes!

    Sunt onorat ca te cunosc!

    Cristian Andrei

  4. Mihai Stefanca spune:

    Felicitari.
    Esti un luptator si trebuie sa invingi!

  5. Andi Segal spune:

    Domnule Ilie Rosu,

    Sunteti un om nemaipomenit!!!

    Spun asta, dupa ce acum cateva ore tocmai v-am cunoscut personal la cabana, acolo baietelul meu de 11 ani (Radu)a petrecut o saptamana extraordinara, pe care cu siguranta o va mai repeta.

    Saptamana trecuta nu va cunosteam inca, dar intamplator v-am vazut alergand pe drumul spre Poiana. Se intampla asta pe 23 august, eram impreuna cu sotia mea si am avut o exclamare de uimire atunci cand o persoana care se vedea ca depasise binisor 40 de ani s-a intersectat cu noi, o persoana care alerga cu o sticla de apa in mana intr-un stil profesionist.
    Acum tocmai am aflat ca am avut cinstea sa ma intersectez cu cineva care era in timpul unui adevarat maraton….42,195 KM!

    BRAVO!!!
    Sunteti un exemplu extraordinar atat pt. noi, cei mari, cat mai ales pt. copii nostri care au ce invata despre ambitie, vointa, putere de autodepasire.

    Va felicit si sunt alaturi de dumneavoastra cu tot sufletul ca sa reusiti in ceea ce v-ati propus.

    Va doresc toate cele bune,
    Andi Segal

  6. Alina spune:

    Sunt fericita sa vad ca multa lume crede in tine si iti da sfaturi….si eu cred in tine asa ca tine-o tot asa!!! ai grija de tine…te pup dulce!

    fetita ta cea mica

  7. Marian ONOFRIEVICI spune:

    Hai Ilie!

    Un vechi prieten

  8. Maratonul la bilant | Ilie Rosu spune:

    [...] 23.08.2008 Al cincilea maraton Foto Video Istoric [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori