Inca un semimaraton – semne bune anul are

Pin It

Pe data 09.08.2008 m-am urcat in masina si am plecat din nou. Mi-am condus intai fata la aeroport si apoi am pornit spre Valea Prahovei. Am traversat orasul Ploiesti si m-am indreptat spre munti. La Comarnic circulatia masinilor a inceput sa fie de nesuportat, iar in zona Busteni si  Azuga am inaintat cu viteza melcului, cauza fiind, probabil, lucrarile de reabilitare din zona. Inainte de Predeal am cotit-o in directia Paraul Rece si apoi  am tinut directia spre Rasnov. Drumul este bun si aerisit. Pe de o parte si de alta a soselei si a cursului de apa ce curge in zona, brasovenii au ocupat spatiul verde, si-au intins corturile,  au dat foc la carbuni iar mirosul de friptura si de mici te indeamna sa faci o halta.

Ajung la cabana unde e forfota mare, copii se pregatesc de plecare, fac schimb de adrese si isi promit ca vor reveni la iarna. M-am hotarat ca duminica dimineata sa alerg si sa fac in jur de 21 km. A doua zi, de la ora 05,30 am tot privit pe geam, ingandurat, la norii care acopereau cerul si ma rugam sa nu ploua.  Pe la 07.00 m-am decis sa plec, indiferent de cum va fi vremea. Zis si facut, m-am urcat in masina si am plecat spre Rasnov. Am parcat masina pe una din strazile din apropierea bifurcatiei care duce spre Poiana Brasov.

Si la 07,40 am pornit. Era inourat si dadea sa ploua. Am o stare buna, vreau sa profit de ea si sa storc cat mai mult de la mine. Ma refacusem complet de la maratonul alergat cu o saptamana in urma. Racoarea diminetii imi face bine, aerul e ozonat si alerg cu multa placere. Intalnesc pe traseu multi oameni in varsta, care urca pana la cota de la km 5 fata de Rasnov. Unii o fac pur si simplu din nevoia pentru miscare iar altii sunt in cautare de ciuperci, asta pentru  ca i-am vazut pe pantele din apropierea soselei cercetand zona.

De jos, de la baza muntelui, ma intampina in urcare, verdele crud al padurii de foioase si verdele uscat al padurii de conifere. Cu cat urc mai mult, cu atat se vad urme ale furtunilor de vara, brazi trantiti la pamant, cu radacinile afara, de parca  personajele din povestirile cu uriasi au trecut pe acolo.
Cunosc acum bine drumul si  absolut tot ce urmeaza dupa fiecare curba. Intr-o zi voi incerca sa continuu urcarea pana sus pe varful Postavarul. Ar insemna vreo 20 de km numai de urcus si ar fi un bun test pentru Atena. In Poiana Brasov este liniste iar turistii inca dorm. Las in urma parcarea de masini si statia de autobuz si ma gandesc ca imi va fi mai usor pe drumul de intoarcere. Am doar 2 km de urcare si restul este doar coborare.

Ma alimentez cu apa la cabana Aviatorilor, care imi e suficienta sa ajung in Rasnov, si, pentru prima data, nu mai opresc la izvor. Il las in urma si ma gandesc ca fiecare oprire inseamna o intarziere de 2-3 minute.

Tricoul este ud si acoperit de un strat de promoroaca, semn al  efortului consistent si al unei nopti  racoroase. Totul a durat exact 2 ore. La final de cursa au iesit primele raze de soare, norii au inceput sa se imprastie iar cerul s-a luminat. A fost cea mai buna zi pentru alergat de cand ma antrenez in aceasta zona. Nici nu stiu daca trebuie sa ma bucur sau nu. Au fost in jur de 21 km din care cel putin 10 in urcare. Mai aveam resurse suficiente sa fi fortat mai tare. Daca vreau sa obtin un timp mai bun ar   trebui sa mai dau cateva kg jos si sa ma stabilizez undeva in jurul greutatii de 71 kg. Daca voi reusi voi merge sa-mi testez fortele la maratonul de la Budapesta din 5 octombrie. Mai am la dispozitie o luna si jumatate. Ar fi prima  mea cursa oficiala de  maraton si mi-as putea face timp sa vizitez si orasul.

Antrenamentul meu s-a incheiat, m-am urcat in masina si m-am intors la cabana. Prietenii mei abia se trezisera. M-au intrebat cand plec la alergare si au ramas surprinsi cand au aflat ca terminasem antrenamentul de cateva minute bune.

La intoarcerea spre Bucuresti, desi am plecat din timp pentru a evita opririle in coloana, am parte de ceea ce am vrut sa evit: acelasi drum aglomerat, soferi nervosi, claxoane si cozi imense. Ma opresc la “Paralela 45”, servesc o cafea si schimb cateva impresii cu un “partener de trafic” despre cabana Himalaya, sport si miscare.

La intrare in Bucuresti o ploaie de vara aduce multa prospetime in atmosfera si pe strazi. Semn bun pentru mine; se pregateste o noua saptamana de lucru si de antrenamente. Strazile Bucurestiului sunt mai libere ca niciodata. Nu stau in intersectii la semafoare, si asta pentru ca suntem in luna august si toata lumea este in concediu sau in vacanta.
De aici, pe cei dragi, va salut, oriunde v-ati afla si sa nu uitati:
Daca vrei poti. Nimic nu e imposibil, si .. niciodata nu-i prea tarziu sa poti.

Pin It

3 Raspunsuri

  1. oana savu spune:

    Toata admiratia mea pentru acest Om in adevaratul sens al cuvantului!

  2. misulica spune:

    Sunteti de admirat. Pe langa incapatanarea de de care dati dovada, pentru a ajunge la Atena, la marele maraton, si problemele pe care le depasiti din viata de zi cu zi, mai doriti sa realizati si un timp bun si pentru asta va antrenati permanent cum reiese din frumoasele povestioare care se deruleaza in fata ochilor orcarui cititor.Mi-ati demonstrat ca in orice perioada a vietii se poate spune:”punct si de la capat”

  3. Marian ONOFRIEVICI spune:

    Salutare Iliuta!
    Ti-am promis ca te voi urmari. Acum o fac cu toata placerea, ba chiar as putea spune cu nerabdare.

    Un vechi prieten

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori