Ilie Rosu

Singura care nu intelege ce se intampla este mama mea. Sunt multe luni de cand nu am mai fost acasa la tara ca s-o vad. Stie ca baiatul ei vrea sa “fuga” la Atena, dar nu intelege de ce 42 kilometri si pentru ce, si-apoi nimeni din rudele noastre  nu a alergat atata. Singurul insa care stie de ce , sunt eu, pentru ca am ceva din incapatanarea ei.

La 83 de ani inca mai pleaca pe jos la oras, pentru a-si face cumparaturie, 5 km la dus si alti 5 la intors. Cateodata mai opreste cate o masina si o ia. Urca si in cele cateva minute, pana la oras, ii povesteste soferului intreaga viata, cati copii are, pe unde ii sunt nepotii, cat pamant are, daca a plouat si estimeaza daca porumbul se face anul acesta.

Odata, cu multi ani in urma, un medic i-a zis sa faca miscare, multa miscare, mamaie. De atunci cand are ocazia o face, constientizand ca asta ii prelungeste viata. Sufera pentru ca nu mai poate sa isi lucreze pamantul, pamantul pe care l-a iubit atat de mult si pe care anul acesta, pentru prima oara nu a mai putut sa ii faca nimic pentru ca nu a avut cu cine, iar lucrarile au devenit nerentabile.

Acum i s-a ars pompa de apa si stie ca voi merge sa i-o inlocuiesc cu una noua. Dar eu ma gandesc si la un antrenament in zona. Si tare as vrea sa parcurg un drum pe care il faceam in copilarie pe jos impreuna cu tatal meu. Mergeam la bunici de-a lungul vaii Siretului, in susul raului, spre Cornii de Sus, un sat cocotat pe un deal de unde se vede foarte bine podul de la Adjudu Vechi peste raul Siret.

Imi amintesc ca ma dureau picioarele, si, ca sa rezist, tata ma amagea, imi arata copacii din departare, zicandu-mi ca acolo e casa bunicilor. Si asa mai parcurgeam inca un kilometru pana ajungeam la un deal, cu un drum tare greu accesibil, in urcare si care o sa fie tinta antrenamentului meu cand voi ajunge in zona.
Astazi la baza dealului s-a construit un lac de acumulare si o microhidrocentrala. E o zona superba, in care modernitatea si medievalul sunt impreuna. Sus pe deal poti asculta limba dulce moldoveneasca, vorbita de cei in varsta, asa cum era ea in anul 1900, poti vedea casele vechi taranesti, iar jos microhidrocentrala inconjurata de ochiuri de apa cu mult peste, de masini luxoase si de pescari patimasi. Aici ma voi antrena si-mi voi scrie impresiile intr-o zi.