Ilie Rosu

Povestea a inceput pe aleile parcului IOR, intr-o zi nebuna de luna mai, cand am alergat primul maraton. De aproape un an si jumatate,  alerg aproape zilnic, cuprins parca de-o vraja, purtand povara obiectivelor indraznete care si-au gasit loc in mintea mea. Imediat dupa prima reusita, mi-am propus sa alerg la Atena, asa ca timp de 6 luni am tras de mine, pregatindu-ma si descoperind singur  starea de spirit a maratonului.  Speranta,  durere, bucurie, in cateva ore treci rapid de la o forma la alta. Alergam inconstient pentru un vis, azi prietenii zic iresponsabil, cu zambetul pe buze, i

Drumul pentru inscrierea la Maratonul de la Madrid a fost presarat cu o multime de obsacole. Plata taxei de inscriere si obligativitatea a cel putin 2 zile de cazare la un hotel desemnat de organizatori, plata acestora greoaie prin sistemul bancar, cu un commision destul de piperat, puteau oricand sa ma faca sa renunt.

Din fericire pentru mine nu am renuntat si iata-ma la Madrid. Din pacate insa, sunt aici fara prietenul meu Ion Pisica care a renuntat la calatorie, fiind disponibilizat,  prabusindu-se financiar, criza fiind se pare de vina pentru toate intamplarile nefericite care au loc

Este data de 30.01.2009.
Nu puteam sa raman pasiv la avertizarea meteo transmisa pentru acest final de saptamana. Daca prognoza se va adeveri pentru zilele urmatoare, imi va fi foarte greu sa ma antrenez. Totusi, indiferent de starea vremii, de va ploua, de va ninge, nu voi avea stare si voi continua sa ies. De fapt am cam intrat in linie dreapta. Mai sunt aproape 2 luni pana la Paris iar in situatia in care  vremea va fi instabila si va ploua tot timpul, singura solutie va fi sa alerg chiar daca ploua.

Citeste restul...

Este data de 25 decembrie 2008.

Este prima zi de Craciun, cea mai frumoasa sarbatoare la romani. Imi amintesc cu emotie cum era ajunul Craciunului in copilarie, la tara, in satul meu Adjudu Vechi – Vrancea. Inca de dimineata satul clocotea, grupuri de copii se deplasau in toate directiile, incercau portile, desi, din pacate pentru unii, cateodata nu se descuiau, insa fara teama de cainii care latrau furiosi, pentru ca erau bine legati si nu puteau sa-si apere teritoriul.Ne apropiam de ferestre si rosteam simplu: “Zicem?” si cand gazda ne raspundea “Ziceti!”, atunci incepeam a coli