Maratonul Siretului (celor doua lacuri) Adjud 2018 la final

Pin It

Clasament Maratonul Siretului, Adjud, Editia a 5, 09.04.2018

IMG_20180409_075659

Salagean Stefan si Floricica Neacsu au castigat Ultra Maratonul Siretului.

Marius Buricea si Stefania Bontas au castigat Maratonul Siretului.

In ziua de 09.04.2018, in cea de-a doua zi de Paste, a avut loc la Adjud/Adjudu-Vechi cea de-a 5-a editie a Maratonului Siretului (celor doua lacuri).

Organizatori: Clubul Sportiv Eco Alpin Bucuresti, in parteneriat cu primaria Municipiului Adjud, Directia pentru Sport si Tineret Vrancea, CJ Vrancea, Prefectura Vrancea, CJ Galati, si Parohia Sfantul Nicolae Adjudu Vechi;

Sponsori:   VRANCART, ISOSTAR Romania, ArtSport.ro, APIS Carpatica – PFA Achim Stefan Decebal;

Parteneri in organizare: Primaria Homocea, Primaria Ploscuteni, Primaria Buciumeni, Primaria Poiana, Colegiul Tehnic “Gheorghe Bals” Adjud, Scoala Gimnaziala Pufesti;

Parteneri media: Asociatia Romana pentru Propaganda si Istorie Aeronautica (ARPIA), Ro Club Maraton, Revista Alerg.

Prima editie a acestui maraton a avut loc in anul 2014, in ziua a doua a Pastelui, in Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3 al capitalei si a purtat numele ‘Maratonul celor doua lacuri, de Sfintele Sarbatori de Paste”, aceasta desfasurandu-se in jurul lacurilor IOR si Titan, startul dandu-se din fata bisericii din parcul Titan, cu binecuvantarea Patriarhului Romaniei, Preafericitul Daniel. Din anul 2015 acest maraton a fost mutat la Adjud, devenind o traditie, desfasurandu-se in fiecare an in cea de-a doua zi de Paste, in Municipiul Adjud si in localitatile din imprejurimi.

Maratonul Siretului (celor doua lacuri) este un eveniment unic in Romania, fiind o proba a curajului, desfasurata in cea de-a doua zi a Sfintelor Sarbatori de Paste, pe cursul Siretului Inferior, intr-un cadru natural in care au putut  fi admirate din alergare,  atat bisericile si manastirile de pe traseu, cat si monumentele ridicate in memoria eroilor locali cazuti in cel de-al doilea Razboi Mondial, in Primul Razboi Mondial si in Razboiul de Independenta, de pe traseul competitiei: Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, Manastirea Sihastru, Manastirea Oancea, Manastirea Buciumeni, Cetatea Dacica Piroboridava din comuna Poiana, Judetul Galati, cat si podul care traverseaza dinspre Adjudu-Vechi, peste raul Siret, lacurile de acumulare si microhidrocentralele  de la Beresti si Calimanesti. Din cel mai inalt punct de pe traseu din judetul Vrancea – Manastirea Sihastru, s-a vazut raul Siretul serpuind, iar dincolo de el, orasul Adjud si Vrancart SA – producator de hartie igienica, carton ondulat si ambalaje din carton,  partenerul nostru principal in organizarea competitiei,  iar in departare, lacul de acumulare de la Calimanesti. Concurentii au avut parte de un peisaj de vis, prin padurea dintre manastirile Sihastru si Buciumeni, pe platoul manastirii Sihastru si pe platoul pe care a fost amplasata Cetatea Piroboridava.
Din cel mai inalt punct de pe traseu din judetul Galati – Cetatea Dacica Piroboridava, au putut fi admirate: Siretul, lacul de acumulare, Hidrocentrala de la |Calimanesti si localitatile de pe valea Siretului.
S-a alergat prin localitatile de pe malul Siretului dispuse in judetele Vrancea si Galati.
Competitia Maratonul Siretului este cel de-al saselea   maraton din Moldova, dupa Maratonul “Pe aici nu se trece”, de la Marasesti,  Maratonul Pe aici nu se trece de la Soveja si Marasti, Maratonul Stefan cel Mare de la Putna, Maratonul Recunostintei de la Oituz, Maratonul Unirii de la Focsani, toate facand parte din ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania si istoria ei”.  Maratonul  se desfasoara intre municipiul Adjud,  dispus pe malul drept al Siretului si satele aflate pe malul stang al raului, traversand podul care uneste  cele doua zone.

Maratonul are drept scop promovarea alergarii în aer liber si a unui stil de viata sanatos, concomitent cu promovarea in randul concurentilor si sustinatorilor acestora, a frumusetilor, a traditiilor si istoriei zonei turistice Vrancea, in special a imprejurimilor municipiului Adjud. Maratonul este un omagiu adus eroilor din aceasta zona care au cazut in cel de-al doilea Razboi Mondial, in Primul Razboi Mondial si in  Razboiul de Independenta din anii 1877-1878. Maratonul trece prin 6 localitati, prin fata a 7 biserici si monumente si prin  fata a 3 manastiri, Manastirea Sihastru, Manastirea Oancea si Manastirea Buciumeni.

Inainte de start, preotul bisericii Sfantul Nicolae, din Adjudu Vechi, preotul Marian Cristea, a rostit rugaciunile de Paste, cantand  “Hristos a inviat!” si i-a  binecuvantat pe toti  maratonistii care au alergat  in cadrul ciclului de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania si istoria ei”. Startul a fost dat de catre Primarul Municipiului Adjud, domnul Constantin Armencea.

Concurentii au pastrat un moment de reculegere pentru profesorul Gheorghe Rugina, care a trecut in nefiinta. Acesta a activat in Federatia Romana de Atletism ca membru în : Biroul Federal, Colegiul central al antrenorilor, Comisia tehnic?, Comisia veteranilor, etc. Pre?edinte al Comisiei / Asocia?iei de atletism a municipiului Bucure?ti (1990 – 2011), fiind un mare prieten al atletilor veterani, pe care i-a condus o perioada indelungata de timp.

La competitie au participat  alergatori din intreaga tara, care s-au intrecut in probele de 10 km, 30 km, maraton (42 km) si ultramaraton (60 km).

Doua stafete de copii:

-Stafeta “Pe aici nu se trece” de pe malul drept al Siretului,formata din copii din Adjudu Vewchi si din Municipiul Adjud;

-Stafeta Siretului, de pe malul stang al Siretului,  formata din copii din  Homocea, Ploscuteni,  Buciumeni Visina si Poiana,

au alergat din kilometru in kilometru pe traseul ultramaratonului, avand ca stafeta un tricolor si un steag al dacilor, purtand mesajul de respect pentru eroii de pe Valea Siretului care s-au jertfit pentru Romania. Ei au fost insotiti in cursa de maratonistul Ilie Rosu care a  purtat drapelul Romaniei pentru a 197-a oara intrun maraton si steagul dacilor pentru a 49-a oara. Echipati in tricouri albe,  concurentii au traversat in alergare Podul peste Raul Siret, atat la dus, cat si la intors, in semn de recunostinta pentru eroii de pe Valea Siretului care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru Romania.

La start a fost prezent presedintele Clubului Sportiv Eco Alpin, domnul Vasile Dogaru, care a facut parte in anul 2003 din expeditia in totalitae romaneasca, in care 11 romani au escaladat Everestul.

La competitie a participat din Japonia – Hiroko Ogawa,  o admiratoare a Romaniei, castigatoare a nenumarate maratoane istorice desfasurate in ciclul “ Din dragoste pentru Romania si istoria ei”, ea ocupand locul 2 in proba de ultramaraton;

La start a fost prezent “Regele Dacilor” – Decebal, in persoana lui Decebal Stefan Achim, apicultor din judetul Alba si pastrator al traditiilor dacice, care, echipat in costum de dac si inarmat pentru lupta, i-a intampinat pe sportivi la start, la sosire si in Cetatea Dacica Piroboridava.

Concurentii au fost sustinuti pe traseu de locuitorii si oficialitatile  localitatilor prin care s-a desfasurat competitia: Homocea, Ploscuteni, Buciumeni si Poiana.

Pe platoul Cetatii Piroboridava a fost mare sarbatoare, primarul Comunei Poiana si locuitorii comunei, intampinandu-i si aplaudandu-i pe concurenti. Din aceasta zi, la mare inaltime,  pe locul cetatii din trecut, flutura drapelul Romaniei si Steagul dacilor, atragand atentia ca te afli intr-un loc de mare insemnatate istorica.

La Ultramaraton Masculin a castigat Stefan Salagean din Bistrita Bargaului, urmat de Paul-Constantin Naoian din Cluj-Napoca si de Florin Simion din Dudu (Ilfov).
La Ultramaraton Feminin a castigat Floricica Neacsu din Galati, urmata de Hiroko Ogawa din Japonia si de Daniela Voda din Galati.
La Maraton Masculin a castigat Marius Buricea din Galati, urmat de Constantin Donos din Codlea si de Daniel Furcila din Galati.
La Maraton Feminin a castigat Stefania Bontas din Suceava.
La 30 km Masculin a castigat Alexandru Bacosca din Sabaoani (Suceava), urmat de Marian Tanase din Galati si de Adrian Miron din Tecuci.
La 30 km Feminin a castigat Emilia-Claudia Cristea din Onesti, urmata de Cristina Furcila din Galati si de Alina-Dana Cicu din Galati.
La 10 km a castigat Culai Voicu din Galati, urmat de Stefan Lihaciu din Brasov si de Iulian Bejan din Bacau.

 

MARATON PASTE - SIRETUL - 26 martie 2018

 

MEDALIE - maraton PASTE - 26 martie 2018

 

Pin It

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori