Maratonul Tabere cu Suflet, in padurea Comana, cu drapelul Romaniei si steagul lui Mihai Viteazul

Pin It

Este data de 24.09.2012.

Aparitia acestui maraton pe harta maratoanelor din Romania a insemnat o surpriza placuta pentru maratonist.  Cei care au urmarit sa isi adauge un nou maraton in  palmares au avut ocazia sa alerge  intr-o zona deosebita, Padurea Comana, marginita  de Delta Neajlovului. Decizia de a participa la aceasta cursa am luat-o pe ultima suta de metri, dupa ce organizatorii au rezolvat problema medaliilor, pentru fiecare concurent. Plouase cu o zi inainte de cursa, iar la auzul vestii ca acest maraton nu este unul de sosea, m-am intristat. Plouase, iar pamantul mustea de cantitatea mare de apa cazuta. Prevedeam un dezastru.  Am avut curajul sa transmit aceasta parere a mea organizatorului care s-a suparat foc.  Norocul ne-a suras tuturor pentru ca vremea a doua zi a fost foarte frumoasa,  dupa inima fiecaruia dintre noi.

Ne-am adunat la Casa Comana, locul de unde se va da startul. Strigatul de lupta al maratonistilor l-am exersat impreuna cu o parte dintre colegii mei Florin, Hiroko, etc, sub privirile unora dintre participanti, care s-au retras curiosi mai intr-o parte. Ne-am adunat repede la start, unde a urmat numaratoarea inversa si Start! Am alergat intai pe langa lac de unde am observat  Delta Neajlovului, cu o vegetatie asemanatoare de  cea din Delta Dunarii. Nici n-ai zice ca ne aflam la cateva zeci de kilometri de Bucuresti. Urmele ploii se mentin, pamantul este umed, facand ca adidasii sa se incarce cu noroi chiar de la inceputul cursei. La trecerea mea prin dreptul unui grup de copii, acestia observand drapelul Romnaiei in cursa, incep sa topaie, sa agite bratele sis a strige Romania, Romania! Revenim prin imediata apropiere a punctului de start, dupa care ne insiram pe drumul forestier. Baltoacele intalnite in drum constituie un obstacol pentru fiecare dintre noi, fiind nevoiti sa alternam fuga, cand pe stanga, cand pe dreapta, in cautarea unui spatiu care sa ne permita ca incaltarile noastre raman in perfecta stare, uscate si curate. Un carutas, alaturi de care se afla un tanar care are agatat  in fata, pe tricou,  un numar de concurs, se ia la intrecere cu concurentii, indemnandu-si calul sa mareasca ritmul. Incerc sa intru in vorba cu el dar ma pune imediat la punct: Taci  ba si du steagurile! Il ajung din urma in zona primului punct de hidratare.

Continuam sa alergam inainte, fara a schimba directia de mers,  traseul avand marcat un indicator pentru alergatorii din proba e 10 km, care au plecat in cursa separat, imediat dupa noi, si  care vor schimba directia de mers in acest punct. Iesim de pe drumul forestier afundandu-ne in padure, traseul fiind presarat atat cu poteci inguste, cat si cu drumuri forestire mai largi, dar  desfundate. Tractoarele care au trecut dupa ploaie prin aceste locuri au sapat santuri adanci, facand imposibila alergarea pe mijlocul  drumului. Ne strecuram cum putem cautand zonele acoperite cu iarba.  Incaltarile ne sunt din ce in ce mai grele, fiind nevoiti sa pasim apasat, tropaind, in speranta ca noroiul va cadea fara sa fim nevoiti sa ne oprim. Langa gramezile mari de lemne asteapta la rand o multime de masini si carute, pentru a fi incarcate. Drumul presarat cu urcari  si coborari line, chiar daca nu are gradul de dificultate al unui maraton montan, facand posibila alergarea pe intreg parcursul, incepe sa trieze serios concurentii. Traseul este bine marcat si de aceea cred ca  daca voi fi atent n-am cum sa gresesc drumul. Important este ca cei din fata mea sa fie si ei foarte atenti, o greseala a lor  si o neatentie din partea mea putand duce la o aventura nedorita prin desisul padurii.

La trecerea peste parau trebuie sa fim atenti. O improvizatie de punte, niste lemne aruncate peste apa neagra, statuta, facand legatura intre cele doua maluri. Lemnele nu sunt bine fixate si observ ca se rasucesc. Alergam printr-un labirind acum, doar fasiile de plastic agatate in copaci si cele trantite pe jos, interzicand accesul in anumite directii, ne  calauzesc pasii. In fata, la cateva sute de metri, linistea padurii dispare. Behait, latraturi,  mugete,   cantat de cocosi, zgomote  de drujbe,, voci,  ne avertizeaza ca am ajuns la  marginea comunei Mihai Bravu.

Iata si punctual de hidratare suprapus cu punctual de control. Plecam din nou. Drumul este desfundat si inaintam cu mare greutate, desi suntem pe coborare. Un localnic care imi fixeaza de la mare departare  steagurile, la trecerea mea prin dreptul lui, se rasteste brusc catre mine. Ba,  da steagurile incoa, stai ca te prind! Il las in urma hohotind alaturi de prietenul lui. Presupun ca nu i-a deranjat  in nici un fel mirosul din zona. Din nefericire traseul trece pe langa o zona acoperita de gunoi, de unde se degaja un miros greu de suportat, datorat unor cadavre in descompunere. Aproape 100 de metri de alergare in care incerc sa imi tin respiratia.  Printre tulpinile copacilor se zareste un covor intins de sticle de plastic, amestecat cu hartii si deseuri de tot felul. Nu stiu cum de organizatorii n-au observat acest aspect si n-au incercat sa aleaga un alt traseu.  Votul de blam trebuie insa acordat localnicilor. Omul sfinteste locul. Pacat,  pentru ca suntem intr-o zona renumita,  rezervatia Comana!

Reintram in padure, lasand in urma noastra satul cu ultimele lui semne de civilizatie. Zona imprejmuita cred ca  este o stana. Incepem a urca usor. Trei purcelusi, speriati, se inghesuie unul in altul, la marginea drumului. Daca printre noi s-ar fi aflat si Danut Cernat, care intotdeauna duce cu el un aparat de fotografiat, am fi avut si fotografia haioasa cu cei trei purcelusi. Urcam si coboram de mai multe ori. Traversam albia  paraului, iar dupa cativa km ne aflam langa  puntea care traverseaza paraul prin alt punct.  Doi voluntari, baiat si fata,  ne fac fotografii si ne atrag atentia la traversare. In partea stanga, inainte de locul de depozitare a lemnelor taiate din padure, printre copaci se observa o gramada mare de sticle de plastic, adunate in acelasi loc, printr-o actiune initiate de vreo organizatie de protectie a naturii.  Punctul de hidratare aflat pe drumul forestier ne potoleste setea. Pe drumul forestier incep depasirile ultimilor kilometri din cursa de semimaraton, fiecare concurent dorindu-si o clasare cat mai buna. Putini sunt cei care au avut curajul sa ia startul in proba de maraton.

Urmarim marcajul din fasii de plastic si reintram in padure iar dupa aproximativ  un km ne aflam deja langa liziera padurii. Un organizator ne anunta ca mai avem 1 km pana la sosire. Avertizarea este valabila doar pentru concurentii de la 21 km, noi mai trebuie sa dam inca o tura. Se aud comentariile la statia de amplificare, iar in departare la cateva zeci de metri iata-i pe organizatori. Mi se face semn ca trebuie sa ajung sub balon, iar acolo  va trrebui sa intorc. Concurentul cu doua steaguri! Asa imi spun organizatorii. Intorc si incerc sa imi dozez efortul pentru partea a doua a cursei. In fata mea, la doua sute de metri zaresc,  un concurent pe care il urmaresc cativa km si pe care reusesc sa il ajung la punctul de hidratare. Aflu ca are  33 de ani si ca  nu este  in aceeasi categorie cu mine. Imi propun sa nu ma intrec cu el. Mergem o buna portiune de drum impreuna. Trecem pe langa  carutele incolonate, pline cu lemne, care revin spre sat. Drumul s-a mai uscat iar soarele a inceput sa bata cu putere. Razele lui se strecoara printre crengi, facandu-ne sa ne gandim mai des la apa.

Ca un facut, la trecerea peste parau,  lemnul peste care calc se rasuceste, piciorul alunecandu-mi, afundandu-ma  in apa si noroi pana la genunchi.  Ies pe mal, ma scutur si imi reiau cursa, enervandu-ma mult timp de plescaitul adidasului plin cu apa. A urmat punctual de hidratare de la Mihai Bravu, apoi zona infectata  de la marginea satului si de la marginea padurii si gata, se poate spune ca aproape am scapat. La trecerea peste punte cei doi voluntari  au continuat cu pozele, incurajarile, potolindu-mi  setea din bidonul lor de 5 litri cu apa. La punctul de hidratare sunt atentionat  ca mai am 5 km. Colegul meu s-a departat si a disparut in fata. Din spate nu vine nimeni, Eugen Gliga nu se vede, asa ca incep sa imi fac planuri pentru locul 3 la categoria +40 ani.

In fata, la cateva sute de metri, asezat in mijlocul drumului, un concurent este in mare suferinta. Are crampe si nu se mai poate ridica. La final am aflat ca acesta a abandonat, fiind adus la sosire cu salvarea. Urmeaza din nou alergarea pe langa liziera padurii si ultimul km. Intorcand privirea  observ in spatele meu, la cateva zeci de metri, o concurenta. Nu o voi lasa sa ma  depaseasca, maresc ritmul, incercand sa pastrez avansul fata de ea. Urmaresc atent fasiile de marcaj  si iata linia de sosire. O domnisoara anunta la microfon ca soseste concurentul cu steagurile.

Gata! S-a terminat! Precizez la microfon ca steagurile mele sunt drapelul Romaniei si un steag al lui Mihai Viteazul, acelasi steag care cu o luna in urma a alergat de la Calugareni la Bucuresti, pana in Parcul Carol, la mormantul eroului Necunoscut. Steagul lui Mihai Viteazul a fluturat la Comana pentru ca aici in aceasta zona, pe valea Neajlovului, Mihai Viteazul i-a invins pe turci. Observ ca leucoplastul meu de protectie a cazut, tricoul meu fiind plin de sange. Alergarea mea cu steaguri, cu miscari atipice pe langa corp, face ca de multe ori leucoplastul sa cada. Astazi ghinionul s-a repetat din nou.  Imi schimb tricoul, spun cateva impresii despre cursa, iar la final  aflu ca am ocupat locul 3 la categoria +40 ani. Dupa doi ani si jumatate de alergat cu steaguri reusesc in sfarsit sa urc pe podium drapelul Romaniei, alaturi de un steag al lui Mihai Viteazul! A fost al 44-lea maraton consecutiv alergat cu drapelul Romaniei. A urmat festivitatea de premiere, urcand cu drapelul Romaniei pe treapta a treia a podiumului.  Drapelul Romaniei poarta acum cu el o noua istorie, cea de-a 44-a,  a maratonului Tabere cu Suflet din padurea Comana.

Felicitari organizatorilor!  Nu a fost un dezastru. Cel putin pentru mine!

Apoi dupa cursa ne-am recules la cele doua manastiri din zona, manastirea Comana, ctitorie a lui Vlad Tepes si manastirea Delta Neajlovului, o manastire noua, aflata in constructie.

Pin It

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori