Maratonul Atena 2010 – o cursa alergata in spirit olimpic si cum am rostit “Am invins!”

Pin It

Este data de 31.10.2010

Imediat dupa incheierea maratonului International Bucuresti am inceput sa ma bucur,  pentru ca ma aflam intr-o stare fizica buna. Tot timpul am fost cu ochii pe maratonul de la Atena, gandindu-ma in fel si chip, cum sa fac ca sa particip. Inscrierile erau incheiate inca din luna martie. A aparut ca din senin Victor Ilie, incurajandu-ma si dandu-mi sperante. Cunostea pe cineva din comunitatea greaca braileana, care putea interveni la organizatorii greci pentru inscriere. Incercand  sa il contacteze  a aflat cu regret  ca persoana respectiva  se prapadise inca din luna martie. Victor aproape ca a renuntat si tocmai de aceea a tras tare la maratonul de pe 24 oct de la Ljubljana, in Slovenia, alergand sub 3:30.

Speranta era in mine. Am inceput un adevarat maraton pentru inscriere, facand  apel la toate cunostintele mele,  nereusind insa sa-i induplec pe organizatori. Am luptat insa pana la capat si  pana la urma sistemul informatic  s-a deschis. Datoram totul unui om deosebit, domnul Georgios Karagianis, organizatorul maratonului de la Limassol. O persoana deosebita din Romania ne-a ajutat sa ajungem la el, dar n-a fost usor. Aveam ca indiciu doar pronuntia  numelui  grecesc. Cu ajutorul INTERNET-ului  am descoperit numarul de telefon,  apoi Georgios a acceptat sa ne ajute, ocupandu-se de tot, trimitandu-ne intr-o noapte SMS-ul cu vestea cea mare:  Sunteti inscrisi!

In avion am avut privilegiul de a calatori cu actuala campioana olimpica de maraton, Constantina Dita, cu care in aeroport  am facut o fotografie, bucurandu-ne mult de acest moment, asa cum spunea Ionut Nitu, ca niste adolescenti. Am fost si mai mandri cand am vazut a doua zi ca romanca noastra a aprins flacara olimpica, alaturi de o importanta oficialitate greaca, deschizand festivitatile sarbatoririi a 2500 de ani de la batalia de la Maraton, incheiata cu victoria atenienilor impotriva persilor  si cand Philipides a dus vestea victoriei in cetatea Atenei.

La Expo Maraton l-am intalnit pe Georgios Karagianis, luminita noastra de la capatul tunelului, caruia i-am multumit pentru ajutor, fiind foarte impresionat, a fost prima mea intalnire cu un grec, caruia i-am cerut ajutorul si care ne-a ajutat. I-am lasat spre amintire, in miniatura, doua drapele, pe cel al Romaniei si pe cel al Greciei, care au ramas expuse la standul sau, maratonul Limassol 2011,  pana la inchiderea expozitiei. M-a invitat la Limassol sa fac o cursa cu drapelul Romaniei si cu cel al Ciprului si cred ca o sa onorez invitatia, cipriotii greci de la Limassol, facand in 2010  o organizare ca la carte, nicaieri in lume nu a fost ca acolo.

Mi-am confectionat repede drapelele, apoi am dat cateva ture prin expozitie. Concurentii de pe muntele Olimp m-au recunoscut primii,  adresandu-mi-se cu  Olimpus si  atragandu-mi atentia ca am o poza in revista lor de limba greaca Runner Magazin.  Italianul care promova maratonul de la Roma m-a recunoscut si el, va stiu, sunteti concurentul cu steagurile din galeria foto a maratonului de la Roma! Apoi grecul cu care am alergat anul acesta, atat la Boston, cat   si pe muntele Olimp, m-a interceptat si el, de data aceasta reusind sa facem schimbul de adrese. Rusoaicele  de la maratonul Sankt Petersburg m-au invitat  in 2011, la cel mai frumos maraton din Rusia! Sa veniti si cu steagurile!

O doamna de la Federatia Elena de Atletism, ne roaga sa transmitem domnului Rugina de la Federatia Romana de Atletism, o invitatie la o  competitie de veterani,  care va avea loc in anul viitor in Grecia. Foarte multa lume este adunata in fata unui studio foto, pe fundalul caruia se gaseste fotografia stadionului din Atena, maine, acolo va avea loc sosirea.  Unii dintre concurenti ma roaga sa le imprumut  drapelul Greciei pentru a face poze. Am facut  o singura exceptie,  cu un neamt,  cine a mai vrut  pe urma sa se fotografieze, a trebuit sa accepte si drapelul Romaniei.  Istoria s-a  repetat si in fata stadionului de marmura, unde in special  grupurile de nemti au fost cele mai fascinate de drapelele.

Grecii, care au trait si au studiat in trecut in Romania, ne opresc.  Abia acum imi dau seama de ce grupul nostru Ro Club Maraton este privit cu atata  simpatie.

Pentru maine se anunta o vreme buna pentru cursa, chiar prea calduroasa.  Seara ne-am pregatit echipamentul, apoi am trecut la odihna. M-am cufundat apoi intr-un vis,  se facea ca eram imediat dupa maratonul Bucuresti si a urmat intalnirea  cu o persoana. In sfarsit m-a observat CINEVA! I-a placut mult cursa cu cele doua drapele si mesajul puternic pe care am incercat  sa il transmit. Cineva ar putea sa ma ajute in demersul meu dar trebuie sa am un plan, un plan, un plan… si uite asa s-a dus visul si am adormit.

Autobuzele ne-au dus dis de dimineata, 42 de km  catre localitatea Maraton. Cand am ajuns se mijea de ziua si era foarte racoare. Cei care erau in pantaloni scurti tremurau si scotoceau prin rucsaci dupa echipament.

Incepem sa ne intalnim cu ai nostri. Suntem toti in verde si foarte usor de recunoscut. Iata-l si pe Veaceslav Turcanu, cu steagurile lui albe, avand inscrise pe ele numele cluburilor din care face parte. Exersez impreuna cu el un strigat, eu ii zic  acum strigatul de lupta al dacilor, pe care il foloseam des in liceul militar,” Hip-ura, Hip-ura, hip-ura-ura-ura!”.

Se apropie de mine presedintele clubului Ro Club Maraton. Ma anunta ca nu imi vorbeste in nume personal, ci in  numele tuturor colegilor de club aflati pe stadion. Intotdeauna incercati sa fiti mai cu mot decat noi, facand  nota discordanta fata de ceilalti, reprosandu-mi dupa aceea de ce nu alerg cu tricoul clubului. Desi n-am crezut o iota din ce mi-a spus si am incercat sa cred ca a fost o gluma, simt cum mi se urca sangele in cap.
Oare ii deranjeaza pe cei mai consacrati colegi ai  mei de club,  prezenti aici, ca actiunea mea este pe gratis, ca drapelul Romaniei ia fata clubului si ca o fac din banii pe care ar trbui sa-i dau fetelor mele? N-as crede. Astea nu-s cuvintele lui Serban, pentru ca il cunosc bine.  Pentru ca pe tricoul vostru este trecut o jumatate de mesaj, iar  tricoul meu, desi este mai ieftin, are inscris pe el un mesaj complet, mesajul cu care am inceput sa alergam impreuna primul nostru maraton, am fost atunci la prima mea incercare  cu drapele, actiunea de lupta impotriva discriminarii romanilor, aceea de la Roma, ati uitat atat de repede? Pentru cateva momente incerc sa uit  ca am mai trecut prin asa ceva si la Roma.

Am pe tricoul meu inscriptionate cuvintele:  Romania Grecia Impreuna, (cuvantul Impreuna in romana, greaca si engleza), Yes I can, emblemele celor doua tari si  o sigla cu soldatul Philipides. Aceste mesaje se potrivesc mai bine, mai ales ca port in mainile mele si cele doua drapele. Stiu de pe muntele Olimp cat respecta  grecii drapelele,   imi face placere sa retransmit mesajul de pace si de prietenie din partea romanilor,  un  mesaj care nu este numai al meu. Drapelul Romaniei “alearga” astazi al zecelea maraton. In cele 9 curse de pana acum, am descoperit ce simt oamenii pe langa care trec.

Ceea ce fac eu e o metafora pe care o inteleg in special strainii din tarile in care alerg si romanii plecati de mult de acasa, care au  mult dor de Romania, de Romania aceea,  “murdara si jegoasa”, cum zic adesea, cei care o intalnesc in fiecare zi si care s-au plictisit de ea. Eu nu vreau numai sa alerg,  ma  preocupa mult sa transmit respectul si acea dragoste pentru Romania si  mandria de a fi Romani. La inceputul fiecarei curse imi fac singur declaratii in fata aparatului de filmat, alerg din dragoste pentru Romania si din respect pentru tara gazda si pentru toti concurentii din cursa.

Nu-mi este rusine sa fac acest lucru. Asta imi da intotdeauna forta ca sa termin cursa, sa vad inca inainte de a se da startul,  linia de sosire. Asadar, daca voi nu ma vreti eu va vreau si poate mai tarziu o sa intelegeti in profunzime gestul meu.

Gestul meu, de a scrasni puternic din dinti timp de patru ore,  de a tine strans in mainile mele  cele doua drapele,  le duc cu un mare respect si cu o mare responsabilitate,  simbolurile a doua natiuni.  Nu uit ca am cu mine in permanenta,  cam  1000 de romani,  care viseaza sa fie prezenti ca si mine in astfel de curse, dar care raman mereu  acasa, pentru ca nu dispun de  banii necesari.  Ii  simt intotdeauna in preajma mea in cursa! Iar povestile mele prea in detaliu, sunt pentru ei. Sunt copiii pe care i-am intalnit la crosul Forever si in parcul IOR in acest an, este antrenorul acela din povestirea  mea, pe care l-am mai intalnit si  inainte de maratonul Bucuresti,  mai ca plangea pentru ca nu gasea banii necesari pentru a-si inscrie copiii sa alerge la maraton.

Chiar daca  i-am mai criticat pe colegii mei, cu ceva timp in urma, am ajuns totusi sa ma mandresc cu ei, mai ales de cand ii vad ca nu mai alearga ca niste fantome,  au scris pe tricou lor numele Romaniei,  iar la sosire, sa-i vedeti pe ultimiii 195 metri, cum  isi scot din buzunare o fasie de tricolor pe care o flutura cu mandrie. Din ce in ce mai multi  colegi de-ai mei simt ca trebuie sa faca asta! Asa am inceput si eu in anul 2009, la maratonul de la Paris,  fluturand mandru prin intersectii, fasia de tricolor.

Imi amintesc cum intr-o zi am deschis televizorul, era o emisiune cu Dan Puric. O dezbatere profunda, cu publicul, pe scena Teatrului National, despre  gesturi pe care nu trebuie sa le faca intreg romanul, e suficient ca doar unul singur din neamul nostru sa reuseasca in demersul sau, si acest lucru sa se transforme in ceva reprezentativ pentru intreaga natie romana. Credeti ca atunci cand alerg cu drapelele stie cineva numele meu, ca sunt Ilie Rosu? Multimea ma identifica doar prin tricolorul din mana stanga si prin mesajele inscriptionate pe tricou, sunt recunoscut ca roman iar  pentru mine e intotdeauna un mare motiv de mandrie. Sunt multumit daca reusesc chiar si pentru o clipa sa ii fac sa isi schimbe  impresia despre romani si despre Romania! Caut ca sa traiesc cat mai des  aceste momente,  de aceea  alerg astazi al zecelea meu maraton cu drapelul Romaniei!

Imi sterg transpiratia de pe frunte, imi scot sapca de pe cap, pe ea  scrie URBAN, Ro Club Maraton si Eco Alpin. Mai jos, pe cozoroc, se gasesc numele fetelor mele, Alina si Andreea. Cand alerg ii simt pe toti cinci in fata mea, tragandu-ma parca dupa ei.

Imi iau drapelele si pornesc catre flacara olimpica, pe care a aprins-o cu o zi in urma, marea doamna a maratonului romanesc, Constantina Dita. Apoi il intalnesc pe Philipides, soldatul grec care a dus vestea victoriei acum 2500 de ani in cetatea Atenei. Simt ca mi-am recapatat energia, o sa fiu in stare sa fac si in  anul ce vine inca 10 curse cu drapele si o sa incerc sa trec de cat mai multe ori oceanul.

Predau sacul cu echipament si intru in blocul numarul patru de start.  Un concurent grec da roata drapelelor, dandu-mi  impresia ca le admira. Aflu ca  avem aceeasi varsta, ca este medic stomatolog si ca a studiat la Timisoara. Vorbeste perfect romaneste, imi povesteste ca Romania este a doua lui tara si ca isi mai aminteste din Romania doar de lucrurile frumoase. Suntem 5 romani, toti in verde, avem emotii si asteptam  sa ni se dea startul. Primele 3 starturi s-au incheiat, trebuie sa urmam noi. Mergem grupati si cu drapelele ridicate, vom fi usor de reperat si sigur vom atrage atentia, eu cu drapelele Romaniei si Greciei ridicate cat mai sus, iar Slave cu steagurile lui albe.

Si plecam! Incerc sa ma strecor printre concurenti, vreau sa ajung repede cat mai in fata. Iata cativa concurenti echipati in costumele soldatilor greci de acum 2500 de ani, chiar le sta bine, iar unul dintre ei este in picioarele goale!  Dupa 5 km ii prind din urma pe concurentii cu numere albastre, care au luat startul  cu 2 minute inaintea noastra. Aproape de km 7 o ajung din urma pe Mariana Bazavan, alearga tinand in mana aparatul de fotografiat, o rog sa imi faca o fotografie, ce bine, in sfarsit o sa am ceva din timpul cursei. Si ce fotografie!

La kilometrul 10 incepe urcarea,  aparent una lina,  dar pe care incep sa o simt  dupa ceva timp in picioare. Zeci de concurenti care au alergat cu mine pe muntele Olimp ma recunosc dupa drapele, se apropie de mine strigandu-ma Olimpus! Un concurent ma bate pe umar, atentionandu-ma ca am alergat impreuna la Bruxelles, ca ne-am intersectat atunci la km 15 si ca alergam cu 3 drapele! Grecii de pe margine par  incantati, cerandu-mi din priviri  sa imi desfasor drapelele, sa le inalt si sa le flutur.

Un moment frumos din cursa  a fost atunci cand am auzit din spate o voce de roman, cineva m-a strigat:  Sunteti Ilie Rosu? Va stiu, si eu sunt din  Romania,  sunt din Brasov! Intorc privirea si observ  un concurent echipat in rosu, afland mai tarziu ca numele lui este Lupu Hadrian,  desi nu este  din clubul nostru, ma bucur mult ca in aceasta cursa suntem mai multi romani.

Cei care sunt insotiti de copii le explica acestora ale cui sunt steagurile si  citesc mesajele de pe tricou. Unii, mai entuziamati, imi tot repeta “Yes, I can!”.

La km 21 ma simt in grafic, dar parca am tras prea tare. La punctele de alergare imi iau sticlele  de apa din mers, alegandu-le pe cele fara dop, mi-este foarte greu sa le desfac. Multe incurajari le primesc in limba romana, sunt din partea romanilor care lucreaza in Grecia si din partea grecilor care au locuit candva in Romania. Hai Ilie, hai Ilie, ma striga cineva! Sigur e cineva care ma cunoaste. Intorc capul si o zaresc pe Oana, sotia lui Stefan, cu care am alergat anul trecut la Bruxelles!

La km 29 ma prinde din urma Ilie Victor, ma incurajeaza, intrebandu-ma daca am nevoie de ceva si daca totul este in regula. Nu reusesc sa duc acelasi ritm cu el, apoi il vad departandu-se,  pierzandu-se in multimea din fata mea. Ma apropii de  Robert Kovaci, care se plange ca are crampe musculare, ii recomand sa nu forteze, important este sa trecem linia de sosire la final. Il las in urma, inca putin si iata ca se vede podul peste care trece autostrada. Dincolo de el va incepe coborarea. Il stiu bine din anul 2008, o ultima fortare si iata-ma in varf, sunt stors de putere, simt ca picioarele imi tremura. Voi avea oare puterea sa termin cu steagurile sus?

Din ce in ce mai multa lume este adunata pe strazi, creind o atmosfera aproape ca la Boston! Copiii canta, sunt in extaz atunci cand vad steagul Greciei si exclama Ellada, Ellada! Grecii mai in varsta  aplauda discret,  apreciind gestul meu. Aud din nou aceeasi voce Hai Ilie, Hai Ilie! E din nou Oana, nu stiu de unde a aparut din nou. Ma opresc pentru a-mi face o fotografie! Inca o proba ca am trecut pe aici! Iata biserica Sfanta Paraschiva, imi amintesc ca si acum doi ani,  de bunica mea din partea tatalui, pe care o chema Paraschiva! Imi trec drapelele in mana stanga si imi fac cruce, asa, parca mi-am mai revenit, am din nou mai multa energie.

Din urma ma prinde Robert. Haideti inca putin, inca putin! Avem timp sa ne cunoastem mai bine,  este informatician si lucreaza la Banc Post. Patronii lui sunt greci si tare mult ar vrea sa le povesteasca si sa le probeze cum un roman a dus drapelul Greciei si pe cel al Romaniei la Atena. Continuam sa alergam, umar la umar. Se vad blocurile turn, stiu ca dincolo de ele imi vor mai ramane doar 3 km de parcurs. O ultima panta pe care aproape toata lumea o parcurge la pas. Suntem sus, uf, aproape ca am scapat. Colegul meu, desi pare sa-si fi revenit, tine aproape de mine, vrea sa trecem linia de sosire impreuna. Asta imi da si mie mai multa siguranta, daca mi se intampla ceva am cui sa dau drapelele!

Inca un km! Iata garzile din fata parlamentului Greciei, tocmai are loc schimbarea lor. Miile de spectatori cu aparatele de filmat si de fotografiat ridicate, formeaza un culoar prin care trebuie sa  trecem. Il atentionez pe Robert, aici facem impreuna cea mai frumoasa imagine pentru Romania, trebuie sa fim foarte atenti!

Doar 200 de metri, iata, in sfarsit  se vede stadionul! Pentru ca  am mers cam 2 km cu steagurile ridicate deasupra capului,  ma dor mainile! Trebuie sa rezist, sa zambesc si sa flutur drapelele. Abia daca mai aud aplauzele din tribune! Acum doi ani treceam linia de sosire cu mainile pe piept, tinand strans de numarul care mi se desprinsese! Camere de filmat si zeci de aparate de fotografiat le vad pe ultimii metri! Gata! Romania, Grecia Am invins!

Imi trag sufletul mergand usor la pas. In fata iata-i pe organizatori, cu bratul plin de medalii. Imi fixez de la distanta o domnisoara, de la ea vreau sa primesc medalia. O merit! Asa si fac, ii dau domnisoarei in schimbul medaliei,  un sarut. A urmat o fotografie cu un sportiv din China care a alergat si el avand in maini doua stegulete.  Ma opresc la o masa si sorb cu pofta din sticla de energizant oferita de organizatori.

Iata-i si pe ai nostri,  Victor Ilie, Gabi Solomon si Oana, iar langa ei  Veronica Todor, de la postul de radio in limba romana din Atena, despre care functionarii ambasadei Romaniei din Atena, ne-au spus ca ne va astepta la sosire, unde ne va filma, fotografia si intervieva. S-a tinut de cuvant. Am rostit si eu cateva cuvinte si mi-am exprimat impresiile din cursa, neuitand sa punctez ca am alergat din dragoste pentru Romania,  din respect pentru Grecia si pentru toti concurentii din cursa.

In zare, inundate de razele inca fierbinti ale soarelui,se vad vestigiile de pe Akropole. Intamplator sau nu, este poza de pe fundalul blogului meu, poate de aceea cand am urcat acolo, inainte cu o zi de startul maratonului din 2008, am simtit ca trebuie sa-mi pun tricolorul pe mine.

Asta sa fie oare totul?
Nu, a doua zi, pe mine si pe Ilie Victor ne-a primit domnul ambasador al Romaniei in Republica Elena, dl. George CIAMBA.  Inca de seara mi-am pregatit tricoul cu care am alergat iar Victor si-a pus pe el tricoul verde cu insemnele clubului Ro Club Maraton. Ne-am luat si medaliile cu noi. Ilie Victor este mai emotionat, este prima oara cand da mana cu un ambasador! Ne-am intretinut cu domnul ambasador cam jumatate de ora. Ne-a primit deschis, cu multa prietenie, asta facandu-ne sa vorbim deschis. I-am povestit despre starea de spirit a romanilor care iubesc alergarea,  adunata in Ro Club Maraton si despre cum au reactionat grecii si concurentii la vederea celor doua drapele. Pe drumul care urca  dinspre Maraton catre Atena, prin locurile in care eroul grec Philipides a alergat, s-a strigat poate mai mult ca niciodata, “Romania- Grecia- Imreuna!”.  De asemenea domnul ambasador a fost incantat sa afle ca are in fata sa pe Ilie Victor,  primul roman care a alergat peste 100 de maratoane, maratonul de la Atena fiind al 107-lea maraton din cariera. Ne-am luat la revedere de la oamenii care scrasnesc din dinti si transpira pentru Romania, 24 de ore din 24, la fel ca niste maratonisti. Ne-am indeplint toate obiectivele!

In final iata-ne din nou in avionul care ne poarta catre casa, au trecut doar cateva zile si a inceput sa ne fie dor. Langa noi un alt “maratonist” domnul profesor Mircea Buruian, din Tg. Mures, un barbat puternic, un roman, luptator ca si noi,  care se intorcea de la o intrunire stiintifica internationala  de radiologie, pe care a condus-o.  Ne-a vorbit mult, despre ce credeti,  despre patriotism, omenie, onoare, munca, despre dragostea de Romania si despre mandria de a fi roman!  Multumim domnule profesor!

Dedic aceasta cursa  memoriei tatalui meu, Ioan, care daca ar mai fi trait, ar fi fost tare mandru de mine!

Pin It

18 Raspunsuri

  1. stan turcu spune:

    Felicitari!. Am “alergat” si eu alaturi de tine. Multumesc si tine-o tot asa!

  2. Ancuta Anghel spune:

    Felicitari !!! Succes in continuare ! Raman in continuare un mare sustinator !

  3. |rina spune:

    visul dvs se ridica la suprafata…devine real si un exemplu pentru toti cei care au vise dar nu au curaj sa si le implineasca.Mult succes si sa ajungeti cat mai departe!!

  4. Sachelaru Cezar spune:

    Felicitari! Sunt mandru ca sunt prieten cu dumnevoastra. Succes in continuare. Sunt alaturi de dumnervoastra la toate competitile importante.

  5. nin spune:

    Ai spus ca incerci sa incropesti ceva :)), bineinteles ca nu am crezut ca o sa fie doar o “incropeala”! Ti-a iesit admirabil textul; despre cursa nu pot sa mai spun nimic in plus. Tot inainte!

  6. cristian ungureanu spune:

    BRAVO ! , … legenda maratonului cucerita de ambasadorul maratonului , a maratonului romanesc .
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  7. Carmen spune:

    Superr! felicitari!

  8. Serban spune:

    Dl. Rosu, e minunat ca va anima atatea sentimente inaltatoare (patriotism, respect fata de tara si drapele etc), dar sa nu uitati ca mai exista si altele mai marunte, cum ar fi spiritul de echipa, care isi au si ele importanta lor.
    Asta asa, ca o completare la ce ati scris in relatarea dvs.

  9. marian m spune:

    Felicitari Ilie !
    Esti tare de tot ! Bravo !
    Si in plus povestesti in stilul lui Creanga ! Foarte atractiv si captivant !
    Inca o data felcitari si succes la Torino!

  10. Veaceslav Turcanu spune:

    Felicitarile mele, Maestre!
    Am fost, am vazut, am invins!

  11. Cornelia spune:

    Imi place , imi place, da!!
    Eu stiu emotiile pe care le ai Ilie!! e minunat ca drapelele si mesajul pe care vrei sa il transmiti te motiveaza! ai dreptate ca nu conteaza cum te cheama si ca cine te remarca stie doar ca “un roman a alergat cu drapelele”…pentru noi esti Ilie!spiritul de echipa nu iti lipseste!
    Grecii cred ca sunt cei mai prietenosi, superbe reactiile lor si faina relatarea ta! Noi abia asteptam sa mergem la Olympus Marathon, mai vi si tu cu noi Olimpus!??? macar pentru distractia de la plaja, mai ti minte ce haioase erau fetitele lui Mihai :-)
    Sigur mai alergam impreuna si la alte maratoane!

  12. Ionut spune:

    felicitari :)

  13. Victor spune:

    ” Hip-ura, Hip-ura, hip-ura-ura-ura!”.

  14. delia spune:

    Bravo !! Felicitari !!! Sunteti un exemplu mai ales pentru tineretul din ziua de astazi care a devenit foarte comod… Sunteti de admirat , un model pentru foarte multa lume !! Felicitari si pentru faptul ca sunteti un patriot in adevaratul sens al cuvantului , ne reprezentati,sunteti mandru si noi la randul nostru suntem mandrii de dumneavoastra !!! Bravo , bravo , bravo !!!

  15. cernat danut spune:

    bravo ilie ,generale ,felicitari ,poate vom sta impreuna din nou la limassol ,voi merge si la luxemburg sa alergam impreuna ,sunt cu ochii pe tine ,tin aproape ,danut .

  16. Dinu Dana spune:

    M-am bucurat sa citesc ca vei participa din nou la maratonul de la Limassol. Intr-adevar acel loc are ceva magic.Eu si sotul meu asteptam sa ne reintilnim in insoritul oras cipriot.

  17. Sandel Voinea spune:

    De fiecare data, reusesti sa ne introduci in atmosfera cursei. Personal, ma bucura fiecare dintre reusitele tale si desi nu constientizez pe deplin, amplitudinea trairilor din timpul unei curse, incerc in anumite momente sa ma raportez la acestea.
    Felicitari din toata inima!

  18. Maratonul “Pe aici nu se trece”- Vrancea in flacari | Ilie Rosu spune:

    [...] Romaniei (Roma, Boston, Luxemburg, muntele Olimp, Miercurea Ciuc, Moscova, Bruxelles, Bucuresti, Atena, Torino, Lisabona, Atlanta, Marrakech, Dubai, Santiago de Chile, Rotorua/Noua zeelanda, Belgrad, [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori