La Washington cu “Yes, I can!”, in fata la Casa Alba

Pin It

Desi la inceput, “Yes, I can!” a sunat  ca o gluma, mi l-am insusit si eu, inscriptionandu-l  cu rosu, pe ambele fete ale tricoului de concurs. Trecand peste ironiile, uneori directe, alteori subtile,  ale celor din jur, am inceput din ce in ce mai mult sa cred in aceste cuvinte, ele dandu-mi  increderea, de care aveam nevoie in calatoria mea in America.

Bineinteles ca oricine si-ar dori sa ajunga macar o data in viata,  in fata la Casa Alba, dar pentru asta trebuie sa fii puternic motivat.

Pentru mine dorinta  s-a amplificat in timpul cursei de la Boston, atitudinea americanilor impresionandu-ma indeajuns de mult, dorindu-mi  sa ajung cu mesajul meu si cu drapelele in fata  Casei Albe.

Incep sa strang cat mai multe informatii despre Washingthon, ma informez despre distanta dintre New York si Washington, afland in cat timp o pot parcurge cu autobuzul. Imi rezerv din timp biletele dus-intors, socotind ca in doua ore, ar trebui sa obtin ceea ce ma intereseaza, fotografia.

Dupa aproape 6 ore de mers cu autobuzul firmei “Peter Pan / Greyhound” iata-ma in sfarsit la Washington DC.  Dispuneam doar de o harta, luata in mare graba de pe INTERNET, pe care, se afla numai   zona rezidentiala. O iau la picior, cum se zice, scapand de emotii, numai atunci cand identific in teren  gara centrala.

Obiectivul meu este zona  Capitol Hill, ce include Capitoliul, Curtea Suprema de Justitie, Biblioteca Congresului si Casa Alba, zicandu-mi ca pe aici trebuie sa ma misc   ca intr-o cursa de maraton. In departare zaresc  United States Capitol, o cladire care serveste ca sediu al guvernului pentru Congresul Statelor Unite ale Americii, ramura legislativa a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii, ea situandu-se la capatul vestic al National Mall. Descurajanta insa inaintarea,  zona e plina cu militari inarmati pana in dinti, pregatiti sa descurajeze orice incercare de incalcare a legislatie americane. Trec in fuga in revista multe  cladiri federale, ministere,  Vocea Americii, Gradina Botanica, oprindu-ma in fata Monumentului Washington, un obelisc, inalt de 46 metri, construit in memoria primului presedinte american, George Washington. Este dispus intr-un parc, domina  intreaga zona, creindu-ti senzatia ca esti foarte aproape de el, chiar si atunci cand te situezi la o departare de multi km. In sfarsit, iata-l!

Aflu aici directia catre Casa Alba, asa ca ma grabesc, simt ca  ma gasesc in  mare intarziere. Aproape ca alergam, mi-era tare teama sa nu pierd autobuzul.

Iat-o,  vestita Casa Alba se afla chiar in fata mea, o vad asaltata  de sute de  turisti, care o admira,   prin gard insa,  zona fiind imprejmuita si securizata.

O cladire alba, normala ca dimensiune, amplasata intr-o zona verde,  intinsa, accesul fiind blocat de gardul de langa trotuar. Imi pun la gat  medalia, peste tricoul albastru primit de la Boston si fac prima mea fotografie. Apoi devin mai indraznet, raman  doar cu tricoul din cursa de la Boston, pentru ca venisem pregatit, avandu-l pe dedesupt. Inca o fotografie. Curiosi, turistii privesc spre medalie si spre tricou, simtandu-i cum citesc. Da, chiar am alergat aceasta cursa, i-am spus politistului, iar in plus am avut in maini si doua steaguri, pe cel al Romaniei si pe cel al SUA pe care le-am dus 42 km. Nu se poate, s-a exprimat plin de uimire acesta!  Ba da,  am drapelele la mine, vreti sa le vedeti? Da a zis politistul. Atat am asteptat, in cateva secunde le-am asamblat, simtind ca ma aflam foarte aproape de fotografia pe care mi-o doream. Asa am alergat! A zambit! Obtin in sfarsit  permisiunea sa fac  cateva fotografii cu drapelele, doar am venit special pentru asta,  tocmai din Romania. Parca  l-am pus  in dificultate pe politist.  Zambind, a inclinat din cap, turistii cedandu-mi, pentru cateva secunde, zona din fata gardului Casei Albe.

Romania, fetele mele, URBAN, Eco Alpin, dar  nu in ultimul rand, Ro Club Maraton, am ajuns  in sfarsit, IMPREUNA, in fata la Casa Alba!

Simt ca bateriile mele s-au incarcat cu energia necesara pentru a mai face inca 10 maratoane. Privind direct spre Casa Alba,  am  impresia ca cineva misca o draperie la una din ferestre. Glumesc, a fost doar o iluzie, am reusit insa!

Multumit ca obiectivul meu s-a indeplinit,  imi strang rapid drapelele, pornind intr-o noua cursa, contra cronometru, spre autobuz. Ies din zona rezidentiala, ramanand incantat de arhitectura si de frumusetea cartierului,  pe care tocmai il strabat. Las in urma cartierul chinezesc, reusind ca la final sa ajung la destinatie, cu exact o jumatate de ora inainte de plecarea autobuzului. Imi trag sufletul si  urc  multumit in autobuz.

Am acum timp sa admir mai relaxat din masina orasul, ochii imi raman atintiti mult timp spre un cimitir, in care probabil odihnesc soldatii americani, cazuti in lupte.

Autostrazi, poduri, avioane, care mai de care, parca stau in aer,  asteptandu-si randul la aterizare, un spectacol care s-a prelungit pana tarziu in noapte, totul incheindu-se cu spectacolul de lumini de la intrarea in New York.

Pin It

2 Raspunsuri

  1. Marathon Boston 2010-o cursa pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] se putea incheia decat afisand mesajul meu “Yes I can!” si fluturand drapelul Romaniei in fata la Casa Alba, apoi transmitand salutul maratonistilor din Romania doamnei Simona-Mirela Miculescu, ambasadorul [...]

  2. 2010 la bilant-13 maratoane si un semimaraton in mai putin de 10 luni, pentru Romania | Ilie Rosu spune:

    [...] a strazii. Urechile imi erau infundate! Asa am cucerit America! Am tinut sa merg cu drapelele mele in fata la Casa Alba si sa aduc un salut simbolic presedintelui OBAMA. Doar de la el am imprumutat mesajul din cursele [...]

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori