Ilie Rosu

A mai trecut un an,  unul cu multe impliniri si realizari. La  cele 3 maratoane din 2008 (Budapesta, Bucuresti, Atena) s-au mai adaugat in 2009  inca 6 maratoane (Paris, Madrid, Miercurea Ciuc, Berlin, Bruxelles, Bucuresti) si 2 semimaratoane (Sfantu Gheorghe, Tusnad), toate oficiale.

Citeste restul »

Este data de 19.12.2009.

Iata-ma din nou in drum spre cabana Himalaya, locul in care antrenamentele mele depasesc intotdeauna distanta de 20 de km. Citeste restul »

Este data de 5 decembrie 2009.

Vestea ca in jurul parcului national va avea loc un cros organizat de vetranii bucuresteni s-a impanzit repede. Ocazia aceasta unica nu trebuie ratata. Tot timpul mi-am dorit sa-i cunosc pe acesti oameni in varsta care traiesc din “fuga”. La cursele la care am alergat afara am fost mereu impresionat de concurentii in varsta, nu ai fi zis ca oamenii aceia pot fi in stare sa alerge si sa termine o cursa de 42 de kilometri.

In fata salii de atletism a complexului national Lia Manoliu incep sa apara concurentii.  Privind varsta, actorii principali de astazi sunt atat copiii de scoala generala, insotiti de bunici,  cat si multi oameni in varsta. Imi indrept privirea spre veterani. Parca se cunosc de o viata, sunt bine organizati, au lideri care ii tin bine in frau. Ne adunam pe aleea din apropierea turnului de parasutisti. Domnul Lazar face cateva precizari privind traseul si sosirea. Prezenta domnului  Rugina de la federatie legitimeaza aceasta cursa, inscrisa in calendarul Federatiei Romane de Atletism. Si plecam. O facem atat de tare, incat reusim sa ne insiram repede pe cele cateva sute de metri cat masoara aleea, apoi facem la dreapta, inaintand  prin fata patinuarului pana la intrarea in parc. Intram in parc, coboram panta, fiind atenti sa nu fim surprinsi de cainii care au pus stapanire pe parc. Din aceasta pozitie se vad bine concurentii din fata. Baietii din clubul nostru sunt cel mai bine plasati. In fata mea este si Ionica care se tine bine. Imi dau seama ca nu am nici o sansa sa il prind, nici pe el si nici pe Costi. Si totusi sunt foarte aproape de ei, faptul ca am alergat vreo 7-8 km inainte de aceasta cursa probabil conteaza si de aceea n-am cum sa fiu in frunte. Dupa coborarea brusca de la  intrarea in parc, este timpul acum sa urcam, iesind  in strada Maior Coravu. Facem dreapta si inantam spre fnis. In departare se vede linia de sosire. In fata mea prima clasata la femei este depasita pe ultimii metri de o concurenta care a atacat exact cand trebuia, profitand de neatentia celei din fata, care se credea deja invingatoare. Raman surprins cand il vad pe Ionica cum ma depaseste. Ce s-a intamplat?
Inainte de iesirea din parc Ionica a gresit drumul, s-a dezmeticit  tarziu, pierzand contactul cu primele trei locuri. Distanta fata de concurentii din fata este una foarte mica. Daca as fi fost mai bataios puteam trece linia de sosire la mare lupta cu ei.

In final ma clasez pe locul 7, un loc bun, observandu-se un usor progres fata de saptamana trecuta. Ocup locul 3 la categoria mea de varsta. Cu tichetul in mana ma asez la rand pentru inregistrare. Am privilegiul sa ii trec in revista pe toti concurentii. Acesti oameni in varsta nu s-au lasat si au parcurs cei 1,3 km intr-un timp bun. Unii sunt atat de epuizati, incat  tichetul le tremura in mana. Intram in sala de atletism unde se acorda cupa castigatorului si diplome tuturor participantilor. O doamna a implinit o frumoasa varsta si isi anverseaza ziua de nastere. Ii cantam multi ani traiasca si ii uram viata lunga. Incantati pentru ca intr-o zi frumoasa de iarna  am fost primti cu caldura in  familia veteranilor, ne despartim, un nou cros se zareste la orizont: crosul mos Craciun.

Este data de 1 decembrie 2009.

Astazi este cea mai importanta sarbatoare a romanilor,  amintindu-ne tuturor  de unirea cea mare.  Libertate si pace, doua simboluri pe care generatii de-a randul  le-au pretuit.  Cel mai frumos moment al zilei se pare a fi cel al trecerii armatei romane pe sub Arcul de Triumf, militarii dand  onorul poporului roman, fiind gata sa demonstreze in fata acestuia, ca sunt gata oricand, sa apere cele doua valori.

Inca de dimineata parcurile si strazile orasului devin animate. Nici frigul si nici ceata nu ne impiedica sa ne dam intalnire in parcul Tineretului, unde vom sarbatori aceasta zi, incalzindu-ne intai in jurul lacului, iar apoi aliniindu-ne la startul crosului 1 decembrie, organizat de Liceul International de Informatica Bucuresti.

Fiind o zi deosebita, la plecare, am grija  sa imi fixez emotionat la balcon tricolorul, pe care l-am purtat la maratoanele de la Berlin, Bruxelles si Bucuresti.

Astazi Romania  apare obosita, asemenea unui maratonist care a pornit in prima lui cursa lunga, de 42 kilometri,  care ajunge la kilometrul 37, unde, epuizat,  cu resursele terminate, trebuie sa stranga puternic din dinti. Lupta pana la final sa treaca de cei 195 de metri, aflati dupa kilometrul 42 si reuseste sa treaca linia de sosire, fara sa se prabuseasca, intotdeauna cu zambetul pe buze,  gandindu-se la urmatoarea cursa. La fel ca el,  Romania cea fara de buget, fara resurse financiare, surprinsa de aceasta criza nemiloasa, nu trebuie sa se opreasca, trebuie sa reziste si sa mearga mai departe!  Am convingerea ca ne vom gasi din nou echilibrul, pentru ca la 1918 a fost mult mai greu!

Membrii Ro Club Maraton suntem in numar mare. Aproape ca nu lipseste nimeni. Cu toate ca nu se va intocmi un clasament pentru cei cu varsta cuprinsa  intre 18-45 ani, sunt multi cei care vor lua startul.  Tineri si varstnici suntem gata de start. Si plecam. Copiii pornesc ca din pusca, producand un entuziasm de nedescris. In randul celor mai in varsta exista  o ierarhie care se mentine aproape in fiecare cursa, pentru ca aceasta nu se poate schimba peste noapte. Inca de la inceput sufar din cauza aerului prea  rece si a intensitatii mari a cursei. Alerg, ocolind concurentii care s-au oprit si continua la pas. Am probleme cu respiratia, pentru ca nu m-am antrenat pentru acest gen de curse. Imi amintesc de crosurile la care participam cand eram in liceu, pe strazile orasului Campulung Moldovenesc. Trageam tare si voiam sa reduc distanta fata de cei din frunte, respiram greu si incheiam cursa cu o mare durere de dinti.
Inca putin,  ne apropiem de pod si intoarcem. Suntem la jumatatea cursei  Marian tine aproape de mine, incercand sa ma incurajeze, cautand ceva care sa ma convinga sa fiu mai rau. Tarziu insa, simt ca mai mult nu se poate, privesc consolat spre concurentul din fata mea pe care trebuie sa il depasesc pentru a putea urca pe podium. Pe ultimii metri  inca un veteran ma depaseste. S-a terminat. La final ocup locul 5 in clasamentul categoriei veterani, fiind mustrat din priviri de  prietenii mei, pentru ca ma voiau astazi pe podium. Primul soseste colegul nostru Vlad Victor, care adauga la palmaresul lui impresionant inca o victorie.

Iata si momentul mult asteptat cu festivitatea de premiere. Directorul liceului care a organizat competitia, un cetatean turc simpatic, ii premiaza pe primii zece clasati la fiecare categorie.  Ii vad pe adevaratii veterani, cu varste de peste 65 de ani, suferind, fiind tristi ca niste copii. A fost nedrept sa concureze cu cei mai tineri cu 20 de ani, ratand  clasarea in primele 10 locuri si obtinerea unor diplome si premii.  Poate ca la finalul unor astfel de curse ar fi bine ca sa se intocmeasca un clasament al celor mai in varsta concurenti, oferindu-li-se din respect,  macar o diploma de participare. Trebuie sa stie ca cei tineri ii admira, ca pentru ei raman expresia vie a competitiilor la care iau startul, garantand prin prezenta lor ca daca vrei, poti, si ca  niciodata nu e prea tarziu sa faci sport.
Premierea concurentilor de la categoria veterani este un spectacol.   Se cunosc bine, legand de-a lungul anilor intre ei prietenii durabile, formand astazi o ECHIPA. Abunda  exclamatiile de admiratie, la aceasta categorie in prima parte a clasamentului fiind clasati noii veniti in categorie,  apoi catre locul 10, cei mai in varsta.

Ne strangem mainele, facem cateva poze de grup,  fericiti ca am sarbatorit impreuna Ziua Nationala a Romaniei.

La multi ani Romania!