In cautarea drumului catre Roma si Boston

Pin It

Este data de  20.11.2009.
Iata-ma din nou acasa,   la Adjudu Vechi, kilometrul zero al copilariei mele. Profit de vremea deosebit de frumoasa a acestui sfarsit de noiembrie si pornesc intr-o alergare pe un traseu aparent usor, presarat pe ici colo cu mici  diferente de nivel. Traversez podul peste raul Siret, tinand-o intr-o alergare constanta, cam in jur de cinci km, pana in localitatea Lespezi. Din drumul national ce duce spre Barlad, o cotesc in stanga, catre localitatea Costisa.

Nu ma inspaimanta urcusul din fata mea, strang din dinti, ajungand in varf intr-o clipita. De sus, soseaua coboara lin, deplasarea mea devenind mult mai dulce. Dupa cateva sute de metri,  drumul dispare brusc intr-o padure trista, posomorata, din care lipseste ciripitul vesel al pasarelelor,  ascunse in  tunelul de frunze verzi si dese de altadata.  Aerul curat din padure ma mentine permanent proaspat,  gasind resursele necesare ca sa fortez  un km prin padure. Ma opresc la cismeaua de langa sosea, iau cateva guri de apa, dupa care continui sa alerg pana la intrarea in sat. GPS ul indica 8,5 km, este timpul sa fac cale intoarsa, lasand in urma padurea cheala si trista, plangand parca de dorul straielor verzi de altadata.  Un vant rece imi sufla in fata dinspre lunca raului Siret, facand ca inaintarea mea sa fie anevoioasa. Ma infierbanta peisajul care mi se deschide in fata pe timpul traversarii podului, hidrocentrala de la Beresti, cu Siretul ce curge disperat dinspre aceasta, gasindu-si albia si indreptandu-se spre dealurile din departare, cautandu-si acolo linistea de dinainte de varsare. Nici nu banuiam astazi ca peste doua zile voi traversa din nou acest pod, alergand exact in directia in care curge raul.  17 km, atat a masurat antrenamentul meu de vineri, aducandu-ma la forma de altadata.

Intalnirea cu profesorul meu de sport din scoala generala, cu prietenii de acasa, cu preotul satului, discutiile aprinse pe tema curselor de maraton, timpul extrem de favorabil, duc inevitabil la angajarea mea intr-o noua cursa, pe care o planific in ziua de  duminica. De data aceasta aleg un traseu inedit, pe care in copilarie l-am mai parcurs o singura data,  intr-o excursie cu autobuzul, petrecand atunci  o zi de neuitat, in zona manastirii Sihastru si a taberei de pionieri Buciumeni. Deci tinta antrenamentului meu este Manastirea Sihastru, ctitorita in timpul domniei lui  Stefan cel Mare, dispusa  pe un deal, langa soseaua care leaga  orasul Adjud de Tecuci.

Prietenii mei sunt punctuali, asa ca la ora 9,30, pornim cronometrul. In departare, spre coasta dealului, ceata se risipeste incet, incet,  conditiile pentru alergat devenind prielnce.

O iau pe acelasi traseu, binecunoscut mie, parcurs  si  in urma cu doua zile, catre satul Lespezi. La intrarea in sat fac la dreapta, pe un drum asfaltat, pe care circulatia masinilor este  mult redusa. Alerg pe  un drum necunoscut mie, curiozitatea mea sporind la fiecare pas parcurs, drept pentru care abia am observat ca am intrat in alta localitate, comuna Homocea. Am mai fost aici cu multi ani in urma, amintindu-mi cu placere de meciurile de fotbal, atunci cand ieseau scantei din disputa satelor noastre. Intotdeauna insa, la final, incrancenarea din timpul meciului era data uitarii, adversarii deveneau prieteni, incheind disputa lor cu mici si bere. Ce greu era apoi drumul la intors acasa, pentru noi copiii, cand, obositi si flamanzi, o luam agale pe jos pe drumul fara sfarsit, infruntand vantul rece ce batea dinspre rau si praful care se ridica la tot pasul!

Ii reperez pe prietenii mei intr-o intersectie, facandu-mi zgomotosi galerie,  atragand atentia celor din jur . Simt ca m-am incalzit, asa ca renunt repede la fes si la manusi.
Intalnesc grupuri de sateni privind curiosi spre mine, dandu-si ghionturi, discutand in soapte si probabil facand aprecieri contradictorii: un temerar sau un nebun care alearga. Masina opreste din cand in cand,  baietii coborand din aceasta,  improvizand punctele de alimentare cu apa dintr-o cursa reala. Las in urma comuna Homocea, indreptandu-ma spre satul Ploscuteni, care se zareste la  4-5 km departare.
Soseaua se apropie usor de coasta dealului, intrand in sat. Padurea, casele  rasfirate, de-a lungul soselei, intersectiile, imi atrag atentia.  Locuitorii acestei zone, fiind de religie catolica,  aproape in fiecare colt de strada apar simboluri apartinand acestui cult. E forfota mare in sat, in special in directia scolii generale, satenii indreptandu-se spre sectiile de votare, pentru a-si exprima optiunea, privind alegerea presedintelui tarii.
Din cand in cand incetinesc si  intreb cate un satean cati km mai am pana la manastire. Ma distreaza faptul ca fiecare apreciaza distanta in felul lui, aceasta variind intre doi si  cinci km.

La iesirea din sat drumul incepe brusc a urca, devenind foarte dificil. Dupa o urcare de aproape un km, gafaind ca o locomotiva cu abur, incetinesc, facandu-mi timp sa admir peisajul de invidiat, din fata mea, cu raul Siret, serpuind linistit in drumul sau spre varsare.
Doar cateva sute de metri si iata manastirea! Am parcurs 18,5 km! Ne intalnim la  intrarea in lacasul de cult, unde facem o fotografie de grup. Apoi imi dau jos tricoul cu maneci lungi, inlocuindu-l cu unul mai subtire, fiindu-mi mai usor acum sa alerg, simtindu-ma mai liber si mai usor.  Ii las pe prietenii mei sa  viziteze manastirea, iar eu ma intorc pe acelasi drum, propunandu-mi ca antrenamentul meu sa nu depaseasca 30 de kilometri. Traversez din nou satul, raspunzand salutului satenilor, ridicand discret mana. O masina cu numar de Italia opreste in dreptul meu, soferul intrebandu-ma daca sunt italian sau roman. La auzul raspunsului meu ca sunt roman, masina demareaza, disparand in zare. La intrarea in satul Homocea GPS-ul indica 30 km parcursi si un timp de 2:35, ceea ce pentru un antrenament este bine. Dupa inca un km  iata-i in departare pe prietenii mei strigandu-mi din rasputeri: hai Ilie! S-a incheiat ultimul antrenament pe distanta lunga din aceasta toamna. Traiesc astazi un nou inceput, tinta finala fiind  maratonul de la Roma din luna martie a anului viitor, urmat la putin timp de cursa cea mare,  maratonul de la Boston, din luna aprilie.

Pin It

1 raspuns

  1. marian spune:

    Ilie, daca aparea si numele de Humulesti, as fi crezut ca e vorba de Creanga !
    Succes in pregatirea ta pentru anul urmator!
    PS: daca duminica ai in plan sa alergi, te rog sa ma suni sambata seara si stabilim, sper sa pot !

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori