Maratonul International Bucuresti –inainte si dupa cursa

Pin It

De zile in sir, ploaia tot cade, punand in pericol cursa de duminica. Intre doua reprize de ploaie ajung vineri dupa-amiaza in Piata Constitutiei pentru a-mi ridica numarul de concurs si “chip”-ul.
Dintre cunoscuti doar domnul Stan Turcu e  nerabdator ca si mine. Admiram tricoul, care este unul de buna calitate, inscriptionat cu numele sponsorilor principali. E timpul sa ii destainui ca se numara printre modelele mele de alergatori si ca-i apreciez  modestia si perseverenta. Daca din intamplare dai nas in nas cu el la antrenamente este imposibil sa nu-l observi. Capul sus, privirea in fata, zici ca alearga de cand lumea. Are un ritm al sau, usor, care te indeamna sa alergi, privindu-l de pe margine. Cand i-am destainuit ca imi doresc sa fiu peste ani, la fel de iute ca el, mi-a raspuns sa stau linistit pentru ca dansul este un incepator, aleargand  doar de un an si jumatate.

Sambata dimineata in zona cortului central este forfota mare. Foarte multi concurenti asteapta nerabdatori la rand pentru inscriere. Tineri si varstnici au venit in numar mare, speriindu-i chiar si pe organizatori, s-ar putea ca numarul de tricouri sa fie insuficiente. O expozitie foto,  organizata de  Ro Club Maraton, ne-a introdus cu o zi mai devreme in atmosfera de concurs. Imaginile din timpul curselor, la care membrii clubului au participat anul acesta, atrag ca un magnet. Efortul si descatusarea din final de cursa, le observi numai privind cu mare atentie. Cu o seara in urma am cautat in arhiva foto digitala si am ales cateva poze pe care le-am imprimat la un centru din apropierea casei. Desi au un format mic, ce contrasteaza cu cel mare, profesionist, imprimat de club, le asez si eu intr-o margine a panoului.

Avem in mijlocul nostru pe un veteran al curselor de alergare si al drumetiilor montane, un model de atitudine si perseverenta pentru noi toti,  domnul Chiurlea, care ne onoreaza cu prezenta, acceptand sa devina membru de onoare al clubului nostru.

Apoi o prezentare de carte capteaza atentia, autorul acesteia prezentand pe scurt povestea unei persoane care a incercat in  nenumarate randuri sa se sinucida prin alergare,  si  care a perseverat in tentativa sa incat a sfarsit prin a alerga in curse de… maraton.

Laudabila intentia si reusita lui Dan Lixandru care prezinta un simpozion despre alergare, captand atat interesul incepatorilor, cat si pe cel al celor care credeau ca detin toate secretele alergarii.

Intru in polemica cu Dan Lixandru,  caruia de un an de zile ii tot suflu in ceafa in cursele de maraton, urmarindu-l fara succes la Bucuresti, Atena, Paris, crezand ca anul acesta se va produce minunea.  Si asa a si fost, desi niciunul din noi nu a facut o cursa exceptionala, minunea s-a infaptuit, reusind in sfarsit sa sparg ghiata, dar ce folos ca eram sa venim amandoi… in patru labe, frigul de afara punandu-ne… cu botul pe labe.

Interesanta a fost discutia cu o doamna stabilita in Germania, care reprosa organizatorilor lipsa prezentei firmelor de echipament sportiv, dand ca exemplu organizarea de la Berlin. Bineinteles ca nu m-am putut abtine si i-am spus doamnei ca matratonul de la Berlin, la care am participat anul acesta,  este o afacere, pret de inscriere piperat, tricoul competitiei trebuie sa ti-l cumperi, iar de pasta party nici pomeneala. Organizatorii nostri au facut eforturi deosebite pentru ca toate aceste reguli nescrise sa fie atinse si au reusit: un tricou de calitate care sa-ti aminteasca de MIB si cu care sa alergi la antrenament, o intalnire a participantilor la Caru cu Bere si o taxa de inscriere aproape simbolica. In cateva secunde doamna cu pricina s-a evaporat in multime, ramanand fara replica.

La Caru cu Bere atmosfera este destinsa, multe figuri noi, multi romani si straini stau la aceeasi masa, observandu-se ca MIB a imbatranit cu un an. Printre straini un domn din SUA, care a alergat peste 600 de maratoane, dintre care 77 numai in Europa, a tinut mortis sa alerge maratonul de la Bucuresti, care-i lipsea din palmares. Prietenii mei de la Bruxelles, familia Andrei, iata-i aici. Fotogrofia de grup pe care n-am facut-o acolo, o facem aici, inainte de cursa de la Bucuresti. Ca sa nu riste vor alerga doar semimaratonul, iar la final au facut-o bine. Daca alegeam si eu semimaratonul m-as fi clasat in primii trei la categoria mea de varsta. Ma multumesc insa cu locul cinci in cursa de  maraton si cu satisfactia de a fi alergat 3 curse in 4 saptamani. Si Stan Turcu a facut o cursa buna avand un timp putin peste 4 ore. Bravo “nea Stane!”.

Desi stors de puteri, la final de cursa am gasit puterea  sa zambesc, fluturand din nou tricolorul. Prietenii mei roiau ingrijorati in jurul meu, bombardandu-ma cu intrebari, care in final aveau drept tinta starea mea fizica. Trebuia urgent sa-mi schimb echipamentul meu ud, tricoul, ciorapii si adidasii. Fara ajutor nu stiu daca as fi reusit usor. Organismul meu a memorat miscarile care compun pasii in alergare si s-a obisnuit cu ele. Orice incercare de a-mi schimba incaltarile se lasa cu o incordare puternica a muschilor de la picioare si cu aparitia unor dureri insuportabile. La o jumatate de ora dupa incheierea cursei imi revin. Amabilitatea prietenilor mei a continuat, acestia ducandu-ma cu masina acasa.  Un dus fierbinte si sunt ca nou. Telefoanele cunoscutilor mei inceteaza,  lucrurile revin la normal pentru ca inca un maraton s-a incheiat.

Pin It

1 raspuns

  1. Stan Turcu spune:

    Multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai scris despre mine. Mai ca ma cred maratonist, desi n-am facut decat 2!!! Toate bune!

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori