Semimaratonul Baile Tusnad

Pin It

Inainte de cursa

Este data de 19.06.2009.

Iata-ne pregatiti sa participam la primul nostru semimaraton oficial. Viorel este  sarea si piperul acestei curse, a sosit  momentul sa aratam cat de bine  ne-am antrenat.  Si cand ma gandesc ca totul a inceput cu o gluma in  iarna trecuta, parcurgand impreuna doua ture de parc in IOR.  Intr-o cursa ca aceasta, fiind prima, e bine sa fii natural, sa te comporti ca la antrenament, exploatand la maxim febra concursului.

Suntem la cabana Himalaya si de aici vom porni de dimineata, catre Baile Tusnad. Ne incalzim pe ternul de tenis, apoi fluturam drapelul Romaniei, de sus, de pe un car cu fan iar  apoi pornim la drum. Traversam Brasovul si Sfantul Gheorghe, strabatem satele din zona, ramanand impresionati de numarul mare de berze, care si-au facut cuiburi tocmai sus, pe stalpii de electricitate.

Anularea maratonului DHL a facut ca semimaratonul Baile Tusnad  sa devina dintr-o data foarte interesant. Fiiind prima editie, nu prea avem informatii precise despre traseu, in afara celor oferite de organizatori pe site.  Desfasurat intr-o zona turistica de interes national, intr-o zona muntoasa, pe care am admirat-o deseori din trenul cu care ma deplasam spre Adjud sau spre Brasov. Pantele abrupte  acoperite cu paduri dese de brad, strajuiesc zona, care este traversata de o sosea si de o cale feata, ce leaga Sfantu Gheorghe de Miercurea Ciuc. Jos,  prin vale curge  si raul Olt. In hotelurile si pensiunile amplasate de o parte si de alta a soselei poti beneficia de confortul dorit, depinde de banii pe care ii ai in buzunar. Complexul de agrement din jurul lacului  Ciucas este unul din punctele de atractie ale statiunii.

Desfasurarea competitiei este legata de zilele orasului Baile Tusnad. Pe o scena amenajata in centrul orasului formatii de muzica usoara si populara au prezentat timp de cateva zile spectacole, in limba maghiara, scaunele din fata scenei fiind ocupate in special de oameni in varsta, cei mai tineri  fiind atrasi de mici, bere, si de traditionalul cozonac ungureasc. Primul dintre ai nostri cu care ne intalnim este Marian Chiriac, ziaristul, care este primul roman care a alergat maratonul Everest, luand startul de la o altitudine de peste 5400 m. L-am felicitat pentru curaj si rezultat si  se pare ca este cel mai “”extremist” dintre noi, ii plac maratoanele “inalte” si “fierbinti”, alergand in trecut si un maraton in Africa.

Pasta party, la care ne-am intalnit toti alergatorii, s-a desfasurat la un restaurant, printre participanti fiind si in jur de 40 de membri ai Ro Club Maraton, in frunte cu presedintele clubului medicul  Serban Damian.  Aflu ca multi  dintre colegii nostri sunt  la prima lor competitie oficiala, iar maine isi vor fixa  cu emotie pentru prima oara un “chip” la pantofii de alergat.

Intalnirea cu un concurent din Baia Mare, care s-a apropiat de mine spunandu-mi ca ma cunoaste citindu-mi blogul este foarte interesanta. Fiind preocupat  sa dea jos cateva kg  si  sa alerge mai repede, m-a descoperit pe NET. Am in fata mea un intelectual implinit profesional, care incearca sa schimbe ceva in viata sa.  Dupa felul in care imi  vorbeste  sunt convins ca va reusi sa-si schimbe stilul de viata, dovada este faptul ca si-a atras de partea lui familia, care se afla aici, insotindu-l si acordandu-i intreg sprijinul. Si eu am reusit sa trec candva peste acest prag, prin perseverenta, crezand in ceea ce fac, sunt sigur ca vei reusi si tu cat de curand. Ai rabdare, totul e in mana ta si nu uita ca daca vrei, poti!  Continua sa alergi dar schimba ceva in modul in care te alimentezi.

Traditionalele macaroane,  acoperite cu smantana, au incheiat seara. Apoi am continuat in centru, fiind atrasi de concursul de miss care se derula pe scena, cu scurte pauze, in care s-a cantat in limba maghiara.
La pensiune ne prgatim echipamentul, parcurgand ritualul de fixare a numarului pe tricou, de verificare a echipamentului si de  fixare a chip-ului, Eram ca niste soldati care-si pregatesc armele si echipamentul inainte de lupta.

Cursa
Dimineata suntem gata pentru infruntare. Este o zi senina de vara,  se pare ca nu va ploua astazi, acest lucru  facand bine la toata lumea.  Suntem adunati in zona centrala si asteptam cu nerabdare startul. Suspansul se prelungeste dincolo de ora zece. Soarele straluceste si mai puternic, prevestind o cursa foarte grea, datorita caldurii. Si iata ca se apropie momentul numaratorii inverse 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, Start. In jur de 200 de participanti ocupa drumul European in sensul de mers spre Brasov.

In cateva minute ne insiram in spatele masinii de politie, traficul fiind oprit pe ambele  sensuri de mers. Dupa 3 km suntem fiecare acolo unde ne este locul, experienta in alergare si varsta influentand totul. Cateva sute de metri de urcare si iata ca intram in comuna Bixad, apoi facem la stanga, catre directia Targu Secuiesc si Lacul Sfanta Ana. Primul punct de alimentare cu apa ma nemultumeste. Paharele din plastic, pline cu  apa par destule, dar nu poti sa bei doua pahare dintr-odata, pentru ca ai  simti pe loc cum  te umfli in burta, iar inaintarea ar fi din ce in ce mai grea.

O sticla de apa la jumatate ar fi fost suficienta si ar fi ajuns pana la urmatorul punct de apa. Iau totusi doua pahare de apa, unul il dau repede pe gat iar cu al doilea alerg in mana cateva sute metri, apoi sorb ce a mai ramas pe fundul  paharului, pentru ca mare parte din apa s-a pierdut pe drum. Continui sa urc sub privirile atente ale satenilor, iesiti in mare numar pe la portile caselor. Urcam cam un km, acest urcus semanand cu ultima parte din cursa de la Madrid. Suntem abia la inceput, facem fata situatiei, inca cativa metri si iata-ne sus.  Daca la maratonul DHL as fi vrut sa trec linia de sosire inaintea lui Dan Lixandru, aici am alta tinta, este domnul cu barba care a alergat la maratonul Bucuresti si care a trecut atunci linia de sosire inaintea mea si cu care atunci m-am fotografiat. Este mult in fata mea si nu sunt semne ca il voi ajunge curand.

Trec prin dreptul locului in care se face primul schimb la stafeta, aici o recunosc pe Ana, care a progresat mult de la primele alergari in Herastrau, iar acum  asteapta nerabdatoare schimbul. Suntem acum intr-un camp deschis, zaresc doar cativa concurenti insirati pe sosea in departare.  Depasesc cativa, care sufla din greu si se pare au ramas fara benzina. Inca putin si intram in zona impadurita, scapand astfel de arsita soarelui, care pot spune ca m-a muiat si pe mine. Urcam din nou, am un ritm bun, depasesc inca un concurent, intru in vorba cu acesta si aflu ca e din Ungaria,  ii spun ca am fost anul trecut la maratonul din Budapesta. Multe masini se deplaseaza in ambele sensuri, lasand in urma lor destul praf care ne deranjeaza.

Soseaua nu se prezinta in conditii prea bune, fiind multe gropi, acest lucru ne avantajeaza insa, pentru ca masinile sunt obligate sa circule cu viteza redusa, nefiind nici un risc de producere a vreunui accident. Ici colo, cate o masina opreste si ofera concurentilor pe care ii insoteste, apa sau imortalizeaza chinul acestora pe timpul urcarii.  Drumul serpuieste si iata in departare se zareste la cateva sute de metri domnul cu barba din Ploiesti. Deci m-am apropiat, el va fi tinta mea pana spre finalul cursei. Inaintez constant iar distanta dintre noi se micsoreaza. La schimbarea directiei de mers catre lacul Sfanta Ana, sorb repede doua ingitituri de apa, si continui urmarirea acestuia. Reusesc sa il depasesc, atat pe el cat si pe Gabi Solomon, cu care am fost la Paris si unde a scos un timp excelent 3:10.

Astazi insa il vad epuizat, caldura si traseul excesiv de greu, muindu-l si pe el. Pana la final mai sunt mai putin de 6 km, mi-am gasit un ritm al meu pe care nu am cum sa-l pierd. La randul meu sunt si eu depasit de doi colegi de la Ro Club Maraton, nici nu incerc sa tin pasul cu ei, merg prea repede si m-as sufoca daca i-as urma. Ma apropii de km 21,1, trec prin sectorul in care aparatura comunica cu chip-urile, apoi ma apropii de o concurenta care merge la pas, tragandu-si parca sufletul pentru o clipa, apoi aceasta porneste ca din pusca depasindu-ma din nou. Nu intentionez sa pornesc in urmarirea ei, sperand ca va  ceda pe final. Nu-i insa  asa, vad ca are  resurse suficiente sa duca cursa in acelasi ritm, pana lacapat. Inca cativa metri si intram in zona de coborare spre lac. In spatele meu simt ca cineva ma urmareste, ii simt rasuflarea in ceafa, intorc usor capul si observ  barba alergatorului din Ploiesti.

Este clar ca nu se lasa, l-am subestimat putin, am insa si eu destule resurse, fiindca ca nu am fortat prea mult pe traseu. Profit din plin de panta de coborare, iutesc pasul si maresc mult distanta fata de cel din spatele meu. Inaintez strecurandu-ma printre masinile parcate pe ambele parti ale soselei si printre turistii aflati in urcare sau in coborare, acestia nebagandu-ne catusi de putin in seama. Iata culuarul marcat  de organizatori prin benzi despartitoare, mai sunt cativa metri si iata-ma ca trec linia de sosire, cu o  viteza pe care nu o voi repeta  asa curand. Aflu de la Cosmin ca am terminat in 1: 59.  Primesc medalia si un pachet oferit de organizatori. Imediat dupa mine soseste si domnul cu barba, ne strangem mainile, citind in ochii lui o mare  bucurie, cand afla ca inca nu suntem la aceeasi categorie de varsta.

Sunt complet dezhidratat, asa ca golesc repede 2 sticle de apa. Se pare ca nu am probleme dupa cursa si de aceea ma plimb pe malul lacului, admirand minunatia lui. Acesta e amplasat intr-un crater, spre care am coborat in cursa. De jur imprejur padurea de brad parca da sa alunece spre lac. Colegii nostri care au terminat cursa mai inainte, se racoresc, intrand cu picioarele in apa lacului. Un domn din Miercurea Ciuc se apropie de mine si ma intreaba daca sunt Ilie Rosu. La raspunsul meu afirmativ mi-a spus ca ma stie de pe blogul meu pe care l-a citit in intregime, ca a alergat si el un maraton si ca admira ceea ce fac. Sunt vizibil emotionat de situatie, deci trebuie sa povestesc in continuare, sunt destui oameni care incearca sa se agate de ceva in lupta lor de a-si depasi propriile limite, cautand modele de urmat. Placuta discutie se incheie, dandu-ne intalnire la semimaratonul Sfantul Gheorge si la maratonul Miercurea Ciuc. Imi amintesc cum a inceput totul, intr-o masina in drum spre cabana, Ionut Nicolae indemnandu-ma sa povestesc, punandu-mi la dispozitie intr-un timp scurt, blogul si platforma.

Incep sa soseasca ceilalti cunoscuti ai mei, iata-l si pe Viorel, care este terminat si se pare ca nu isi va reveni curand. Apoi trec linia de sosire si Valeria Racila, campioana olimpica, impreuna cu sotul ei, vin rand pe rand si ceilalti concurenti, toti fiind epuizati in urma efortului depus. Suntem anuntati ca autobuzul va pleca peste cateva minute. Pana sus avem peste 1 km. Viorel inca nu si-a revenit, iar Cornel, venit tocmai de la Deva, este alb ca varul. Ajungem sus si constatam ca autobuzul plecase.  In final dupa cateva ore de asteptat in soare ajungem in sfarsit in oras, unii cu salvarea, Viorel si Cornel, iar altii cu masinile personale ale organizatorilor.

Dupa cursa

Festivitatea de premiere a avut loc in centrul orasului, pe podium urcand rand pe rand multi dintre colegii nostri din Bucuresti. La masculin a castigat detasat, Rasadea Beniamin, Ro Club Maraton, in 1:23:47, care a alergat de parca nu ar fi avut splina. M-a impresionat premierea la categoria peste 60 de ani. A fost un moment emotionant in care m-am bucurat vazandu-i pe veterani pe podium, poate ca nici nu si-au  dat  seama ca prezenta lor la competitie este un indemn la miscare pentru cei tineri, care face cat o suta de conferinte si cat o mie de facultati, la un loc.  Primiti stima si admiratia noastra domnilor Molnar Janos, Mirza Nicolae so Stan Turcu pentru lectia de viata pe care o oferiti celor tineri! Felicitari!

Nici doamnele nu s-au lasat mai prejos, japoneza Hiroko, castigand cursa la feminin, atat la general, cat si la categoria ei de  varsta, iar doamna Mariana, cum ii zic eu, fiind prima la categorie.

Atmosfera este placuta, se schimba ultimele impresii,  se leaga noi prietenii, dandu-ne intalnire la cursele urmatoare, curse in care nimeni nu pierde, castigatorii fiind noi, trebuie doar sa fii acolo si sa iei startul.

La final cei din Ro Club Maraton sarbatorim rezultatele, incheiem cantand “Multi ani traiasca”, racorindu-ne apoi  cu cate un pahar de sampanie.
Masina se umple pe drumul de intoarcere, alaturandu-se noua Victor, Marian si Cornel, pe ultimul il debarcam in gara din Brasov. Aflu pentru prima data ca pentru unii dintre prietenii nostri participarea la o competitie nu este asa de simpla, costurile fiind greu de suportat, iar pentru deplasare si cazare acestia  fac sacrificii inimaginabile, greu de acceptat  cand privesti din exterior.

Ne oprim la cabana Himalaya unde suntem intampinati de Vasile. Ii las acestuia tricoul de la acest semimaraton, prinzandu-l pe perete alaturi de celelalte.  Victor Vlad, castigator al mai multor medalii la acest concurs, face un gest frumos, oferind una dintre ele celui mai mic dintre copii, totul semanand cu un simbolic schimb de stafeta. Langa copiii aflati in tabara se afla si maestrul CRISTIANO, de la circul Globus, care creaza o atmosfera destinsa, fiind hazliu in toate gesturile sale si se vede ca a fost deja  acceptat de copii, ca liderul lor.

Apoi stransi in jurul unei mese, aici se nastere pentru prima oara ideea organizarii de catre Ro Club Maraton si de catre Club Eco-Alpin a unui maraton in zona Brasovului.  La cati membri inimosi au cele doua cluburi, la cata experienta s-a acumulat  prin participarea la sute de concursuri, in anul viitor ar trebui sa aiba loc  prima editie. Sa dea Dumnezeu ca acest vis al nostru sa se implineasca curand!

Pin It

4 Raspunsuri

  1. Stan Turcu spune:

    Te-ai “misca”t rapid si ai fost primul care si-a scris impresiile. Frumos si cu “inima”. Felicitari pentru poveste si pentru rezultat.
    Numai Bine!

  2. domn din Miercurea Ciuc... spune:

    Felicitari pentru cursa!
    Va doresc alergari placute, si ne revedem la Sfantu Gheorghe.

  3. concurentul din baia mare spune:

    Cu siguranta in urma acestui articol n-am alta varianta decat sa alerg mai repede.
    Iar pentru asta voi tine cont de sfaturile primite.
    Multumesc pt.amabilitate si sper sa ne vedem si la alte competitii,in circumstante care sa-mi favorizeze predarea lanternei unei persoane mai putin…inspirate,ca sa nu zic pregatite

  4. colegul tau de liceu - liviu spune:

    Salut, ma bucur ca ti-am gasit din nou blogul, ma faci sa ma ambitionez sa ma apuc pe bune de alergat. Momentan ma antrenez 3-4 km/zi si ma las de tigari. Ne vedem la Sfantul Gheorghe daca vii.

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori