Comments on: Primul antrenament pe zapada

By: Andreea Munteanu

Andreea Munteanu — Thu, 21 May 2009 09:17:49 +0000

Cu tot respectul pe care vi-l port, eu va voi numi simplu, Iliuta, asa cum v-a prezentat prietenul dumneavoastra Vasile Dogaru. Ne-am cunoscut la cabana care va este atat de draga, pe 2-3 mai 2009, atunci cand finii mei si-au sarbatorit inceperea vietii in doi. Nu ma adresez cu Dl. Rosu, pentru ca v-as indeparta prea mult…ori eu, chiar daca nu v-am cunoscut personal, v-am simtit ca pe un prieten care iti spune in soapta “ai grija de tine, de viata si sanatatea ta. Poti face multe sau nimic daca nu le ai”. M-ati impresionat prin modestia de care dati dovada si stralucirea pe care o aveti in priviri. Va doresc din suflet ca ceea ce azi atingeti cu gandul, maine, sau atunci cand va fi timpul, sa atingeti cu mana. Aveti in mine un sustinator in plus, care de cate ori are ocazia povesteste despre cine este Iliuta, un OM mare cu ochi si vise de copil. Impliniti-le pe toate!

By: DInica Liviu

DInica Liviu — Wed, 28 Jan 2009 13:50:59 +0000

Un om cu un suflet imens si cu un vis tot la fel de mare alearga in cadrul firmei urban si pe intreg teritoriu tari si lumii.
Pentrui un astfel de om nu am decat cuvinte de lauda si ma inclin in faza sa datorita vointei de care a dat dovada.

By: Virgil Chircu

Virgil Chircu — Fri, 09 Jan 2009 12:06:54 +0000

Ca si Doru, am fost coleg cu Iliuta, dar numai de scoala militara, la Brasov. Am urmarit prin internet si media activitatea laudabila de a-si depasi propriile limite. Recunosc, ma incearca ceva sentimente de invidie, dat fiind faptul ca eu nu alerg decat joia, la fotbal. Tot asa de adevarat este ca ma mandresc pe bune cu el (doar am fost colegi) Vreau sa-ti doresc, draga Iliuta realizarea celei mai firbinti dorinte a ta si cred ca o sa se intample atunci cand o sa simti tu ca esti pregatit. Nu voi rata ocazia de a-ti ura si mult succes in plp. Multa bafta Iliuta si mai tinem legatura.

By: Doru Pomparau

Doru Pomparau — Wed, 31 Dec 2008 13:52:46 +0000

Am plecat catre cabana Himalaya, care este a unor oameni deosebiti,unul coleg de scoala si prieten, pentru a petrece sfarsitul de an 2008 impreuna cu cativa prieteni. Printre ei Ilie Rosu, un om exceptional, cu o ambitie greu de egalat, prima intalnire cu el am avut-o acum 34 de ani, la examenul de intrare in liceul militar Campulung Moldovenesc, apoi a urmat scoala militara de radiolocatie la Brasov.
Valurile vietii ne-au dus pe fiecare pe drumul lui, dar exact ca in cantecul lui Dan Spataru drumurile noastre s-au reintalnit, amandoi iesind la pensie din acelasi loc de munca.
De ce am facut acest remeber? Pentru ca ce spun despre el este in cunostinta de cauza.
Da, dl. Ilie (asa cum ii spune sotia mea) este un domn in adevaratul sens al cuvantului, un luptator adevarat, pentru care obstacolele par mici cand si-a propus sa realizeze ceva.
Unul dintre visurile sale a fost sa parcurga distanta de 42km si 195m – maratonul – fara a avea pretentia castigarii vreunei recompense, decat cea a idealului implinit. Lucru foarte greu de realizat, dar foarte usor de enuntat.
Insa, nu si pentru Ilie, dar, intotdeauna exista un dar, Ilie nu se putea multumi doar cu atingerea, implinirea visului, desigur de ce nu si alergarea maratonului la mama lui, acasa la el unde a luat fiinta – la Maraton Grecia, loc plin de istorie, framantari, lupte, sperante si viitor. Cum se putea altfel decat la Atena,impreuna cu prietenul lui Vasile Dogaru, care l-a sustinut la fata locului (asya prietenie). Nu a castigat medalie, dar a castigat ceva se multi ar vrea sa aiba, insa in realitate o fac doar declarativ, a castigat prietenia celor care i-au fost aproape si respectul pe masura, a celor care il cunosc.
Desigur ca voi mai face comentarii despre Ilie desi este foarte greu sa faci asa ceva fara sa para desuet, lipsit de continut sau laudativ exagerat, pentru ca esti nevoit sa comentezi bunul simt, modestia, onoarea, cinstea si altruismul. Greu, foarte greu, daca nu chiar imposibil.