Primul antrenament pe zapada

Pin It

Este data de 26 decembrie 2008.

Coloana de masini se intinde pe zeci de km iar microbuzul inainteaza cu mare greutate pe Valea Prahovei. Ne deplasam cu viteza melcului, fiind clar ca drumul pana la Brasov va fi parcurs in multe ore. Sunt nerabdator sa ajung din nou la cabana pentru ca mi-am propus ca maine sa fac un antrenament adevarat, in conditii de iarna, incercand a urca spre Poiana Brasov.

Iata ca in zona Posada am parte de prima zapada adevarata de anul acesta. Norii cern fulgii de zapada jucausi, care sunt purtati de vant intr-un dans dezordonat pe deasupra prapastiei, pe cealalta parte a sa. Par nervosi pentru ca pamantul nu-i, si pentru ca e mult pana jos si sigur vor deveni picaturi de apa, desi tare mult ar fi vrut sa se astearna si ei pe covorul alb din adancul prapastiei. La fel de nervosi suntem si noi, dar usor, usor, ne revenim pentru ca iata dupa sapte ore de mers, in sfarsit am ajuns… la Brasov. Si aici e zapada din belsug masinile inainteaza cu greutate prin oras, soferii claxoneaza si semnalizeaza cu nervozitate, dar inainteaza. Cu putin noroc iata-ma in zona Rasnov; ninsoarea inceteaza, drumul de piatra fiind acoperit cu un strat batatorit de zapada, ca in povesti.

Totul este alb, desprins  parca dintr-un tablou, cu o frumusete de nedescris. La cabana inca o serie de copii incheie lectiile de intiere in tainele schiului. Deci, conform traditiei, maine va fii … antrenament. Dupa o noapte rece in care  cantecele copiilor au incalzit atmosfera in cabana, iata-ma decis sa alerg.

Ma echipez  convins ca gerul nu va reusi sa ma  intoarca din drum. Afara totul pare incremenit; atat carul, cat si bradutii din fata cabanei sunt plini de zapada. Crengutele de brad mai sa se rupa sub greutatea zapezii, aceasta imagine fiind parca decupata dintr-o carte de povesti. Drumul  duce catre iesirea din curtea cabanei si da in  cel de piatra, pare mai greu de parcurs. De aici el devine accesibil, zapada fiind bine batatorita de masini, iar gropile disparand fiind perfect acoperite cu zapada.

Imi iau inima in dinti si plec. Dupa fiecare pas facut se aude scartaitul prelung al zapezii. Inaintez si las in urma imaginea muntilor incremeniti de frigul de afara. In dimineata aceasta zapada si gerul par a fi actorii principali ai momentului. Ma departez si ies din zona umbrita, si iata si soarele. In stanga apar perfect luminate de soare crestele muntilor Piatra Craiului. Sunt complet acoperiti de zapada si ai senzatia ca esti mult mai aproape de ei decat pare in realitate. In departare spre Rasnov, domina zona acoperita cu zapada:Magura Codlei. Cativa nori albi mascheaza granita dintre cer si munte, orizontul nefiind nici unde.

Din cand in cand ma opresc si fac cate o poza. Chiar daca mainile imi sunt inghetate, la fiecare oprire trebuie sa scot manusile, sa pornesc aparatul, sa fac poza, sa-l inchid si sa-l introduc in buzunar. Dar ce mai conteaza, la fiecare fotografie, desi ma departez de munti, tabloul din Valea Glajerieie ramane la fel de frumos, cu muntii Bucegi care domina fundalul impunatori si aproape imposibil de escaladat pe timp de iarna. Langa un gard un caine sta incremenit si priveste nemiscat catre mine. Ar vrea sa latre si sa se apropie dar afara e atat de frig incat i-a inghetat glasul, preferand  sa ramana tintuit locului fara sa-si paraseasca pozitia.  La vreo cateva sute de metri apar alti doi caini, total diferiti,  nervosi pentru ca le-am stricat linistea si pentru ca le-am calcat  teritoriul. Alearga paralel cu mine asteptand sa fac pasul inapoi si sa dau un semn de frica.

La intrarea in oras razele soarelui dispar dincolo de munti, ramanand luminata de soare,doar Cetatea Rasnov. Este atat de frig incat mai c-as face cale intoarsa, Dar nu pot pentru ca partenerul meu de antrenament, Simona, a venit astazi la timp, asa ca voi fi nevoit sa alerg destui kilometri in plus fata de ce imi planificasem initial. Deja simt ca am prea multe pe mine, sunt prea gros imbracat, drept pentru care inaintez destul de greu. Este un ger napraznic, aproape ca nu mai pot sa inspir aerul rece de afara. Aerul cald expirat si aburii care ies din echipament imi dau o senzatie de parca as fi o locomotiva cu abur care incearca sa urce cu viteza redusa muntele. Incerc sa nu ma opresc, mai ales ca partenera de antrenament se dovedeste a fi destul de proaspata si foarte sprintena.

Si uite asa strang din dinti si iata-ma sus. Uf, uf, a fost destul de greu! Admiram privelistea o clipa si facem cale intoarsa. La coborare ne este mai usor, trebuie doar sa fim atenti la masinile care urca si coboara si sa alergam cat mai aproape de marginea soselei. Surprinzator, Simona se hotaraste sa ma insoteasca pana la cabana in alergare, propunandu-si sa-si bata recordul de distanta, si de la 10 km, sa sara direct la 19 km si a reusit. Felicitari! Pe drumul de piatra acelasi soare cu dinti, care nu pare deloc sa incalzeasca in vreun fel admosfera. In plus, un vanticel aspru bate dinspre munte de-ti ingheata cheful. Totusi inaintam, iar muntele se apropie incetul cu incetul. Mai sunt cateva sute de metri si in sfarsit vad steagurile de la cabana.

Iar surpriza; il vad pe Vasile si pe copiii din tabara asteaptandu-ne si imbarbatandu-ne pe ultimii metri. Ce au urmat? Cateva imagini cu copiii si un ceai fierbinte. Aproape 30 km pentru mine alergati in conditii grele de iarna si aproape 20 de km pentru Simona! Apoi a urmat festivitatea de premiere pentru copiii din tabara. Si-au primit fiecare cu emotie medaliile si diplomele. Dintre toti, cel mai nerabdator este “Stampila”; i-a inghetat nasucul asteptand sa-i fie strigat numele pentru a primi o noua medalie. Este de departe cel mai mic dintre participanti, dar cu toate acestea este la a opta tabara si la a opta medalie. Nu pot sa uit asta pentru ca de cate ori ne intalnim, devine serios si ma intreaba: “Ilie, tu cate medalii ai?” Privind medaliile este clar ca am nevoie de cativa ani ca sa-l prind din urma pe “Stampila”.

Pin It

4 Raspunsuri

  1. Doru Pomparau spune:

    Am plecat catre cabana Himalaya, care este a unor oameni deosebiti,unul coleg de scoala si prieten, pentru a petrece sfarsitul de an 2008 impreuna cu cativa prieteni. Printre ei Ilie Rosu, un om exceptional, cu o ambitie greu de egalat, prima intalnire cu el am avut-o acum 34 de ani, la examenul de intrare in liceul militar Campulung Moldovenesc, apoi a urmat scoala militara de radiolocatie la Brasov.
    Valurile vietii ne-au dus pe fiecare pe drumul lui, dar exact ca in cantecul lui Dan Spataru drumurile noastre s-au reintalnit, amandoi iesind la pensie din acelasi loc de munca.
    De ce am facut acest remeber? Pentru ca ce spun despre el este in cunostinta de cauza.
    Da, dl. Ilie (asa cum ii spune sotia mea) este un domn in adevaratul sens al cuvantului, un luptator adevarat, pentru care obstacolele par mici cand si-a propus sa realizeze ceva.
    Unul dintre visurile sale a fost sa parcurga distanta de 42km si 195m – maratonul – fara a avea pretentia castigarii vreunei recompense, decat cea a idealului implinit. Lucru foarte greu de realizat, dar foarte usor de enuntat.
    Insa, nu si pentru Ilie, dar, intotdeauna exista un dar, Ilie nu se putea multumi doar cu atingerea, implinirea visului, desigur de ce nu si alergarea maratonului la mama lui, acasa la el unde a luat fiinta – la Maraton Grecia, loc plin de istorie, framantari, lupte, sperante si viitor. Cum se putea altfel decat la Atena,impreuna cu prietenul lui Vasile Dogaru, care l-a sustinut la fata locului (asya prietenie). Nu a castigat medalie, dar a castigat ceva se multi ar vrea sa aiba, insa in realitate o fac doar declarativ, a castigat prietenia celor care i-au fost aproape si respectul pe masura, a celor care il cunosc.
    Desigur ca voi mai face comentarii despre Ilie desi este foarte greu sa faci asa ceva fara sa para desuet, lipsit de continut sau laudativ exagerat, pentru ca esti nevoit sa comentezi bunul simt, modestia, onoarea, cinstea si altruismul. Greu, foarte greu, daca nu chiar imposibil.

  2. Virgil Chircu spune:

    Ca si Doru, am fost coleg cu Iliuta, dar numai de scoala militara, la Brasov. Am urmarit prin internet si media activitatea laudabila de a-si depasi propriile limite. Recunosc, ma incearca ceva sentimente de invidie, dat fiind faptul ca eu nu alerg decat joia, la fotbal. Tot asa de adevarat este ca ma mandresc pe bune cu el (doar am fost colegi) Vreau sa-ti doresc, draga Iliuta realizarea celei mai firbinti dorinte a ta si cred ca o sa se intample atunci cand o sa simti tu ca esti pregatit. Nu voi rata ocazia de a-ti ura si mult succes in plp. Multa bafta Iliuta si mai tinem legatura.

  3. DInica Liviu spune:

    Un om cu un suflet imens si cu un vis tot la fel de mare alearga in cadrul firmei urban si pe intreg teritoriu tari si lumii.
    Pentrui un astfel de om nu am decat cuvinte de lauda si ma inclin in faza sa datorita vointei de care a dat dovada.

  4. Andreea Munteanu spune:

    Cu tot respectul pe care vi-l port, eu va voi numi simplu, Iliuta, asa cum v-a prezentat prietenul dumneavoastra Vasile Dogaru. Ne-am cunoscut la cabana care va este atat de draga, pe 2-3 mai 2009, atunci cand finii mei si-au sarbatorit inceperea vietii in doi. Nu ma adresez cu Dl. Rosu, pentru ca v-as indeparta prea mult…ori eu, chiar daca nu v-am cunoscut personal, v-am simtit ca pe un prieten care iti spune in soapta “ai grija de tine, de viata si sanatatea ta. Poti face multe sau nimic daca nu le ai”. M-ati impresionat prin modestia de care dati dovada si stralucirea pe care o aveti in priviri. Va doresc din suflet ca ceea ce azi atingeti cu gandul, maine, sau atunci cand va fi timpul, sa atingeti cu mana. Aveti in mine un sustinator in plus, care de cate ori are ocazia povesteste despre cine este Iliuta, un OM mare cu ochi si vise de copil. Impliniti-le pe toate!

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori