Paris, Paris!

Pin It

Este data de 19 decembrie 2008.
Iarna s-a instalat de-a binelea, frigul de afara e mai patrunzator, temperaturile au coborat sub zero grade, asa ca trebuie sa fiu mai atent ca niciodata la modul in care ma antrenez. Oare voi reusi sa armonizez echipamentul cu distanta parcursa si cu ritmul de alergare? Nu fortez, pentru ca imi doresc ca la finele fiecarui antrenament sa gust din  placerea de a alerga, si pentru ca a doua zi sa pot sa o iau din nou de la capat.

Facand repede un bilant, pot spune ca anul acesta am alergat maratonul de multe ori cum nici nu am crezut vreodata, recunosc, am fost cam lacom si l-am facut de parca au intrat zilele in sac.  Prietenii mei m-au felicitat imi spun deja ca acum ca mi-am indeplinit visul, e timpul sa ma opresc si sa vin alaturi de ei la partidele de tenis sau de fotbal. Bineinteles ca nu ma voi opri si ca voi incerca sa ma agat de ceva si sa continuu. In drumul meu catre Atena am vrut sa fiu sigur ca pot alerga aceasta distanta si am facut intai doua halte mici, una la Budapesta si alta la Bucuresti. Ele mi-au dat increderea de care aveam nevoie, aceea ca pot termina cursa de la Atena, in care aproape ca m-am invins pe mine indeplinindu-mi visul.

Astazi la o luna si jumatate de la eveniment, inclin sa cred ca am alergat si pentru cei care nu au putut sa ajunga niciodata la Atena, desi si-au dorit mult. Mii de oameni au alergat in aceasta cursa, alaturandu-se tuturor acelora care intretin si mentin vie aceasta flacara, starea de spirit, numita maraton. I-am privit in ochi pe acesti oameni veniti din toata lumea, de peste mari si tari, ca sa alerge maratonul in localitatea Maraton. Fizic flacara chiar s-a aprins iar cand s-a dat startul s-au mai aprins din inimile noastre alte 4000 de flacari care au inundat intreg traseul de la plecare si pana la sosirea pe stadionul de marmura din Atena.

I-am vazut pe cei tineri dornici de performanta alergand ca niste manji, avand ca tel sa alerge maratonul in 3 ore. Multi dintre ei chiar au reusit dar pentru acest succes, numai ei stiu cat au trebuit sa munceasca  la antrenamente. I-am vazut pe cei mai in varsta, erau in forma si alergau “batraneste” luptandu-se cu timpul, pentru ca si ei voiau sa termine cursa intr-un timp cat mai scurt. Unii pareau a avea  60 de ani, iar altii erau trecuti de 70. Uitandu-ma pe lista celor care au terminat cursa la Atena am observat multe persoane in varsta care au trecut linia de sosire in timpul stabilit de organizatori.  Stiti, ma gandesc uneori daca voi fi in stare sa fac si eu peste ani ceea ce au facut ei astazi, mai ales ca unii sigur sunt bunici sau chiar strabunici.

Am si acum in fata pe cei doi concurenti legati cu o sfoara de maini care s-au impiedecat in fata mea, la sosire pe stadion s-au ridicat totusi si au trecut linia de sosire prin fata mea intr-un spirit de solidaritate, in aplauzele si uralele spectatorilor. Accesand pagina WEB a maratonului de la Atena i-am urmarit de multe ori in imaginile video si chiar erau legati.
Si pentru ca totul sa nu se termine acum, iata cum  un vis naste un alt vis.
Maratonul de la Paris! Va avea loc pe 5 aprilie 2009 si vor alerga 37.000 de concurenti. Ma voi numara printre ei,  pentru ca sunt deja inscris.
Maratonul de la Madrid!  Este la numai 3 saptamani distanta fata de cel de la Paris si tare l-as incerca! Deocamdata nu am intreprins nimic in acest sens. Cam atat mi-am propus pentru aceasta primavara, restul voi sti pana la toamna.
Sunt in masina cu Ionut si discutam despre maraton. Ma critica pentru ca nu am mai scris nimic pe blog, sustinatorii mei asteptand de la mine sa fiu mai dinamic si sa continuu povestea. Iata si  Valea Prahovei, drumul e liber si ne strecuram printre masini si printre picaturi de ploaie.

Zona Predeal si Paraul Rece sunt acoperite de ceata, un strat subtire de zapada acopera pamantul, insuficient insa pentru a fi conditii pentru schiat. Lasam in urma serpentinele din zona Paraul Rece, coboram spre Rasnov unde cerul parca s-a mai luminat, insa zapada a disparut de tot. Sunt echipat si pregatit sa alerg in zona cabanei Himalaya. Iata-ne ajunsi in Rasnov, prietenii mei intra pe drumul de piatra iar eu hotarasc sa cobor, fiind decis sa alerg intai in directia Poienii Brasov. Partenerul meu de antrenament din Rasnov se da lovit si renunta sa imi tina companie motivand ca este tarziu, ca ne va prinde ploaia si noaptea, asa ca fie ce-o fi, traversez orasul si incep sa urc singur.

Primii fulgi marunti cad de sus, dar nu sunt suficient de incarcati; sunt plini cu apa iar pamantul inca nu-si schimba culoarea in alb. E tare bine ca pe sosea nu este gheata, asa ramanand stapan pe picioarele mele. Observ abia sus, la aproape 6 km de Rasnov ca iarna a pus stapanire pe intreaga zona, stratul de zapada fiind de cativa centimetri. Soseaua ramane insa umeda  nefiind semne ca fulgii de nea vor dovedi sa se astearna curand pe carosabil.

Usor, usor incepe sa se intunece, asa ca iutesc pasul pentru ca noaptea sa ma prinda pe drumul de piatra. Pe strazile din oras, pe ici colo, mai vezi cate un trecator zgribulit si grabit sa intre in casa la caldura. Luminile s-aprind rand pe rand in locuintele intalnite pe  traseu. Pasii mei apasati atrag atentia cainilor din zona care dau navala spre mine. Incetinesc si le vorbesc, il mangai pe cel mai mic dintre ei si gata, ne-am imprietenit. Pornesc din nou lasand in urma latratul furios al altor caini din curtile de la sosea. Din cand in cand, din sens opus mai apare cate o masina care imi lumineaza drumul, putand astfel sa pasesc mai iute si sa disting mai usor gropile din sosea.

Acum chiar ninge si sunt semne ca pana maine totul va fi acoperit de zapada. Un vin rosu, fiert, este premiul cel mare pe care il primesc cand ajung la cabana. Au fost doar 23 de km, si cand ma gandesc ca intr-o cursa adevarata de maraton trecand de aceasta distanta, cursa abia incepe, tragi de tine, cautandu-ti acel ritm care iti da increderea ca vei putea trece linia de sosire. Cu o zi in urma mai facusem 20 de km, asa ca sunt multumit de kilometrii parcursi in acest final de saptamana. Arunc o privire prin cabana, vad ca s-au facut ceva modificari, intr-un colt sunt expuse tricourile mele, avand pe ele prinse numerele de concurs purtate la Budapesta, Bucuresti si Atena, si cred ca vor ramane destul timp acolo agatate, pana cand alte performante ale clubului le vor lua locul. Asta ca sa nu zica cineva ca nu ne-am tinut de cuvant. Si poate ca, in ajun de an nou, unii dintre acei copii care m-au asistat la antrenamente, vor trece pragul cabanei, le vor vedea si-si vor zice in gand ca nenea ala nu ne-a mintit, chiar a fost la Atena!

Pin It

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori