Este data de 27 septembrie 2008.
A mai ramas o saptamana pana la maratonul de la Budapesta, moment pe care il astept cu nerabdare. Voi alerga pentru prima oara intr-o competitie oficiala si am emotii. Obiectivul meu declarat este sa alerg sub patru ore si sa imi pastrez ceva resurse si pentru maratonul de la Bucuresti, care urmeaza la un interval de numai o saptamana, pe data de 12 octombrie. La acesta vreau sa particip si sa termin in picioare. O voi face pentru toti cei care au crezut in mine si m-au incurajat. Multi prieteni mi-au promis ca vor veni sa ma vada si sa ma sustina.
In antrenamentele acestui sfarsit de saptamana imi voi verifica atent echipamentul, in special noile incaltari. Va trebui sa ma hotarasc cu ce ma incalt. Este rece afara si arata a toamna tarzie. Trebuie sa am grija sa nu fortez si sa nu racesc, multa lume este gripata. Mi-au fost suficiente patru ture de parc ca sa ma conving ca noii adidasi ma deranjeaza. Poate se vor largi un pic la urmatoarele antrenamente, daca nu, imi voi folosi la concurs incaltarile de antrenament. Mi-a tinut companie, cam doua ture, medicul rezident, restul de doua ture, le-am alergat singur, in acelasi ritm. Ce bine ar fi sa pot alerga intreaga cursa cu aceeasi constanta! Daca nu se va intampla anul acesta sigur voi reusi in anul care urmeaza. De la simpla dorinta de a alerga maratonul de la Atena, am urcat stacheta, si vizez sa fiu mai sprinten. Acest aspect ma stimuleaza si inseamna ca am intrat intr-un joc, care nu se va termina niciodata.
A doua zi, insotit de un prieten, care mi-a fost pe vremuri, atat partener de alergat, cat si adversar si coechiper in multe partide de fotbal, m-am echipat pentru un antrenament usor si o iau din nou spre parc.
Si reusesc cel mai bun timp de cand alerg, intr-o tura. Si mai fac o tura. Sunt putin sub 13 minute. Gata, ma opresc, imi trag sufletul si inchei. Fac cateva poze cu noul meu echipament.
Dupa amiaza ma intalnesc cu maratonistul de la Atena, antrenorul din umbra, pe care il bombardez din nou cu intrebari. Ultima data mi-a explicat cat de important este sa cauti si sa descoperi placerea de a alerga pe timpul antrenamentelor. Imi da ultimele indicatii, ma incurajeaza, imi ureaza succes si imi spune sa nu fortez. Imi daruieste o carte despre viata lui Ilie Floroiu iar pe una dintre pagini imi scrie cateva cuvinte. Cine are credinta va reusi! Cine alearga este atletul lui Dumnezeu! Cine insista si munceste singur va ajunge acolo unde a visat! Va multumesc domnule Petrica LUPAN!
Imi atrage atentia ca inainte de cursa voi fi singur si voi fi propriul meu antrenor.
Prieteni sunt gata! Impreuna cu prietenii mei Vasile, Nelutu si Florin vom pleca. La orizont zaresc deja portile Budapestei si simt curentii de aer cald ai Dunarii care ma asteapta!

