Deja mai trecuse o saptamana, era sambata 12.07.2008 si imi revenisem complet. Eram pregatit pentru o noua incercare. Mai alergasem 21 km si scosesem in jur de 2 ore. Planificasem totul cu o zi inainte in detaliu. Mi-am pregatit 2 sticle de apa pe care le-am agatat la vedere, de creanga unui copac, langa aleea pe care alergam.
De obicei, alergam in sensul invers de deplasare al acelor unui ceasornic, dar, pentru ca m-am intalnit cu un prieten, cu care mai alergasem in trecut, mi-a facut placere ca sa schimb sensul, sa alerg si sa schimb cateva cuvinte cu el. Am ramas surprins, acelasi parc, aceeasi alee si totul parea schimbat. Schimbasem doar sensul. Priveam totul dintr-un alt unghi iar monotonia traseului disparuse. Si oamenii la fel ca parcul, cand ii privesti mereu din acelasi unghi, ni se par monotoni. Daca am putea schimba si in cazul lor, sensul, unghiul din care ii privim, nu ne-am mai insela si i-am vedea asa cum sunt in realitate.
Eram in forma, alergam si-mi planificasem 7 ture, care insemnau mai mult de 21 de km. Primele 3 ture le-am facut fara apa, nu a fost nevoie. Priveam catre locul in care-mi agatasem plasa cu sticle si ma asteptam ca cineva sa faca o gluma proasta si sa le faca sa dispara,. Era destula lume in zona si orice era posibil. Prima sticla de apa mi-a readus forta si puterea de a continua in acelasi ritm. Inca nu am un cronometru, asa ca, atunci cand am trecut prin locul de unde am plecat mi-am verificat timpul cu telefonul. Port intotdeauna cu mine o borseta in care am 2 telefoane, buletinul si niste bani. Plasticul de pe buletin s-a deteriorat de atata umiditate. Probabil pana la Atena va trebui sa-l schimb. Am grija sa il port la mine, pentru ca daca s-ar intampla ceva cu mine sa se stie cine si de unde sunt. Tot timpul borseta ma deranjeaza in alergare. Stiu insa ca imi va fi mai usor fara ea atunci cand voi alerga prima oara intr-un concurs oficial.
Am consumat si a doua sticla de apa. Incercam sa mentin ritmul. Intr-un final am incheiat cele 7 ture in 1 ora si 52 de minute. Era bine. Si mai presus de orice, s-a intamplat un lucru la final: deja aveam mai mare incredere in oameni, si asta doar pentru ca nu mi-a disparut apa.
Si cand te gandesti ca a fost vorba doar de o sticla de apa!
July 18th, 2008 la 7:03 pm
Bravo Ilie,ai facut treaba buna cu acest blog.
Mult succes si sa ai bafta la maraton.
Si la maratonul din Titan si cel real din Grecia
July 19th, 2008 la 6:47 am
Increderea in fortele proprii incepe sa creasca…dovada,OPTIMISMUL care reiese din marturisirea dumneavostra.
Faptul ca ati alergat si in sens invers v-a facut sa realizati ca viata dumneavoastra a luat o “cotitura”,spre un drum presarat cu realizari si bucurii…
Buletinul va trebui schimbat pentru ca dupa maraton..veti fi un alt om,veti fi un INVINGATOR….
Aveti “mai mare incredere in oameni”,acum,cand observati ca persoanele din jurul dumneavostra va sustin si…traiesc “cot la cot”…tensiunea de la antrenamente,emotia apropierii momentului de la Atena….