Ilie Rosu

25.07.2008. Inca un weekend, inca o posibilitate de a ma antrena la Rasnov.

Am plecat din nou, dar de data aceasta cu trenul. Nu am prins loc si a trebuit sa stau in picioare. La 18.50 trenul s-a pus in miscare. A scartait usor si a pornit intr-o directie draga mie. Va trebui insa sa cobor la Brasov pentru ca trebuie sa muncesc inca mult pentru visul meu, maratonul de la Atena.

Cand trenul a intrat in zona muntilor, priveam in departare spre crestele muntilor care serpuiau, urcau si coborau ca intr-un tablou. Ma gandeam si il asemanam cu traseul de la Atena.
Din Brasov un prieten m-a dus cu masina spre Rasnov si de aici spre cabana, unde am ajuns noaptea, tarziu. Drumul a fost greu, pentru ca a fost distrus de ploile care au cazut in ultima saptamana.
A doua zi voiam sa evit aceasta portiune de traseu, pentru ca era plina de gropi si de pietre. Eram pregatit sa fortez mai tare pe drumul de urcare spre Poiana.

Citeste restul »

Dimineata la ora 4.50 sunt in fata parcului. E intuneric bezna si nu am curaj sa intru. Norocul meu este ca strazile din jurul lui sunt iluminate si se poate alerga. Sunt nevoit sa fac 2 ture in jurul parcului, prin fata magazinului Titan. La 5.30 se face deja lumina si pot  intra in parc. Imi pot continua antrenamentul fie printr-o tura in jurul lacului, facuta intr-un ritm mai sustinut, fie prin a urca de mai multe ori treptele ce asigura accesul spre lac. Acestea imi vor prinde bine deoarece stiu ca voi urca mult la Atena. Deocamdata, atat pot face dimineata.

De multe ori se intampla ca dimineata sa intru primul in parc, iar seara sa plec printre ultimii. Am un program de pregatitre pe care il urmez si incerc sa-l respect. In timpul zilei merg la serviciu si, in consecinta, pot alerga numai dimineata si seara. Seara alerg intre 10 si 15 km, totul depinzand de starea mea fizica si psihica. Caut mereu sa existe acea placere de a alerga,  amintindu-mi de  ceva frumos, sau gandindu-ma la cineva drag. In acest fel timpul se scurge altfel, iar distantele imi par mai scurte.

Citeste restul »

Deja mai trecuse o saptamana, era sambata 12.07.2008 si imi revenisem complet. Eram pregatit pentru o noua incercare. Mai alergasem 21 km si scosesem in jur de 2 ore. Planificasem totul cu o zi inainte in detaliu. Mi-am pregatit 2 sticle de apa pe care le-am agatat la vedere, de creanga unui copac, langa aleea pe care alergam.

De obicei, alergam in sensul invers de deplasare al acelor unui ceasornic, dar, pentru ca m-am intalnit cu un prieten, cu care mai alergasem in trecut, mi-a facut placere ca sa schimb sensul, sa alerg si sa schimb cateva cuvinte cu el. Am ramas surprins, acelasi parc, aceeasi alee si totul parea schimbat. Schimbasem doar sensul. Priveam totul dintr-un alt unghi iar monotonia traseului disparuse. Si oamenii la fel ca parcul, cand ii privesti mereu din acelasi unghi, ni se par monotoni. Daca am putea schimba si in cazul lor, sensul, unghiul din care ii privim, nu ne-am mai insela si i-am vedea asa cum sunt in realitate. Citeste restul »

In data de 04.07.2008 am revenit la cabana. Era o nebunie ceea ce incercam sa fac. Aproape trei maratoane intr-un interval de 2 saptamani. Observasem ca in 7 zile eram refacut, in conditiile in care mai faceam 2 antrenamente, de cate 10 km fiecare, miercurea si joia. Vineri seara, impreuna cu tatal unuia dintre copiii aflati in tabara, am ajuns cu masina la cabana.

Era la final de serie, cantecele au rasunat pana noaptea tarziu iar focul de tabara s-a stins spre dimineata. Stiam ca ma asteapta o zi grea, faceam un test pe care sigur nu il voi mai repeta niciodata de acum inainte. Eram nelinistit, constientizam ca daca se va intampla ceva, mi-o faceam cu mana mea. Am adormit intr-un final, desi linistea noptii era intrerupta din cand in cand de cantecele de cabana si de zgomotul raului care curge prin apropiere. Dimineata la 5.30 eram in picioare. Eram nervos pentru ca afara dadea sa ploua. Cerul era acoperit de nori iar vizibilitatea era redusa. Intr-un final la ora 6 am plecat. Citeste restul »

Saptamana urmatoare, in 27.06.2008, am revenit. Eram hotarat sa parcurg cei 42 de km. Cunosteam bine traseul si nu eram obosit. Drumul pana la cabana a fost reconfortant si l-am facut cu masina, impreuna cu doua perechi de tineri care aveau aceeasi tinta: cabana Himalaya.
Eram nerabdator sa vad cum stau. Dupa ce am coborat din masina si m-am relaxat 2 ore, m-am decis sa alerg in acea zi. Spre munti norii erau gramada, dar parca nu anuntau nimic grav. Spre Rasnov cerul era senin iar soarele era foarte puternic. La 15.30 am plecat. Stiam ca va fi o cursa grea si ca distanta parcursa cu o saptamana in urma ma va afecta. Cand am inceput sa urc spre Poiana, cerul, dintr-o data s-a acoperit de nori si a inceput sa ploua marunt. Aveam de ales, ori ma intorc la cabana, ori imi continui drumul, indiferent de cum va arata vremea. Am ales a doua varianta, pentru ca voiam sa stiu cum se comporta organismul meu la efort, la nici o saptamana.

Am depasit problemele de alimentare cu apa si ma strecuram cu curaj printre stropii de ploaie. Eram deja ud pana la piele. Dintr-odata norii au coborat pana aproape de sosea, eram inconjurat de ploaie, tunete si fulgere. Chiar eram “cu capul in nori”, alergam si ma rugam la Dumnezeu sa nu ma loveasca vreun fulger. Masinile inaintau greu in ambele sensuri. Adidasii imi erau imbibati de apa si ma incomodau, si totusi inaintam si nu aveam de gand sa renunt.

Citeste restul »